Arhiva

Archive for the ‘Diverse’ Category

Cum Telekom-ul (fost Romtelecom) a devenit un mare gunoi

După o noapte cam nedormită datorită unui nou episod de deranj din partea herniei cervicale, am avut surpriza la 8.30 dimineața să descopăr că Apple TV-ul meu a început să se comporte ciudat. Nu mai pornea nici un episod din show-urile TV pe care le aveam în Home Share, nu mai arăta nici o opțiune în meniul principal în afară de Calculator și în general nu părea foarte responsiv.

După ceva vreme m’am prins că sursa problemei era de fapt lipsa conexiunii la internet. Telekom-ul, dragul de el, se decisese să’mi suspende abonamentul pentru neplată. Ca un client fidel ce sunt, am de la fostul Romtelecom tot pachetul, televiziunea Dolce, internetul (fostul Click Net) și telefonul fix care a fost instalat probabil odată cu construcția blocului în 1970. Unul dintre lucrurile care îmi conveneau în această configurație era că pot plăti o singură factură în loc de trei. Pînă recent (februarie anul curent) nu era nici o tragedie dacă le plăteam factura ceva mai tîrziu, de altfel, de obicei plăteam factura odată la două luni acoperind astfel atît perioada scadentă cât și luna care rămăsese restantă. Ei bine, nu știu exact când au înțeles cei de la Telekom să schimbe legile după care funcționează economia, dar acum trec la suspendare după expirarea unui număr de zile de la prima factură, indiferent de emiterea celei subsecvente care înglobează în ea și factura restantă și astfel pare să îi extindă termenul de plată cu noul termen. Mai mult decât atît, atunci când robotul se apucă să îți comunice restanța el se apucă și comunică soldul ultimei facturi, cea care, de fapt, se află încă în termen de plată…

Cum am nevoie de internet acasă ca de aer datorită modului de lucru pe care îl am, m’am dus imediat pe pagina de net a Telekomului, la mine în cont, și am achitat imediat întreaga sumă (326.68 RON). Instantaneu, aproape, am primit confirmarea de plată în inbox. După asta m’am pus pe așteptat, sigur fiind că, în câteva ore, se vor restabili toate serviciile gândindu-mă că, plătind pe site-ul lor, plata va fi înregistrată instant.

După prînz am început să caut informații pe site-ul lor vizavi de procedura de restaurare a serviciilor. Tot ce am găsit a fost specificația că se va reconecta totul în maximum 24 de ore. Am bombănit printre dinți la perspectiva unei zile întrgi cu internetul tetheruit de la telefonul mobil, dar m’am resemnat că cel puțin a doua zi, nu mai tîrziu de 9.30 totul va fi din nou pe linia de plutire.

Surpriză! N’a fost așa. A doua zi, după ce deadline-ul determinat după informațiile date de ei a trecut, am pus mîna să’i caut la telefon. Plimbîndu-mă prin meniul interminabil al robotului, am descoperit că nu se înregistrase nici o plată, drept răspuns m’am apucat să fac și o confirmare de plată cu robotul (ceva ce n’am mai făcut în viața mea). După asta le-am mai dat 2 ore jumate și, când la ora 12.30 tot nu se mișca nimic, am mai navigat odată prin meniul robotului pînă am dat de o ființă vie la celălalt capăt al firului, acea creatură mitică numită „consultantul telekom”. Consultantul telekom era o domnișoară, care după ce s’a uitat prin sistem și m’a informat că am contul suspendat pentru neplată și că a găsit și confirmarea plății, ‘m-a asigurat că în cel mai scurt timp va fi restabilit serviciul.

Și, după ce s’a făcut opt seara, iar „cel mai scurt timp” tot nu ‘și-a făcut apariția, m’am pus la tocat meniul să dau din nou de un alt consultant telekom. O altă domnișoară, care după ce s’a uitat și ea prin sistem ‘mi-a spus că desi plata îi apare că s’ar fi efectuat pe 3, banii nu au intrat pînă pe 4, iar cele 24 de ore trebuiesc numărate de la momentul în care le intră lor banii în cont. Încercând să nu’mi sară țandăra prea tare, am întrebat dacă, ținînd cont de toate informațiile pe care le are, nu poate efectua o reconectare manuală. Răspunsul a fost stas și pur românesc: „nu, nu se poate”. ‘I-am precizat că, în acest caz, probabil că se va putea să renunțăm la relațiile contractuale în viitorul cel mai apropiat. Nici asta nu a mișcat-o cu ceva așa că ne-am luat la revedere, eu urmînd să mă întorc la numărarea orelor, iar ea la stadiul de inutilitate pe care îl reprezintă cu succes.

IMG_3791

Suma problemelor este după cum urmează. În primul rînd, Telekom-ul a întrerupt serviciile unui client aflat în interiorul unui interval de plată neexpirat. În al doilea rînd, serviciile care au fost întrerupte reprezintă doar costuri fixe (tipul abonamentelor nu permite costuri variabile, nici la cel de telefonie fixă) deci nu exista posibilitatea agravării unui prejudiciu către Telekom. În al treilea rînd, site-ul celor de la Telekom e fix la fel de util ca o a doua gaură’n cur. Dacă la un hotel, atunci când ai plăti cu cardul, ar refuza să’ți dea drumul pînă ce banii ar intra efectiv în cont, toată industria de turism ar fi falimentară. În al patrulea rînd, lipsa posibilității unei reconectări manuale, atunci când tot ceea ce ar presupune această reconectare este schimbarea unui flag într’o bază de date și nimic mai mult, este inacceptabilă.

Reclame

De ce nu’i am eu la inimă pe „bicicliști”

Mai întâi să definim bine termenii. E vorba de ipocriții ăia care fac scandal că n’au pe unde să se dea pe două roți de acasă pînă la serviciu, deși dac’ar avea pe unde, mai mult de 2-3 luni din an nu s’ar da. De ce? Pentru că în București mai și plouă, mai și ninge, mai și vin zile cu 30 de grade la umbră, iar la serviciu nu poți să vii și să puți ca un animal de la zoo, și vestiare și dușuri nu sunt decât pe la spitale, nicidecum în fermele corporatiste în care se tormentează ei. E vorba de ăia care au mereu senzația că au dreptul la orice în trafic, inclusiv să taie un bulevard aglomerat de 3 benzi, de pe prima pe ultima că au chef să facă la stînga și au dat din mînă așa că, coaie șoferii, tre’ să le permită, lasă că e zonă de 70 și ei de abia se tîrăsc cu 20 la oră. E vorba de ăia care, dublează abilitatea de a merge pe bicicletă cu spiritul cel mai românesc de a fi cât mai ego-centric posibil și dacă, doamne ferește, le sugerezi că mai există și un alt mod de a privi lucrurile, cum ar fi să faci stânga în zonele cu trafic aglomerat pe la trecerile de pietoni, te umplu de rahat și afurisenii din cap pînă în picioare înainte să apuci a’ți termina propoziția.

De ce m’am enervat pe ei acum? Din nou? Pentru că în vremea asta ASR Principele Nicolae, s’a implicat într’un proiect pe bicicletă pentru a strînge fonduri pentru Asociația Curtea Veche, fonduri dedicate cumpărării de cărți pentru copii și donarea lor în comunitățile sărace din țară. Este, dacă vreți, o formă evoluată de a combate analfabetismul la copii. Partenerul său de fundraising este nimeni altul decât Alex Ciocan, poate cea mai importantă personalitate a ciclismului românesc de după 1989, cu aproximatix 30 de titluri de campion național și 60 de podiumuri, participări în competiții internaționale și naționale printre care și 15 tururi ale României, de asemenea este expertul rezident pentru Eurosport România atunci când au de transmis orice eveniment ciclist.

Proiectul lor de a populariza cauza copiilor săraci ce nu au acces la cărți presupune realizarea unui mare raid ciclist pe o distanță de aproximativ 1000 de kilometri, între 23 Aprilie și 3 Mai, cu plecare din Sighetul Marmației și sosire la Constanța. Pe lângă o cauză nobilă, și o aventură demnă de visele umede ale oricărui ciclist, implicarea lui Alex Ciocan în eveniment ar fi trebuit să asigure un impact serios în conștiința comună a “bicicliștilor”.  Cu toate acestea, deși evenimentul este pe drum, cicliștii amatori care să însoțească, măcar parțial plutonul, nu prea dau pe dinafară. Hai să zicem că, pe prima etapă Sighet-Dej, nu suntem în bazinul geografic al “bicicliștilor”, dar să fiu al naibii dacă nu pun pariu că nici la etapa de joi 30 Aprilie, Sinaia-București, nu au să dea pe dinafară cu susținerea.

De ce spun asta? Pentru că lăsînd la o parte suportul în natură, cel mai ușor le era la îndemînă să facă o donație. Astăzi, 24 Aprilie, pagina de fundraiser a ASR Principele Nicolae anunța că s’au strîns 4120 de RON (de presupus că majoritatea au venit de la oameni ce se definesc mai întâi ca monarhiști), în vreme ce pagina de fundraiser a lui Alex Ciocan se lăuda cu numai 10 RON (de presupus că au venit de la o persoană care se definește mai întîi ca ciclist).

ASR Principele Nicolae

AC

În acest răstimp, “Prima Evadare” a încheiat fazele de Pre Sale, Early Registration și Registration și mai acceptă participanți doar contra costurilor de 90 de RON, 100 RON sau 140 de RON (pentru o familie întreagă). Sunt sigur că pe 10 Mai (ce ironic aleasă ziua!) o să avem cu toții facebookul invadat cu poze de la eveniment în care o să avem prilejul să vedem sutele de “bicicliști” cum se calcă pe pinioane pe un drumeag de țară.

Băh, “biciclistule”, data viitoare când îți tragi jegării pe cur și te admiri în oglindă cu casca pe cap și tricoul “de echipă” pentru care ai plătit un preț în euro, gândește-te că șoferul care te ignoră în trafic te tratează cu același dezinteres cu care tratezi și tu copii ăștia care ar fi atinși de efectele campaniei “Cărțile copilăriei”. Dar știu, e greu de tot să’i ceri empatie bizonului, e un mușchi pe care nu’l flexează des, ei la “biciclism” lucrează mult gluetus maximus așa că e normal să’i doară’n cur de restul.

Categorii:Diverse, Personale Etichete:, ,

Grecia – România 3-1 (2-1)

La fotbal și la politică se pricepe toată lumea, cum blogul e plin de politică, pînă acum, poate e cazul, zic, și ajutați un pic de actualitate, să vorbim și puțin de fotbal, atît cât se mai poate. În primul rînd, țin minte cum, în ziua în care s’a tras la sorți și am aflat că am primit Grecia, taximetristul meu asculta Sport FM unde Radu Banciu și înca vre’o doi luzeri își dădeau cu părerea pe segmentul de seară despre cum are să se desfășoare meciul. Radu Banciu prognostica scorul total pe întreg setul tur-retur 1-0 fie pentru noi, fie pentru greci. La pauza din tur, era deja 2-1 pentru Grecia. Lecția, ca de obicei : dacă nu’i vorba despre Turul Franței sau despre berile belgiene, Radu Banciu n’are habar despre ce vorbește.

501-12dzhf.AuSt.55

Naționala asta ajunsă cu chiu cu vai la barajul pentru CM2014 doar din dorul de revanșă al lui Wesley Sneijder față de Fatih Terim, fără să joace mai nimic, urmează să fie pusă în balanță, cel puțin din punct de vedere al rezultatelor, împreună cu naționala care a pierdut barajul cu Slovenia. Diferența de valoare, însă cred că e imensă. În partea cealaltă, Grecia, cu un joc defensiv ieșit din comun, cu doar patru goluri primite în toată campania de calificare (noi am primit patru într’un singur meci… de două ori) părea a fi favorita playoffului.

Există câteva tactici de atac prin care poți spera să marchezi în fotbal. Sunt, deisgur atâtea variațiuni câți sunt antrenori pe lumea asta, dar la nivel fundamental sunt doar câteva. Fie prin centrări pe un vârf puternic, capabil să domine fizic, care ori încearcă să reia direct pe poartă, ori încearcă să oprească pentru un al doilea atacant (sau mijlocaș ofensiv) rapid și tehnic. Asta am putea-o numi tehnică englezească. Fie printr’un joc combinativ la mijloc, urmat de vericalizări direct pe un vârf tehnic, sau în spațiu pentru un vîrf rapid. Asta am putea-o numi tehnică italiană. Fie printr’un joc combinativ ofensiv în care se încearcă punerea apărării pe picior greșit prin multe un-doi-uri. Asta am putea-o numi tehnică spaniolă. Fie prin multe lovituri de colț la care există beneficiul că urcă și fundașii centrali pe lângă virfuri. Putem numi asta tehnică scoțiană (a fost englezească dar în Premiere League nu se mai joacă așa de mai bine de 15 ani). Fie prin faze fixe, lovituri libere periculoase, penalty-uri, dacă ai un vîrf destul de artistic, capabil să scoată asemenea lovituri și un executant periculos. Putem numi asta tactica Lăcătuș. Fie prin arta contra-atacului, practicând un joc defensiv, preferând să renunțe la posesie, doar pentru a țîșni pe contra-atac încercând prin rapiditatea desfășurării să ajungă în poziție înaintea apărării. Putem numi asta tactica grecească. Asta e tot. În rest, mai ai opțiunea să dai gol din întîmplare.

Atunci când ai de-a face cu cea mai bună adversară din punct de vedere defensiv pe care ai putea-o întîlni, iar vîrful tău se numește Marica, oare ce tactică aplici? Cred că golurile din întimplare le putem numi tactica Pițurcă, în fond este tactica pe care a aplicat-o cu asiduitate meci de meci în campania de calificare. Este tactica pe care o văd, din păcate, cel mai des aplicată de echipele românești peste tot. N’avem vârfuri competente pentru tactica englezească, n’avem pasatori destul de buni pentru tactica italiană sau pentru cea spaniolă, n’avem executanți de clasă pentru tactica Lăcătuș și nu prea avem capacitatea să forțăm cornere ca să aplicăm tactica scoțiană. Cât despre apărare? Asta începe de la portar, dragilor. Iar Lobonț pe lângă faptul că are normă de patru pe meci (noroc cu un offside și cu o ratare incredibilă a lui Samaras în minutul 95 că altfel o realiza), n’a apărat absolut nimic până prin minutul 70, când deja luase trei. Apropo de asta, ce mama dracului caută Lobonț în poartă încă????? E cumva Tătărușanu rănit? Nu mai e nici un portar în toată divizia A cu buletin de România? Dar Pantilimon? E destul de bun ca să țină banca la Manchester City, dar noi “in Lobonț we trust”… După aia urmează fundașii centrali, unde nu stăm chiar așa de rău, Goian și cu Gardoș fiind probabil cei mai în formă centrali pe care’i avem. Dar pe flancuri suntem devastați. Mățel (cine???) care totuși a fost decent și nemuritorul Răzvan Raț, debutant la naționlă acum unsprezece ani și actor în toate eșecurile “generației de tinichea” de pînă acum. Ba mai mult, e nominalizat și căpitan, ca să știm o treabă. A fost probabil cel mai slab jucător de pe teren. Și mai sunt mijlocașii defensivi care ar trebui să fie cei care dublează apărarea la fazele fixe. Noi îi avem pe Bourceanu pe care îl iei și’l bagi în buzunar la orice centrare pe sus, oricât de inimos ar fi, și pe Cociș care a fost aproape inexistent.

Apropo suntem deja în 2013 și noi nu mai avem un mijlocaș stînga la națională de când s’a retras Hagi. Era vorba, într’o vreme, de Tiberiu Ghioane. Înțeleg că s’a îmbolnăvit în 2005 și s’a cam terminat cu cariera lui, acum fiind retras din activitate. Ok, dar să stăm în 2013 la meci de calificare fără un mijlocaș stînga, mi se pare inacceptabil, mai ales când, de mai bine de zece ani, ai această gaură. Nici Hagi nu prea mai juca el pe stânga înainte să se retragă dar măcar era o înțelegere și era acoperit postul prin comitet. Aseară, mijlocaș stânga a jucat Tănase care nu cred că s’a lipit de tușă nici măcar odată iar pe postul de mijlocaș dreapta ‘l-am avut pe miticul (nu n’am greșit cuvîntul) Torje care în afară de faptul că a bătut lovitura liberă ce a ajuns, cu mult noroc, pe capul lui Bogdan Stancu nu s’a remarcat cu nimic, decât că poate ar fi putut să se urce pe umerii lui Bourceanu și să facă astfel un jucător de înălțime medie.

Acuma, ca să fiu rezonabil, arbitrii au fost mizerabili. Dar se spune că îți și creezi măcar 10% din favorurile sau defavorurile brigadei de arbitraj. Nu cred că au fost părtinitori la începutul meciului, dar pe măsură ce a devenit clar că noi nu jucăm fotbal, cred că le-a cam trecut și lor cheful de a arbitra. Totuși, atunci când meciul s’a cam oprit din minutul 65, cu grecii trăgând într’un mod cât se poate de evident, cred că era de datoria arbitrului să’i mai grăbească. În loc de asta, el era cam ocupat să ne dea galbene pentru faulturi inexistente de parcă era la normă.

Pe de altă parte noi n’am jucat nimic, dar absolut nimic. Însă, artizanul esențial al eșecului este Pițurcă. Omul ‘i-a băgat în teren pe Lobonț, pe Cociș, pe Raț, pe Marica. Tot el este cel care n’a avut nici o idee tactică pentru meci, jocul României fiind la întîmplare. Aș comenta mai mult, dar n’am ce, pentru că nu s’a întîmplat mai mult. Grecii au jucat ok. ‘Și-au făcut temele. Au știut că pe partea lui Raț e o pâine de mîncat, au prins un gol speculant, și au mai dat două din faze fixe cu mingii venite pe sus ca să ne scoată piticii noștrii din joc. În schimb, noi ne’am mulțumit să centrăm slab de pe la 16 metri ca să îi antrenăm pe fundașii greci, mult mai înalți de altfel decât Marica și Bogdan Stancu, la jocul cu capul.

La final tot ce pot să spun este că returului îi poate fi găsită și o parte bună și o parte rea. Partea bună este că trebuie să dăm două goluri și ne calificăm. Partea rea este că trebuie să dăm două goluri.

Categorii:Diverse Etichete:, ,

Deontologia și integritatea jurnalistică a mă’sii

Mediafax, ultimul portal online cât de cât mai puțin coloral politic din România o comite azi pe fondul atentatului terorist de azi noapte din Boston. Vezi imaginea de mai jos:

20130416-113843.jpg

În paștele mă’sii! Atunci când se apucă vreun cântăreț să confude Bucureștiul cu Budapesta sau să caute România pe harta Indiei ne ofuscăm puternic și ni se inflamează toate organele naționaliste, dar când noi ne apucăm să punem o imagine cu New York într’un atricol despre o mare dramă ce a lovit orașul Boston e ok, nu?

Mare mizerie editorială, mare de tot…

Categorii:Diverse Etichete:

Back to business as usual

Noroc fantastic pe mine anul asta – imi expira cartea de identitate. Si, tinind cont ca m-am mutat la casa mea de vreo citiva ani, ma paste si o schimbare de domiciliu. Partial de asta am aminat pina dupa referendum schimbarea buletinului, pentru a mai merge odata cu ai mei la vot si pentru a nu avea surpriza de a nu ma regasi pe atit de celebrele liste electorale permanente.

Gata, insa, saptamina asta s-a terminat cu aminarea. Saptamina viitoare am treaba la Hamburg si, pe 31 August, la ora 00:20 atunci cind trebuie sa intru in tara, CI-ul va fi expirat. Asa ca, m-am inarmat cu cit mai multa buna dispozitie si am pornit la colindat. Aveam nevoie de un timbru fiscal si de niste copii dupa actul casei si certificatul de nastere. Daca la posta a mers struna, iar pentru Xerox, mai mult am injurat RATB-ul care asigura un serviciu de-a dreptul execrabil in Drumul Taberei, norocul si buna dispozitie s-au terminat in fata autoritatilor de la evidenta populatiei, pentru ca doamna de la ghiseu m-a informat cu zimbetul pe buze ca procesul de eliberar dureaza o saptamina. In cuvintele ei: „luni depuneti, luni ridicati”. Faptul nu ma avantajeaza pentru ca duminica trebuie sa-mi iau zborul. Dar ceea ce ma deranjeaza cel mai tare, este ca nu mai mult de o luna in urma, aceeasi Evidenta a Populatiei reusea performanta de a elibera aceleasi carti de identitate in numai citeva ore.

In perioada pre-referendum, au modificat programul de primire si de eliberare a actelor, dar procesul in sine, fizic, nu a avut cum fi modificat. Nu s-au apucat politistii sa cumpere masini de sertizare in plus ca sa faca fata cererii din zilele alea. De altfel, si procesul, in sine, nu are ce sa dureze sapte zile. E vorba doar de tiparirea unei bucati de plastic care n-are mai mult de 20 de cm patrati.

Iar, cei care incearca sa justifice cele sapte zile prin prisma back-logului de cereri pe care le au de dus pina la capat se inseala pentru ca niciodata nu au fost mai solicitati cei de la Evidenta Populatiei decit in zilele de dinainte de referendum si s-au descurcat si fara sa-si creeze backlog. Asta e, din pacate, o metoda romaneasca patentata sub numele „de ce s-a urcat scroafa in copac”. In loc sa pastreze statul roman o procedura care functioneaza si care este in interesul cetateanului, revine la faimosii „timpi de asteptare” cu care ne-am obisnuit inca de pe vremea cind birocratia venea la pachet cu o secera si cu un ciocan.

Categorii:Diverse Etichete:,

O poveste cu final surprinzator

In emisiunea lui Gidea de luni seara, aproape de final, intervine Cornel Nistorescu prin telefon sa ne spuna ca, in aceeasi zi, de dimineata, indivizi au aparut la citeva chioscuri de ziare si au cumparat tot tirajul Jurnalului National, impreuna cu care a aparut cartea lui Marius Oprea. Si a nominalizat Nistorescu niste zone prin sectorul unu, pe linga piata Domenii, etc.

Reactia initiala a fost una de dezgust. Miscarea asta mi s-a parut implauzibila. Un gunoi de manipulare care mi-a lasat un gust amar fata de Antena 3. Nu e prima data cind prezinta informatii cu caracter greu de verificat sau greu de crezut.

20120725-095804.jpg

Si totusi, trecind pe la mama ieri (marti), am avut parte de o surpriza. Pe masa, statea cartea lui Marius Oprea. Numai ca a venit cu o poveste interesanta. Mama are un chiosc de presa (chestia asta se intimpla in sectorul sase) la care se duce de obicei. Se cunoaste cu vinzatoarea, si aceasta ii pastreaza ziarele pentru orice ora la care ajunge mama. Ei bine, tinind cont ca luni, n-a mai gasit cartea la chiosc, povestea fiind ca „au fost aduse doar vreo 20 si s-au epuizat de dimineata”, mama a insitat la vinzatoare, ca joi, atunci cind va fi reeditata cartea, sa ii pastreze si ei una. Vazind ca vinzatoarea e reticenta, mama a insistat puternic sa-i fie retinuta cartea joi, facind-o pe vinzatoare la un moment dat sa exclame: „doamna, parca sunteti un copil mic care vrea jucaria”.

Si totusi, strategia mamei a functionat, pentru ca, in final, vinzatoarea spune: „doamna, nu mai asteptati pina joi, v-o dau de azi” (azi asta, intimplindu-se marti) si scoate un exemplar de undeva de sub tejghea pe care i-l da mamei mele pe sub ziare.

O carte anti-regim data pe sub mina, dupa ce „s-a epuizat tirajul”. Povesti despre indivizi „bine intentionati” care s-au asigurat de indisponibilitatea cartii. Si totusi, e Romania anului 2012, nu a anului 1975…

Diferente de caracter

Noi, monarhistii, putem accepta ca exista oameni, pe lumea asta, mai buni ca noi. E un lucru care pare mic spus, dar are implicatii imense. Cel mai mare blestem care apasa umanitatea este blestemul lui „stiu eu mai bine”. Citi dintre voi nu ati spus vorbele astea macar odata in viata? Stiu, si eu le-am spus de nenumarate ori, dar noi, monarhistii, stim foarte bine ca exista momente cind nu le putem spune. Asta e. E in firea noastra. Odata ce am acceptat monarhia, odata ce am acceptat ca Regele, ca Familia Regala, nu neaparat a Romaniei, ci aproape orice nobil European sunt mai buni ca noi, este evident ca perspectiva asupra lumii ni s-a schimbat si n-o sa mai sustinem vreodata ca noi am fi centrul universului. Merita mentionat ca si insisi acesti nobili, educati fiind in spirit monarhic, beneficiaza de aceleasi calitati si nici unul dintre ei, nici macar dupa ce i-a fost asezata coroana pe crestet nu ajunge sa se creada „buricul lumii” sau „detinatorul adevarului suprem”.
Noi, monarhistii, spre deosebire de comunisti, intelegem ca oamenii nu sunt egali si acest lucru nu ne deranjeaza si nu il privim ca pe o ofensa la ordinea naturala a lucrurilor. Sigur, absolut toti ar trebui sa fim uniti de aceleasi drepturi si obligatii, dar aici vorbim de un set extrem de restrins, in rest, citi bani fac eu, ceea ce gindesc eu, ceea ce vorbesc eu, ceea ce fac eu trebuie sa ramina doar al meu atita vreme cit prin actiunile si prin sistemul meu de valori nu am cauzat rau unei alte fiinte umane. Noi, monarhistii, credem in conceptul de clasa sociala si, mai mult, nu il vedem ca pe un lucru rau, spre deosebire de ceea ce ar vrea sa ne faca sa credem noii socialisti europeni de astazi. Noi, monarhistii, ne cunoastem locul in ierarhia societatii, si fie ca suntem in clasa de jos, fie in cea de mijloc ori, chiar, in cea a oamenilor extrem de bogati, stim in orice clipa a vietii noastre ca exista un nivel deasupra noastra, iar acest lucru, ne face sa ne dam seama si de existenta nivelelor de sub noi. Noi, monarhistii, stim cel mai bine cum este sa traiesti toata viata cu un ideal pe care nu-l poti atinge dar catre care continui sa aspiri mereu, iar acest lucru face parte din noi fara sa ne distruga sau sa ne inrautateasca. Noi, monarhistii, intelegem ca unii oameni merita mai mult si ca nu pot fi judecati dupa acelasi set de reguli pe care il aplicam pentru oricine. Noi, monarhistii, suntem capabili sa respectam oameni ale caror caractere nu le gasim intotdeauna placute si asta se intimpla pentru ca, in vreme ce restul se raporteaza la ei insisi, noi, monarhistii, ne raportam la un sistem de valori extern noua putind sa judecam la rece atunci cind ceilalti nu sunt capabili de asa ceva. Noi, monarhistii din Romania, consideram ca cea mai mare crima a comunismului, pe linga „re-educarile” de la canal, pe linga vinatorile partizanilor din munti, pe linga invazia in vietile particulare ale oamenilor, pe linga represiunile securitatii, a fost crima facuta impotriva intregului popor roman de a-i intrerupe istoria si de a-i alunga suveranul pentru ca a lasa orfan un intreg popor este mult mai dramatic decit o trauma individuala.

Noi, liberalii, credem in dreptate, in justitie si mai presus de toate in adevar pe care il cautam neincetat in orice situatie. Noi, liberalii, nu acceptam minciuna, manipularea si ipocrizia. Noi, liberalii, credem in dreptul fiecaruia la opinie, credem in discutie, in dezbatere, credem ca doi oameni pot sa nu fie de acord in tot si in toate, dar ca pot lucra impreuna. Tocmai aceasta cautare a adevarului ne face pe noi, liberalii, sa nu putem fi manipulati, pentru ca manipularile presupun minciuni si jumatati de adevar si, in ultima instanta, un pic de ipocrizie. Liberalismul in concept nu are legatura cu economia, ci cu libertatea: libertatea de a gindi, libertatea de a spune, libertatea de a face. Noi, liberalii, credem ca omul este stapinul propriului destin, credem ca acesta poate urca doar prin forte proprii si pe baza propriilor valori si calitati. Noi, liberalii, nu definim liberalismul ca pe un curent politic, o doctrina de urmat sau un set de reguli, ci ca pe o filozofie de viata care permeaza orice gind, orice actiune, a unui om. Noi, liberalii, stim ca nu vom avea niciodata un model, asa cum marxistii il au pe Marx sau cum nazistii l-au avut pe Nietzsche, pentru ca modelul liberalismului este reprezentat de cele mai bune calitati din om, iar un asemenea om n-a existat si probabil ca nu va exista vreodata pentru ca nimeni nu poate fi „perfect”. Noi, liberalii, nu suntem incompatibili cu nici o ideologie politica democratica in care drepturile cetateanului sunt respectate, putem fi doar, cel mult, in dezacord cu unele componente economice sau de functionare a statului, dar atita vreme cit ideologiile politice asigura respectul valorilor fundamentale liberale, atunci, noi, liberalii, nu vom fi in antiteza cu ele. Poate ca acest lucru este permis si de ceea ce am spus mai devreme ca liberalismul nu este o doctrina politica. De altfel, pe glob, conceptele sale sunt reprezentate de partide cu orientari ideologice din cele mai diverse: in SUA, Partidul Democrat (orientare de stinga) reprezinta liberalismul in partile sale legate de societate, drepturi, libertati, educatie, iar Partidul Republican il reprezinta in temele de fiscalitate si functionare a administratiilor statale, in Marea Britanie, acum, a prins glas Partidul Liberal Democrat dar, ani de-a rindul, liberalismul a fost reprezentat de Partidul Laburist (socialisti) aflat in opozitie cu Partidul Conservator. Intotdeauna liberalismul s-a cristalizat ca un curent de opozitie la tiranie, la stagnare. Nu este astfel nici o surpriza ca noi, liberalii din Romania, ne-am situat in opozitie fata de tirania regimului Basescu, si intr-o acerba opozitie fata de stagnarea indusa atit in economie cit si in societate de guvernarile Boc.
Noi, liberalii, credem ca cel mai important abstract nu este nici munca, nici capitalul, nici societatea, nici individualismul ci omul. Omul este esential pentru conceptul de liberalism, pentru ca doar in prezenta lui si raportat la el si la perceptiile sale poate exista liberalismul. Daca socialismul, comunismul, nazismul, capitalismul, agrarianismul, toate pot fi teoretizate si aplicate la mase de oameni, liberalismul are nevoie de experienta personala pentru a fi definit. Noi, liberalii, putem avea compasiune fata de un om cazut pentru ca, mai presus de a fi dusmanul nostru politic sau ideologic, este in primul rind un om.

Eu, ca liberal, sustin, in Romania, PNL pentru ca este partidul in care concentratia de oameni cu valori liberale este cea mai mare, pentru ca este partidul care s-a exprimat politic impotriva incercarilor facute pe rind de PSD-isti si de PD-isti de a-si subordona justitia si presa, pentru ca este partidul care s-a pronuntat constant impotriva tiraniei, fie ca la Cotroceni se afla Iliescu, fie ca se afla Basescu.
Eu, ca cetatean roman, sustin in Romania PNL pentru ca este partidul care a introdus masuri fiscale echitabile si sub guvernarea caruia cresterea economica a Romaniei s-a accelerat in perioada 2004-2008, iar nivelul de trai a crescut considerabil in acei ani. Suntem azi in 2012, iar nivelul de trai este mult sub cel din 2008 cind s-a incheiat ultima guvernare liberala.
Eu, ca monarhist, sustin PNL pentru ca este singurul partid ce ne-a ramas care vine din Romania adevarata, din Romania care a fost violata si ucisa in 1947 de comunisti, pentru ca este ultima institutie politica a Regatului Romaniei care se incapatineaza sa existe azi, pentru ca majoritatea oamenilor din partid si, mai ales, conducerea sa sunt declarati monarhisti, iar asta imi da incredere in ei. Eu, ca monarhist, ii inteleg si ii respect pe ceilalti monarhisti ramasi fideli PNTCD-ului, dar nu cred ca partidul mai are vreo putere politica in Romania, pragul sub care a fost adus fiind prea mare pentru a mai putea fi depasit.
Eu, ca om, n-am sa incetez sa strig „Traiasca Regele!” pe 10 Mai, n-am sa incetez sa sper ca poporul asta va avea puterea sa reinoade firul istoriei, n-am sa incetez niciodata sa imi doresc cu toata pasiunea sa pot fi mindru de romani si de Romania.

Categorii:Diverse Etichete:,