Arhiva

Archive for the ‘Ce’ți doresc eu ție…’ Category

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie… Si mai ales de ce. (II)

In 2009, in decembrie, odata cu asa-zisa realegere al lui Basescu, in Parlamentul Roman s-a petrecut cea mai ticaloasa miscare ce a avut ca rezultat pervertirea totala a oricarui concept de democratie. Ma refer aici la demisiile unor senatori si deputati PSD si alcatuirea grupului parlamentar independent care, mai apoi, a devenit UNPR. Totul s-a facut sub motivatia “interesului popular” si astfel ne-am trezit cu o formatiune care controleaza cam 10% din voturile parlamentului, si care s-a lipit in acest fel de o guvernare in parteneriat cu PD-ul. E adevarat ca si UDMR-ul a schimbat macazul si s-au lipit si ei de putere, alcatuind astfel o majoritate extrem de firava dar cit de cit functionala, dar asemenea manevre sunt permise partidelor, pe de-a-ntregul, insa devin problematice atunci cind e vorba de un numar de indivizi.

Problema in sine este ca de trei ani exista in parlament o chestie, un fel de “partid politic”, care, nu numai ca nu a fost investit prin votul cetatenilor, dar care, in plus de asta, nici nu intruneste astazi mai mult de 1-2% din intentiile de vot ceea ce ne spune ca “interesul national” la care au facut ei referire nu este legitimizat nici post-factum de catre populatie.

Exista o incercare de a legitimiza miscarea aceasta a UNPR-istilor prin aceea ca ei au intrat in parlament in urma unor alegeri uninominale. Este vechea tehnica de manipulare prin care se prezinta o jumatate de adevar in speranta ca nimeni nu observa partea lipsa a argumentatiei. Adevarul esential este ca nici unul (sau aproape nici unul) dintre actualii deputati si senatori UNPR nu si-au cistigat colegiul direct ci in urma redistribuirii locurilor in functie de procentajul obtinut de partid, deci ei au ajuns in parlament mai putin prin merit propriu si mai mult prin meritul PSD sub sigla caruia au candidat.

O alta problema, oarecum adiacenta la prima, este mult blamatul traseism politic. Personal nu am absolut nici o problema cu traseismul politic. Este dreptul fiecarui individ sa sustina o pozitie, un punct de vedere si, apoi, sa se razgindeasca. Politicianul, singur, va trebui sa se justifice in fata alegatorilor si sa isi explice schimbarea de opinie. Problema intervine atunci cind ai primit un mandat de patru ani sa sustii o pozitie si, dintr-odata, te sucesti, pentru ca, atunci, se pune in balanta dreptul omului de a se razgindi cu obligatia de sustine punctele de vedere pentru care a fost inzestrat cu puterea pe care o are.

Exista pentru toate astea o solutie de maxim bun simt care ar trebui adoptata cit mai rapid in legea de functionare a parlamentului. In cazul in care un parlamentar, in timpul exercitarii mandatului sau, isi da demisia din partidul din partea caruia a candidat (indiferent daca paraseste sau nu coalitia de guvernare) acesta trebuie reconfirmat prin organizarea unui scrutin partial in colegiul parlamentar, scrutin la care au dreptul sa participe doar parlamentarul ales si un contracandidat din partea partidului din care acesta si-a dat demisia. Scrutinul partial trebuie organizat in cel mai scurt timp si nu mai mult de trei saptamini de la momentul inregistrarii demisiei. In cazul in care parlamentarul este exclus din partid, pentru a putea fi protejat impotriva unui abuz al partidului, acesta are dreptul de a-si continua activitatea ca parlamentar independent pentru un numar de zile egal cu cel scurs de la alegerea sa in functie si pina la momentul excluderii din partid, urmind ca la expirarea acestui termen sa treaca prin procedura de reconfirmare descrisa mai sus. In cazul in care parlamentarul exclus se inscrie in alt partid parlamentar, procedura de re-validare descrisa mai sus trebuie declansata in termenii descrisi in cazul demisiei. In cazul in care, prin excluderea unui parlamentar, partidul a ajuns sa piarda un numar de mandate exclusiv din excluderi care inseamna 10 procente din totalul parlamentarilor, procedura de revalidare va fi declansata automat in termen cel mai scurt pentru toti parlamentarii exclusi dar nu mai tirziu de trei saptamini, in acest fel, daca partidul va dori sa forteze revalidarea unor “turbulenti” va trebui sa sacrifice un numar de mandate si sa explice cumva electoratului ca cei “exclusi pentru numar” sunt, de fapt, ok.

Aceasta simpla solutie ar asigura reprezentativitatea parlamentului in orice moment, iar oamenii ar zbura mai putin de la un partid la altul daca ar sti ca acest lucru i-ar pune din nou, in cel mai scurt timp, fata in fata cu electoratul. Ca o minima concesie, ar putea face exceptie de la prevederile legii acei parlamentari care si-au cistigat mandatul cu o majoritate mai mare de 50% in colegiul lor, dar, personal, nu sunt de acord cu aceasta exceptie, deoarece nu se poate extrage cit din voturi sunt meritul partidului si cit sunt meritul individului.

 

UPDATE: Basescu a vorbit azi si a spus nimic. Fix nimic. Nu cred ca mai merita comentat.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie… Si mai ales de ce. (I)

Propun azi un exercitiu de imaginatie. Nu e original, a mai facut-o unul mult mai faimos inaintea mea. Nu am puterea sa schimb nimic cu el. In fapt, nu prea foloseste la nimic. Dar…

Avem nevoie de o stema. Si cind spun asta, nu ma refer la un sticker manelizat de pe tribuna purtatorului de cuvint de la Cotroceni. Ma refer la o stema heraldica, pe steagul nostru. Exista o stema a Romaniei, un simbol heraldic stabilit dupa 1990 de o comisie parlamentara, si este ceea ce a ajuns sa fie ridiculizat la Cotroceni, cu fundal violet in loc de albastru. In orice caz, o stema este importanta in constiinta unei natiuni, si as indrazni sa spun ca genereaza legaturi de loialitate mai puternice chiar decit steagul tarii in cauza. Exclud din acest rationament americanii si elvetienii. Primii nu existau ca natiune in perioada heraldica a istoriei, iar ceilalti au stema identica cu steagul.

Motivul pentru care stema genereaza un sentiment mai profund de nationalism, de apartenenta, cred ca este acela ca o stema contine simboluri individuale cu care omul obisnuit este mai predispus sa creeze atasamente, decit cu o insiruire de culori. Unde mai pui ca steagul nostru s-ar putea sa creeze la fel de mult atasament pentru cetatenii Ciadului ca pentru ai nostri. Acesta e doar unul din motivele pentru care sustin necesitatea unei steme pe steag. Un altul ar fi acela ca noi, ca romani, avem nevoie din ce in ce mai mult de un liant care nu se mai gaseste in nimic altceva in jurul nostru. Din ce in ce mai mult miserupismul este definitia normalitatii, si nu pot condamna acest lucru. Romania devine din ce in ce mai asemanatoare cu o jungla, iar legea junglei se aplica la nivel individual, in nici un caz la nivel de societate sau la nivel de natiune. Daca vrea cineva sa canalizeze energia pozitiva a romanilor, ar trebui sa vina cu un simbol care sa nu aiba nici o incarcatura negativa in constiinta colectiva, ceva care sa fie imediat acceptat si adoptat de romani. Ceva care sa faca sa renasca mandria de a apartine acestei natiuni.

De aceea sunt sustinatorul ardent al modificarii steagului prin aplicarea unei steme la mijloc, dar nu orice stema. Eu o sustin pe asta:

Stema Romaniei

Stema de mai sus reprezinta o combinatie a stemelor Romaniei dintre 1872 si 1945.  Ea reprezinta pentru mine, o legatura cu perioada cea mai de succes din istoria Romaniei, perioada interbelica. Eram la vremea respectiva, o voce ascultata in Europa, eram in primele rinduri in ceea ce privea inovatia, in ceea ce priveau afacerile, industria chiar si arta. Poate niciodata mandria de a fi roman nu a fost mai puternica in inima cetatenilor obisnuiti ca atunci, intre 1919 si 1937. Si eu unul cred (cu tarie cum ar zice Geoana), ca daca am fi reusit sa ne pastram ca monarhie dupa al doilea razboi mondial, comunismul ar fi avut o viata mult mai scurta in Romania. Mai mult, daca in 1992, in loc de neo-comunismul FSN-ului, in loc de redactarea constitutiei Romaniei de la zero, s-ar fi realizat pur si simplu o restauratie a constitutiei in vigoare la 1945, astazi am fi fost mult mai departe pe drumul spre normalitate decit suntem acum.

Da, sunt monarhist. Consider ca cea mai buna modalitate de guvernare o reprezinta o monarhie constitutionala, in care casa regala are rol consultativ si de mediere, de asemenea are drept de veto asupra oricarei initiative a legislativului; primul ministru se alege prin scrutin democratic in mod direct de catre populatie si detine puterea executiva; parlamentul contine doua camere ce intrunesc puterea legislativa si asupra carui algoritm electoral urmeaza sa revin. Daca marea nevoie este aceea de stabilitate politica, atunci cu greu se poate realiza un sistem mai echilibrat si mai putin predispus coruptiei sistemului din interior.

Ca ultim argument va prezint spre analiza urmatoarea lista (in unele din cazuri, putine e drept, stema prezentata nu mai este de actualitate).

  • SPANIA
  • MONACO
  • LUXEMBURG         
  • SUEDIA                      
  • NORVEGIA              
  • OLANDA                    
  • FRANTA                     
  • BELGIA                       
  • ITALIA                      
  • GRECIA                       
  • LIECHTENSTEIN       


E oare o companie atit de groaznica in care sa ne gasim?

Si ca o ultima poza: