Archive

Posts Tagged ‘politice’

Politice 2016

alegeri-2014-sectie-vot-stampila-copy-700x420

Am fost destul de detașat de politica din România, dar cum vin totuși niște alegeri duminică și cum blogul ăsta e încă în viață, nu pot să scap ocazia să le comentez, mai ales că de ceva vreme mă tot lupt cu eterna dilemă a cetățeanului turmentat: “eu cu cine votez?”.

În primul rînd, deși știe toată lumea (cred) merită menționată schimbarea făcută în legea electorală și revenirea la votul pe liste. O părere generală despre ce cred eu vizavi de organizrea parlamentului actual găsiți în acest articol (…ăla cu 300..), dar cum pe mine oricum nu m’ascultă nimeni ne-am întors la un sistem pur centralizat de votare în mijlocul unei campanii de descentralizare a statului. Aparența descentralizării este totuși dată de faptul că există încă deputați și senatori de județ și de faptul că fiecare partid pune câte o listă diferită de candidați în fiecare județ ceea ce înseamnă că fix partea cea mai stupidă a sistemului “uninominal” precedent (aia cu “redistribuirea”) va continua și în acest sistem, singura diferență va fi că numărul de parlamentari rezultat va fi determinat înainte de alegeri.

Pînă la ora actuală doar două sondaje au văzut lumina zilei și amîndouă îmi par cu destule probleme de credibilitate.

Primul a fost un sondaj KANTAR cerut de USR care dă următoarele procente:
PSD – 40%
USR – 19%
PNL – 18%
ALDE – 7%
PMP – 7%
UDMR – 3%
PRU – 3%
ANR – 2%

Sondajul ăsta are câteva găuri admise: e exclus pe cei care nu au o opțiune sigură și ‘i-a exclus pe cei care au spus că “probabil” vor merge la vot (în loc de “sigur”); și cel puțin o gaură neadmisă: scorul USR. Invenția lui Nicușor Dan a strîns 20% în bucurești, dar să crezi că acest partid inventat “peste noapte” poate strînge 20% național trebuie să ai o capacitate foarte mare pentru a te îmbăta cu apă rece.

Al doilea sondaj a fost cel de la AVANGARDE și acesta a dat următoarele rezultate:
PSD – 43%
PNL – 27%
USR – 8%
ALDE – 6%
PMP – 5%
UDMR – 5%
PRU – 3%
ANR – 1%
PRM 1%

Acest sondaj are marja de eroare de 3,1 și cred că e mult mai corect în prevederea rezultatelor, dar nu cred în „optimismul” său al unui PSD la peste 40% (înainte de eliminarea partidelor ce nu fac pragul). Spun asta pentru că eu cred că vom avea cam același electorat de la localele din primăvară și dacă e să ne uităm la procentele de la aceste alegeri (primărie – consiliu local – consiliu județean) rezultatele (centralizate) au fost după cum urmează:

PSD% 34,83 – 33,64 – 37,85
PNL% 31,49 – 29,60 – 31,93
ALDE% 5,73 – 6,52 – 9,31
Candidați independenți (include Nicușor Dan)% 5,71 – 0 – 0
UDMR% ?? – 4,66 – 5,33
PMP% ?? – 4,30 – 4,27

Eu cred că rezultatele vor fi în jurul acelorași valori și întrebările vor fi: ajung PMP-ul, USR-ul și UDMR-ul în parlament sau nu? Probabil că vor ajunge toate trei.

Acum c’am stabilit cam ce o să iasă din urne, întrebarea care mai rămîne este ce să bag eu în urne. Anul acesta am ales o strategie diferită de alți ani și anume să selectez prin eliminare.

PSD – la ei pe site aflăm că unul dintre lucrurile care “îi reprezintă” este impozitul progresiv. Cartonaș roșu și eliminare. Ca unul dintre cei ce plătesc taxe statului român ca un mic antreprenor ce sunt, deja am senzația că îi plătesc mult mai mult decât trag folos și mult mai mult decât merită, și nu am de gând să susțin un partid care propune să’mi crească mie taxele direct și discriminant.

PNL – trecând prin lista candidaților propuși de PNL prin diferite județe (pentru că votul contează la nivel național) ‘mi-am dat seama că nu pot să votez pentru un partid care’i are pe listă pe Cezar Preda, pe Roberta Anastase, pe Sulfina Barbu sau pe Anca Boagiu. Sunt sigur că mai sunt și alte cozi de topor PD-iste pe liste pe care nu le-am observat dar fie și numai unul dintre numele de mai sus și ar fi fost de ajuns. Cartonaș roșu și eliminare.

ALDE – erau cât pe ce să’mi fure votul dar am reușit să le găsesc lista candidaților la nivel național și dacă la Tudor Pendiuc le-am dat galben, atunci când am dat de Liliana Mincă pe listele lor le-am dat și lor cartonaș roșu și eliminare.

USR – pe ei ‘i-am eliminat direct de la lista pentru București unde Nicușor Dan e cap de listă. Motivul pentru care sunt necruțător cu Nicușor Dan este că el însuși ‘mi-a cerut să’l țin la alte standarde față de cum îi țin pe politicienii obișnuiți și faptul că acum se comportă ca un politician dornic să’și transforme capitalul de imagine într’un upgrade de poziție, de salariu și de privilegii în loc să demonstreze cât de mult îl preocupă situația Bucureștiului încăput acum pe mîinile “demonicei și incompetentei” (după părerea lor) Firea. Orașul care ‘l-a mișcat să iasă din apatia politică în primul rând, a încăput acum pe mîna unui primar pe care Nicușor și ai lui ‘l-au pictat ca pe dracu’n pielea goală, și împotriva căruia are ocazia să facă opoziție democratică în consiliul local, dintr’odată nu mai valorează decât un pîrț în vînt pentru vajnicul cavaler alb și pentru cohorta lui de zeloți. Dacă încă nu v’ați prins că ipocrizia și duplicitarismul sunt lucrurile care mă enervează cel mai mult pe lume, cumpărați o vocală sau recitiți conținutul blogului. Și pentru că nu vreau să scap ocazia (fiind probabil singura în care voi comenta USR-ul) să mă adresez “colegilor” mei de generație aflați în limbă după USR, fiind acum deja la al treilea candidat/partid anti-sistem după aventurile Cernea și M10 fără să’și dea seama că sunt înțărcuiți ca oile exact ca pătura electorală de care rîdeau acum 4 ani c’au votat PPDD-ul: deschideți, bă, ochii!!!!! Încă doi candidați de pe listele USR care merită un pic de atenție sunt Cristian Ghinea – un fost președinte de fundație/ONG care are în total 6 angajați, peste 50 de contributori media (printre care și ilustrul tovarăș Mixich – ăla care transpira de deontologie atunci când trăgea brașoave cum că Băsescu intra peste el în studio din senin și fără invitație) și având Fundația Soroș listată pe primul loc la finanțatori, iar proiectele ONG-ului atît în desfășurare cât și cele din trecut adună câteva milioane de euro lejer – și Oana Bîzgan, pancartistă la manifestațiile de după Colectiv și membră în consiliile de administrație a Societății Naționale a Sării și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – are fata bani de luat de la stat cu lopata – asta fără să comentăm cu suspiciune cum e ea și’n consiliul de administrație al DaeWoo Heavy Industries Mangalia, lăsăm pe alții să jurnalisticizeze, poate are Tolontan vre’o cinci minute libere… Oameni noi pentru timpuri noi, punem de’o schimbare și, de fapt, scoatem în față eșalonul doi.

UDMR – următorii pe listă, cei care au obținut votul meu în trecut atunci când dintr’un motiv sau altul n’am putut să pun ștampila pe PNL, iau un mare cartonaș roșu pentru vor să’ aleagă pe Cseke Atilla. Cine e el? Ia căutați’l voi pe wikipedia să vedeți cum se laudă pentru cele 67 de spitale închise sub mandatul lui ca ministru al sănătății. Chiar cred că se poate face un caz cum mai puțină lume a murit de mîna Robertei Anastase decât de mîna porcului ăstuia. Un cartonaș roșu cât un spital județean pentru UDMR.

PMP – ???? Să zicem că pun la o parte toate sentimentele negre și diferendele pe care le-am avut cu Băsescu și cu acoliții lui de-a lungul vremii. Avem un fost președinte al României care candidează pentru o poziție de senator. După ce a avut cea mai înaltă funcție din stat pe mînă zece ani de zile și parlament și guvern de coloratură proprie cel puțin 5 ani din cei 10, consideră că mai are ceva de terminat sau de făcut în politică. Dacă vreți să înțelegeți de unde vine critica și în ce companie selectă s’a pus cu mînuța lui chioru’ vă invit să citiți acest articol.

PRM – nu votez cu PRM-ul.

PRU – nu votez cu PRM-ul.

Da, nu e o greșeală ortografică mai sus.

Și atunci? Mai rămîn candidații independenți. Dintre ei, trei ies în evidență pentru mine: Elena Udrea, Teodor Paleologu și Remus Cernea.

Elena Udrea – nu votez oamenii lui Băsescu. Și nici ștoarfele lui. Chiar dacă nu le mai folosește în mod curent. Indiferent de câtă religiozitate bagă pe țeavă (sau mai bine zis cu atît mai mult).

Teodor Paleologu – datorează cel puțin trei mea culpa și o grămadă de cenușă turnată în cap înainte de a putea discuta cu el, cu atît mai puțin de a’l împuternici să mă reprezinte. Ca mențiune surpinzătoare la această categorie, Adrian Papahagi (pe persoană fizică) a admis să’și facă un mea culpa atunci când ‘l-am provocat la așa ceva pe Facebook, ceea ce îmi arată mult mai multă responsabilitate decât am văzut de la Paleologu.

Remus Cernea – este candidatul care s’ar putea să’mi fure votul la aceste alegeri. Candidat pe ultima poziție din buletinul de vot, prin eliminare am ajuns la el. Unul dintre motivele pentru care am să’l votez este că, deși nu sunt de acord cu aproape nici una dintre luările lui de poziție vizavi de protecția animalelor, de căsătoriile între parteneri de același sex și alte năzdrăvănii din astea, cred că e totuși util să avem o voce în parlament care măcar să vorbească despre așa ceva. Și da, sunt perfect conștient că dacă se aleg Sorosiștii lui Nicușor Dan, e posibil să avem un partid întreg care o să mestece subiecte din astea, prefer să’mi asum riscul și să dau un vot pentru pluritatea opiniilor decât unul pe considerente ideologice. La senat probabil că am să votez ANR-ul, tocmai pentru a balansa punctele de vedere ale lui Cernea. Raționalizare ieftină? Peut-être. Dar cealaltă alternativă este să’mi anulez votul și parcă totuși, în felul ăsta descris mai sus, ‘i-aș găsi o utilitate mai mare.

Categorii:Politice Etichete:

Problema migranților / The Migrant’s Issue – Bilingv (RO/EN)

Scroll down for English version:

4 Big'uns

Am încercat pe cât posibil să nu reacționez în nici un fel vizavi de numeroasele asalturi pe care le-am primit din toate părțile vizavi de problema imigranților/refugiaților care au dominat peisajul mass media în ultimele săptămîni. Motivul pentru care am ales neutralitatea față de acest subiect a fost lipsa unor surse cu adevărat neutre care să prezinte faptele și să nu editorializeze în nici un fel problema. Tot ce ‘mi-a trecut prin față venea fie dintr’o parte fie din cealaltă a baricadei. Ori aveam de-a face cu o invazie musulmană organizată, ori aveam de-a face cu o criză umanitară fără precedent. Ori se cânta prohodul europei albe și creștine, ori se băgau povești de corazon cu disperarea oamenilor, cu frații noștri oropsiți de soartă. Am văzut videoclipuri înfricoșătoare cu execuții în care unor oameni li se dădea foc de vii (nu bag mîna în foc că sunt reale 100%, deși păreau destul de veridice), am văzut din partea cealaltă imagini cu copii morți aranjați pentru o poză de efect maxim, înnecați în apele aceleiași Mediterane în care m’am relaxat nu mai departe de acum două luni. Am văzut știri din ianuarie promovate acum, în august, ca și cum ar avea vre’o legătură cu valul curent de refugiați, am descoperit dintr’odată că nenumărați comentatori pe diferite bloguri și postări de facebook stau în proximitatea centrelor de prelucrare ale imigranților care, teoretic, nici n’au ajuns încă în țările din care ne dau oamenii ăștia “raportul” și că toată lumea știe pe câte cineva care a avut probleme cu imigranții musulmani. Am văzut povești pe partea cealaltă, cu ISIS care ar fi creat și susținut de Israel, cu americanii și europenii care n’au nici un interes să se termine războiul pentru că le vînd arme tuturor părților din conflict și acum îi refuză pe refugiați ca niște nenorociți de fasciști. Totul a ajuns la un ridicol imens atunci când, vinerea trecută, am văzut același clip video prezentat de ambele tabere cu mesaje fix opuse. Pe de o parte aveam nedreptățiții sirieni care făceau greva foamei în gara din Budapesta pentru că nu erau lăsați să plece cu trenul în Austria. Pe partea cealaltă aveam animalele alea care își bat joc de noi toți și mai ales de copii lor pentru că scuipă și aruncă pe jos apa și pîinea pe care le-o dau polițiștii maghiari… Cine are dreptate și cine nu?

Răspunsul este că amîndoi și nici unul. Amîndouă punctele de vedere conțin particule valide, dar amîndouă ratează complet pentru că nimeni nu e în stare să pună și mai ales să răspundă la întrebările incomode pentru propriul punct de vedere. Și, din păcate, nimeni nu e în stare să ajungă la miezul problemei și să’l aducă la lumină. Ăsta este blestemul epocii noastre în care știrile nu mai sunt un simplu raport al faptelor ci trebuie neapărat să promoveze o agendă politică (poate ar merita odată făcut un studiu care să privească decăderea marilor agenții de știri din SUA din perpectiva creșterii taxei pe moștenire, dar ăsta e un subiect care azi nu ne mai afectează decât tangențial).

În fond cu ce ne confruntăm? Există sau nu un val de refugiați? Imaginile nu pot să mintă, iar peronul plin al gării din Budapesta, pare să indice cel puțin o intensificare momentană a fluxului de refugiați. Întrebări care ar trebui să fie puse sunt: de ce au apărut mai mulți dintr’odată? De ce a fost un singur puseu (după acest val, nu mai primim rapoarte de alte valuri care ar debarca în fiecare zi în Grecia)? De ce sunt țintite expres de “refugiați” tări ca Germania, Austria, Suedia sau Marea Britanie? În fond, din secunda în care au pășit pe sol european au scăpat și de amenințarea ISIS-ului și de terorismul lui Assad. Politicienii de la putere n’au voie să pună asemenea întrebări pentru că imediat îi sfîșîie stîngiștii pentru lipsa de compasiune față de “frații noștrii în suferință” și doamne ferește să se lipească de fruntea lu’ tanti Merkel vre’o etichetă de fascism sau de nazism, că în Germania chestiile astea sunt extrem de sensibile (nu vorbești de funie în casa spînzuratului, nu?) și n’o mai spală toată apa Rinului. Așa ajungem să avem parte de politicieni care vorbesc în soudbyte-uri cretine (prim ministrul Finlandei, vine în minte) și nu își permit să analizeze o situație la rece.

E posibil să fie infiltrați agenți/luptători ISIS printre refugiați? Tre’ să fii prost să crezi că nu. Avem de-a face cu un grup care are, cel puțin declarativ, scopul înlocuirii civilizației vestice cu cea islamică și care a amenințat cu atentate în inima Europei. Nu mai demult de o lună de zile am fost la mai puțin de un minut și trei oameni extrem de curajoși de a redenumi Thalysul în “trenul groazei”. Pe de altă parte este extrem de improbabil ca varianta susținută de extremiști unde 90% dintre refugiați ar fi bărbați (video-urile din gara din Budapesta au arătat un procent mult mai mare de femei și de copii) iar puhoiul actual ar fi, de fapt, orchestrat chiar de ISIS ca să își ducă agenți operativi în Europa (mult mai simplu ar fi să’și insereze agenții în mijlocul lui, pentru a putea fi camuflați de restul refugiaților). Cu toate astea, una dintre părți îi dă înainte orbește cu ISIS-ul și cu catralioanele de bărbați, iar cealaltă trece complet sub tăcere posibilitatea de a avea măcar 2% agenți infiltrați. De ce? Nu ajută agenda politică, d’aia.

Sunt acești oameni refugiați sau migranți economici? Felul în care funcționează “refugierea” ne spune că odată ce au reușit să părăsească zona de conflict și s’au pus sub autoritatea unuia dintre statele învecinate Siriei, în clipa aceea sunt refugiați. Singurele motive valide pentru care nu pot fi refugiați în Turcia, Liban, Iordan sau Egipt ar fi dacă aceste tări ar susține unul dintre cele două forțe de care fug oamenii. Dar cum nici una dintre aceste țări nu’l susține pe Assad și nici nu sunt aliate cu ISIS în vre’un fel, refugiații, dacă mai apoi părăsesc aceste țări în afara bazelor unui acord umanitar pentru preluarea lor, se cheamă că devin imigranți ilegali.

Noi, românii, și în general est-europenii care au trebuit să stea cel puțin o vreme pe la gardurile Europei de Vest, ar trebui să știm cel mai bine diferența dintre refugiați și migranți economici, iar drama asta umană, cu siguranță provocată de interese politice (nu se ridică 5 oameni în același timp ca să plece în aceeași direcție, darămite câteva zeci de mii) nu mai are nici o legătură cu “refugierea”.

De fapt, cel mai tragic lucru este că expune câteva dintre problemele structurale ale Europei (și în extensie ale lumii întregi) de astăzi:

  1. Multiculturalismul este un eșec răsunător, și va rămîne un eșec atîta timp cât în cel puțin una dintre culturile care participă la el nu funcționează conceptele de toleranță și de egalitate (iar aceste lipsuri nu sunt evidente doar în cultura musulmană, sunt aprig de evidente și în cultura ortodoxă).
  2. E o lipsă profundă de viziune în politica UE și în politica lumii în general. Politicienii de astăzi nu mai sunt altceva decât niște birocrați dependenți de putere, legați cu lanțuri de propriile scaune ca de niște perfuzii, incapabili de a ieși din tiparele în care au fost încorsetați. Nu mai există conducători, doar sclavii unor directive de mult date, prost înțelese și răstălmăcite după fiecare oportunitate. E un lucru extrem de periculos și de tragic că singurii care par capabili să implementeze o viziune în politica lumii sunt extremiștii și fanaticii religioși. Ultima oară când populismul a ieșit la suprafața lumii ne-am pricopsit cu un Hitler și cu un Stalin… E oare logic să sperăm că acum ne va da altă calitate de oameni?
  3. Vestul Europei rămîne incapabil să condamne comunismul și implicit socialismul, ba chiar mai mult, trăiește cu credința că se poate implementa socialismul pașnic fără ca acesta să degenereze în comunism, acest lucru extinzînd încet, dar sigur, riftul dintre ei și Europa de Est, unde s’a putut simți întreaga pestilență a comunismului, iar printr’un asemenea rift cine știe ce demoni pot ieși la suprafață.
  4. Începînd cu 7 ianuarie anul acesta am tot așteptat din partea musulmanilor moderați să aud o condamnare clară a extremismului violent comis în numele lui Allah, am tot așteptat să aud despre o reformare a cultului musulman, să aud o poziție oficială luată împotriva acelor percepte moștenite din fundamentalismul a ceea ce noi creștinii numim Vechiul Testament și care ne îndeamnă pe toți să’i masacrăm pe toți necredincioșii. Aștept, încă…
  5. Nu mai există adevăr, nu mai există voci care să raporteze adevărul, există doar puncte de vedere, și mai rău este că în lipsa adevărului nu mai există respect pentru adevăr. Nu mai contează că suntem mințiți și din stînga și din dreapta, cu siguranță partea pe care o susținem noi a mințit mai puțin, sau chiar, a mințit justificat.

E un sentiment de care nu pot scăpa… Acela că timpul ce ne-a rămas înainte de un eveniment cataclismic, e pe terminate.

Revenind la o analiză mai rece a evenimentelor, este un fapt indisputabil că un număr considerabil de refugiați Sirieni a părăsit taberele din Turcia și a întrat în Uniunea Europeană. Cine are de câștigat de pe urma acestui lucru și cine a avut oportunitatea de a’i influența pe acești oameni?

Rusia pare să puncteze pe toate planurile. O mare putere militară, cu un lider autocrat (unul din puținii capabili să implementeze o viziune), pusă la colț de sancțiunile UE vizavi de “problema ucraineană”, are tot interesul să obțină o “justificare” în fața comunității internaționale să intervină în războiul civil din Siria de partea lui Assad. Turcia, la rîndul său, mulțumită nevoii lui Erdogan de a decapita armata și implicit serviciile de contraspionaj, este un tărîm deschis pentru agenții operativi ai țărilor ce au un interes ca problema siriană să ajungă integrată în micul dejun al “europenilor”. Cât de greu ar fi, si improbabil, ca un număr de agenți ruși, recrutați din Azerbaijan, Afghanistan sau chiar Siria, să infiltreze taberele de refugiați de pe teritoriul Turciei și să pună la cale acest exod în masă? Mai mult cu Rusia intrată oficial în conflict armat cu ISIS în condițiile în care următorul ciclu electoral aduce la suprafață în Europa o serie de elemente extremiste anti-musulmane, oare cât va dura pînă când poziția oficialâ a UE față de Rusia începe să se schimbe?

Israelul este de asemnea un stat în gravă scădere de popularitate în mainstream-ul european. De asemenea, e un stat ce posedă resursele de spionaj necesare pentru dizlocarea unei asemenea mase de populație. O revitalizare a sentimentului anti-musulman în Europa, nu poate decât să fie benefică pentru Israel, și cu SUA devenită, recent, un aliat cel puțin imprevizibil sub administrația Obama, e normal să caute să’și apropie ceva din “bătrînul continent”.

Absolut toate statele din UE au parte de beneficii indirecte ca urmare a escaladărilor tensiunilor dintre populația rezidentă și influxul de musulmani. Declanșarea unui val de violențe este benefic în primul rând pentru administrațiile țărilor afectate, pentru că le dă ocazia să întărească regimul polițienesc. Să nu uităm că Europa este mult în urma SUA în privința scorului libertăților pe care le poate lua cetățenilor săi. Aici nu a existat un “Patriot Act” și nu s’au făcut nenumărate addendumuri la acesta în interesul religiei securității naționale. Privind din acest punct de vedere avem și o explicație pentru care serviciile secrete ale statelor din UE permit acest flux de refugiați să continue

Atîta vreme cât nu ne interesează adevărul, atâta vreme cât ne lăsăm conduși de răspunsuri viscerale cauzate de știri create special să producă aceste răspunsuri, atîta vreme cât suntem dispuși să ne compromitem voit integritatea pentru orice scop, nisipul se va scurge prin clepsidră spre un deznodămînt inevitabil…

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

I’ve tried as hard as possible to not react in any way to the numerous assaults I’ve been subjected to over the past weeks regarding the migrants/refugees issue that has dominated the mass media landscape. The reason why I chose to keep neutrality over this matter was the obvious lack of truly neutral sources that would only deliver the facts without editorialising the contents. All that’s passed before my eyes either came from one of the sides of the barricade or the other. We were either dealing with an organised muslim invasion or with an unprecedented humanitarian issue. It was either the funeral rites of white christian Europe, or heart melting stories about human desperation, about our brethren whose fate had befallen them. I’ve seen frightening videos with executions where men were burned alive (not 100% certain of their truth, but they did seem pretty real), I have seen, from the other side, images of dead children posed for maximum effect, drowned in the same Mediterranean water that I was relaxing in not even two months ago. I have seen news dating back to January, being promoted now as having any sort of relevance to current wave of refugees, I have discovered all of a sudden that numerous blog commentators (other blogs, not this one) and Facebook posters are living in close proximity to centres that process migrants whom, in theory, hadn’t even reached the countries from which these “reports” came and I also found it very interesting how everyone knew someone who faces some kind of trouble with the muslim migrants. I have seen stories from the other side that claimed ISIS had been created and funded by Israel, with the Americans and the Europeans in tow, having no interest to end the civil war because they’re selling weapons to all sides and now they’re turning these refugees away like some goddamned nazis. It all came to a ridiculous climax when I have seen the same video clip used by both sides to promote opposite messages. On one hand we had the unjustly treated Syrian refugees who were on a hunger strike on the platforms of Budapest’s train station because the trains to Austria had been cancelled, while on the other hand, we had those animals, making a mockery of all of us and especially of their own children, who spat on the Hungarian police and threw the water and bread they had been given to the ground… Who’s right and who’s wrong?

The answer is both sides and neither. They both contain valid particles but they both miss the mark completely because neither is capable of asking and especially answering the tough questions that plague their own interpretation of the facts. And, unfortunately, no one is able to reach down to the core of the problem and to bring it to light. That’s the curse of our age where news no longer report the facts but must promote a political agenda (it’d be worth once to conduct a study of the correlation between the increase of inheritance tax in the US and the downfall of the great news agencies, but that’s sadly only a tangential subject nowadays).

After all, what are we facing? Is there a refugee wave or not? The images can’t lie and the overflowing platform of the Keleti station seems to indicate at least a momentary surge of refugees. The question that should be asked is: why have they come all at once, all of a sudden and after so long? Why was there only one big push (there are no more news of people coming ashore in Greece anymore)? Why are there only a few countries targeted by these “refugees” (Germany, Austria, Sweden, The UK)? After all, the second they stepped on European soil they got away from the threat of ISIS and from Assad’s terrorist regime. The politicians in power aren’t allowed to ask these questions because they’d be immediately torn to pieces by the angry leftists for showing lack of compassion to “our brothers in need” and god forbid some fascism or nazism tag ever stick to Merkel’s face because Germany’s extremely itchy about that (taking about rope in the hangman’s lobby) and all the water of the Rhine won’t manage to wash it away. As a result we get, instead, idiot politicians talking in cretin soundbites (the prime minister of Finland comes to mind) and who can’t afford to coldly analyse a situation.

Is it possible that we have ISIS agents/fighters among the refugees? You’d have to be an idiot to think there aren’t any. This is a group that, at least declaratively, is standing for replacement of the western civilisation by islam and that has threatened terrorist attacks in the heart of Europe. No farther than a month ago we were just under a minute and three brave men away from renaming the Thalys into the Blood Train. On the other hand, it’s extremely unlikely that the extremist backed point of view where over 90% of the people are men (the Budapest videos have shown a much larger number of women and children than the 10% implied) and the actual surge would be, in fact, organised and orchestrated by ISIS itself in order to infiltrate Europe (it’s be much simpler and less costly for them to just insert their agents in the middle of a natural wave where they’d be harder to be discovered) is true. Nevertheless one side is beating the ISIS drum and pushing the stories about the gazillion men that are flowing over the border, while the other is completely dismissing the possibility that at least around 2% of the “refugees” might be ISIS operatives. Why is that? Because it doesn’t help push the agenda, that why.

Are these people refugees or economic migrants? The way “refugeeing” works, it tells us that once they left the conflict zone and have submitted themselves to the authority of one of Syria’s neighbours, that’s the moment that they become refugees. The only possible valid reasons why they can’t be refugees in Turkey, Lebanon, Jordan or Egypt would be if these countries were actually supporting one of the two causes that these people are fleeing from. But since neither of the above states are supporting Assad nor are they allied with ISIS in any way, the refugees, should they leave these countries without the protection of a humanitarian aid accord they become illegal immigrants.

Us Romanians, and Eastern Europeans in general, who had been forced to spend some time around the fences of Western Europe looking in, should know best about the difference between refugees and economic migrants, and this human drama that is certainly incited to promote a political agenda (you normally can’t find five people to get up at once and go in the same direction, let alone tens of thousands) has absolutely nothing to do with “refugeeing”.

Actually, the most tragic thing about this drama is that it exposes some of Europe’s (and the entire world’s) structural deficiencies:

  1. Multiculturalism is a resounding failure and will remain such a failure as long as at least one of the cultures involved doesn’t digest the concepts of tolerance and equality (and these drawbacks aren’t symptoms of only the islamic culture, but of Christian Orthodoxy as well).
  2. There is a profound lack of vision on the EU political scene and the world’s in general. Today’s politicians are nothing more than power addicted bureaucrats, chained to their own seats like perfusions, incapable of breaking the moulds that have been set for them. There are no leaders anymore, just slaves to directives issued long ago, poorly understood and misinterpreted with every opportunistic venture that presented itself. It’s an extremely dangerous and tragic thing that the only ones who seem capable of implementing a political vision are extremists and religious fanatics. The last time populism became mainstream we were left with Hitler and Stalin… Is there any logic to hoping that this time we’ll get a different breed of people?
  3. Western Europe remains incapable of condemning communism and, implicitly, socialism, furthermore, they live with the belief that they can implement a peaceful socialism without having it degenerate into communism, and this slowly but surely extends the rift between them and Eastern Europe, where the entire pestilence of communism was experienced. And who knows what demons might come to light through such a rift?
  4. Starting on January 7th this year I’ve been waiting from moderate muslims to hear a loud condemnation of violent extremism done in the name of Allah, I’ve been waiting to hear of a reform within islam, to hear of an official stance taken agains those precepts inherited from what us christians call The Old Testament and that command that we massacre all non-believers. I’ll keep waiting…
  5. There is no truth. There are no voices left to speak the truth. There are just points of view. What’s worse is that, in the absence of truth, there is no more respect for the truth. It doesn’t matter that we get lied to from left and right, one thing’s sure, the side that we support has certainly lied the least, or even, was justified in lying.

There’s a feeling I just can’t shake… That the time we have left before a cataclysmic event is running out.

Coming back to a cooler perspective, it’s indisputable that a considerable number of Syrian refugees has left en masse the Turkish camps and entered the EU. Who gains from this and who had the opportunity of helping it happen?

Russia seems to score high in all categories. A great military power, starring an autocratic leader (one of the few left capable to implement a vision), cornered by the EU economic sanctions regarding the “Ukraine problem”, has all the interest in the world to get valid justification in front of the international community for entering the civil war on Assad’s side. Turkey, on the other hand, thanks to Erdogan’s need to behead the army and implicitly the intelligence services, is now an open field for the operative agents of the countries that have a vested interest that the Syrian problem get’s integrated in the Europeans’ breakfast routines. How hard would there be, or how unlikely even, for a number of Russian agents, recruited from Azerbaijan, Afghanistan or even Syria to infiltrate the Turkish refugee compounds and organise this mass exodus? Furthermore, with Russia fighting against ISIS and the next electoral cycle bringing up all kinds of anti-muslim parties all over Europe, how long before the EU-s official attitude towards Russia begins to shift?

Israel is also a state that’s in a public approval free-fall within the European mainstream. It’s also a state that has the intelligence resources to put together the dislodging of such a mass population. A resurrection of anti-islam all over Europe can only benefit Israel and, with the US having recently become an unpredictable ally under the Obama administration, nothing would be more timely that looking for some support from the “old world”.

Absolutely all of the EU states have an indirect benefit from tensions escalating between the native population and the muslim immigrants. Triggering a wave of violence across the board is is beneficial first of all to the national administrations because it gives them an excuse for more strict laws. Let’s not forget that Europe is way behind “Big Brother US” with regards to the civil liberties of its citizens. There was no Patriot Act here to which there could be made countless addendums in the interest of the religion of “national security”. Looking at it this way, we get the explanation why the intelligence services of the EU states allowed this to take place and stand for it continuing.

As long as we don’t care about the truth, as long as we allow ourselves to be ruled by visceral responses caused by “news” specifically designed to produce these responses, as long as we can willingly compromise our integrity if the purpose (price) is right, the grains of sand will keep flowing through the hourglass bringing us ever closer to an unavoidable conclusion…

MRU din nou la șefia SIE…

mru

Nu pot să comentez în mod favorabil confirmarea pe care a primit-o MRU ieri în parlament. E păcat… Am înțeles că MRU s’a apucat să lingă unde trebuie, că cel mai probabil a fost adoptat de facțiunea securității care a pus mîna pe putere prin Johannis, că vorba aia, un agent dacă poate fi recuperat costă mai puțin decât creșterea unuia nou de la zero, dar, cu toate astea, nu’mi stă deloc bine la stomac.

Omul ales cu mînuța lui, de Traian Băsescu, să troneze peste guvernul de nimeni al PD-ului din 2012, criticat pe drept cuvînt pentru prestanța jalnică de prim ministru și pentru un trecut cel puțin „aburos” în raport cu evenimentele din 1989, nu a devenit dintr’odată frecventabil și de dorit doar pentru că ‘și-a reînoit carnetul de membru PNL… Din contră, e același nenorocit pe care PNL-ul (pe atunci un partid mult mai ușor de ținut la inimă) ‘l-a dat jos prin moțiune de cenzură, e același bugetar de care s’au lipit etichetele de „alifie” și „vită kobe”, e același intrat pe ușa din dos în parlamentul României care n’a pregetat să se pună primul pe listă în alegerile europarlamentare, doar doar ‘și-ar fi triplat și el stipendiul dacă se găseau destui fraieri să pună botul…

Dat fiind faptul că lipsa de cadre din PNL este un lucru acut pe care ‘l-am mai semnalat și cu alte ocazii, mă îngrozesc la gândul a ce va să vină…

Categorii:Politice Etichete:,

Problemele și soluțiile Bucureștilor (partea I)

Cum a venit primăvara și s’au dezmorțit muștele, am văzut că au început să facă gălăgie și “părțile interesate” de bunăstarea bucureștenilor. Tovarășul Ștefan “din suflet pentru suflet” Florescu s’a gândit ce bine ar fi să pună de-o plimbare în jurul Parcului (în eternă reconstrucție) Drumul Taberei cu câteva sute de amețiți. Mai face și el o petiție că’i la modă, mai dă și el un interviu la TV, poate se potrivește cu Rareș care dă drumul parcului și poate să vîndă povestea cum că el ‘l-ar fi forțat pe primar să deschidă parcul. Că deh, asta este esența politcii din România: mitul lui Harap Alb, care în fruntea maselor indignate, forțează statul să… ceva. Faptul că pentru mulți politica încă se calculează în termeni atît de viscerali spune multe vizavi de îndobitocirea poporului ăsta proiectată de comuniști și menținută, dacă nu cumva chiar perfectată, de majoritatea covârșitoare a politicienilor de după 1989. De asemenea merită reținut, că statul însuși a ajuns să joace rolul chiaburilor asupritori pe care proletariatul revoltat trebuie să’i pună la muncă. E o viziune îngrozitoare, și, dacă cumva nu pricepeți de ce, înseamnă că sunteți mai degrabă parte a problemei decât a soluției.

Nedorind să fie dat uitării așa ușor, tovarășul Nicușor “n’am nici un interes să fiu consilier, doar primar general” Dan ‘și-a oferit serviciile cui altcuiva decât DNA-ului. Pe sistemul, unde e puterea azi? La DNA. Buun! Hai să turnăm și noi un pic, poate își mai aduce amintea lumea de noi, și poate ne lipim și noi de un pic de putere.

2015 este un an de poziționare pentru campaniile din 2016. În primăvară alegeri pentru locale, în toamnă pentru parlament. Dacă aveți cumva impresia că doar ce am terminat o tură de alegeri, nu greșiți, dar deh, românului îi place cu alegeri, are de recuperat după 40 în care pe politic ‘l-a durut în cur fără perdea de dorințele poporului, acuma măcar se duce să ștampileze. Oricum politicienii practică aceleași jocuri mizerabile ca cele de dinainte de ’89, clasa politică fiind incapabilă să se reformeze și căzînd pradă aceleiași avarități pe care o resimțeam din plin și în perioada comunistă. Dacă am fi fost regat în loc de republică, măcar o tură de alegeri am fi putut să evităm, dar majoritarilor le place prea mult să se bălăcească în gunoaiele lăsate de sovietici ca să ceară așa ceva. Ei au treburi mai importante, gen parcuri și mafii imobiliare. Din punctul ăsta de vedere, vajnicul popor român se comportă ca un doctor idiot care, în loc să trateze un cancer, se apucă și tratează fiecare simptom în parte. Rezultatul va fi același.

Problemele Bucureștiului sunt simple, dar sunt fundamentale, iar încăpățînarea cu care s’au abținut de la a-le rezolva toate recoltele de primari din 1990 încoace, mă face să cred că mai degrabă e vorba de rea intenție decât de incompetență. Și mai mult mă face să cred că orice alt primar va veni în locul lui Oprescu (dacă va veni, că nu’i nimic sigur) nu va face decât să perpetueze lungul șir de măsuri iresponsabile. În 2012, pregătind un articol despre campania electorală de la locale, am ajuns la concluzia că Bucureștiul are 4 probleme mari și late. Dintre acestea, două erau unice pentru București, încă una fiind comună tuturor orașelor din țara asta, iar calaltă fiind endemică României întregi. Dacă aș fi scris vre’un articol în 2008, aș fi picat pe aceleași patru probleme. La fel și în 2004. Foarte probabil, la fel ar fi fost cazul și în 2000.

Cele 4 probleme sunt: înghesuiala, parcările, câinii vagabonzi și lipsa de educație. Remarc astăzi cu plăcere că, deși sunt sigur că tangențial, cel puțin în perimetrul pe care îl frecventez eu din Sectorul 6, câinii vagabonzi au cam dispărut. Țin minte cum în 2013 am citit ceva prin presă despre niște contre cu Vier Pfoten ale primăriei, dar adevărul este că dacă s’a făcut într’adevăr ceva pentru eliminarea acestei probleme, este un lucru extrem de bun. Cu toate acestea, dintre cele 4 probleme fundamentale, este cea care se putea rezolva cel mai ușor, de fapt rezolvarea sa a tot fost amînată de fripturiștii de la ONG-uri care au tot căpușat banii statului vreme de două decenii în vreme ce câinii vagabonzi împînziseră tot orașul și pe care, probabil, ultima schimbare de regim ‘i-a prins în offside și au rămas fără nici un prieten pe interior.

Această problemă a câinilor vagabonzi o consider îmbunătățită, dar ne trebuiesc cel puțin 4-5 ani consecutivi de absență a patrupedelor de la vedere înainte de a putea declara un caz închis. De asemenea, merită remarcat că, dintre cele 4 probleme, aceasta era cea mai superficială, iar rezolvarea a fost una în spiritul obișnuit al acțiunilor administrative: “să se taie”. Din păcate nici una dintre celelalte probleme nu se pretează la o asemenea rezolvare.

Tur electoral după tur electoral ne sunt aruncate aceleași petarde de către toți candidații, piste pentru biciliști, zone pietonale, parcuri IT, rezervații naturale, străpungeri, centură, pasarele, reabilitări termice ale blocurilor. Dar astea nu sunt nimic altceva decât bagatele; motive de cheltuit bani din buget și de fraierit fraieri pentru voturile lor.

În părțile următoare voi analiza cele două probleme unice Bucureștiului, pe cea endemică țării (e vorba de lipsa de educație) am s’o las la o parte pentru că nu primăria (deși școlile generale sunt în jurisdicția sa) sau consiliul general o pot ataca. Este un subiect extrem de lung așa că: va urma…

Categorii:Bucuresti Etichete:, ,

Unde suntem/Where We Are (bilingv RO/EN)

(English version below)

N’am scris de ceva vreme nimic pe blog pentru că am tot așteptat să mă lămuresc în ce scenariu suntem. Câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis nu numai că a reprezentat o maximă surpriză, dar și felul în care a câștigat m’a făcut să mă întreb dacă am avut parte de victoria unui politician abil dar încă neîncorporat în sistem care a știut să speculeze momentul și să se strecoare pînă în vîrful piramidei sau am asistat la reluarea controlului asupra celei mai de sus poziții din organizarea instituțională a țării de către servicii printr’un om de-al lor.

Nici acum nu sunt sută la sută sigur, dar lucrurile încep să se solidifice pentru una dintre variante, mai ales din jocul actorilor politici din ultima vreme dar și privind retrospectiv. Momentul decisiv pentru mine a fost acceptarea lui Eduard Helvig în fruntea SRI. Este un salt de imaginație mult prea lung, pentru mine în condițiile în care nu am uitat cum se fac lucrurile în țara asta, să cred că SRI-ul, cel mai important dintre serviciile de informații române, ar putea să accepte în funcția de conducere (chiar și una non-executivă) pe un om din afara sistemului. Cred că nu avem vre’un dubiu în această privință față de nici unul dintre șefii SRI și SIE de după 1989, astfel încât și asupra lui Helvig se întinde același nor. Problema apare atunci când încercăm o analiză retrospectivă a parcursului lui Helvig și apoi al lui Iohannis din perspectiva aceste noi revelații.

13 octombrie 2009. PNL-ul condus de Crin Antonescu îl propune pe Iohannis, ca din neant, pentru funcția de premier în condițiile în care guvernul Boc fusese demis prin moțiune de cenzură. PSD-ul condus de Mircea Geoană se raliază reticent la această propunere. Președintele în funcție, Traian Băsescu a ales să ignore acordul dintre cele două partide precum și consensul la care ajunseseră acestea și a nominalizat un nou premier după un algoritm inventat de el. Refuzul de atunci al lui Băsescu, ‘l-a credibilizat instant pe Iohannis și cum Băsescu reprezenta la ora aceea atât securitatea cât și nomenclatura (aici) acest lucru ‘l-a făcut pe Iohannis să pară ca un om din afara sistemului. Astăzi, însă, când știm ceva mai multe despre Iohannis (un parcurs destul de liniștit la Sibiu de unde nu a încercat nimeni să’l înlăture, o acumulare de bunuri imobiliare care sunt dificil de explicat, deși nu imposibil) ipoteza că numele lui Iohannis ‘i-ar fi fost suflat în urechea lui Antonescu de către șeful de astăzi al SRI care pe vremea aceea era principalul consilier al lui Antonescu începe să prindă consistență.

Valul de arestări și investigații începute în ultimele luni împotriva unor oameni cheie ai regimului Băsescu, nu cred că reprezintă trezirea justiției de sub jugul regimului, ci mai degrabă o operațiune de epurare a componentei nomenclaturii din viața publică. Cred că câștigarea președinției de către Iohannis a reprezentat câștigarea bătăliei pentru putere de o facțiune a serviciilor care s’a hotărît că nu mai are nevoie de vechea nomenclatură și că poate controla politicul prin oamenii săi. Reprezentanții regimului Băsescu au fost dați la o parte și vor fi sacrificați pe altarul justiției. Reprezentanții facțiunii Ponta sunt încă în limbo, va veni probabil și momentul lor. Asupra lui Ponta personal sunt destule atacuri astfel încât unul dintre ele să’și atingă ținta, și chiar și în caz contrar, căderea susținătorilor lui Ponta va duce și la căderea lui. Curățirea scenei politice poate avea atât un efect pozitiv cât și unul negativ. Dacă vectorii principali de imagine dispar de pe scena politică, e foarte posibil ca participarea la vot să scadă și ea. Dacă scade prezența la vot, numărul de voturi necesare pentru a influența balanța într-o parte sau în alta va fi semnificativ mai mic decât diferența de un milion de voturi dintre Ponta și Iohannis de la ultimul tur. Avantaj servicii. Mai mult decât atât, în toate scrutinurile de pînă acum, o parte semnificativă a populației a votat împotriva cuiva, iar dispariția jucătorilor notorii împotriva cărora se duceau destule voturi, poate avea ca rezultat și dispariția voturilor respective.

Schimbările preconizate la legea electorală (reintroducerea votului pe liste), declararea drept neconstituțional al articolului din lege care impune anumite limite asupra semnatarilor pentru formarea unui nou partid politic, toate duc la perspectiva instaurării unui spectru politic similar cu cele existente în democrațiile occidentale cu două partide mari aflate unul în opoziție doctrinară față de celălalt, și cu o multitudine de partide și partidulețe satelit care le împiedică pe cele două mari partide să’și formeze un guvern monocolor. Este cel mai bun sistem pentru a te asigura de stabilitatea politică au unei țări. Un asemenea peisaj este forțat la nesfârșit să mențină status quo-ul pentru simplu motiv că nu va atrage niciodată destule voturi pentru a’l schimba. Iar dacă ești un serviciu secret interesat de putere și de control, cel mai de preț lucru în serviciul acestora îl reprezintă predictibilitatea, iar cea mai predictibilă ecuație este o constantă.

Scopul vechi de distrugere a partidelor istorice pare să’și fi atins și el țelul. Co-președinții PNL sunt Alina Gorghiu (dacă spun că e din eșalonul doi al vechiului PNL, probabil că o promovez) și Vasile Blaga, buldogul securist care a vegheat la realegerea lui Băsescu în 2009. La congresul din vară e sezon deschis la vânătoare și cred că, în absența unui candidat cu adevărat liberal la președinția partidului, un candidat care ar putea repara blazonul partidului în ochii vechilor suporteri liberali (sincer nu’mi imaginez cine ar putea fi), cel mai probabil un fost PD-ist va ajunge președintele PNL. Spuneam că scopul distrugerii partidelor istorice și-ar fi atins țelul, și susțin acest lucru. Deși PNL, cel mai probabil va rămîne relevant pentru scena politică românească, va deveni o formă lipsită de fond, controlată din spatele scenei, pentru binele serviciilor, rol pe care l-a mai jucat și sub influența lui Stolojan între 2000 și 2004. Îmi doresc din tot sufletul să nu fie așa, dar timpul va scoate adevărul la lumină.

În contextul golirii de oameni cu imagine pozitivă din vechiul PNL trebuie privită și cruciada justițiarilor împotriva lui Varujan Vosganian. E chiar amuzant cum domnul Vosganian se întreabă pe blog cine’i poartă sâmbetele și de ce, dar nu’și dă seama că rămăsese cea mai vizibilă personalitate pozitivă din PNL cu șanse poate chiar la congresul din vară, dacă ar fi rămas în cărți.

Vânătoarea din justiție nu numai că se subordonează viziunii de deasupra, dar, în nici un fel, nu induce ideea de justiție independentă. Dimpotrivă, arată o “justiție” care a scăpat de sub un regim căruia ‘i-a acordat imunitate totală atîta vreme cât acesta era la putere, și care acum, odată cu stabilirea unui nou regim, își ia absolut toate revanșele față de vechiul regim. Justiția este aservită puterii, din păcate și este folosită politic. Este cel mai bun exemplu al micilor concesii care fac loc șuvoiului de imoralitate. Nu’mi fac nici o iluzie că după cazurile Năstase, Becali, Voiculescu și Fenechiu atunci când cineva este anchetat penal pe criterii politice, va mai scăpa de zăbrele. Tot ce pot să sper este ca măcar de data asta să reușească să’i închidă în urma unor procese corecte în care vinovăția să fie probată și nu inventată ca în unele din cazurile de mai sus, dar sunt sigur că deja au fost prescrise condamnările.

Nu ‘mi-au plăcut reacțiile din media vizavi de aceste investigații pentru că acestea s’au împărțit în două categorii. Cei care odată se indignau la condamnările lipsite de sens ale lui Năstase sau Voiculescu și la tratamentul “procurorilor” față de doctorul Brădișteanu, acum erau exaltați la arestarea Udrei. Alții, care odată proslăveau justiția independentă și lingeau cururile procurorilor sus-menționați, acum se indignau la reacția evident târzie a “justițiarilor” în cazurile de mai sus. Și unii și alții se găsesc într’o profundă eroare.

Un citat esențial din Confucius spune că “începutul înțelepciunii este a le spune lucrurilor pe nume” și nu mă miră deloc că poți să întorci internetul în limba română cu lopata și fără a da de el. Iată’l aici în engleză: http://www.goodreads.com/quotes/106313-the-beginning-of-wisdom-is-to-call-things-by-their. Nu mă miră pentru că noi avem un fetiș de a ne minți pe sine care pare mult mai dezvoltat decât al altor popoare. “Justiția” nu numai că nu este independentă dar nu este nici măcar justiție. Curtea consituțională a încălcat cu nonșalanță principiile dreptului comun dînd două judecăți diametral opuse față de același subiect (aici). Președintele, cel care insituțional are rolul de cel mai important apărător al consituției, s’a șters cu ea la cur ori de câte ori a avut ocazia. Emil Boc a boicotat în parlament discursul Regelui Mihai în 2011, iar în 2015 ‘i-a făcut pe Principele Radu și pe Principesa Margareta cetățeni de onoare ai Clujului, să nu mai vorbesc de faptul că după cel mai dezatruos mandat de premier din istoria post decembristă a României a fost ales primar la Cluj. Ipocrizia a fost cusută în sîngele românilor, și este manifestă pe toate palierele societății.

E bine că nenorociții ăștia sunt anchetați, și e bine chiar dacă se face așa de târziu, pentru că măcar transmite generațiilor viitoare de corupți că, oricât vor trebui să aștepte “procurorii” înainte de a’și putea face treaba, ‘și-o vor face din secunda în care se schimbă puterea, atîta vreme cât le-au fost date motive pentru asta. Personal nu mă excită în nici un fel că Udrea e la bulău, oricât aș urî-o, și nici că se cacă la veceu turcesc pentru prima oară în viață de când s’a crăcit în fața lui Cocoș ca să scape de la Buzău. Nici măcar n’o privesc ca pe o victorie de etapă. Am să sărbătoresc, poate, dacă va fi condamnată, și mai ales dacă îi va fi probată vinovăția, dar pînă atunci refuz să mă implic emoțional în “cazul Udrea” și nu’l privesc nici ca pe trezirea justiției din morți ci doar ca pe un simptom at trecerii “justiției” sub un nou regim.

În încheiere, mai am un singur lucru de spus: Udrea anchetată, Videanu anchetat, lațul se strânge în jurul lui Băsescu fiind anchetați unul dintre gineri și fata cea mare, Horia Georgescu anchetat. Absolut toate personajele din mass media, trebuie sa facă coadă la pupat în cur, la Badea, Gâdea și Ciutacu. Și dacă nu înțelegeți pentru ce, poate că ar trebui să vă așezați și voi la coadă.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

I’ve kept off the blog for a long time because I’ve been waiting to get a clearer picture of the scenario in which we’re playing. Klaus Johannis winning the elections in itself was a great surprise, but also the fashion in which he won made me wonder if I was witnessing he victory of an able politician whom, as of yet, was not incorporated by the system, who knew how to squeeze himself through and up to the top of the pyramid or I was witnessing the agency taking back control over the highest ranking position in the state through one of their own ranks.

I’m not 100% certain even now, whether it’s one or the other, but things tend to solidify around one of the two theories, especially going by the political moves of late, but also when looking back while taking into account these moves. The turning point for me was Eduard Helvig being appointed as head of the Romanian Information Service (SRI). It would be too much of a leap to imagine, especially knowing how things get done in this country, to believe that the SRI, the most important of Romanian intelligence agencies, would accept a leader (even a non-executive leader) coming from outside the intelligence farm system. I believe there’s no dispute about the fact that none of the heads of the Romanian intelligence services (SRI and SIE) appointed after 1989 were from outside that system, therefore we have to extend the same suspicion to Helvig. Problems arise, however, when looking at Helvig’s track chart in retrospect and that of Johannis as well.

October 13th, 2009. The National Liberal Party (PNL) led by Crin Antonescu propose, in a surprising move, Klaus Johannis for prime minister, since the Boc government had been successfully impeached. The Social Democrat Party (PSD) led by Mircea Geoană, reticently give their support to this proposal. The president at the time, Traian Băsescu, however, chooses to ignore the agreement between the two parties nominates another prime minister going by an algorithm only he could come up with. Băsescu’s refusal of nominating Johannis, bestowed upon the German ethnic instant credibility and since Băsescu, at the time, was the outmost representative of the old nomenclature and the old intelligence service it made Johannis appear as though coming from outside of the system. Today, though, knowing more about Johannis (a rather safe and silent time in charge of Sibiu with little or no opposition, an accumulation of properties that is difficult to explain, though not impossible) the theory hat Johannis’ name was dropped into Antonescu’s ear by the now chief of the SRI and then top adviser to Antonescu, it starting to take shape.

The wave of arrests and investigations that have occurred in the past months of some key men of the Băsescu regime is not the awakening of the justice system from under the yoke of the former regime, but most likely a coordinated operation of eliminating the old nomenclature from the public scene. I believe that Johannis winning the presidency was a power struggle won by a faction of the intelligence community that decided it has no more use for the old nomenclature and that it can control the political scene through its own people. The people of the Băsescu regime have been cast aside and will, most likely, be sacrificed on the altar of Justice. The Ponta people are still in limbo, but their time will come. There have been numerous attacks launched at Ponta, enough that one of them will hit home, but even if none of them do, bringing down all of Ponta’s supporters will eventually bring about his own downfall. This cleanup of the political scene can have both positive and negative effects, though. If the main political actors vanish from the scene, there’s a high likelihood that overall voter turnout will go down. In this case, the number of votes needed to tip the balance into one side or another will be significantly smaller than the one million votes of difference that separated Ponta and Johannis in the previous elections. Advantage to the intelligence community. This is compounded by the fact, that in all of the election rounds that were held since 1989 a lot of the vote was a negative vote and the disappearance of these actors will no longer motivate people to vote against them and might result in these people staying home altogether.

The prognosticated changes of the electoral law (going back to a list system), the declaration as unconstitutional of the restrictions about the people required to found a new political party, they all tend to lead to a political landscape that is similar to that of those in most western democracies with two large parties that doctrinally oppose each other and a number of small and satellite parties that prevent the two large parties from forming a single-colour government. This is the best system to ensure the political stability of a country. This landscape is forever doomed to keeping the status quo for the simple reason that there will never be enough votes to change it. If you are an intelligence service that is interested in power and control, the most important factor ensuring that is predictability and the most predictable equation is a constant.

The old goal of eliminating the historical parties seems to have also hit home. The co-presidents of PNL are Alina Gorghiu (if I were to refer to her as coming from the second rank of liberal politicians, I would be promoting her) and Vasile Blaga, the old Securitate bulldog who watched over Băsescu’s reelection back in 2009. Come the summer congress, there will be open season and I believe that, in the absence of a truly liberal candidate who could restore the party image in the eyes of the old liberal supporters (frankly I can’t imagine who could this candidate be), it’s most likely that a former PD member will become president of the new PNL. I reiterate that the goal of eliminating the historical parties has hit home, because, despite of the fact that PNL will most likely still play a very active role in Romanian politics, it will remain a soulless hull controlled with puppet strings by the intelligence community behind the scenes, this being a role that PNL has played before, between 2000 and 2004 under the influence of Teodor Stolojan. I desperately wish to be proven wrong in this case, but only time will tell.

We have to look at the judicial crusade against Varujan Vosganian in the same context of eliminating people that still benefited from a positive perception from the old PNL. I find it funny that mr. Vosganian questions via his blog the identity of those carrying out this crusade and the reason for its existence, but cannot perceive of himself that he had remained the most notorious member of the old PNL that had a positive public image, thus, maybe even, having a chance at the summer congress, had he remained a member.

The crusade launched by the justice system is perfectly consistent with the theory presented above and in no way does it project the image of an independent judiciary system. Quite the contrary, it projects the image of a system that finally came out from under a regime to which it had previously awarded total immunity, a system that now, with the coming into power of a new regime, is cashing in on every payback it has to the former one. The justice system is, sadly, subservient to those in power and, as a result, is politically run. This is the best example of the small concessions that bring about a downpour of immoralities. I have absolutely no illusions that, following the Năstase, Becali, Voiculescu and Fenechiu cases, anyone brought under investigation due to political interests will manage to avoid prison. The most that I can hope for is that this time around they will be put there following proper trials where their faults can actually be proven in court instead of assumed as was the case for some of the above, but I am certain that the conviction documents have already been passed down.

I have not been very fond of the mass media reactions regarding these investigations because they basically fell into one of the two categories. Those that once were struck by righteous indignation with regards to the senseless convictions of Năstase or Voiculescu and to the investigators’ treatment of doctor Brădișteanu, were in the throws of ecstasy now at the sight of Udrea being arrested. Others who were once singing praises to the “independent justice system” and ass-kissing the above mentioned investigators, were now outraged at the late reaction of the judicators. Both categories are profoundly wrong.

An essential quote from Conficius tells us that “the beginning of wisdom is to call things by their proper name” and it comes as no surprise to me that you can take a digging implement and turn over the whole of the Romanian language websites and not come across it. There is no surprise because we have a fetish of lying to ourselves that is much more preeminent than that of other peoples’. “The Justice System” not only is it not independent, but it’s not even justice. The Constitutional Court has nonchalantly broken the most basic principles of common law by issuing two separate and opposing rulings with reference to the same cause. The president, the chief protector of the constitution, has wiped his own ass with it every chance he got. Emil Boc, boycotted King’s Michael speech to the chambers of parliament back in 2011 and in 2015 awarded the status of honorary citizens of Cluj to Prince Radu and Princess Margarita, and don’t even get me started on the fact that after having the most disastrous mandate of prime minister in Romania’s post 1989 history, he got elected as mayor of Cluj. Hypocrisy has been sawn in to the Romanian DNA and is manifest in all levels of society.

It’s a good thing that these bastards are under investigation, and it’s still a good thing despite how late it’s being done because it tells the future generations of corrupt officials that, no matter how long the wait, investigators will do their job once there is a power shift and as long as there is reason to do it. Personally I don’t care that Udrea is behind bars right now, no matter my own hatred towards her, and I also don’t care that she probably hasn’t used a toilet this primitive since she slept with Cocoș to get herself out of Buzău. I don’t even perceive this as a stage win. I will, most likely celebrate should she be convicted and especially if her guilt will be proven in court, but until such time I refuse to let myself invest emotionally in the Udrea case and I certainly don’t regard it as an awakening of the justice system but just as a symptom of its passage under a new regime.

To conclude, there is one more thing: Udrea is under investgation, Videanu is under inverstigation, the noose is tightening around Băsescu with one of his sons in law and his oldest daughter being under investigation, Horia Georgescu (former head of the National Agency for Integrity, ANI) is under investigation. Absolutely all the people (they know who they are) that activated in the media between 2009 and 2014 should line up behind Badea, Gâdea and Ciutacu and register to kiss their ass. And if you don’t see why that is, then maybe you should queue up behind them as well.

Categorii:Bilingual, Politice Etichete:

Ce surpriză!

Noiembrie 17, 2014 4 comentarii
Sursa: Mediafax

Sursa: Mediafax

Ei bine, ceva ce părea imposibil nu mai departe de Joi 13 Noiembrie, s’a întîmplat. Nici pe departe acel prognostic pe care ‘l-am făcut imediat după turul unu nu mai era de actualitate la câteva zile de turul doi, când sondajele dădeau un scor probabil de 54-46 în favoarea lui Ponta, dar nicăieri în afara zilei de ieri nu s’a putut prevedea o victorie a lui Iohannis de asemenea manieră. Primul exit-poll de ieri cu datele de pînă la 9.00 dădea un scor de 64-36 pentru Ponta și lucrurile păreau tranșate (Geoană pleca de la 54% în 2009). Însă primul indiciu că se poate întîmpla ceva complet neașteptat a venit odată cu datele de exit-poll de la 10.30 când scorul era 61-39. Faptul că Iohannis reușise să recupereze 3 procente față de pragul de 50% în numai 90 de minute era un semn că se pot întîmpla surprize. Ei bine, deja de la ora 17.00 mai toate exit-pollurile (mai puțin cel PSD) îi dădeau pe cei doi candidați la egalitate. În acest context devenea destul de clar că Iohannis va câștiga alegerile pentru că “votanții de seară” nu aveau să voteze cu candidatul PSD.

Îmi mențin afirmațiile (încă nedemostrate ca fiind eronate de realitate) că Băsescu a fost blat cu Ponta și că Băsescu ar fi avut mai multă nevoie ca Ponta să câștige aceste alegeri, iar ieșirile lui Băsescu din ultimele zile nu au avut alt scop decât de a fideliza și de a canaliza un vot pro-Ponta (singurul care se “lupta” cu Băsescu). De altfel, nimeni din tabăra lui Iohannis nu a adus vorba de Băsescu și nici Băsescu nu a spus vre’odată cu subiect și predicat că’l susține pe Iohannis în turul doi (așa cum n’a avut grețuri s’o susțină pe Udrea). Singurul loc în care asocierea Băsescu-Iohannis era pe cai mari a fost în studiourile Antenei 3 și în stafful de campanie al lui Ponta. Candidații băsiști care n’au intrat în turul doi au temporizat pe cât au putut susținerea publică a lui Iohannis (de fapt Udrea nici nu a acordat-o, ci a ales să’și îndrume susținătorii să dea un vot împotriva lui Ponta), iar în momentul în care a devenit evident că luptă împotriva curentului și se vor acoperi de ridicol dacă’și îndeamnă votanții să stea acasă s’au îndoit și ele în direcția majorității. Cel mai strigător exemplu, în acest sens, este UDMR-ul care, deși public ‘și-a declarat suportul pentru Victor Ponta, nu a reușit să’și aducă la vot o mare parte din electorii proprii (județele câștigate de UDMR la europarlamentare au avut cea mai scăzută prezență la vot, cu pînă la 10% sub media națională), iar din cei care s’au prezentat doar 25% ‘i-au dat votul lui Ponta, în vreme ce 75% au votat pentru Iohannis (în acest articol voi folosi numerele prezentate de exit-poll-ul Sociopol de aseară dacă nu specific expres că mă refer la un alt exit-poll).

Îmi mențin de asemenea, prinsoarea făcută înainte de alegeri că dacă Iohannis (sau PNL) îl aduce pe Băsescu în vre’un fel în arcul puterii după ce Băsescu pleacă de la Cotroceni, atunci eu mă las de scris despre politică pentru că ‘mi-e clar că n’am priceput absolut nimic din mișcările politice ale ultimilor ani. Primul pas s’a petrecut, chiar dacă era extem de improbabil la vremea când am făcut prinsoarea, Iohannis a câștigat alegerile.

Ce lucruri pozitive sunt în urma acestor alegeri? Au venit la vot un număr imens de alegători, mult mai mulți decât în orice tur de scrutin din 1996 încoace, iar acest lucru se datorează capacității lui Iohannis de a’i convinge pe tradiționalii “nehotărîți” să meargă la vot. Nu cred că într’un meci Ponta-Antonescu, candidatul PNL ar fi avut aceeași priză la public, indiferent de preferințele mele. Datorită și acestei prezențe masive la vot, Iohannis a câștigat (cel mai mprobabil) alegerile și pe teritoriul țării, fapt ce’l va face președinte legitim și în ochii mei, care am o anumită părere vizavi de votul de peste hotare, evitînd astfel orice retorică similară situației din 2009. Totuși, acest lucru nu scuză campania jegoasă care s’a dus pe marginea subiectului “diaspora” și nu scuză pe nimeni dacă legea electorală nu este reglementată de așa natură încât, pentru românii de peste hotare să se facă ceva, fie în privința organizării votului cu mai multe secții, în mai multe locații, fie în privința înregistrării voluntare a acestora la AEP, fie chiar prin schimbarea parlamentului în următoarea configurație pentru a-le acorda acestor oameni care (se pare) se preocupă de soarta țării o reprezentare corect proporțională în legislativ nu doar 4 deputați și 2 senatori cum sunt astăzi. Pozitiv, de asemenea aș nota și scorul PSD care, pentru prima oară în istorie a atras o pătură de votanți noi prezentîndu-se (și cu ajutorul outleturilor media) drept singurul luptător anti-băsism de pe scena politică. Am mai spus-o, cred, și cu alte ocazii când am tratat subiectul bazinului electoral al PSD, că acest partit are un electorat captiv, rămas în contul lor încă de pe vremea duminicii orbului și care e atras de așa zisele programe “sociale” ale PSD-ului caracterizate prin “să ni se dea”. De altfel, PSD-ul nu are nici un proiect pe termen lung care să vină în acord cu și nici o legătură ideologică cu socialismul european (orcât de antipatic ‘mi-ar fi mie curentul) pentru că în România lipsește atît bunăstarea generală cât și fundamentul educațional social care să permită acestor concepte să germineze.

Părțile negative în urma acestor alegeri cred că vin, în mare, de la propaganda deșănțată făcută în online vizavi de votul de peste hotare în condițiile în care și’n 2009 a fost cam la fel, ba chiar, în tura asta au votat mai mulți oameni în diaspora chiar și în condițiile în care s’a întîmplat ce s’a întîmplat în 2009 la Paris. Consider că e profund negativ atunci când o non-temă ajunge să fie exploatată electoral cu priză la un public atît de larg. De asemenea, consider că e profund negativ, că am câștigat alegerile cu ajutorul băsiștilor și nu vreau să’i văd relegitimați pe oameni ca Videanu, ca Anastase, ca Cezar Preda, ca Boagiu, ca Ungureanu, ca Flutur sau ca Ialomițeanu. Tăriceanu a ajuns din conducătorul celei mai prospere guvernări, o curvă politică, un om fără partid, un fost candidat la fotoliul de prim ministru care are astăzi un protocol interesant semnat pe persoană fizică cu PSD-ul și va rămîne de văzut câți dintre cei care au părăsit PNL-ul ziele de dinainte de alegeri cu gândul la ciolan, vor mai rămîne alături de el. Tăriceanu, din păcate, ‘și-a închis ușa de întoarcere în PNL pe considerente ideologice (ALDE versus PPE). Ponta este de asemenea terminat din punct de vedere politic și doar o revenire a lui Băsescu pe scenă ‘i-ar mai putea revitaliza cariera. Într’un fel îmi pare rău pentru el, deoarece a încercat să evite pe cât a fost posibil propulsarea în lupta aceasta dar partidul și cei din jurul său ‘l-au împins de la spate pînă a candidat. Spuneam că îmi pare rău pentru Ponta deoarece vîrsta și trecutul său îl recomandau ca fiind persoana cea mai potrivită să reformeze PSD-ul. Ei bine, ne-am convins cu toții că nu va fi el acela, iar prin compromiterea sa, PSD-ul rămîne fără cineva capabil să’i preia locul. Dacă Ponta va continua în capacitatea de prim ministru sau va fi canibalizat din interiorul partidului, rămîne de văzut.

De asemenea un lucru extrem de negativ pentru noi toți cred că este dat de cei 10% dintre votanți care au refuzat să participe la exit-poll. Faptul că la noi este încă împămîntenită frica de a nu fi persecutat pentru propria opțiune politică este un lucru care spune multe despre cum înțeleg unii că funcționează atît societatea cât și democrația. Din acest motiv nu o să mă inflamez așa cum au să facă unii pe motivele inexactității exit-poll-urilor, pentru că, chiar dacă CURS a dat cel mai apropiat scor de realitate (51,5-48,5 pentru Iohannis), este aproape imposibil să mai prezici ceva în contextul în care 10% din eșantion refuză să participe. Pentru cine știe un pic de statistică, odată stabilit eșantionul reprezentativ pe baza căruia faci extrapolarea, îți permiți doar un anumit număr de non-respondenți, odată ce acesta este depășit, singura soluție pentru a păstra reprezentativitatea sondajului este majorarea eșantionului astfel încât numărul de non-respondenți să ajungă înapoi în procentul de eroare acceptat. Acest lucru este imposibil în condițiile în care procesul electoral petrecut de dimineață și pînă la momentul în care s’a constatat depășirea pragului de acceptabilitate nu mai poate fi interogat din nou, ca atare se încearcă ponderarea răspunsul între cei non-respondenți pe baza unor direcții date de trendurile orare în care au fost interceptați non-respondenții dar, cum este evident și din rezultate, această metodă nu dă garanția corectitudinii.

În orice caz, mă bucur că s’a încheiat campania pentru că începuse să’mi cam facă greață. Urmează să vedem ce se întîmplă cu guvernarea și cu criza economică în care o să intrăm la anul din cauza anului ăsta irosit pe campanie electorală.

Categorii:Politice Etichete:

Un pariu despre Băsescu

Așa cum s’a tot prefigurat încă din 2012 încoace, aceste alegeri prezidențiale au fost despre Băsescu. Nocivitatea acestui regim ilegitim care a stăpînit România din 2009 încoace a fost atît de puternică încât, pe lîngă divizarea populației în două tranșee ireconciliabile, a reușit să domine scena politică și în acest moment, când ar fi trebuit să devină demult irelevant.

Victor Ponta tronează peste o zestre de voturi mult mai largă decât cea tradițională a PSD-ului și ăsta este principalul motiv pentru care stă pe scaunul favoritului la președinție. Toată campania sa dintre cele două tururi de scrutin a constat în a’și consolida în propriul cont votul anti-băsist. Oricât de mare fan ar fi Ponta al inventării de adevăruri cu ajutorul unor statistici interpretate în cheie personală, în cazul în care va pierde alegerile, cei din PSD îl vor executa fără milă pentru că nimeni nu își face iluzii că Ponta a atras de partea PSD-ului pe termen lung măcar un vot, iar tăvălugul economic ce va veni la anul din cauza pierderii unui an de investiții efective din cauza irosirii banilor ce ar fi trebuit pompați în economie, pe campanie și pomeni electorale, va pune PSD-ul într’o lumină atît de nefavorabilă încât vor avea de tras din greu pentru a evita comparațiile cu epoca Pogea.

În cealaltă parte, Klaus Iohannis și echipa sa au înțeles că nu pot remonta diferența de aproape un milion de voturi dintre cei doi stabilită în primul tur de scrutin fără a’și apropia votul băsist. Ca atare, Iohannis, între cele două tururi, deși s’a distanțat personal de cei doi candidați băsiști (Udrea și Macovei), le-a curtat intens votanții astfel încât în discursul său au apărut teme preferate din discursul băsist: independența justiției, statul de drept, lupta împotriva corupției și alte asemenea gargariseli cu priză la publicul țintă.

În fond, ambii candidați joacă un joc periculos pe termen lung pentru că nici unul dintre ei nu este exponentul a ceea ce pretinde acum că este. Iohannis se bazează pe faptul că va genera destulă creștere economică (nu din postura de președinte, dar printr’o potențială guvernare PNL) astfel încât să aducă destul confort adăugat încât lumea să nu se mai preocupe de teme fără fond. Ponta se bazează pe faptul că Traian Băsescu va rezista cumva în politică pe termen lung și el va continua să lupte cu acest spectru de fiecare dată când va avea nevoie de un vot, cumva strategia lui asemănîndu-se cu cea a celor de la Prima TV și de la Kamikaze, care atunci când au nevoie de o imagine cu care să ridiculizeze PSD-ul scot una cu ‘nea Nelu de la naftalină. Imaginea favorită a propagandiștilor pro-Ponta este o potențială apropiere a lui Iohannis de Băsescu, doar că în scenariul supraviețuirii pe termen lung al celor doi candidați, doar Ponta are cu adevărat nevoie de Băsescu.

Cu toate acestea, nu pot să bag mîna în foc că Iohannis sau cei din jurul său nu au un plan de lucru care să’l includă și pe Băsescu. Ar fi cea mai mare greșeală pe care ar putea-o face, pentru că orice construcție ce’l include pe Băsescu și pe “moștenitoarea” sa, Elena Udrea, își va aliena imediat orice capital electoral de care ar dispune fiind limitată la cei 6% de băsiști fanatici care susțin și astăzi PMP-ul. Deși, cum am mai spus mai sus, nu sunt total convins de inocența lui Iohannis, sunt dispus să fac următoarea prinsoare: dacă, după câștigarea (știu, e deja un mare salt) alegerilor, Iohannis îl aduce în vre’un fel pe tovarășul Băsescu înapoi în cercul puterii, eu nu mai scriu nimic despre politică pentru că e clar că n’am priceput absolut nimic din ultimii 5 ani.

Categorii:Politice Etichete: