Arhiva

Posts Tagged ‘jurnal’

Nici nu stiam cit de mult imi lipseste…

…pina din weekend-ul trecut. Pornind de la un eveniment pe cit de nefericit, pe atit de fericit (lustra de plafon in dormitor s-a prabusit, norocul consta in faptul ca totul s-a petrecut cind nu era nimeni acasa), am facut un drum in weekend pina la Praktiker in Militari pentru a cumpara un nou corp de iluminat. Cum linga Praktiker e magazinul Decathlon si, in zona, nu ajung foarte des, iar prietena mea avea nevoie de niste tenisi noi, am intrat si acolo. Mi-a placut Decathlonul, ca de fiecare data. Este inca un magazin cit de cit occidental. Este extrem de animat, copiii alearga de colo colo prin magazin, jucindu-se cu tot ce prind la mina (mingii, skate-boarduri, trotinete, biciclete). Animat de bucuria din jurul meu, mi-am zis ca nu are ce strica, sa ma joc si eu cit timp stam in magazin, astfel ca am luat din raft o minge de baschet pe care am inceput sa o bat in timp ce ne plimbam prin magazin.

Cred ca s-au implinit doi ani de cind am jucat ultima oara baschet, si cel putin 9 ani de cind am jucat cu adevarat competitiv… Pe masura ce mergeam prin magazin, driblind clientii care habar nu aveau ca devenisera jaloane in jocul meu, am ramas surprins de cit de multe isi aducea aminte corpul meu… Driblingul nu necesita nici un pic de concentrare, mingea era controlata undeva la nivel subconstient, iar cusaturile mingii, desi abia luate din raft, pareau atit de familiare degetelor si palmelor mele. M-am surprins disparind din realitatea inconjuratoare, retragindu-ma in subconstient pentru a savura mai puternic senzatiile date de dribling.

Acum 10-12 ani, masuram curgerea timpului direct pe terenul de baschet. Zilele aveau scor, erau petrecute pe teren incit ajungeau sa se confunde una cu alta, dar fiecare din ele era o zi cistigata. Cred ca cel mai des am vazut apusul soarelui pe teren, de altfel, de fiecare data cind incerc sa imi evoc in minte un apus de soare, vad ultimele raze de soare reflectindu-se pe vechiul panou de lemn. Baschetul, imi imaginam eu, avea sa fie parte din viata mea, mereu, daca nu din alte motive, pentru ca intotdeauna, in interiorul liniilor terenului, fie ca am cistigat, fie ca am pierdut, totul a avut sens.

Astazi, am cam 30 de kilograme mai mult decit acum 10 ani (cam la fiecare nou job, am pus 10 kilograme) si oricit mi-as dori sa joc din nou, daca vreau sa mai am genunchi, glezne, sau o coloana sanatoasa la 40-45 de ani, va trebui sa ma abtin pina pierd cel putin jumatate din ele, dar simbata trecuta, pentru citeva secunde, m-am surprins regasind toate adevarurile despre baschet pe care le credeam pierdute si, ca intr-o strafulgerare de constiinta, totul a avut sens din nou, pentru citeva clipe. Cumva, dinauntrul corpului asta mare si imbatrinit, l-am simtit pe adolescentul de 19 ani batind mingea pe strazi in drum spre casa…

20120917-152942.jpg
Niciodata, de cind l-am abandonat, nu mi-am dat seama cit de mult imi lipsesc simplitatea, inocenta si perfectiunea jocului.

Reclame
Categorii:Personale Etichete:,

10 mai 2012

Astazi la 11.30 punct si-a facut aparitia Regele in uralele oamenilor adunati acolo.

Regele a venit sa depuna un buchet de flori si sa se reculeaga un moment in fata statuii lui Carol I.

Ceea ce m-a impresionat placut la multimea adunata, este ca a inteles acest lucru. Daca la aparitia suveranului, s-a scandat „Regele Mihai” si „Monarhia Salveaza Romania”, atunci cind Regele a tinut momentul de reculegere, din fata si pina in spate s-a transmis din om in om un mesaj de liniste, iar multimea a amutit si ea. Faptul ca noi, ca oameni, suntem capabili, inca, sa intelegem cum trebuie sa ne comportam fara ca cineva sa ne explice, imi da sperante, macar pentru ca intre oamenii de acolo erau si copii mici.

Dupa momentul de reculegere, Regele s-a intors la masina, insotit de aceleasi urale din partea multimii. Si a plecat, modest si discret, la fel cum a venit, fara girofaruri si fara coloana oficiala.

Iar eu am ramas cu privirea asta pe fata, fericit ca mi-am vazut, in fine, Regele.

PS: Multumesc, Hunter, pentru poze!

Categorii:Evenimente Etichete:,

Jos palaria, Lufthansa!

E greva la Frankfurt, peste 273 de zboruri s-au anulat din aceasta cauza. Sigur, e vorba despre un diferend intre muncitorii de la seviciul tehnic si conducere care se va solutiona in favoarea primilor, iar costul se va traduce in citiva centi in plus la pretul biletelor sau, poate, chiar un Euro. Un lucru e clar, profitul Lufthansa nu va scadea, iar salariile muncitorilor vor creste. Va dura greva asta vreo trei zile, ca sa fie teatrul bine jucat, timp in care conexiunile prin Frankfurt vor fi total bulversate, dupa care se va reveni la normal.

Si tocmai despre acest normal vreau sa povestesc astazi, din Hamburg, ca proaspat beneficiar al serviciilor oferite de compania germana. Aseara aveam avion din Bucuresti la Munchen dupa care, de acolo, mai departe spre Hamburg. Ora de plecare din Bucuresti 7:15 PM. Din cauza fenomenelor meteo adverse (era extrem de ceata), s-a hotarit degivrarea avionului. Cum degivrarea a facut-o Gica cel cu buletin de Romania, in loc sa dureze zece minute, a durat vreo douazeci. Rezultat final, am plecat pe la 7:35. Nu stiu cum a reusit pilotul sa piarda inca zece minute pe drum in loc sa le recupereze, dar dupa ce a reusit sa aterizeze (una din aterizarile mai putin grozave la care am luat parte) s-a plimbat prin aeroportul din Munchen o gramada pina sa gareze avionul. Ca urmare, in loc de 8:20 cum era planificat, usile avionului s-au deschis abia la 9:05. Urmatorul avion trebuia sa decoleze la 9:25. Pina am ajuns cu autobuzul in terminal, incepuse deja procesul de imbarcare. Mi-am luat la revedere, in minte, de la bagaj, si am zburat cu cea mai mare viteza prin controlul pasapoartelor si, in jos, pe culoarul portilor depasind vreo 10-11 din ele, pina am ajuns la destinatie. Dar, am ajuns, l-am prins.

Odata instalat la locul meu, in al doilea avion, am avut o clipa sa-mi trag sufletul si, uitindu-ma pe geam, nu mi-a venit sa-mi cred ochiilor. Am vazut cum au adus fix bagajul meu pe un tractoras din acelea folosite la carat bagaje. Un tip l-a luat, i-a scanat eticheta, probabil i-a dat cu verde, si l-a urcat in avion. Totul s-a petrecut sub 20 de minute, fara ca bagajul sa fie marcat prioritar, intr-o zona de tranzit prin care se sorteaza sute de bagaje pe minut, daca nu cumva mii. Multumesc, Lufthansa, pentru ca azi am haine curate in care sa ma duc la serviciu!

Ma incearca totusi un sentiment de frustrare la gindul ca Tarom, calul nostru batrin din lumea aviatica, a ales sa nu intre in Star Aliance – lantul din care face parte si Lufthansa – ci sa-i pupe in fund pe francofonii de la Air France cu Sky Team-ul lor cu tot.

Categorii:Diverse Etichete:,

S-a intimplat azi

Cine a fost, cine n-a fost, nu conteaza. Azi e doar despre Rege.

Traiasca Regele!

Categorii:Politice Etichete:, ,

Pasageri in avion

Stau in avion in spatele unei femei belgiene, mama a patru copii cu virstele intre 4 si 8 ani, care calatoreste fara sotul ei. Copiii astia, fie au traversat un desert, fie au stat o vreme foarte indelungata in aeroport, pentru ca stewardesele aproape au facut o gaura in covor aducindu-le de nenumarate ori cite un pahar cu apa. De abia astept sa inceapa caravana catre baie.

De partea cealalta a culoarului sta un homosexual italian citindu-si cartea – « Luptind impotriva raului prin arta » – si aruncind niste priviri de om scirbit de fiecare data cind copii incep sa devina zgomotosi din vreun motiv. Sunt sigur ca, in clipele astea, in adincul inimii sale nu afost niciodata mai multumit de orientarea sa sexuala.

In fata lui, sta un grasan de in jur de 50 de ani care a incercat sa se strecoare la clasa intai dind vina pe lumina de citit care nu functioneaza. A fost trimis inapoi cu viteza fulgerului. Desigur ca nu l-a ajutat faptul ca tot rindul lui era gol, asa ca acum sta cu un scaun la dreapta fata de mai inainte si citeste resemnat.

Linga mine, sta un fel de tocilar care citeste o carte turistica despre Brazilia. Zburam catre Munchen si, uitindu-ma la el, sigur nu se urca intr-o conexiune catre America de Sud. Initial am crezut ca e o carte legata de filmul din 1985, dar am verificat. E un ghid turistic.

Am observant doua cupluri in avion. N-ar putea sa fie mai contrastante daca ar incerca din rasputeri. Unul dintre cupluri este viu si partenerii comunica unul cu celalalt. Sunt atit de luminosi ca aproape radiaza. Vorbesc despre tot felul de chestii, impart un ziar si zimbesc constant. Ea pare sa aiba un pic sub 30 de ani, iar el sub 35. Ma uit la degetele lor, in treacat. Fara verighete. In celalalt cuplu cei doi par a avea cam 25 de ani. Fie doar ce s-au certat, fie ea este suparata serios pe el. Nu fac altceva decit sa stea imbufnati. Aproape ca nu comunica deloc in afara de momentele cind ea ii cere ceva si el o serveste plat. Ma uit si la degetele lor. Casatoriti.

In mod ironic, sper sa nu ajung ca nici unul dintre acesti pasageri. Si reversul medaliei e probabil adevarat. Probabil ca se uita la mine si vad un tip singuratic, undeva peste gabaritul ideal, bine imbracat dar cu parul dezordonat si cu cearcane sub ochi, avind undeva intre 27 si 33 de ani; care se joaca cu iPhone-ul in timp ce merge cu un avion intre Bruxelles si Munchen cu doua zile inainte de Craciun. Sunt sigur ca nici unul din ei nu si-ar dori sa fie in pielea mea. Mai ales daca ar sti unde merg de fapt.

Inca un zbor, de data asta Munchen-Bucuresti. Avionul e tixit cu romani care, ca si mine, merg acasa de sarbatori. Linga mine sta un tip de vreo 23-25 de ani. Vorbeste non-stop cu un moldovean de peste 40 de ani care sta linga el, in partea cealalta. Romanul uraste orice lucru romanesc si are grija ca toti din jurul lui sa stie asta pentru ca vorbeste cit poate de tare la telefon. E un amarit de programator, care a prins un job in Suedia, si care are sufletul innegrit de prea mult romanism. Pozitia lui, nu e foarte departe de a mea, totusi vitriolul cu care improasca ne separa enorm.

Poate conteaza si modul de a fi al omului, poate si educatia primita in copilarie. Imi este confirmata teoria cu brutalitate cind individul revine de la toaleta imbicsind locul cu miros de urina. Nu, nu au fost turbulente, doar a uitat sa se scuture cind trebuia. Ma abtin cu greu sa vomit si incerc sa ii ignor tirada mai departe. Aterizam, intr-un final in Bucuresti si se ridica sa isi adune lucrurile. Ghiozdanul sau, cel mai probabil continind un laptop de la firma, este acum pe scaun si el il atinge accidental. Il prind inainte sa cada de pe scaun, si individul se intoarce spre mine incercind sa ma evalueze din priviri. Intr-un final se decide si imi spune : « thank you ». Eu doar ii zimbesc inapoi.

Dintr-odata ma simt bine. Idiotul asta, doar ce mi-a facut cel mai bun compliment la care nu s-ar fi putut gindi niciodata. A crezut ca sunt strain !

Categorii:Diverse Etichete:

Am supravietuit Romaniei: Ziua 4, AMR ???

Azi a fost o zi relativ linistita. Lupta din parlament nu s-a varsat in afara, imaginea pe care au generat-o a fost aceea a unui parlament febril, incontrindu-se pe buget, adaugind amendamente unde e nevoie, ciocnindu-se cu ministerul de finante, ciocnindu-se de interesele unora si ale altora care trebuie sa-si refaca pusculitele sparte la alegeri. Raspuns? Ce s-a ales de toate astea la sfirsitul zilei? Nimic. Imaginea luminii care dispare de pe ecranul inchizindu-se al televizorului.

Prin urmare, stirea de lead-off de azi dimineata a fost: comunicatul de la ministerul justitiei care spunea ca, in curind, Omar Hayssam ar putea fi adus in Romania. Circa 30% din timpul de emisie a fost ars azi cu acest subiect. De ce? Pentru ca scopul televiziunilor de stiri este acelasi cu cel al televiziunilor comerciale si anume sa faca rating. Daca nu fac rating, nu primesc la fel de multi bani. Ce s-a intimplat pe scurt? Ministerul de justitie a scos o tidula in care nu spun nici cind il aduc pe Hayssam in tara, nici ca omul ar fi in custodie pe undeva prin Siria; ceea ce ei spun vine cam asa: „daca Hayssam e prins prin Siria, avem o procedura sa-l aducem in tara”. Da? Pe bune? Apa e uda? E drept ca in trecut au fost oameni care s-au udat de la apa, ca s-a demonstrat ca inmoaie hirtiile dar apa e chiar uda??? Eu zic ca trebuie neaparat sa discutam despre asta. Sa-l scoatem de la naftalina pe Ohanesian, poate ii mai luam un interviu si Marie-Janei… mai facem un rezumat la povestea rapirii, mai amintim de alea 4 milioane care au disparut fara urma…

Reteta media a fost intotdeauna ca daca nu exista o „stire tare” noua, atunci mai bine o „stire tare” veche, reciclata. Ducem rationamentul mai departe: presa e previzibila. Ce motivatie avea ministerul sa dea un comunicat care nu spune nimic? Poate ca au avut intentia tocmai sa produca un pic de vinzoleala in media. Sa ridice un paravan de fum si in spate sa se intimple cine stie ce…

In mod sigur nu a fost vorba de buget, asta a facut destule capete sparte. Are vreo 6500 de amendamente si azidin discutii n-au reusit sa sa treaca decit 4. Mai au 3 zile si trebuie votat. Sa vedem cum se descurca. Spre creditul lor, discuta baietii fara pauza. Update: la ora 8 PM au plecat acasa, scorul era de 5 amendamente aprobate.

La fel de sigur nu a fost vorba despre mini revolta din PDL Ilfov. Aici sigur au evoluat lucrurile, iar subiectul are destule implicatii incit merita un mic rezumat.

Cu vreo 5 ani in urma, presedintele tarii a spus despre un G. Oprea ca ar fi: „seful mafiei personale al lui Adrian Nastase”.

Cu un an in urma, odata cu alianta PDL-PSD (sper sa nu uite nimeni vreodata ca PDL au bagat PSD-ul la guvernare in 2009), acelasi G. Oprea a ajuns ministru la interne.  S-au scandalizat unii, cum de a putut baselu’ sa-l accepte, dar nu am primit nici un raspuns oficial. Un raspuns neoficial a venit atunci cind acelasi Oprea a numit niste oameni pe niste functii cam au contraire de vointa partidului din care facea parte, adica PSD, si cam pe placul prezidentului. Ei bine, oamenii aia nu au fost confirmati politic. Oprea s-a certat cu partidul ca el nu pune pe altii… Asa ca Oprea demisioneaza din guvern.

Aici am crezut ca s-a incheiat momentul. Dar, nu. Marinarul sef, s-a sensibilizat puternic la corazon de gestul baiatului asa ca i-a mai dat o stea de general la activ si a uitat zicerile din 2004. Vorba aia, in 5 ani se mai schimba caracterul omului nu? In fond intelepciunea populara ne invata ca lupul isi schimba parul, dar naravul… dureaza cam 5 ani.

Inainte de alegeri, G. Oprea, care inca nu primise steaua, fuge repede din PSD si infiinteaza grupul parlamentarilor independenti. Il mai insotesc 13 colegi. Ca un facut, acum isi primeste si steaua.

Dupa alegeri, G. Oprea ajunge Ministrul Apararii. Ca prin minune, amicul numarul unul al lui G. Oprea e desemnat sa fie prefect in Ilfov. La chestia asta nu am de zis decit de bine. Mi se pare perfect normal sa aduci in jurul tau oamenii cu care ai mai lucrat inainte. In privat cu totii facem asta. Poate dureaza mai mult pina iti tragi in jurul tau pe fostii colegi de valoare cu care ai lucrat, dar intentiile astea sunt.

Insa aducerea amicului la prefectura de Ilfov a deranjat puternic organizatia PDL-Ilfov. Baietii au sarit in sus rau de tot si i-au zis piticului prim ministru si presedinte de partid ca ei pleaca: isi dau demisia si se cara in alt partid. Poate ar trebui sa ne aducem toti aminte de felul in care functionau lucrurile inainte de 1989. Daca tu simteai ca „meriti” o functie, pupai fundul si lustruiai pantofii superiorului de partid, superiorului sau ori, chiar,  oricarei pile care ar fi putut sa-l influenteze, pina te punea acolo unde „meritai”. Daca, totusi, nu primeai „favorul” si vedeai cum altul „nemeritoriu” obtinea postul, trebuia sa-l discreditezi pe linie de partid. Sa-i pictezi un portret de „chiabur”, sa convingi partidul ca numitul e un degenerat… Sa asmuti cainii Securitatii pe el pina cind sistemul il mesteca si il scuipa afara. Dupa asta reluai „lustrul” si iti aratai „meritele”.

Ei bine, bravii pedelici ilfoveni se pare ca au uitat lectia istoriei. Noroc ca cei de la putere nu au uitat cealalta lectie preluata de la Ceausescu. Pe oamenii mici din partidul tau ii controlezi cu salam si paine. Si daca asta nu merge, ii iei in buzunar cu un santaj sau doua. Nu era un tovaras care sa nu fie trecut de transpiratii reci la gindul ca Securitatea s-ar interesa de el. Ca dovada, azi, o minune, le trece pedelicilor repede asta cu demisia, si nu mai auzi pe vreunul croncanind dupa ea. Cica asteapta o sedinta de partid. Bine baieti, poate ati invatat si voi ceva de aici.

Despre un singur lucru nu am auzit azi nimic, despre campania pustiului. Se zvoneste ca intentia de vot e cam egala intre Radu Stroe si pustiu’ catindat. Cum ne-au aratat si ultimele alegeri, asta e o situatie foarte favorabila candidatului portocaliu. Probabil scorul va fi 50,33 la 49, 67. Oare asta sa fie motivul pentru care azi am vorbit de Hayssam? O sa ma interesez un pic mai mult in viitor aici.

In alta ordine de idei, am primit un link azi pe care il recomand: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/881923/Reportaj-in-trenul-foamei-/. Stilul in care e tratat subiectul e jenibil, dar in spatele povestii masacrate de talentul jurnalistic al scriitorului, faptele ramin si eu cred ca nu sunt de ignorat.

Pe linga asta in oras a fost ceata. Starea de spirit a fost una extrem de adormita pentru toata ziua. Uitasem cit de frumos arata Bucurestiul in ceata. Nu prea mai dai peste caini vagabonzi, peste oameni vagabonzi, peste multe masini… Si, atunci cind e ceata destul de groasa, dispare si jungla de beton, si iti poti imagina ca ceea ce nu vezi, nu sunt blocuri ci citeva hectare de padure.

Iluzia nu tine daca esti in miscare. Pacat ca e prea frig ca sa putem sta pe loc. Parca azi, nu mi-a mai fost asa lehamite de tara asta. Probabil ca am doar o alergie vizuala.

Am supravietuit Romaniei: Ziua 3, AMR ???

Ieri am avut o zi nasoala. Mai nou nu mai sunt in stare sa ating 7 ore de somn pe noapte. Daca adorm dupa 1.30 oricum trebuie sa fiu la 8 in picioare, daca adorm mai aproape de 12, pe la 7 nu mai am somn. Toate astea la o adica imi fac bine. Saptamina viitoare voi fi fortat sa-mi schimb programul si sa ma trezesc pe la 6 dimineata. Problema este ca in loc sa ma antrenez la trezitul devreme, rusesc doar sa ma antrenez la dormitul putin.

Am facut paranteza asta despre obiceiurile mele nocturne pentru ca poate explica pe alocuri si faptul ca ieri am avut o zi nasoala. Problema cea mare a constat in faptul ca de cind m-am trezit si pina m-am culcat seara nu am facut altceva decit sa ma deprim. Chestia asta s-a petrecut in mod constant ca un balon care odata ce a inceput sa piarda aer, nu se mai opreste pina nu devine decit ceva ce aduce aminte de un prezervativ folosit.

Ce s-a mai intimplat in lumea mare intre timp? Mai nimic. Subiectele principale de ieri au mers mai departe:

  • McTaxa de la sanatate a fost dezbatuta pe larg cu pareri pro (culmea!) si contra si inca nu s-a ajuns la vreo concluzie. Dar e clar un lucru, daca e sa fie, va fi din Martie.
  • Bugetul lui Boc a primit amendamente in toate comisiile astfel incit incepe un pic sa aduca a ceva mai uman. Pe de alta parte Ministrul de Finante zice ca-si da demisia daca ii fac astia buget pe care nu-l poate acoperi. Vom vedea… Azi se disputa la Parlament.
  • Ministresa terenului de golf de la Snagov a zis ca nu… ca ea nu cu bani publici… cu bani privati… si ca s-a inteles gresit… Si o sa intrebe pe viitor armata de consilieri pe care o patroneaza… Da acuma, a uitat… Probabil o fi zis-o fana ei de la radio pe aia cu golful, si nu ne-am dat noi seama ca nu era ministresa.
  • Ziarele alea care s-au inchis, sunt inca inchise. De mirare un pic cum erau ele participante la coalitia-anti si acum nu mai sunt deloc.
  • S-a trezit un portocaliu sa-l critice pe pustiu-candidat pe blogul sau. Rezumatul? L-a luat pustiu’ la misto pentru activitatea depusa in Parlamentul European pe portocaliu si i-au „deraiat” blogul ca sa aiba unde scrie si in continuare daca vrea. Numai ca nu se mai poate citi… In fond libertatea exprimarii inseamna sa poti spune si scrie ce vrei, dar nu zice nicaieri ca trebuie sa ai si audienta.

Ei bine, ieri, toate astea au trecut pe linga mine fara sa-mi trezeasca interesul. Le-am salutat politicos din ochi si am trecut mai departe. Eu, ieri, eram muncit de probleme mai imediate mie. Si anume Pipera. Fac parte din acea categorie de oameni norocosi. Am un loc de munca si e foarte bine platit.

Pentru ca am oarecare banuieli ca exista o relatie directa intre prezenta mea la sediul ala din Pipera, si banii care zornaie in cont, ma duc in fiecare zi pina acolo si ma intorc. Asta se traduce in 40 de kilometri de capitala pe care eu ii bat in fiecare zi. Stiu, 40 de kilometri sunt pina la Ploiesti. Stiu lume care bate DN1 in fiecare zi, si intr-un sens si in celalat. Dar mai stiu, si ca pe vremea cind lucram impreuna cu ei, desi eu aveam de facut doar 13-15 kilometri pina acasa, ei ajungeau in 40-50 de minute si eu nu puteam sa cobor sub o ora.

Prin anii ’90 circula un banc cum ca nu se va mai scumpi benzina, doar se va micsora litrul. Tot asa as zice si eu sa umblam un pic pe la unitatile de masura. Sa inventam pentru uzul propriu kilometrii de Romania, care sunt clar mult mai dificili si mai greu de parcurs decit kilometrii de Civilizatie (Franta, Anglia, Germania, Belgia, Elvetia, SUA, etc.) si kilometrii de Bucuresti care sunt cei mai dati dracu’ dintre toti pentru ca sunt de cel putin doua ori mai dificili decit kilometrii de Romania. Dar poate nici astia nu sunt cei mai dificili kilometri. O sa mai revin.

Cert e ca firma la care prestez isi are sediul in minunata Pipera. De ce? M-am intrebat de multe ori ce este asa de atragator la Pipera incit multe, prea multe firme au ales-o ca destinatie. Rog a nu se face confuzia intre Pipera-Comuna si Pipera-Metrou. Eu nu lucrez linga metrou, eu lucrez dupa bariera adica afara din Bucuresti adica in jurisdictia orasului Voluntari, impreuna cu multi alti colegi de suferinta. Revenind la intrebarea „ce este aici”, sa incerc intocmirea unei liste de raspunsuri:

  • chiria mai mica, deci costuri mai mici
  • e aproape de aeroport ( citez din dom’ manager)
  • casa lu’ dom’ manager (care e un nenorocit de expat) e tot in Pipera-Comuna asa ca e comod pentru el sa-si puna curu in jeep dimineata si sa se deplaseze in 10 minute pina in parcarea acoperita

Cam astea sunt lucrurile care „este aici”. Hai sa vedem si ce nu este aici. Nu e Bucuresti deci nu e RATB, nu e metrou, nu e canalizare, nu e trotuar, nu „e” doua benzi pe sens deci daca are nevoie cineva sa faca stinga in cei 4-5 kilometri de sosea, se opresc toti, nu „e” banci in cladire sau in imediata apropiere („Banca Romaneasca” de la subsol chiar nu se pune oricit ar incerca ea), nu e nici un chiosc sau magazin accesibil (vezi partea in care nu sunt trotuare), nu e cantina sau fast food sau vreun alt punct de acces rapid la civilizatie, nu e zona de livrare pentru jumate din firmele de catering din Bucuresti. In principiu o gramada de „nu e”.

E in schimb un microbuz de 16 locuri care face naveta pina la metrou. Are 8 plecari programate, distribuite dupa un algoritm greu de intuit intre ora 3 si ora 9.30. Bineinteles ca pe la 3, ca de altfel si dupa 7 circula gol. Ceea ce inseamna ca majoritatea se buluceste la cele 4 transporturi dintre 5 si 6.45. Si astfel se poate sa se ajunga la momentul care m-a impins ieri peste limita, intr-o depresie crunta. Eram vreo 25 de oameni, inghesuiti intr-un microbuz de 16 persoane, toti angajati intr-un fel sau altul in IT, toti efectuind o munca „intelectuala” intr-o forma sau alta, si treceam prin acest episod in care eram egali cu niste muncitori necalificati adusi la pachet din China sa construiasca vreun mall, sau vreun complex de birouri. Si nimeni in afara de mine nu era revoltat de ideea asta. Si poate ca acest lucru era cel mai tragic.

Sa fim bine intelesi, eu sunt extrem de bine platit pentru ceea ce fac. Stiu exact de ce imi uit demnitatea si de ce ma supun umilintei asteia in fiecare zi si atunci cind spun exact ma refer si la cifrele de dupa virgula. Insa cu exceptia a 2-3 persoane care depasesc acel prag de 5000 de lei de care vorbeam acum doua zile, restul oamenilor de aseara sunt foarte departe de aceasta suma. Asta e o situatie generala in IT in Romania, dar ei nu stiu sau nu isi dau seama ca, acceptindu-si situatia, aproba faptul ca ei nu valoreaza nici macar cit un betivan polonez care toarna ciment la nemti.

Poftim, de asta mi-e mie lehamite de tara asta. Pentru ca in fiecare zi cam 15.000.000 de oameni sunt umiliti in cel mai josnic mod (asta ma trimite cumva cu gindul la lagarele din WWII si paralela asta e de-a deptul bolnava), iar peste 70% din ei nici macar nu isi dau seama.

In 2007, am avut un proiect de 6 luni la nemti. Am zburat des intre Germania si Romania, astfel incit acolo nu am stat la acelasi hotel mereu. Dar oricit m-au mutat ei prin oras, aveam cu ce ajunge la serviciu. Oamenii astia din Vest, au inteles ca una din abilitatile importante in lumea asta e mobilitatea. La ei frigeai 19 EURO pe transportul in comun pe saptamina, dar ajungeai de oriunde oriunde, la ora la care scria la program. Linga sediu aveam statie de metrou, si statie de tren. De oriunde m-au cazat in oras, puteam merge rapid cu metroul, uneori direct cu trenul, sau daca aveam chef chiar pe jos prin parcuri, fara sa depasesc 35 de minute. Cel mai mult am facut de la hotel la firma o ora. Asta s-a intimplat cind am fost cazat intr-un orasel la vreo 50 de km distanta. Am avut de luat un tramvai din orasel, pina in orasul mai mare in zona caruia se afla, si de acolo un tren pina in orasul unde era si sediul. Mi-au spus colegii ca am mers cam 70 de km, dar fusese si vina mea… Pierdusem trenul direct, iar 20 de minute cit dura pina venea urmatorul cu cele 40 de minute de drum tot acolo m-ar fi scos. Oare cind asa ceva si la noi?

Ipoteza: stai in Mamaia, lucrezi in Bucuresti in P-ta Victoriei. Tre sa faci naveta in fiecare zi.

Concluzie: ?