Arhiva

Archive for the ‘Personale’ Category

Ultimul an / The Final Year – Bilingv (RO/EN)

Ianuarie 6, 2016 6 comentarii

Scroll down for English version -vvvvvvv

Când eram mic, una dintre cărțile mele preferate era „O poveste de crăciun” de Charles Dickens. Aveam pe vremea aceea (pe la 7-10 ani) ca un fel de ritual să citesc cartea cel puțin odată între moș Nicolae și ajunul crăciunului. Unul dintre lucrile care m’au marcat din acea carte, însă, nu are nici o legătură cu sărbătoarea ivernală, ci cu anul morții. Există o tradiție prin popor, una care nu prea are legătură cu identitatea națională, care spune despre un om ce’și schimbă brusc comportamentul, că ar fi intrat în anul morții. Se spune că pe de o parte se mai îndulcește la comportament încercând parcă să facă pace cu cei din viața lui, și pe de altă parte că își permite mai multe răsfățuri cu sine. În cartea în sine sunt două astfel de cazuri. Primul este tatăl lui Scrooge care apare menționat în episodul crăciunului trecut în care Scrooge este luat de la școală de către sora lui, aceasta făcând referire la o schimbare de comportament a tatălui lor. Cel de al doilea episod este Scrooge însuși căruia îi este prezentată propria moarte de către spiritul crăciunului viitor. Acest lucru ne dă de înțeles că Scrooge mai are un singur an de trăit, iar schimbarea de comportament ce survine în urma nopții vizitelor lui Marley și a celor trei spirite, cade sub egida aceleiași paradigme a „intrării în anul morții”.

Bineînțeles că, în realitate, acest fenomen nu poate fi demonstrat sau măcar studiat științific, iar din punct de vedere logic nu poate fi decât o aberație statistică. Chiar și așa, este destul de împămîntenit în cultură încât să aibă parte de un bias pozitiv de percepție ori de câte ori se petrece.

Ei bine, de data aceasta, schimbăm un pic retroactivitatea observării fenomenului, și am să anunț cu această ocazie că anul acesta este ultimul an în care mai scriu la acest blog. Realitatea înconjurătoare s’a schimbat într’atît, sau măcar percepția mea despre ea, de la momentul primei postări, astfel încât motivele pentru care am deschis acest blog au devenit depășite. S’a vrut la vremea respectivă o sursă de informație pentru cei neinformați. Am descoperit pe parcurs că lumea tinde să respingă orice informație care contravine propriei percepții despre lume și despre sine. Am încercat să’l convertesc mai apoi într’o unealtă a raționalului menită să taie mrejele propagandistice care ne-au fost servite pe post de știri și să aducă un pic de lumină pe terenul de joc. Am constatat că rațiunea a fost respinsă din aceleași motive pentru care au fost respinse și informațiile de mai sus. Din punct de vedere politic angajamentul meu s’a încheiat în 2014 atunci când am recunoscut, în fine, că România, în sine, a eșuat din punct de vedere politic, în 2012, iar acest lucru nu s’a petrecut din cauza clasei politice, ci din cauza propriilor cetățeni care ne-au ucis speranțele tuturor, în mod democratic, c’așa le-a fost lor mai comod psihologic.

Nu în ultimul rând, contribuțiile mele la blog se vor opri după acest an pentru că mă simt din ce în ce mai departe de orice urmă de public consumator de online. Se spune că publicul îl crești/formezi/loializezi și abia apoi te apuci să discuți subiectele interesante. Asta e o strategie de comunicare specifică unei caste în care nu mă regăsesc. Am crezut că simplul adevăr va fi de ajuns să mențină interesul unora (iar pentru cei care chiar au rezonat cu această idee nu am decât respect și apreciere) însă ‘mi-e din ce în ce mai evident că aceștia sunt din ce în ce mai puțini într’o mare de oameni care întîi verifică dimensiunea unui articol și abia apoi se hotărăsc dacă să’l citească sau nu, sau de oameni care au chef mai degrabă de rețete de mîncare sau de poze cu animale decât să’și stimuleze neuronii cu ceva.

În final, ca să răspund și la ultima întrebare nepusă, anunț finalul cu un an înainte și nu închid pur și simplu, pentru că vreau să mă păcălesc pe mine însumi să scriu și despre acele câteva subiecte vizavi de care simt că mai am ceva de spus și care nu ‘și-au găsit pînă acum drumul spre lumină, fie din cauza unor circumstanțe nepotrivite, fie din cauza proprie’mi lipse de motivație. Urmează un an extrem de aleator, dar, sper eu, măcar pe atât de profund.

–––––––––––––––––––––––-

When I was a little boy, one of my favourite books used to be “A Christmas Carol” by Charles Dickens. I used to have in those days (around 7 or 10 years old) like a ritual to read that book at least once every year between Saint Nick’s Day (December 6th) and Christmas Eve. One of the things that truly left their mark on me from this book is something that doesn’t have anything to do with the winter holidays, but rather with the year of one’s death. There’s some common wisdom spread among the everyday folk that a man who undergoes a sudden change of behaviour has entered their final year of life. It’s said that on one hand they become more patient and conciliatory as though they’re trying to make their peace with as many people as possible and, on the other hand, that they become more self-indulgent. In the book, there are two instances of this happening. The first is Scrooge’s father whose change of behaviour is mentioned in the Christmas Past episode when Scrooge is picked up from boarding school by his younger sister. The second is Scrooge himself, whose own death is revealed by the spirit of Christmas Future. This implies that Scrooge only has one year left to live, and his change of behaviour that occurs following the night of his visitations by Marley and the three spirits, also falls under the same paradigm of “one entering the year of their death”.

Of course, in real life, this phenomenon can’t be proven or even investigated scientifically, and from a logical standpoint it can’t be anything more than a statistical anomaly. Even so, its dissemination in the common culture is to such a degree that the event carries an enormous positive perception bias every time it occurs.

On this occasion however, we are going to mess a little with its retroactive nature and announce it in advance that this will be the last year of my writing on this blog. The surrounding reality has changed to such an extend, or at least my perception of it has changed, since the time of the opening post that the reasons for which this blog was born have become obsolete. I wanted it to be, at the time, a source of information for those that are less informed. I have discovered along the way that people tend to reject any kind of information that goes against their own perceptions of the world and of themselves. I have tried then to convert it into a tool of reason meant to cut away the curtains of propaganda that had been laid upon all of our eyes under the guise of mainstream news and to bring some light to the playing field. I discovered that reason was rejected for the same cause as the undesired information before it. My political engagement ended in 2014 when I finally admitted to myself that Romania had failed politically since 2012 and that this didn’t happen due to some fault of the politicians, but rather thanks to its own citizens who had put out the hope for everybody, in a democratic fashion, for their own psychological comfort.

Last but not least, my contributions to this blog will cease after this year has passed because I feel more and more distanced from any sort of online public. It is said that you grow/form/make loyal your own public from scrap and only when you have reached critical mass do you really begin to tackle the important subjects. That’s a communication strategy specific to a certain caste that I do not find myself among. I believed that the naked truth would be enough to keep one’s interest (and for those that it has, I only have respect and appreciation) but it has become increasingly evident that such people are a rarity in a sea of their fellows who first check the length of an article before they decide to read it or not, or who would rather read about culinary recipes or would rather look at animal photos, than to actually engage their neurones with some real thought.

Finally, in order to address the last unasked question, I am announcing the end an year in advance and not just closing up shop because I want to trick myself into writing about those stories that I have kept putting away for another time, and that I feel still need to get out there, but could never find the right set of circumstances or the proper motivating mindset to write about. An extremely random year is about to follow, I can only hope, it will be equally as profound.

Anunțuri
Categorii:Personale Etichete:

De ziua regelui…

A trecut, ieri, ziua de naștere a regelui meu. Maiestatea Sa a ajuns la venerabila vîrstă de 94 de ani. Noi, românii, în loc să avem un prilej de sărbătoare, eram ocupați să ne poziționăm de una din cele două părți ale situației Oprea-Gigină, unii încercând să profite de eveniment pentru a redeveni relevanți, gen Tolontan, Guran, Petreanu, în vreme ce alții erau ocupați să disperseze cât mai mult posibil vina pentru moartea polițistului, gen Badea, Gâdea, Radu Tudor și restul angajaților de la Antena 3.

Mesajul Regelui cu ocazia zilei sale a fost citit de Principesa Margareta și a conținut o veste extrem de proastă pe care am intuit-o de ceva vreme. Regina este extrem de slăbită și probabil nu mai are multe zile pe acest pămînt, motiv pentru care Regele nu s’a putut smulge de acolo ca în alți ani să vină să ne salute pe noi, cei loiali Majestății Sale. Este primul gong al unei piese inevitabile ce urmează treacă prin fața ochilor noștri și să schimbe soarta monarhiei în România pe vecie.

Îmi este, din păcate, din ce în ce mai clar că momentul restaurării a fost ratat. Mai pot doar să sper (doar speranța moare ultima, nu?), dar nu mai cred că se va întîmpla în cursul vieții mele. Lumea întreagă e un tren tras de o locomotivă pe cărbuni cu viteză accelerată către un tunel prea lung și lipsit de aerisire (cine a citit Ayn Rand – Atlas Shrugged știe de ce am ales fix această metaforă) și pur și simplu nu mai sunt destui oameni capabili să’l oprească din drum.

Octombrie 2011 – Februarie 2012, apoi perioada 27 Aprilie 2012 – 29 Iulie 2012 a reprezentat maximul de libertate cunoscut de poporul român, probabil din vara anului 1940. Nu ar trebui să mire pe nimeni că, fix în această perioadă, momentul mișcării monarhiste a fost la maxim. Putem să dăm vina pe ambițiile politice ale lui Victor Ponta și pe felul în care acesta a sacrificat interesul național pentru cariera sa politică în raport cu oficialii UE (între noi fie vorba, după 2016, Victor Ponta nu va mai avea nici o carieră politică), dar adevărul este că în ziua de 29 Iulie 2012, mai bine de 800.000 de români (cam tot atîția câți au pierit în timpul celui de-al doilea răboi mondial), s’au dat absenți motivați, neputînd să’și păteze conștiința cu votul într’un referendum. Cei care vă dați azi monarhiști, dar atunci ați stat acasă, sunteți mai puțin decât un zero barat. Prezența voastră întinează cauza. Ar trebui să aveți minima decență și să rămîneți în continuare acasă.

Restaurarea oricărei monarhii, nu doar cazul românesc, după atâtea decenii de spălare pe creier cu propagandă socialisto-comunistă se poate face în două metode: ori prin evidențierea falimentului republicii întrupate de un președinte profund corupt, eventual “jucător” în pofida rolului său constituțional, care să fie rejectat de o majoritate absolută, sau printr’un consens politic pentru restaurare eventual patronat de un președinte care nu numai că are simpatii monarhiste dar și își dorește să rămînă în istorie. Noi, românii am avut parte de primul scenariu, mai puțin rejectarea și stăteam într’o poziție excelentă pentru al doilea. În loc de asta, azi avem treabă să dezbatem despre Gabriel Oprea.

Președintele Iohannis nu pare să aibă nici o intenție să promoveze o restaurare a monarhiei, oricât s’ar trage în poze la Palatul Elisabeta, și nici măcar nu este în interesul său pentru următorii 10 ani. Iar dacă nu pricepeți ce înseamnă această matematică atunci când este ponderată de inevitabilitățile condiției umane, înseamnă că puteți închide acest blog chiar acum.

FullSizeRender

A apus soarele peste Regatul României, dragii mei, și pe măsură ce ne îndreptăm mai adînc în noaptea de iarnă ce se lasă, mă tem că nu vom putea parcurge drumul pînă la lumina următorilor zori.

Categorii:Personale Etichete:,

O reacție despre reacții

Ieri, pentru comunitatea monarhistă din România, a venit ca un puternic șoc vestea că Regele Mihai, ‘l-a exclus din lista de succesiune la tron pe Principele Nicolae și ‘i-a retras acestuia titlul de Alteță Regală. Știrea s’a manifestat printr’un comunicat succint fără a oferi alt indiciu despre motivație decât o evaluare de incompatibilitate pentru viitor lăsînd totuși liberă posibilitatea revenirii asupra acestei decizii.

Decizia m’a surprins și pe mine, și trebuie să recunosc că cel puțin câteva minute am fost în derută. Am tot căutat o explicație care să facă sens, dar nu am găsit nici una. Apoi ‘mi-am dat seama că nu am nevoie de explicație, că am încredere în acțiunile Casei Regale, care au fost întotdeauna consecvente și că, mai mult decât atît, nu e treaba mea să judec acțiunile Regelui. Ca un făcut, la 10 minute după ce am ajuns la această concluzie, am dat peste singura știre care, deși pe surse, pare să se potrivească cel mai bine cu peisajul (link).

Dar, bineînțeles că în timpul ăsta cozile de topor securiste din presă au început șă’și scoată propriile lor știri pe surse, povestind despre conflicte presupuse între Principele Radu și Principele Nicolae și alte asemenea prostii. Atîta le-a lipsit celor ce se declară monarhiști în grupurile de pe facebook. Acuze de pierderea raționamentului vizavi de Rege, acuze despre securism și influența principelui Radu, ba chiar unii plîngeau încheierea dinastiei de România… Rușine gravă! Voi ăștia care vă autointitulați monarhiști dar v’ați încadrat lejer într’una din categoriile de mai sus, sunteți jalnici! Să fii monarhist înseamnă în primul rînd să fii un supus al coroanei. Voi ăștia care muriți de grija legii salice, aveți idee că custodele coroanei este Principesa Margareta? Voi ăștia care vă dați de ceasul morții că Duda în sus, Duda în jos, aveți habar că Principesa Margareta este custodele coroanei? Voi ăștia care vă treziți că aveți dreptul să’l insultați pe Rege, de unde vă luați autoritatea? De la Băsescu cumva? Poate de la Securitate?

Din punctul meu de vedere, toți ăștia de mai sus puteți să nici nu existați. Monarhia în sine are destule probleme de fezabilitate a unei restaurații și fără dramoletele voastre de doi bani, de oameni mici, care le știu ei mai bine pe toate și care’s incapabili să aibă încredere în altcineva. Dacă vreți să faceți un bine țării ăsteia, atunci când se va pune problema unei restaurații, dacă se va pune vre’odată, puneți mîna de votați pentru. În rest puteți să vă țineți gura pentru că aduceți mai mult deserviciu monarhiei decât orice altceva dacă continuați să vă vomitați părerile peste tot.

Așa cum acum cinci ani Nicolae Medford-Mills a fost inclus în lista de succesiune la tron, tot așa poate fi reinclus peste cinci ani dacă va fi nevoie și dacă va fi de acord cu acest lucru. Am avut parte de cinci ani de speranță, care dintr’un motiv sau altul, în clipa de față, nu se pot materializa într’un viitor rege. E normal să fim dezamăgiți, dar viața merge înainte.

Trăiască Regele! Trăiască Regatul României! Acum și de-a pururi.

coroana_regala

Categorii:Personale Etichete:,

Cum Telekom-ul (fost Romtelecom) a devenit un mare gunoi

După o noapte cam nedormită datorită unui nou episod de deranj din partea herniei cervicale, am avut surpriza la 8.30 dimineața să descopăr că Apple TV-ul meu a început să se comporte ciudat. Nu mai pornea nici un episod din show-urile TV pe care le aveam în Home Share, nu mai arăta nici o opțiune în meniul principal în afară de Calculator și în general nu părea foarte responsiv.

După ceva vreme m’am prins că sursa problemei era de fapt lipsa conexiunii la internet. Telekom-ul, dragul de el, se decisese să’mi suspende abonamentul pentru neplată. Ca un client fidel ce sunt, am de la fostul Romtelecom tot pachetul, televiziunea Dolce, internetul (fostul Click Net) și telefonul fix care a fost instalat probabil odată cu construcția blocului în 1970. Unul dintre lucrurile care îmi conveneau în această configurație era că pot plăti o singură factură în loc de trei. Pînă recent (februarie anul curent) nu era nici o tragedie dacă le plăteam factura ceva mai tîrziu, de altfel, de obicei plăteam factura odată la două luni acoperind astfel atît perioada scadentă cât și luna care rămăsese restantă. Ei bine, nu știu exact când au înțeles cei de la Telekom să schimbe legile după care funcționează economia, dar acum trec la suspendare după expirarea unui număr de zile de la prima factură, indiferent de emiterea celei subsecvente care înglobează în ea și factura restantă și astfel pare să îi extindă termenul de plată cu noul termen. Mai mult decât atît, atunci când robotul se apucă să îți comunice restanța el se apucă și comunică soldul ultimei facturi, cea care, de fapt, se află încă în termen de plată…

Cum am nevoie de internet acasă ca de aer datorită modului de lucru pe care îl am, m’am dus imediat pe pagina de net a Telekomului, la mine în cont, și am achitat imediat întreaga sumă (326.68 RON). Instantaneu, aproape, am primit confirmarea de plată în inbox. După asta m’am pus pe așteptat, sigur fiind că, în câteva ore, se vor restabili toate serviciile gândindu-mă că, plătind pe site-ul lor, plata va fi înregistrată instant.

După prînz am început să caut informații pe site-ul lor vizavi de procedura de restaurare a serviciilor. Tot ce am găsit a fost specificația că se va reconecta totul în maximum 24 de ore. Am bombănit printre dinți la perspectiva unei zile întrgi cu internetul tetheruit de la telefonul mobil, dar m’am resemnat că cel puțin a doua zi, nu mai tîrziu de 9.30 totul va fi din nou pe linia de plutire.

Surpriză! N’a fost așa. A doua zi, după ce deadline-ul determinat după informațiile date de ei a trecut, am pus mîna să’i caut la telefon. Plimbîndu-mă prin meniul interminabil al robotului, am descoperit că nu se înregistrase nici o plată, drept răspuns m’am apucat să fac și o confirmare de plată cu robotul (ceva ce n’am mai făcut în viața mea). După asta le-am mai dat 2 ore jumate și, când la ora 12.30 tot nu se mișca nimic, am mai navigat odată prin meniul robotului pînă am dat de o ființă vie la celălalt capăt al firului, acea creatură mitică numită „consultantul telekom”. Consultantul telekom era o domnișoară, care după ce s’a uitat prin sistem și m’a informat că am contul suspendat pentru neplată și că a găsit și confirmarea plății, ‘m-a asigurat că în cel mai scurt timp va fi restabilit serviciul.

Și, după ce s’a făcut opt seara, iar „cel mai scurt timp” tot nu ‘și-a făcut apariția, m’am pus la tocat meniul să dau din nou de un alt consultant telekom. O altă domnișoară, care după ce s’a uitat și ea prin sistem ‘mi-a spus că desi plata îi apare că s’ar fi efectuat pe 3, banii nu au intrat pînă pe 4, iar cele 24 de ore trebuiesc numărate de la momentul în care le intră lor banii în cont. Încercând să nu’mi sară țandăra prea tare, am întrebat dacă, ținînd cont de toate informațiile pe care le are, nu poate efectua o reconectare manuală. Răspunsul a fost stas și pur românesc: „nu, nu se poate”. ‘I-am precizat că, în acest caz, probabil că se va putea să renunțăm la relațiile contractuale în viitorul cel mai apropiat. Nici asta nu a mișcat-o cu ceva așa că ne-am luat la revedere, eu urmînd să mă întorc la numărarea orelor, iar ea la stadiul de inutilitate pe care îl reprezintă cu succes.

IMG_3791

Suma problemelor este după cum urmează. În primul rînd, Telekom-ul a întrerupt serviciile unui client aflat în interiorul unui interval de plată neexpirat. În al doilea rînd, serviciile care au fost întrerupte reprezintă doar costuri fixe (tipul abonamentelor nu permite costuri variabile, nici la cel de telefonie fixă) deci nu exista posibilitatea agravării unui prejudiciu către Telekom. În al treilea rînd, site-ul celor de la Telekom e fix la fel de util ca o a doua gaură’n cur. Dacă la un hotel, atunci când ai plăti cu cardul, ar refuza să’ți dea drumul pînă ce banii ar intra efectiv în cont, toată industria de turism ar fi falimentară. În al patrulea rînd, lipsa posibilității unei reconectări manuale, atunci când tot ceea ce ar presupune această reconectare este schimbarea unui flag într’o bază de date și nimic mai mult, este inacceptabilă.

De ce nu’i am eu la inimă pe „bicicliști”

Mai întâi să definim bine termenii. E vorba de ipocriții ăia care fac scandal că n’au pe unde să se dea pe două roți de acasă pînă la serviciu, deși dac’ar avea pe unde, mai mult de 2-3 luni din an nu s’ar da. De ce? Pentru că în București mai și plouă, mai și ninge, mai și vin zile cu 30 de grade la umbră, iar la serviciu nu poți să vii și să puți ca un animal de la zoo, și vestiare și dușuri nu sunt decât pe la spitale, nicidecum în fermele corporatiste în care se tormentează ei. E vorba de ăia care au mereu senzația că au dreptul la orice în trafic, inclusiv să taie un bulevard aglomerat de 3 benzi, de pe prima pe ultima că au chef să facă la stînga și au dat din mînă așa că, coaie șoferii, tre’ să le permită, lasă că e zonă de 70 și ei de abia se tîrăsc cu 20 la oră. E vorba de ăia care, dublează abilitatea de a merge pe bicicletă cu spiritul cel mai românesc de a fi cât mai ego-centric posibil și dacă, doamne ferește, le sugerezi că mai există și un alt mod de a privi lucrurile, cum ar fi să faci stânga în zonele cu trafic aglomerat pe la trecerile de pietoni, te umplu de rahat și afurisenii din cap pînă în picioare înainte să apuci a’ți termina propoziția.

De ce m’am enervat pe ei acum? Din nou? Pentru că în vremea asta ASR Principele Nicolae, s’a implicat într’un proiect pe bicicletă pentru a strînge fonduri pentru Asociația Curtea Veche, fonduri dedicate cumpărării de cărți pentru copii și donarea lor în comunitățile sărace din țară. Este, dacă vreți, o formă evoluată de a combate analfabetismul la copii. Partenerul său de fundraising este nimeni altul decât Alex Ciocan, poate cea mai importantă personalitate a ciclismului românesc de după 1989, cu aproximatix 30 de titluri de campion național și 60 de podiumuri, participări în competiții internaționale și naționale printre care și 15 tururi ale României, de asemenea este expertul rezident pentru Eurosport România atunci când au de transmis orice eveniment ciclist.

Proiectul lor de a populariza cauza copiilor săraci ce nu au acces la cărți presupune realizarea unui mare raid ciclist pe o distanță de aproximativ 1000 de kilometri, între 23 Aprilie și 3 Mai, cu plecare din Sighetul Marmației și sosire la Constanța. Pe lângă o cauză nobilă, și o aventură demnă de visele umede ale oricărui ciclist, implicarea lui Alex Ciocan în eveniment ar fi trebuit să asigure un impact serios în conștiința comună a “bicicliștilor”.  Cu toate acestea, deși evenimentul este pe drum, cicliștii amatori care să însoțească, măcar parțial plutonul, nu prea dau pe dinafară. Hai să zicem că, pe prima etapă Sighet-Dej, nu suntem în bazinul geografic al “bicicliștilor”, dar să fiu al naibii dacă nu pun pariu că nici la etapa de joi 30 Aprilie, Sinaia-București, nu au să dea pe dinafară cu susținerea.

De ce spun asta? Pentru că lăsînd la o parte suportul în natură, cel mai ușor le era la îndemînă să facă o donație. Astăzi, 24 Aprilie, pagina de fundraiser a ASR Principele Nicolae anunța că s’au strîns 4120 de RON (de presupus că majoritatea au venit de la oameni ce se definesc mai întâi ca monarhiști), în vreme ce pagina de fundraiser a lui Alex Ciocan se lăuda cu numai 10 RON (de presupus că au venit de la o persoană care se definește mai întîi ca ciclist).

ASR Principele Nicolae

AC

În acest răstimp, “Prima Evadare” a încheiat fazele de Pre Sale, Early Registration și Registration și mai acceptă participanți doar contra costurilor de 90 de RON, 100 RON sau 140 de RON (pentru o familie întreagă). Sunt sigur că pe 10 Mai (ce ironic aleasă ziua!) o să avem cu toții facebookul invadat cu poze de la eveniment în care o să avem prilejul să vedem sutele de “bicicliști” cum se calcă pe pinioane pe un drumeag de țară.

Băh, “biciclistule”, data viitoare când îți tragi jegării pe cur și te admiri în oglindă cu casca pe cap și tricoul “de echipă” pentru care ai plătit un preț în euro, gândește-te că șoferul care te ignoră în trafic te tratează cu același dezinteres cu care tratezi și tu copii ăștia care ar fi atinși de efectele campaniei “Cărțile copilăriei”. Dar știu, e greu de tot să’i ceri empatie bizonului, e un mușchi pe care nu’l flexează des, ei la “biciclism” lucrează mult gluetus maximus așa că e normal să’i doară’n cur de restul.

Categorii:Diverse, Personale Etichete:, ,

Nu sunt Charlie, dar… / I am not Charlie, but… (bilingv RO/EN)

Ianuarie 9, 2015 2 comentarii

(English version below)

Când o să înțelegem? O să înțelegem vre’odată? Eu unul nu știu, iar zile ca cele pe care le-am avut săptămîna asta mă fac să cred că nu…În primul rînd, conceptul de religie reprezintă astăzi, per total, un detriment raportat la civilizație, iar, în al doilea rînd, orice religie care se prezintă ca fiind “singura” “adevărată” nu va face decât să creeze ură și ignoranță indiferent de intențiile cu care a pornit la drum. Și, pentru toți cei care ard de nerăbdare să ajung la analogia cu naziștii: cele două mari religii care se încadrează în descrierea de mai sus (creștinismul și islamul) și care, conform wikipedia, au împreună, 55% din populația de pe glob, îi privesc pe cei care nu subscriu acestor religii ca pe niște sub-oameni (oameni de clasa a doua) exact precum naziștii îi priveau pe evrei. Și, bineînțeles, fiind un principiu fundamental al religiei, el s’a diseminat în toate sub-curentele lor. Catolicii, protestanții, ortodocșii, ortodocșii pe stil vechi (rusesc), mormonii, suniții, șiiții și restul muppeților se percep ca fiind singurii credincioși în dumnezeul adevărat cât despre restul sunt destinați iadului, așa că, lăsînd la o parte convențiile sociale, ceilalți nu contează. Din păcate, pînă nu vom putea, colectiv, să depășim aceste puncte de vedere, va exista discriminare.

Cu istoria nu are nici un rost să te cerți. Islamul a apărut în jurul anului 630 AD, și s’a solidificat ca religie dominantă în jurul anului 750 AD. Cum nu există decât o singură altă mare religie monoteistică de o importanță similară nu’l putem compara decât cu creștinismul care a apărut în jurul anului 100 AD și s’a consolidat ca religie în jurul anului 250 AD ajungând la un punct în care, în 313 AD, a început un proces treptat de a acapara toată civilizația, reprezentată în acel timp de Imperiul Roman. După două secole de consolidare și prevertire sau convertire a vechilor valori romane, putem spune că creștinismul a fost una din cauzele majore care au adus prăbușirea imperiului fapt oficializat odată cu prăduirea Romei din 476 AD. Acel moment a reprezentat începutul epocii întunericului pentru Europa și a fost în fapt o regresiune la status quo-ul de aproape cinci secole în urmă.

A luat încă cinci secole pentru ca regatele creștine să se solidifice pe suprafața fostului cel mai întins imperiu și, unite prin religie, să pună bazele unei noi cuceriri a lumii. Cea mai mare religie monoteistică a avut nevoie de nouă secole pentru a’și începe misiunea de a converti întreaga lume. Acest moment a reprezentat începutul epocii cruciadelor care nu trebuiesc privite doar ca pe niște expediții militare spre Ierusalim. Deși acestea au fost preferatele istoriei, a fost o cruciadă regională împotriva catharilor care, după căderea orașului Bezier, în 1209 (creștinismul avea o vîrstă de 11 secole) a dat poate cel mai faimos și des atribuit greșit citat cărților de istorie: “omorîți’i pe toți, Dumnezeu își va recunoaște supușii”. Acest citat reprezintă esența resetimentelor unui fundamentalist vizavi de “infideli” și propria’i credință oarbă că acțiunile sale îi vor asigura accesul în rai.

Epoca cruciadelor s’a răsuflat pînă la finalul secolului XIII și s’a încheiat de tot în secolul XV, ultimele cruciade fiind eforturi locale în zonele de frontieră ale influenței creștine. Totuși, e relevant că, după o perioadă de consolidare, de atingere a unei mase critice, la întîlnirea cu un adversar, religia a fost folosită ca fundament pentru război ajungându-se la situația în care dușmanii nu mai erau percepuți ca oameni, iar propria cauză era privită de credincioși ca pe un mandat divin asigurîndu-le, astfel, mîntuirea.

Dacă e ceva din toate astea ce pare relevant pentru mediul geopolitic de astăzi și pentru “terorismul islamic”, e din cauză că este relevant. Poate că islamului ‘i-a luat mai mult timp să’și atingă masa critică, poate și din cauza expansiunii coloniale din secolele XVI și XVII ce a pus pauză pentru toată lumea și, pentru un timp, a dat impresia chiar că există destul Pămînt pentru toate religiile lumii, poate și din cauza celor două războaie mondiale care au ocupat o porțiune imensă a secolului 20, dar eu cred că această masă critică a fost atinsă odată cu revoluția islamică din Iran iar entități ca Al Queda și ISIS sunt doar manifestări ale echivalentului islamic al fenomenului cruciadelor atît cum îi este permis de civilizație. Nu pot decât să sper că nu vor urma secole de astfel de “atacuri”, dar datele istorice sunt împotriva acestei teorii.
Ceea ce eu găsesc extrem de frustrant este că, în condițiile în care educația este ceva universal accesibil și face perimat orice beneficiu al religiei, fie creștinism, fie islamism, totuși sunt atîția care își expun religiozitatea cu atîta mîndrie aproape în ciudă. Când tragi linie, atît creștinismul cât și islamul nu sunt altceva decât încă o altă religie, fiecare din ele lipită la finalul seriei infinite de religii care au defilat pe suprafața pămîntului precedîndu-le, fiecare din ele născută din aceeași dorință fundamentală ce aseamănă toate religiile – aceea de a controla o masă de oameni. Mergînd înapoi în preistorie, forța brută determina cine are controlul, asta pînă când un tip mai deștept decât cei din jurul lui s’a decis să pretindă că e în comuniune cu (un) zeu și ‘și-a adunat în jur un număr de prozeliți capabili să exercite control colectiv asupra celor care aveau forța brută, în timp ce el însuși îi controla pe prozeliți prin misticism și dogmă… Și, la dracu’, fix asta a fost și evoluția creștinismului și a islamului. Nu există nici un adevăr absolut ascuns în cele două cărți principale ale celor două religii, și odată ce dăm asta la o parte, nu rămîn din ele decât un set de reguli și dogme care sunt folosite pentru a dicta și a exercita control asupra “credincioșilor”, și promisiunea unei “vieți de apoi” de folost ca unealtă de recrutare pentru împovărați și pentru asupriți. E un caz atît de simplu de “pasărea din mînă face cât două pe gard” încât nu pot să înțeleg cum de oricare dintre cele două religii mai are încă succes.

Cum naiba de nu realizăm că potențialul uman este relativ infinit atunci când îl raportăm la felul în care ne trăim viețile acum, utilizînd maxim 20% din creier? Numai imaginați-vă ce schimbare de perspectivă au putut produce educația și știința în 336 de ani de la momentul în care, în 1633 când Galileo Galilei a fost pus să’și retragă spusele despre helio-centrism sub amențarea cu moartea, când oficial universul începea la Cabo de Roca din Portugalia și se termina la Nossapu-misaki în Japonia, pînă la momentul în care o planetă întreagă s’a uitat în direct la aselenizare în 1969, iar acel eveniment, atunci când ne raportăm la tehnologia pe care o avem azi la dispoziție pare a fi realizat cu o praștie și săgeți. Totuși, în ciuda tuturor dovezilor istorice că umanitatea a progresat atunci când s’a axat pe știință și cercetare și că a regresat atunci când s’a axat pe dogme, încă umblă unii care ucid în numele dumnezeului lor și alți idioți care, deși nu’s la fel de letali, sunt la fel de nocivi în eforturile lor de a preda creaționismul în școli și în convingerile lor de a nu crede în dinozauri.

Pentru mine nu e nici o diferență între fundamentaliștii religioși. Nu’mi pasă dacă venerează icoane, cruci, se roagă cu rozarii sau se pleacă cu fața la Mecca, întotdeauna vor genera ură, dispreț și regres pentru civilizație. De la un dobitoc care are senzația că proclamă gloria lui dumnezeu dacă câștigă concursurile din Survivor, la bestiile care au prăbușit avioanele în World Trade Center (nu e sezon de sărbători fără o vizionare a filmului Singur Acasă 2…), la monștrii responsabili pentru atentatul de la redacția Charlie Hebdo, la bază nu sunt diferiți cu nimic între ei. Și, trecând peste realitatea curentă, săpînd în istorie, nu e nici o diferență între ei și personaje ca Himmler, Hitler, Arnaud Alamaric sau fiecare dintre cei implicați în inchiziție sau cei responsabili pentru procesele vrăjitoarelor din Salem.

Nu’mi pasă dacă cineva are nevoie să aibă o relație personală cu divinitatea atît timp cât credința și convingerile lor nu afectează pe NIMENI, fie prin prozelitism fie prin intruziune violentă. ‘Mi-ar plăcea să’mi imaginez cum ar arăta lumea dacă pentru o singură zi toată lumea ar trăi realizînd și acceptîndu’și finalitatea propriei mortalități fără nici un fel de glazurare cu “viața de apoi” și, deși nu cred că am capacitatea cerebrală pentru un asemenea efort de imaginație, cred că ar fi cea mai bună definiție a utopiei.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

When are we gonna get it? Are we ever gonna get it? I don’t know, and it’s days like we’ve had this week that forbid me to even hope that we will… First of all, as a concept, religion is nowadays overall detrimental to our society and second of all, any religion that professes itself as “the only one true religion” will breed hatred and ignorance no matter what its intentions are. And for everyone who’s been holding their breath for the unavoidable nazi analogy here it comes: the two main religious veins which fall under the description stated above (christianity and islam) which according to wikipedia account for over 55% of the world’s population will treat those not affiliated as second class humans just like the nazis regarded the jews. And of course, since it’s a fundamental principle of the two religions it then disseminates in between the various sub-currents of the respective religions. The catholics, the protestants, the orthodox, the old-style Russian orthodox, the mormons, the sunni, the shiites and all the other muppets all believe of themselves that they are the believers in the one true god and everybody else is going to hell so, ultimately, all societal conventions aside, none of the others matter. Unfortunately, until we can all move past this stage, there will always be discrimination.

There is no arguing with history. Islam sprung up around 630 AD, but really solidified as a religion as late as 750 AD. We only have one other monotheistic practice that is of equal importance, so we can only compare islam to christianity which sort of sprung up around 100 AD and finally broke through as an established religion around 250 AD to the point where in 313 AD it began a slow process of taking over civilisation which was represented at the time by the Roman empire. After two centuries of consolidation and perversion or conversion of the old roman philosophies and way of life, one could argue that it was among the main causes that brought about the fall of the empire which was made official by the sack of Rome in 476. That moment marked the beginning of the dark ages for Europe and a literal regression to the status quo of some more than 5 centuries before.

It took another five centuries for christian kingdoms to solidify on the remains of what once was the greatest empire on earth and then, united through faith, they would be ready to take over the world once more. The single largest monotheistic religion, at about 9 centuries old, began its mission to “convert” the known world. It was the dawn of the age of the crusades, which should not be regarded simply as a few military expeditions to Jerusalem. These ones were surely the most famous and the most revered by history, but it was a small, regional crusade agains the cathars where, on the sack of Beziers, in 1209 (christianity was 11 centuries old) probably one of the most often quoted and misattributed phrases was carved into the history books: “kill them all, God will know his own”. This quote embodies the essence of a fundamentalist’s disdain for “infidels” and their own blind belief that their actions would offer them access to the kingdom of heaven.

The crusading movement pretty much sputtered by the end of the 13th century and continued in certain frontier regions as late as the 15th century. However, what’s relevant here is that, after a period of consolidation, of reaching critical mass (if you will), when faced with an adversary, religion was used as a foundation for war to the point where one’s adversaries were perceived as lesser humans and one’s mission was divine mandate thus ensuring one’s salvation.

If at some point it seems that all this hoopla seems relevant to current world affairs and “islamic terroritss”, it’s because it is. It may have taken some more centuries for islam to reach its critical mass, maybe due to the colonial expansions of the 16th and 17th centuries which put everything on hold for everyone and even toyed with the notion that there’d be enough of this world to go around for every religion, maybe due also to the two world wars that tore up the 20th century, but I believe that islam has reached critical mass once the Iranian islamic revolution happened and, later, Al Quaida and, now, ISIS are just ways of it manifesting as it’s forced by the constraints that the current degree of civilisation imposes on them. Hopefully it won’t be centuries of these “attacks”, but the historical data is against us.

What’s most frustrating to people like me is that education is something so universally accessible nowadays, and it makes obsolete pretty much every beneficial effect of holding a religious belief, be it christian or islam, yet there are so many people around who exhibit their religiousness with such pride almost in spite of it all. And really when it’s all said and done, both christianity and islam are just one more religion, each tacked onto the plethora of religions that have been seen across the face of this Earth, and each of them born out of the same desire to control others. Going back to prehistoric times, it was brute force that determined who had control over whom, until one smarter guy decided he was in touch with (a) god and built around himself the numbers that would exercise control over brute force while he, himself, would control those numbers through mysticism and dogma… And goddammit, that’s exactly how both christianity and islam evolved as well. There is no deeper truth in the main books of the two faiths that is not self evident and once you take all that away (as little as it is) all you’re left is a dogmatic set of rules that are used to dictate and enforce control over the masses and a promise of an afterlife of glory which is nothing but a recruiting tool for the burdened and embittered masses. It’s such a fucking simple case of “a bird in hand is worth two in the bush” that I can’t help but wonder why the hell does any of the above religions still have so much success in this day and age?

How can we not realise that the human potential is almost infinite when regarded relatively to the way we live now by using about 20% of our brains over our entire life? Just imagine what a change in perspective through education and knowledge civilisation managed to bring about in 336 years from the whole universe beginning at Cabo da Roca in Portugal and ending at Nossapu-misaki in Japan as late as 1633 when Galileo Galilei was forced to recant his support of helio-centrism under the threat of death, to the whole world watching live at the same time as humans landed on the Moon in 1969 which, compared with the technology we have available today, might as well have been done with slings and arrows. Yet, in spite all of this historical evidence that humanity will always move forward and better itself when it focuses on education and research and will always move backwards whenever it focuses on dogma there are those that still go around and kill people in the name of their god, and other idiots, just as dangerous even though not as lethal will push for creationism to be taught in schools and doubt the existence of dinosaurs.

To me there’s no difference between religious fundamentalists. I don’t care if they worship with icons, crosses, rosary beads or kneeling towards Mecca, they will always breed hatred, chaos and regression of human civilisation. From a stupid dude who thinks he’s testifying to God’s glory on Survivor with his performance in an idiotic game, to the beasts that flew the planes into the World Trade Center (there’s no holiday season that doesn’t get at least one viewing of Home Alone 2…), to the beasts that perpetrated the killings at the Charlie Hebdo HQ , fundamentally there is no difference between them. And to move past the nowadays into the depths of history, there’s no difference between the people above and famous figures like Himmler, Hitler, Arnaud Almaric (mentioned above) and each and everyone involved in the inquisition or the Salem witch trials.

I don’t care if one person feels the need to have a relationship with a higher power or deity as long as their beliefs don’t affect others, either via proselytism, either via direct violent intrusions. I’d like to imagine what one day would be on the face of this Earth where everyone would live accepting the finality of their own mortality without any after life sugarcoating and while I surmise I don’t have the brainpower to do it, I still think it’d be the perfect definition of utopia.

3 minute din Regatul României

Fără alte comentarii:

Categorii:Evenimente, Personale Etichete:,