Arhiva

Archive for the ‘Bilingual’ Category

Problema migranților / The Migrant’s Issue – Bilingv (RO/EN)

Scroll down for English version:

4 Big'uns

Am încercat pe cât posibil să nu reacționez în nici un fel vizavi de numeroasele asalturi pe care le-am primit din toate părțile vizavi de problema imigranților/refugiaților care au dominat peisajul mass media în ultimele săptămîni. Motivul pentru care am ales neutralitatea față de acest subiect a fost lipsa unor surse cu adevărat neutre care să prezinte faptele și să nu editorializeze în nici un fel problema. Tot ce ‘mi-a trecut prin față venea fie dintr’o parte fie din cealaltă a baricadei. Ori aveam de-a face cu o invazie musulmană organizată, ori aveam de-a face cu o criză umanitară fără precedent. Ori se cânta prohodul europei albe și creștine, ori se băgau povești de corazon cu disperarea oamenilor, cu frații noștri oropsiți de soartă. Am văzut videoclipuri înfricoșătoare cu execuții în care unor oameni li se dădea foc de vii (nu bag mîna în foc că sunt reale 100%, deși păreau destul de veridice), am văzut din partea cealaltă imagini cu copii morți aranjați pentru o poză de efect maxim, înnecați în apele aceleiași Mediterane în care m’am relaxat nu mai departe de acum două luni. Am văzut știri din ianuarie promovate acum, în august, ca și cum ar avea vre’o legătură cu valul curent de refugiați, am descoperit dintr’odată că nenumărați comentatori pe diferite bloguri și postări de facebook stau în proximitatea centrelor de prelucrare ale imigranților care, teoretic, nici n’au ajuns încă în țările din care ne dau oamenii ăștia “raportul” și că toată lumea știe pe câte cineva care a avut probleme cu imigranții musulmani. Am văzut povești pe partea cealaltă, cu ISIS care ar fi creat și susținut de Israel, cu americanii și europenii care n’au nici un interes să se termine războiul pentru că le vînd arme tuturor părților din conflict și acum îi refuză pe refugiați ca niște nenorociți de fasciști. Totul a ajuns la un ridicol imens atunci când, vinerea trecută, am văzut același clip video prezentat de ambele tabere cu mesaje fix opuse. Pe de o parte aveam nedreptățiții sirieni care făceau greva foamei în gara din Budapesta pentru că nu erau lăsați să plece cu trenul în Austria. Pe partea cealaltă aveam animalele alea care își bat joc de noi toți și mai ales de copii lor pentru că scuipă și aruncă pe jos apa și pîinea pe care le-o dau polițiștii maghiari… Cine are dreptate și cine nu?

Răspunsul este că amîndoi și nici unul. Amîndouă punctele de vedere conțin particule valide, dar amîndouă ratează complet pentru că nimeni nu e în stare să pună și mai ales să răspundă la întrebările incomode pentru propriul punct de vedere. Și, din păcate, nimeni nu e în stare să ajungă la miezul problemei și să’l aducă la lumină. Ăsta este blestemul epocii noastre în care știrile nu mai sunt un simplu raport al faptelor ci trebuie neapărat să promoveze o agendă politică (poate ar merita odată făcut un studiu care să privească decăderea marilor agenții de știri din SUA din perpectiva creșterii taxei pe moștenire, dar ăsta e un subiect care azi nu ne mai afectează decât tangențial).

În fond cu ce ne confruntăm? Există sau nu un val de refugiați? Imaginile nu pot să mintă, iar peronul plin al gării din Budapesta, pare să indice cel puțin o intensificare momentană a fluxului de refugiați. Întrebări care ar trebui să fie puse sunt: de ce au apărut mai mulți dintr’odată? De ce a fost un singur puseu (după acest val, nu mai primim rapoarte de alte valuri care ar debarca în fiecare zi în Grecia)? De ce sunt țintite expres de “refugiați” tări ca Germania, Austria, Suedia sau Marea Britanie? În fond, din secunda în care au pășit pe sol european au scăpat și de amenințarea ISIS-ului și de terorismul lui Assad. Politicienii de la putere n’au voie să pună asemenea întrebări pentru că imediat îi sfîșîie stîngiștii pentru lipsa de compasiune față de “frații noștrii în suferință” și doamne ferește să se lipească de fruntea lu’ tanti Merkel vre’o etichetă de fascism sau de nazism, că în Germania chestiile astea sunt extrem de sensibile (nu vorbești de funie în casa spînzuratului, nu?) și n’o mai spală toată apa Rinului. Așa ajungem să avem parte de politicieni care vorbesc în soudbyte-uri cretine (prim ministrul Finlandei, vine în minte) și nu își permit să analizeze o situație la rece.

E posibil să fie infiltrați agenți/luptători ISIS printre refugiați? Tre’ să fii prost să crezi că nu. Avem de-a face cu un grup care are, cel puțin declarativ, scopul înlocuirii civilizației vestice cu cea islamică și care a amenințat cu atentate în inima Europei. Nu mai demult de o lună de zile am fost la mai puțin de un minut și trei oameni extrem de curajoși de a redenumi Thalysul în “trenul groazei”. Pe de altă parte este extrem de improbabil ca varianta susținută de extremiști unde 90% dintre refugiați ar fi bărbați (video-urile din gara din Budapesta au arătat un procent mult mai mare de femei și de copii) iar puhoiul actual ar fi, de fapt, orchestrat chiar de ISIS ca să își ducă agenți operativi în Europa (mult mai simplu ar fi să’și insereze agenții în mijlocul lui, pentru a putea fi camuflați de restul refugiaților). Cu toate astea, una dintre părți îi dă înainte orbește cu ISIS-ul și cu catralioanele de bărbați, iar cealaltă trece complet sub tăcere posibilitatea de a avea măcar 2% agenți infiltrați. De ce? Nu ajută agenda politică, d’aia.

Sunt acești oameni refugiați sau migranți economici? Felul în care funcționează “refugierea” ne spune că odată ce au reușit să părăsească zona de conflict și s’au pus sub autoritatea unuia dintre statele învecinate Siriei, în clipa aceea sunt refugiați. Singurele motive valide pentru care nu pot fi refugiați în Turcia, Liban, Iordan sau Egipt ar fi dacă aceste tări ar susține unul dintre cele două forțe de care fug oamenii. Dar cum nici una dintre aceste țări nu’l susține pe Assad și nici nu sunt aliate cu ISIS în vre’un fel, refugiații, dacă mai apoi părăsesc aceste țări în afara bazelor unui acord umanitar pentru preluarea lor, se cheamă că devin imigranți ilegali.

Noi, românii, și în general est-europenii care au trebuit să stea cel puțin o vreme pe la gardurile Europei de Vest, ar trebui să știm cel mai bine diferența dintre refugiați și migranți economici, iar drama asta umană, cu siguranță provocată de interese politice (nu se ridică 5 oameni în același timp ca să plece în aceeași direcție, darămite câteva zeci de mii) nu mai are nici o legătură cu “refugierea”.

De fapt, cel mai tragic lucru este că expune câteva dintre problemele structurale ale Europei (și în extensie ale lumii întregi) de astăzi:

  1. Multiculturalismul este un eșec răsunător, și va rămîne un eșec atîta timp cât în cel puțin una dintre culturile care participă la el nu funcționează conceptele de toleranță și de egalitate (iar aceste lipsuri nu sunt evidente doar în cultura musulmană, sunt aprig de evidente și în cultura ortodoxă).
  2. E o lipsă profundă de viziune în politica UE și în politica lumii în general. Politicienii de astăzi nu mai sunt altceva decât niște birocrați dependenți de putere, legați cu lanțuri de propriile scaune ca de niște perfuzii, incapabili de a ieși din tiparele în care au fost încorsetați. Nu mai există conducători, doar sclavii unor directive de mult date, prost înțelese și răstălmăcite după fiecare oportunitate. E un lucru extrem de periculos și de tragic că singurii care par capabili să implementeze o viziune în politica lumii sunt extremiștii și fanaticii religioși. Ultima oară când populismul a ieșit la suprafața lumii ne-am pricopsit cu un Hitler și cu un Stalin… E oare logic să sperăm că acum ne va da altă calitate de oameni?
  3. Vestul Europei rămîne incapabil să condamne comunismul și implicit socialismul, ba chiar mai mult, trăiește cu credința că se poate implementa socialismul pașnic fără ca acesta să degenereze în comunism, acest lucru extinzînd încet, dar sigur, riftul dintre ei și Europa de Est, unde s’a putut simți întreaga pestilență a comunismului, iar printr’un asemenea rift cine știe ce demoni pot ieși la suprafață.
  4. Începînd cu 7 ianuarie anul acesta am tot așteptat din partea musulmanilor moderați să aud o condamnare clară a extremismului violent comis în numele lui Allah, am tot așteptat să aud despre o reformare a cultului musulman, să aud o poziție oficială luată împotriva acelor percepte moștenite din fundamentalismul a ceea ce noi creștinii numim Vechiul Testament și care ne îndeamnă pe toți să’i masacrăm pe toți necredincioșii. Aștept, încă…
  5. Nu mai există adevăr, nu mai există voci care să raporteze adevărul, există doar puncte de vedere, și mai rău este că în lipsa adevărului nu mai există respect pentru adevăr. Nu mai contează că suntem mințiți și din stînga și din dreapta, cu siguranță partea pe care o susținem noi a mințit mai puțin, sau chiar, a mințit justificat.

E un sentiment de care nu pot scăpa… Acela că timpul ce ne-a rămas înainte de un eveniment cataclismic, e pe terminate.

Revenind la o analiză mai rece a evenimentelor, este un fapt indisputabil că un număr considerabil de refugiați Sirieni a părăsit taberele din Turcia și a întrat în Uniunea Europeană. Cine are de câștigat de pe urma acestui lucru și cine a avut oportunitatea de a’i influența pe acești oameni?

Rusia pare să puncteze pe toate planurile. O mare putere militară, cu un lider autocrat (unul din puținii capabili să implementeze o viziune), pusă la colț de sancțiunile UE vizavi de “problema ucraineană”, are tot interesul să obțină o “justificare” în fața comunității internaționale să intervină în războiul civil din Siria de partea lui Assad. Turcia, la rîndul său, mulțumită nevoii lui Erdogan de a decapita armata și implicit serviciile de contraspionaj, este un tărîm deschis pentru agenții operativi ai țărilor ce au un interes ca problema siriană să ajungă integrată în micul dejun al “europenilor”. Cât de greu ar fi, si improbabil, ca un număr de agenți ruși, recrutați din Azerbaijan, Afghanistan sau chiar Siria, să infiltreze taberele de refugiați de pe teritoriul Turciei și să pună la cale acest exod în masă? Mai mult cu Rusia intrată oficial în conflict armat cu ISIS în condițiile în care următorul ciclu electoral aduce la suprafață în Europa o serie de elemente extremiste anti-musulmane, oare cât va dura pînă când poziția oficialâ a UE față de Rusia începe să se schimbe?

Israelul este de asemnea un stat în gravă scădere de popularitate în mainstream-ul european. De asemenea, e un stat ce posedă resursele de spionaj necesare pentru dizlocarea unei asemenea mase de populație. O revitalizare a sentimentului anti-musulman în Europa, nu poate decât să fie benefică pentru Israel, și cu SUA devenită, recent, un aliat cel puțin imprevizibil sub administrația Obama, e normal să caute să’și apropie ceva din “bătrînul continent”.

Absolut toate statele din UE au parte de beneficii indirecte ca urmare a escaladărilor tensiunilor dintre populația rezidentă și influxul de musulmani. Declanșarea unui val de violențe este benefic în primul rând pentru administrațiile țărilor afectate, pentru că le dă ocazia să întărească regimul polițienesc. Să nu uităm că Europa este mult în urma SUA în privința scorului libertăților pe care le poate lua cetățenilor săi. Aici nu a existat un “Patriot Act” și nu s’au făcut nenumărate addendumuri la acesta în interesul religiei securității naționale. Privind din acest punct de vedere avem și o explicație pentru care serviciile secrete ale statelor din UE permit acest flux de refugiați să continue

Atîta vreme cât nu ne interesează adevărul, atâta vreme cât ne lăsăm conduși de răspunsuri viscerale cauzate de știri create special să producă aceste răspunsuri, atîta vreme cât suntem dispuși să ne compromitem voit integritatea pentru orice scop, nisipul se va scurge prin clepsidră spre un deznodămînt inevitabil…

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

I’ve tried as hard as possible to not react in any way to the numerous assaults I’ve been subjected to over the past weeks regarding the migrants/refugees issue that has dominated the mass media landscape. The reason why I chose to keep neutrality over this matter was the obvious lack of truly neutral sources that would only deliver the facts without editorialising the contents. All that’s passed before my eyes either came from one of the sides of the barricade or the other. We were either dealing with an organised muslim invasion or with an unprecedented humanitarian issue. It was either the funeral rites of white christian Europe, or heart melting stories about human desperation, about our brethren whose fate had befallen them. I’ve seen frightening videos with executions where men were burned alive (not 100% certain of their truth, but they did seem pretty real), I have seen, from the other side, images of dead children posed for maximum effect, drowned in the same Mediterranean water that I was relaxing in not even two months ago. I have seen news dating back to January, being promoted now as having any sort of relevance to current wave of refugees, I have discovered all of a sudden that numerous blog commentators (other blogs, not this one) and Facebook posters are living in close proximity to centres that process migrants whom, in theory, hadn’t even reached the countries from which these “reports” came and I also found it very interesting how everyone knew someone who faces some kind of trouble with the muslim migrants. I have seen stories from the other side that claimed ISIS had been created and funded by Israel, with the Americans and the Europeans in tow, having no interest to end the civil war because they’re selling weapons to all sides and now they’re turning these refugees away like some goddamned nazis. It all came to a ridiculous climax when I have seen the same video clip used by both sides to promote opposite messages. On one hand we had the unjustly treated Syrian refugees who were on a hunger strike on the platforms of Budapest’s train station because the trains to Austria had been cancelled, while on the other hand, we had those animals, making a mockery of all of us and especially of their own children, who spat on the Hungarian police and threw the water and bread they had been given to the ground… Who’s right and who’s wrong?

The answer is both sides and neither. They both contain valid particles but they both miss the mark completely because neither is capable of asking and especially answering the tough questions that plague their own interpretation of the facts. And, unfortunately, no one is able to reach down to the core of the problem and to bring it to light. That’s the curse of our age where news no longer report the facts but must promote a political agenda (it’d be worth once to conduct a study of the correlation between the increase of inheritance tax in the US and the downfall of the great news agencies, but that’s sadly only a tangential subject nowadays).

After all, what are we facing? Is there a refugee wave or not? The images can’t lie and the overflowing platform of the Keleti station seems to indicate at least a momentary surge of refugees. The question that should be asked is: why have they come all at once, all of a sudden and after so long? Why was there only one big push (there are no more news of people coming ashore in Greece anymore)? Why are there only a few countries targeted by these “refugees” (Germany, Austria, Sweden, The UK)? After all, the second they stepped on European soil they got away from the threat of ISIS and from Assad’s terrorist regime. The politicians in power aren’t allowed to ask these questions because they’d be immediately torn to pieces by the angry leftists for showing lack of compassion to “our brothers in need” and god forbid some fascism or nazism tag ever stick to Merkel’s face because Germany’s extremely itchy about that (taking about rope in the hangman’s lobby) and all the water of the Rhine won’t manage to wash it away. As a result we get, instead, idiot politicians talking in cretin soundbites (the prime minister of Finland comes to mind) and who can’t afford to coldly analyse a situation.

Is it possible that we have ISIS agents/fighters among the refugees? You’d have to be an idiot to think there aren’t any. This is a group that, at least declaratively, is standing for replacement of the western civilisation by islam and that has threatened terrorist attacks in the heart of Europe. No farther than a month ago we were just under a minute and three brave men away from renaming the Thalys into the Blood Train. On the other hand, it’s extremely unlikely that the extremist backed point of view where over 90% of the people are men (the Budapest videos have shown a much larger number of women and children than the 10% implied) and the actual surge would be, in fact, organised and orchestrated by ISIS itself in order to infiltrate Europe (it’s be much simpler and less costly for them to just insert their agents in the middle of a natural wave where they’d be harder to be discovered) is true. Nevertheless one side is beating the ISIS drum and pushing the stories about the gazillion men that are flowing over the border, while the other is completely dismissing the possibility that at least around 2% of the “refugees” might be ISIS operatives. Why is that? Because it doesn’t help push the agenda, that why.

Are these people refugees or economic migrants? The way “refugeeing” works, it tells us that once they left the conflict zone and have submitted themselves to the authority of one of Syria’s neighbours, that’s the moment that they become refugees. The only possible valid reasons why they can’t be refugees in Turkey, Lebanon, Jordan or Egypt would be if these countries were actually supporting one of the two causes that these people are fleeing from. But since neither of the above states are supporting Assad nor are they allied with ISIS in any way, the refugees, should they leave these countries without the protection of a humanitarian aid accord they become illegal immigrants.

Us Romanians, and Eastern Europeans in general, who had been forced to spend some time around the fences of Western Europe looking in, should know best about the difference between refugees and economic migrants, and this human drama that is certainly incited to promote a political agenda (you normally can’t find five people to get up at once and go in the same direction, let alone tens of thousands) has absolutely nothing to do with “refugeeing”.

Actually, the most tragic thing about this drama is that it exposes some of Europe’s (and the entire world’s) structural deficiencies:

  1. Multiculturalism is a resounding failure and will remain such a failure as long as at least one of the cultures involved doesn’t digest the concepts of tolerance and equality (and these drawbacks aren’t symptoms of only the islamic culture, but of Christian Orthodoxy as well).
  2. There is a profound lack of vision on the EU political scene and the world’s in general. Today’s politicians are nothing more than power addicted bureaucrats, chained to their own seats like perfusions, incapable of breaking the moulds that have been set for them. There are no leaders anymore, just slaves to directives issued long ago, poorly understood and misinterpreted with every opportunistic venture that presented itself. It’s an extremely dangerous and tragic thing that the only ones who seem capable of implementing a political vision are extremists and religious fanatics. The last time populism became mainstream we were left with Hitler and Stalin… Is there any logic to hoping that this time we’ll get a different breed of people?
  3. Western Europe remains incapable of condemning communism and, implicitly, socialism, furthermore, they live with the belief that they can implement a peaceful socialism without having it degenerate into communism, and this slowly but surely extends the rift between them and Eastern Europe, where the entire pestilence of communism was experienced. And who knows what demons might come to light through such a rift?
  4. Starting on January 7th this year I’ve been waiting from moderate muslims to hear a loud condemnation of violent extremism done in the name of Allah, I’ve been waiting to hear of a reform within islam, to hear of an official stance taken agains those precepts inherited from what us christians call The Old Testament and that command that we massacre all non-believers. I’ll keep waiting…
  5. There is no truth. There are no voices left to speak the truth. There are just points of view. What’s worse is that, in the absence of truth, there is no more respect for the truth. It doesn’t matter that we get lied to from left and right, one thing’s sure, the side that we support has certainly lied the least, or even, was justified in lying.

There’s a feeling I just can’t shake… That the time we have left before a cataclysmic event is running out.

Coming back to a cooler perspective, it’s indisputable that a considerable number of Syrian refugees has left en masse the Turkish camps and entered the EU. Who gains from this and who had the opportunity of helping it happen?

Russia seems to score high in all categories. A great military power, starring an autocratic leader (one of the few left capable to implement a vision), cornered by the EU economic sanctions regarding the “Ukraine problem”, has all the interest in the world to get valid justification in front of the international community for entering the civil war on Assad’s side. Turkey, on the other hand, thanks to Erdogan’s need to behead the army and implicitly the intelligence services, is now an open field for the operative agents of the countries that have a vested interest that the Syrian problem get’s integrated in the Europeans’ breakfast routines. How hard would there be, or how unlikely even, for a number of Russian agents, recruited from Azerbaijan, Afghanistan or even Syria to infiltrate the Turkish refugee compounds and organise this mass exodus? Furthermore, with Russia fighting against ISIS and the next electoral cycle bringing up all kinds of anti-muslim parties all over Europe, how long before the EU-s official attitude towards Russia begins to shift?

Israel is also a state that’s in a public approval free-fall within the European mainstream. It’s also a state that has the intelligence resources to put together the dislodging of such a mass population. A resurrection of anti-islam all over Europe can only benefit Israel and, with the US having recently become an unpredictable ally under the Obama administration, nothing would be more timely that looking for some support from the “old world”.

Absolutely all of the EU states have an indirect benefit from tensions escalating between the native population and the muslim immigrants. Triggering a wave of violence across the board is is beneficial first of all to the national administrations because it gives them an excuse for more strict laws. Let’s not forget that Europe is way behind “Big Brother US” with regards to the civil liberties of its citizens. There was no Patriot Act here to which there could be made countless addendums in the interest of the religion of “national security”. Looking at it this way, we get the explanation why the intelligence services of the EU states allowed this to take place and stand for it continuing.

As long as we don’t care about the truth, as long as we allow ourselves to be ruled by visceral responses caused by “news” specifically designed to produce these responses, as long as we can willingly compromise our integrity if the purpose (price) is right, the grains of sand will keep flowing through the hourglass bringing us ever closer to an unavoidable conclusion…

Reclame

Eurovision 2015 Review și Top 10 Personal / Eurovision 2015 Review and Personal Top 10 (bilingv RO/EN)

English version below.

Esc2015logo

La un moment dat în timpul comunicării rezultatelor, prezentatoarea blondă a simțit necesar să le amintească celor din public ce huiduiau punctele luate de Rusia că Eurovision-ul este despre muzică și nu despre politică. E un citat ce nu putea să pice într’un moment mai nepotrivit. Odată la doi ani ajung și eu să mă uit la Eurovision. Motivul pentru care nu mă uit în fiecare an este că îmi amintesc cât de influențat de politică este totul și cum unele cântece care au avut nenorocul să fie scrise într’o locație geografică nefavorabilă sau care nu se pliază pe agenda politică și culturală pe care încearcă să o fortifice și să o promoveze UE și EBU, astfel încât îmi promit să nu mă mai uit niciodată la emisiune. Din fericire ținerea mea de minte nu durează mai mult de 20 de luni așa că Eurovision-ul este, pentru mine, un eveniment odată la doi ani.

Politica a fost, din păcate, atotprezentă și în finala de sîmbătă seara, unde cele mai multe țări au votat după coordonate politice și geografice. Acest fapt a fost într’atît de pronunțat încât am reușit să prezic voturile pentru primele trei în proporție de 75% corect, iar în cele mai multe cazuri predicțiile s’au menținut și după ce am aflat locurile 4-10. În unele cazuri limba cântecului a dat un alibi unor voturi clar acordate pe criterii politice, cum ar fi Serbia care a dat 12 puncte Muntenegrului, și Moldova care a dat 12 puncte României. Moldova a dat deasemenea politic 10 puncte Rusiei (deși în semifinale nu îi dăduse mai mult de 7). La toate astea s’a adăugat votul nordic care s’a dus din plin către Suedia asigurînd astfel că Eurovision-ul va fi găzduit într’o țară scandinavă a patra oară în șapte ani, aducând aminte de perioada 2000-2003 când aranjamentul scandinavo-baltic a asigurat zona de 4 ediții consecutive. Voturile s’au împărțit în jurul Mării Baltice și a peninsule scandinave ca un platou de plăcinte cu răvaș între prieteni.

Un alt lucru care m’a enervat a fost doza constantă de “discriminare pozitivă” de care am avut parte. Steagurile în curcubeu predominau în public, Conchita Cârnat care a împărțit îndatoririle de prezentator cu un trio multi rasial, doamna supraponderală sîrbă care cânta despre frumusețe, finlandezii cu un cântec absolut oribil dar cântat de o formație din care cel puțin un membru suferea de sindromul Down, iar Polonia a adus o cântăreață în scaun cu rotile. Sper să nu fiu înțeles greșit, eu nu urăsc pe nici una dintre categoriile reprezentate mai sus, dar am un reflex natural de dat înapoi afară atunci când îmi este dată să înghit toată “toleranța” asta ostentativă. În SUA, discriminarea pozitivă ‘i-a costat 8 ani mulțumită deraierii din partea lui Obama a alegerilor pentru candidatul democrat și a dus țara de rîpă în general de când a început să se manifeste proeminent începînd cu a două parte a anilor 90. Noi în Europa, am fost, în general destul de toleranți și fără să ne ajute cineva cu agenda lor, dar acum că lucrurile au început să ticăie la nivel global, ma întreb cât ne va lua pînă se face de rahat totul și aici.

Lasînd toată politica la o parte (ștergîndu-mă de toată chestia asta lipicioasă în care ‘mi-am băgat degetele) și revenind la a privi strict din punct de vedere muzical, concursul a fost unul dulceag și dominat de pop așa cum era și de așteptat. Din punct de vedere al stilurilor de cântat am avut o grămadă de emulatoare de Adele, niște Justin Timberlake-și, o prezență scenică în stil Will Smith, una bucată Beyonce (mai puțin curbele esențiale) interpretînd un cântec în stil James Bond, un Nick Cave, un Enrique Iglesias încrucișat cu Ricky Martin (ce surpriză, a câștigat!), trei Bocelli pe aceeași scenă, cântecele obișnuite despre pace care se dau profunde fie realizate în stilul unei balade pop fie supralucrate în stilul “noi am mers la conservator” de cameră și moț peste grămadă austriecii au venit cu o baladă penibilă pop cântată de niște băieți îmbrăcați ca hard rockerii anilor 70.

În mod oficial germanca ce se voia Beyonce cântând următorul cântec de Bond și hipioții ăștia austrieci au obținut cel mai prost scor. Totuși, dacă ar fi să privim strict din punct de vedere muzical, cele mai proaste numere au fost cel al doamnei din Albania care de-abia a ținut melodia la un loc și a falsat în jurul ei cu toată grația unui camion și cel al Marii Britanii care a avut un număr groaznic un fel de retro-electro-swing ce ar fi fost mai util să’l înscrie la un concurs de acrobație decât la Eurovision.

Rușii, anul acesta, au avut o versiune reamestecată a aceluiași cântec de acum 2 ani, complet cu formația îmbrăcată în alb. Cântăreața arăta mai bine decât cea care a cântat la Malmo, dar am avut parte de un nou “cântec despre pace”. E al naibii de ironic în actualul context internațional. Cântecul în sine nu ‘mi-a părut nimic special și, în vreme ce cântăreața se descurcă bine la părțile înalte, primele două strofe erau joase și au cam acoperit-o instrumentele. La asta se adaugă lipsurile din versificație. De ce doar “a million” (un milion) de voci? De ce nu “a billion” (un miliard)? Sau, la naiba, de ce nu “six billion” (șase miliarde)? Nu e fix la fel din punct de vedere ritmic? Cui le cânta? Supraviețuitorilor celui de-al treilea război mondial? Știu că’s rău, dar Rusia a obținut un rezultat disproporționat de mare raportat la ansamblul concursului și la ce probleme de structură a avut cântecul lor. Nu e vorba de gusturi aici, criticile pe care le am pentru ruși nu le fac prin prisma gusturilor mele muzicale. De fapt, m’am și uitat din nou pe net la cântecul lor pentru a vedea dacă nu cumva am ratat ceva în timpul concursului din cauză că ‘l-am clasat prea repede ca nefiind interesant.

Între videoclipurile cu single-urile și finală au fost unii care au câștigat puncte și au fost și alții care au pierdut puncte. M’am referit la dezastrul Albaniei și la cel al Marii Britanii mai sus. Alți concurenți care au avut o prestație mai slabă în finală decât în videoclip au fost italienii (tipul din mijloc nu s’a descurcat cu joasele la fel, probabil era răgușit), suedezul (începutul cântecului a fost cântat complet diferit, mai prost, dar s’a revanșat cu spectacolul de lumini), estonienii (povestea spusă de videoclip a fost mai bună decât cea spusă live) și slovacii care au avut un videoclip foarte bun dar au avut “onoarea” de a fi primii pe scenă și drept rezultat au avut parte de un mixaj execrabil, de asemenea nu ‘i-a ajutat faptul că fata nu prea a știut ce să facă cu mîinile pe scenă și pentru cine să cânte.

Un alt dezastru muzical a fost Armenia, care, deși au avut 6 cântăreți pe scenă cu educație muzicală, ‘și-au dinamitat propria compoziție. Pe scurt, vre’o două fete au fost în plus, iar cântecul s’a axat pe o altă temă decât pe cea din titlu. Pot să apreciez ceea ce au încercat cu compoziția dar e încă o dovadă că atunci când țintești prea sus pe partitură, și dacă angajezi cei mai buni cântăreți, tot riști să dai pe lîngă.

Fără altă tevatură, iată și Top 10 în viziunea mea (aici includ și gusturile proprii) dintre cântecele Eurovision 2015 în ordine inversă (de la cel mai prost la cel mai bun). Toate cântecele se regăsesc în play-listul youtube de la finalul articolului.

10. [Cipru] John Karayiannis – One Thing I Should Have Done. Cântecul ăsta a fost practic pe locul 10 la egalitate cu majoritatea celorlalte cântece de care nu m’am luat, dar, într’un final, ‘l-am ales pentru că are un vocal decent și o pronunție în engleză corectă, iar topica este asemenea. Foarte multe cântece suferă din cauza unei pronunții greșite și din cauza unor versuri scrise de vorbitori non-nativi de engleză, și cred că merită apreciat atunci când cineva reușește să scape de aceste handicapuri.

9. [Norvegia] Mørland & Debrah Scarlett – A Monster Like Me. Un duet sensibil care spune povestea dizolvării unei relații. Ea cântă în stilul lui Adele, dar funcționează pentru această piesă. Am ales acest cântec din colecția disponibilă de balade în stil Eurovision mai mult pentru că ‘mi-au plăcut versurile decât pentru altceva.

8. [Suedia] Måns Zelmerlöw – Heroes. Cu siguranță e un cântec care se prinde de tine, dar ‘mi-a părut mult surclasat de efectele de lumini. Pe lîngă asta, motivul pentru care ‘l-am pus abia pe locul 8 este că solistul a falsat extins în deschiderea cântecului. Versurile sunt și ele un pic cam simpliste, chiar și pentru standardele Eurovision.

7. [Estonia] Elina Born & Stig Rästa – Goodbye To Yesterday. Un mic cântec în stilul lui Nick Cave, completat și de chitara care, din păcate, nu s’a auzit calumea în mixajul live. Povestea cântecului este din nou una a unui cuplu în care el pleacă pentru că nu se consideră de ajuns. E posibil ca faptul că Elina a vărsat o lacrimă ca parte a jocului de scenă să’i fi costat mai multe voturi decât le-a adus, dar mie ‘mi-a părut că s’a potrivit perfect atunci când am revăzut momentul.

6. [Franța] Lisa Angell – N’oubliez Pas. Franța a fost trasă din nou în piept de organizatori fiindu-le dată poziția a doua de concurs. Acest lucru a însemnat că după cântecul lor a mai urmat cel puțin încă o oră întreagă de muzică ceea ce a făcut cel mai probabil uitată reprezentația francezei. Cântecul în sine, atunci când ‘l-am văzut în concurs, aproape că m’a mișcat pînă la lacrimi. E un cântec scris din punctul de vedere al unui ultim supraviețuitor al unui sat exterminat în război. Genul acesta de comemorare e ceva la care țin foarte mult, iar acest cântec găseste destul loc să rezoneze în inima mea.

5. [Serbia] Bojana Stamenov – Beauty Never Lies. Atunci când am auzit acest cântec (de pe poziția 8) m’am întrebat cum de au pus câștigătorul acestei ediții pe o poziție atât de devreme (în general câștigătorii intră în intervalul 10-14 sau în jurul poziției 20). Un cântec ce spune o poveste clasică de genul “frumoasa și bestia”, cu întorsătura că bestia e de fapt fata. Cântat ca un imn pentru toate femeile supraponderale din lume, de o cântăreață excelentă care își dă cu adevărat drumul la voce odată ce tempoul cântecului se schimbă din baladă în ceva dance, eu am crezut că nu poate fi depășit. M’am înșelat.

4. [Italia] Il Volo – Grande Amore. Puși la coada concursului, italienii sunt câștigătorii morali ai Eurovision-ului de anul acesta. Italienii pot scoate două tipuri de melodii. Tipul de baladă pop neremarcabilă prin nimic în afară de faptul că sună ca o imitație de Eros Ramazotti, sau genul acesta de muzică influențată de operă și trăgîndu’și armonia din poeticitatea naturală a limbii italiene. Terminând pe locul trei în spatele celor doi coloși susținuți politic, Rusia și Suedia, cei “trei tenori” merită să se felicite petru performanță. Personal, am oarece rezerve față de cântecele în italiană și asta mă împiedică să’i pun pe locul întîi. Într’un final am ales acest loc pentru că nu m’am putut îndura să despart oricare două din următoarele trei melodii.

3. [Australia] Guy Sebastian – Tonight Again. Atunci când am ascultat prima oară acest cântec în concert am crezut că va fi câștigătorul de anul acesta (dând-o la o parte pe sîrboaică de pe piedestal). Acest cântec ar fi trebuit să termine în primele trei și a primit voturi de la aproape toate țările. Cu o rutină scenică ce amintește de Will Smith, Guy Sebastian a fost pur și simplu fantastic. Cântecul te prinde extrem de ușor, chiar dacă versurile sunt un pic limitate. Reprezentația live a spulberat orice așteptări formate pe marginea videoclipului.

2. [Belgia] Loïc Nottet – Rhythm Inside. Urmînd îndeaproape cântecul precedent și în concurs, am fost uimit din nou ascultîndu’l pe puștiul belgian de 17 ani. Mult mai conceptual decât pop, m’am așteptat ca acest cântec să fie peste capetele celor din publicul Eurovision-ului. Reprezentarea live a făcut ca acest cântec să urce atît de mult în topul meu și felul atît de lipsit de dificultate în care se mișca puștiul pe scenă. Nu strică deloc faptul că melodia are un hook ce prinde extraordinar de bine.

1. [Georgia] Nina Sublatti – Warrior. Fata asta goth a reprezentat ceva aparte în concurs. A fost cel mai aproape cât a putut să ajungă Eurovision-ul de rock, acesta fiind și motivul pentru care am pus-o atît de sus. Reprezentația live a fost pur și simplu devastatoare îmbunătățind impresia lăsată de videoclipul singlelului de zeci de ori. De asemenea a fost și unul dintre puținele cazuri în care interpretarea s’a îmbunătățit între semifinală și finală.

Adevărul este că oricând ascult oricare dintre cele trei cântece pe care le-am desemnat pe locurile 1,2 sau 3, am senzația că ar merita locul 1, atât de mici sunt diferențele între ele. În final, cred că m’am supus propriei filozofii de viață care rezonează mai degrabă la un cântec despre un războinic decât la tema “suntem toți eroi” care a fost preferată de mainstream. Ne vedem din nou peste doi ani, dacă nu’i război pînă atunci.

Playlist youtube: https://www.youtube.com/playlist?list=PL22fL6MGar7gWCcoc5P6CrS2uDkQWjyke

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

At some point during the voting session, the blond presenter felt compelled to remind the public that was booing Russia’s scoring that the Eurovision is about music and not about politics. That quote couldn’t have possibly come at a worse time. Every two years I end up watching the Eurovision. The reason I don’t watch it every year is because once I watch it and am reminded of how political everything is and once I see how some deserving songs fall by the wayside just because they have the misfortune of being written in the wrong geographical location or are not serving whatever political and cultural agenda the EU and the EBU are trying to promote, I feel compelled to never submit myself to that experience again. Luckily this compulsion wears off after about 20 months or so, which means that, for me at least, the Eurovision is a once every two years affair.

Politics was, unfortunately, ever-present in Saturday night’s Eurovision with most countries voting according diplomatic and geographical guidelines. This was evident to such a point that I managed to call out the top three votes correctly about 75% of the time in most cases even without getting the help of finding out the 4-10 placings. Sometimes, linguistics gave an alibi to otherwise obvious political votes, like Serbia giving their top vote to Montenegro and Moldova giving their top votes to Romania and Russia (even though, in the semis they had the same voting procedure and placed Russia 4th). Add to that the nordic voting block that showered Sweden making sure that the Eurovision will be staged in the Scandinavian area for the fourth time in 7 years echoing the Scandinavian-Baltic arrangement from between 2000-2003 when they hosted the Eurovision 4 times in 4 years. Votes have been handed around the Baltic Sea and the Scandinavian Peninsula like fortune cookies among friends.

Also pissing me off is the constant “positive discrimination” that we are being subjected to. Rainbow flags were flying throughout the crowd, Conchita Wurst was the co-host of a racially diverse trio, we had a Serbian large lady singing about being beautiful, the Finns had an abortion of a song by a band with at least one member with Down Syndrome and Poland had a singer in a wheelchair. Don’t get me wrong, I don’t hate any of the above categories of people, but I do have a natural gag reflex when all of this “tolerance” gets shoved down my throat. In the US, positive discrimination gave them 8 wasted years thanks to Obama hijacking the democratic primaries from Hillary Clinton, and it has generally run the country into the ground since the mid 90s. We’ve been pretty tolerant in Europe on our own without someone having to push an agenda, but now that things have started ticking globally on all fronts, I wonder how long it’s gonna take for everything to turn to crap over here as well.

Leaving all of these politics aside (wiping the sticky crap with a paper towel from off my fingers) and turning back to music, the contest itself was sugary sweet and bubblegum pop, as it was naturally expected. Stylistically we had plenty of Adele emulators, some Justin Timberlakes, one Will Smith stage persona, one Beyonce (minus the curves) doing a James Bond soundtrack, one Nick Cave, one Enrique Iglesias crossed with Ricky Martin (big surprise, he won!), three Bocellis on the same stage, the usual “deep”-“peace” songs, either done in a pop ballad style, either in the overworked, we’ve gone to music school, opera style and to top it off the Austrians had a band who sang a sappy pop ballad while advertising themselves as hard rockers straight out of the 70s.

Officially the German Beyonce wannabe, doing the Bond song and these hippie Austrians were ranked as the worst songs in the competition finals. However, if we were going strictly from a musical standpoint the worst performances were the Albanian lady who barely held herself together and basically ran over her melody with all the grace of a Mack truck while Great Britain had an absolutely awful retro rip off which may have been more useful if it was entered in an acrobatic contest instead of the Eurovision Song Contest.

The Russians this year, basically had a re-jumbled song from 2 years ago, all the way down to the white imagery. The singer was better looking than in Malmo, but we had again a song about “pace”. Funny choice considering. The song itself didn’t feel that special and while the singer really comes into her own on the high notes, the first two verses required her to sing in the low notes which made her be drowned out by the instruments. Add to that the shortcomings in the message of the song. Why only “a million” voices? Why not a billion? Hell, why not six billion voices? Isn’t that exactly the same rhythmically as a million? Who was she singing to? The survivors of world war three? I know I’m being mean, but Russia got an insanely disproportionate result when compared to everything else going on in the show and how weak their song was structurally. This is not about tastes here, I’m critiquing the Russians regardless of my taste. In fact, I even went back online and checked out the song again just to see wether or not I had missed something by getting disengaged quickly during the actual show.

In between the singles and the finals show some people gained points while some lost points. We covered the disasters that were Albania and the UK, above. Other people who I think had a weaker performance that their single videos were Italy (the middle guy didn’t handle the low notes as good, he was probably hoarse), Sweden (the beginning of the song was sung completely different and worse, they did make up with the light show though), Estonia (the video told a much better story than the live interpretation) and Slovakia who had a very good video but had the misfortune of going first and thus they were very poorly mixed, they also didn’t help themselves with their singer’s on stage movements.

Another musical disaster was Armenia, who, despite having 6 musically trained people on stage really blew their composition out of the water. Basically there were two girls too many in the mix and their song just ran circles around a theme which wasn’t even referenced in the title. I appreciate what they were trying to do, but it just goes to show that if you aim too high, even hiring the best singers you can find, won’t keep you from falling short.

Without further ado here are my personal top ten (yes, this one accounts for personal tastes) songs from this year’s Eurovision 2015 in countdown fashion (worst to first). You can find all these songs in the youtube playlist at the end of the article.

10. [Cyprus] John Karayiannis – One Thing I Should Have Done. This song basically tied for 10th with most of the other songs I haven’t destroyed above, but in the end I chose it because of the decent vocals and good English pronunciation and phrasing. Many songs suffer from poor pronunciation and bad lyrics, so it’s worth saluting when somebody gets it right.

9. [Norway] Mørland & Debrah Scarlett – A Monster Like Me. A heartfelt duet that revolves around the dissolution of a relationship. She’s a vocal Adele copycat, but it works within the confines of this song. I chose this song out of the pool of “Eurovision” type ballads because I liked the lyrics more than anything else.

8. [Sweden] Måns Zelmerlöw – Heroes. It’s definitely a catchy song, but I felt it was upstaged by the pyrotechnics. Add to that the fact that, live, he failed to deliver the right notes for the opening of the song and I downgraded it to eighth. The lyrics are a little simplistic, even by Eurovision standards.

7. [Estonia] Elina Born & Stig Rästa – Goodbye To Yesterday. A nice little Nick Cave style song, complete with the guitar which was sadly drowned out in the live mix. The story in the song is again about the guy leaving because of his own inadequacies. They might have tried to push it a little too far when Elina shed a tear during the song, but upon re-watching it felt it came at just the right time.

6. [France] Lisa Angell – N’oubliez Pas. France got shafted again by the organisers having been given the second start position in the contest. This meant that there would be more than an hour of songs that would follow which meant that the French song would be long forgotten. The song itself, when it came around, almost moved me to tears. It’s a song speaking from the point of view of a lone survivor of a village that had been wiped out during a war. Remembrance is something that is very close to my heart and this song plays straight to that part of me.

5. [Serbia] Bojana Stamenov – Beauty Never Lies. When this song came rolling around at number 8 I started wondering how they could put the clear Eurovision winner so early (winners usually come from the 10-14 interval or around the 20th starting position). A classic “beauty and the beast” song where the twist is that the “monster” is the girl. Sang as an anthem for heavy-set women, by an excellent singer who really lets it rip once the song’s rhythm switches from ballad to dance-floor, I thought it couldn’t be topped. I was wrong.

4. [Italy] Il Volo – Grande Amore. Slotted as an afterthought in the last starting position the Italians are the moral winners of this year’s Eurovision. Basically the Italians can put out two types of songs. The forgettable pop ballad that sounds like an Eros Ramazotti knock-off, or this type of music that is heavily influenced by opera and pays tribute to the natural musicality of the Italian language. Having finished third behind the two political juggernauts of Russia and Sweden, these “three tenors” should pat themselves on the back. Personally, I have a slight reticence towards Italian songs which prevents me from grading this as my number one. I had a hard time figuring out its appropriate rank, because it’s so stylistically different from everything else. Eventually I settled at placing it here because I couldn’t bring myself to slot it in between any two of the following songs.

3. [Australia] Guy Sebastian – Tonight Again. When this song rolled around I thought this would be this year’s winner (knocking the Serbians off the pedestal). This song should have come in second or third at least and it did receive some very consistent voting. Showcasing a Will Smith style stage persona, Guy Sebastian was absolutely fantastic. The song is extremely catchy, despite the lyrics being a little limited. The live delivery of the song also surpassed all expectations based on the single video.

2. [Belgium] Loïc Nottet – Rhythm Inside. Immediately following the previous song in the contest as well, my mind was blown again by the Belgian 17 year-old. A lot more conceptual than just pop, I was expecting this song to fly over the heads of most Eurovision enthusiasts. It was the live delivery that propelled this song so high in my chart and seeing that kid move so expressively, it also doesn’t hurt that it has an extremely catchy hook.

1. [Georgia] Nina Sublatti – Warrior. This goth chick from Georgia was truly something else. It was the closest this year’s contest came to rock, which is probably why I ranked it this high. The live delivery was absolutely devastating, improving the effect of the original single video tenfold. Also it was one of the few cases when the delivery improved between the semi-final and the actual final.

The truth is that whenever I listen any of the 3 songs I’ve marked as 1,2,3 it feels like that song should be number 1, the differences between them are so slight. In the end, I guess I’m tributary to my own life’s philosophies and would much rather resonate to a song about being a warrior, rather than the “we are all heroes” which was preferred by the mainstream. See you in two years, if we’re not at war by then.

Youtube Playlist: https://www.youtube.com/playlist?list=PL22fL6MGar7gWCcoc5P6CrS2uDkQWjyke

Categorii:Bilingual, Evenimente Etichete:, ,

Unde suntem/Where We Are (bilingv RO/EN)

(English version below)

N’am scris de ceva vreme nimic pe blog pentru că am tot așteptat să mă lămuresc în ce scenariu suntem. Câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis nu numai că a reprezentat o maximă surpriză, dar și felul în care a câștigat m’a făcut să mă întreb dacă am avut parte de victoria unui politician abil dar încă neîncorporat în sistem care a știut să speculeze momentul și să se strecoare pînă în vîrful piramidei sau am asistat la reluarea controlului asupra celei mai de sus poziții din organizarea instituțională a țării de către servicii printr’un om de-al lor.

Nici acum nu sunt sută la sută sigur, dar lucrurile încep să se solidifice pentru una dintre variante, mai ales din jocul actorilor politici din ultima vreme dar și privind retrospectiv. Momentul decisiv pentru mine a fost acceptarea lui Eduard Helvig în fruntea SRI. Este un salt de imaginație mult prea lung, pentru mine în condițiile în care nu am uitat cum se fac lucrurile în țara asta, să cred că SRI-ul, cel mai important dintre serviciile de informații române, ar putea să accepte în funcția de conducere (chiar și una non-executivă) pe un om din afara sistemului. Cred că nu avem vre’un dubiu în această privință față de nici unul dintre șefii SRI și SIE de după 1989, astfel încât și asupra lui Helvig se întinde același nor. Problema apare atunci când încercăm o analiză retrospectivă a parcursului lui Helvig și apoi al lui Iohannis din perspectiva aceste noi revelații.

13 octombrie 2009. PNL-ul condus de Crin Antonescu îl propune pe Iohannis, ca din neant, pentru funcția de premier în condițiile în care guvernul Boc fusese demis prin moțiune de cenzură. PSD-ul condus de Mircea Geoană se raliază reticent la această propunere. Președintele în funcție, Traian Băsescu a ales să ignore acordul dintre cele două partide precum și consensul la care ajunseseră acestea și a nominalizat un nou premier după un algoritm inventat de el. Refuzul de atunci al lui Băsescu, ‘l-a credibilizat instant pe Iohannis și cum Băsescu reprezenta la ora aceea atât securitatea cât și nomenclatura (aici) acest lucru ‘l-a făcut pe Iohannis să pară ca un om din afara sistemului. Astăzi, însă, când știm ceva mai multe despre Iohannis (un parcurs destul de liniștit la Sibiu de unde nu a încercat nimeni să’l înlăture, o acumulare de bunuri imobiliare care sunt dificil de explicat, deși nu imposibil) ipoteza că numele lui Iohannis ‘i-ar fi fost suflat în urechea lui Antonescu de către șeful de astăzi al SRI care pe vremea aceea era principalul consilier al lui Antonescu începe să prindă consistență.

Valul de arestări și investigații începute în ultimele luni împotriva unor oameni cheie ai regimului Băsescu, nu cred că reprezintă trezirea justiției de sub jugul regimului, ci mai degrabă o operațiune de epurare a componentei nomenclaturii din viața publică. Cred că câștigarea președinției de către Iohannis a reprezentat câștigarea bătăliei pentru putere de o facțiune a serviciilor care s’a hotărît că nu mai are nevoie de vechea nomenclatură și că poate controla politicul prin oamenii săi. Reprezentanții regimului Băsescu au fost dați la o parte și vor fi sacrificați pe altarul justiției. Reprezentanții facțiunii Ponta sunt încă în limbo, va veni probabil și momentul lor. Asupra lui Ponta personal sunt destule atacuri astfel încât unul dintre ele să’și atingă ținta, și chiar și în caz contrar, căderea susținătorilor lui Ponta va duce și la căderea lui. Curățirea scenei politice poate avea atât un efect pozitiv cât și unul negativ. Dacă vectorii principali de imagine dispar de pe scena politică, e foarte posibil ca participarea la vot să scadă și ea. Dacă scade prezența la vot, numărul de voturi necesare pentru a influența balanța într-o parte sau în alta va fi semnificativ mai mic decât diferența de un milion de voturi dintre Ponta și Iohannis de la ultimul tur. Avantaj servicii. Mai mult decât atât, în toate scrutinurile de pînă acum, o parte semnificativă a populației a votat împotriva cuiva, iar dispariția jucătorilor notorii împotriva cărora se duceau destule voturi, poate avea ca rezultat și dispariția voturilor respective.

Schimbările preconizate la legea electorală (reintroducerea votului pe liste), declararea drept neconstituțional al articolului din lege care impune anumite limite asupra semnatarilor pentru formarea unui nou partid politic, toate duc la perspectiva instaurării unui spectru politic similar cu cele existente în democrațiile occidentale cu două partide mari aflate unul în opoziție doctrinară față de celălalt, și cu o multitudine de partide și partidulețe satelit care le împiedică pe cele două mari partide să’și formeze un guvern monocolor. Este cel mai bun sistem pentru a te asigura de stabilitatea politică au unei țări. Un asemenea peisaj este forțat la nesfârșit să mențină status quo-ul pentru simplu motiv că nu va atrage niciodată destule voturi pentru a’l schimba. Iar dacă ești un serviciu secret interesat de putere și de control, cel mai de preț lucru în serviciul acestora îl reprezintă predictibilitatea, iar cea mai predictibilă ecuație este o constantă.

Scopul vechi de distrugere a partidelor istorice pare să’și fi atins și el țelul. Co-președinții PNL sunt Alina Gorghiu (dacă spun că e din eșalonul doi al vechiului PNL, probabil că o promovez) și Vasile Blaga, buldogul securist care a vegheat la realegerea lui Băsescu în 2009. La congresul din vară e sezon deschis la vânătoare și cred că, în absența unui candidat cu adevărat liberal la președinția partidului, un candidat care ar putea repara blazonul partidului în ochii vechilor suporteri liberali (sincer nu’mi imaginez cine ar putea fi), cel mai probabil un fost PD-ist va ajunge președintele PNL. Spuneam că scopul distrugerii partidelor istorice și-ar fi atins țelul, și susțin acest lucru. Deși PNL, cel mai probabil va rămîne relevant pentru scena politică românească, va deveni o formă lipsită de fond, controlată din spatele scenei, pentru binele serviciilor, rol pe care l-a mai jucat și sub influența lui Stolojan între 2000 și 2004. Îmi doresc din tot sufletul să nu fie așa, dar timpul va scoate adevărul la lumină.

În contextul golirii de oameni cu imagine pozitivă din vechiul PNL trebuie privită și cruciada justițiarilor împotriva lui Varujan Vosganian. E chiar amuzant cum domnul Vosganian se întreabă pe blog cine’i poartă sâmbetele și de ce, dar nu’și dă seama că rămăsese cea mai vizibilă personalitate pozitivă din PNL cu șanse poate chiar la congresul din vară, dacă ar fi rămas în cărți.

Vânătoarea din justiție nu numai că se subordonează viziunii de deasupra, dar, în nici un fel, nu induce ideea de justiție independentă. Dimpotrivă, arată o “justiție” care a scăpat de sub un regim căruia ‘i-a acordat imunitate totală atîta vreme cât acesta era la putere, și care acum, odată cu stabilirea unui nou regim, își ia absolut toate revanșele față de vechiul regim. Justiția este aservită puterii, din păcate și este folosită politic. Este cel mai bun exemplu al micilor concesii care fac loc șuvoiului de imoralitate. Nu’mi fac nici o iluzie că după cazurile Năstase, Becali, Voiculescu și Fenechiu atunci când cineva este anchetat penal pe criterii politice, va mai scăpa de zăbrele. Tot ce pot să sper este ca măcar de data asta să reușească să’i închidă în urma unor procese corecte în care vinovăția să fie probată și nu inventată ca în unele din cazurile de mai sus, dar sunt sigur că deja au fost prescrise condamnările.

Nu ‘mi-au plăcut reacțiile din media vizavi de aceste investigații pentru că acestea s’au împărțit în două categorii. Cei care odată se indignau la condamnările lipsite de sens ale lui Năstase sau Voiculescu și la tratamentul “procurorilor” față de doctorul Brădișteanu, acum erau exaltați la arestarea Udrei. Alții, care odată proslăveau justiția independentă și lingeau cururile procurorilor sus-menționați, acum se indignau la reacția evident târzie a “justițiarilor” în cazurile de mai sus. Și unii și alții se găsesc într’o profundă eroare.

Un citat esențial din Confucius spune că “începutul înțelepciunii este a le spune lucrurilor pe nume” și nu mă miră deloc că poți să întorci internetul în limba română cu lopata și fără a da de el. Iată’l aici în engleză: http://www.goodreads.com/quotes/106313-the-beginning-of-wisdom-is-to-call-things-by-their. Nu mă miră pentru că noi avem un fetiș de a ne minți pe sine care pare mult mai dezvoltat decât al altor popoare. “Justiția” nu numai că nu este independentă dar nu este nici măcar justiție. Curtea consituțională a încălcat cu nonșalanță principiile dreptului comun dînd două judecăți diametral opuse față de același subiect (aici). Președintele, cel care insituțional are rolul de cel mai important apărător al consituției, s’a șters cu ea la cur ori de câte ori a avut ocazia. Emil Boc a boicotat în parlament discursul Regelui Mihai în 2011, iar în 2015 ‘i-a făcut pe Principele Radu și pe Principesa Margareta cetățeni de onoare ai Clujului, să nu mai vorbesc de faptul că după cel mai dezatruos mandat de premier din istoria post decembristă a României a fost ales primar la Cluj. Ipocrizia a fost cusută în sîngele românilor, și este manifestă pe toate palierele societății.

E bine că nenorociții ăștia sunt anchetați, și e bine chiar dacă se face așa de târziu, pentru că măcar transmite generațiilor viitoare de corupți că, oricât vor trebui să aștepte “procurorii” înainte de a’și putea face treaba, ‘și-o vor face din secunda în care se schimbă puterea, atîta vreme cât le-au fost date motive pentru asta. Personal nu mă excită în nici un fel că Udrea e la bulău, oricât aș urî-o, și nici că se cacă la veceu turcesc pentru prima oară în viață de când s’a crăcit în fața lui Cocoș ca să scape de la Buzău. Nici măcar n’o privesc ca pe o victorie de etapă. Am să sărbătoresc, poate, dacă va fi condamnată, și mai ales dacă îi va fi probată vinovăția, dar pînă atunci refuz să mă implic emoțional în “cazul Udrea” și nu’l privesc nici ca pe trezirea justiției din morți ci doar ca pe un simptom at trecerii “justiției” sub un nou regim.

În încheiere, mai am un singur lucru de spus: Udrea anchetată, Videanu anchetat, lațul se strânge în jurul lui Băsescu fiind anchetați unul dintre gineri și fata cea mare, Horia Georgescu anchetat. Absolut toate personajele din mass media, trebuie sa facă coadă la pupat în cur, la Badea, Gâdea și Ciutacu. Și dacă nu înțelegeți pentru ce, poate că ar trebui să vă așezați și voi la coadă.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

I’ve kept off the blog for a long time because I’ve been waiting to get a clearer picture of the scenario in which we’re playing. Klaus Johannis winning the elections in itself was a great surprise, but also the fashion in which he won made me wonder if I was witnessing he victory of an able politician whom, as of yet, was not incorporated by the system, who knew how to squeeze himself through and up to the top of the pyramid or I was witnessing the agency taking back control over the highest ranking position in the state through one of their own ranks.

I’m not 100% certain even now, whether it’s one or the other, but things tend to solidify around one of the two theories, especially going by the political moves of late, but also when looking back while taking into account these moves. The turning point for me was Eduard Helvig being appointed as head of the Romanian Information Service (SRI). It would be too much of a leap to imagine, especially knowing how things get done in this country, to believe that the SRI, the most important of Romanian intelligence agencies, would accept a leader (even a non-executive leader) coming from outside the intelligence farm system. I believe there’s no dispute about the fact that none of the heads of the Romanian intelligence services (SRI and SIE) appointed after 1989 were from outside that system, therefore we have to extend the same suspicion to Helvig. Problems arise, however, when looking at Helvig’s track chart in retrospect and that of Johannis as well.

October 13th, 2009. The National Liberal Party (PNL) led by Crin Antonescu propose, in a surprising move, Klaus Johannis for prime minister, since the Boc government had been successfully impeached. The Social Democrat Party (PSD) led by Mircea Geoană, reticently give their support to this proposal. The president at the time, Traian Băsescu, however, chooses to ignore the agreement between the two parties nominates another prime minister going by an algorithm only he could come up with. Băsescu’s refusal of nominating Johannis, bestowed upon the German ethnic instant credibility and since Băsescu, at the time, was the outmost representative of the old nomenclature and the old intelligence service it made Johannis appear as though coming from outside of the system. Today, though, knowing more about Johannis (a rather safe and silent time in charge of Sibiu with little or no opposition, an accumulation of properties that is difficult to explain, though not impossible) the theory hat Johannis’ name was dropped into Antonescu’s ear by the now chief of the SRI and then top adviser to Antonescu, it starting to take shape.

The wave of arrests and investigations that have occurred in the past months of some key men of the Băsescu regime is not the awakening of the justice system from under the yoke of the former regime, but most likely a coordinated operation of eliminating the old nomenclature from the public scene. I believe that Johannis winning the presidency was a power struggle won by a faction of the intelligence community that decided it has no more use for the old nomenclature and that it can control the political scene through its own people. The people of the Băsescu regime have been cast aside and will, most likely, be sacrificed on the altar of Justice. The Ponta people are still in limbo, but their time will come. There have been numerous attacks launched at Ponta, enough that one of them will hit home, but even if none of them do, bringing down all of Ponta’s supporters will eventually bring about his own downfall. This cleanup of the political scene can have both positive and negative effects, though. If the main political actors vanish from the scene, there’s a high likelihood that overall voter turnout will go down. In this case, the number of votes needed to tip the balance into one side or another will be significantly smaller than the one million votes of difference that separated Ponta and Johannis in the previous elections. Advantage to the intelligence community. This is compounded by the fact, that in all of the election rounds that were held since 1989 a lot of the vote was a negative vote and the disappearance of these actors will no longer motivate people to vote against them and might result in these people staying home altogether.

The prognosticated changes of the electoral law (going back to a list system), the declaration as unconstitutional of the restrictions about the people required to found a new political party, they all tend to lead to a political landscape that is similar to that of those in most western democracies with two large parties that doctrinally oppose each other and a number of small and satellite parties that prevent the two large parties from forming a single-colour government. This is the best system to ensure the political stability of a country. This landscape is forever doomed to keeping the status quo for the simple reason that there will never be enough votes to change it. If you are an intelligence service that is interested in power and control, the most important factor ensuring that is predictability and the most predictable equation is a constant.

The old goal of eliminating the historical parties seems to have also hit home. The co-presidents of PNL are Alina Gorghiu (if I were to refer to her as coming from the second rank of liberal politicians, I would be promoting her) and Vasile Blaga, the old Securitate bulldog who watched over Băsescu’s reelection back in 2009. Come the summer congress, there will be open season and I believe that, in the absence of a truly liberal candidate who could restore the party image in the eyes of the old liberal supporters (frankly I can’t imagine who could this candidate be), it’s most likely that a former PD member will become president of the new PNL. I reiterate that the goal of eliminating the historical parties has hit home, because, despite of the fact that PNL will most likely still play a very active role in Romanian politics, it will remain a soulless hull controlled with puppet strings by the intelligence community behind the scenes, this being a role that PNL has played before, between 2000 and 2004 under the influence of Teodor Stolojan. I desperately wish to be proven wrong in this case, but only time will tell.

We have to look at the judicial crusade against Varujan Vosganian in the same context of eliminating people that still benefited from a positive perception from the old PNL. I find it funny that mr. Vosganian questions via his blog the identity of those carrying out this crusade and the reason for its existence, but cannot perceive of himself that he had remained the most notorious member of the old PNL that had a positive public image, thus, maybe even, having a chance at the summer congress, had he remained a member.

The crusade launched by the justice system is perfectly consistent with the theory presented above and in no way does it project the image of an independent judiciary system. Quite the contrary, it projects the image of a system that finally came out from under a regime to which it had previously awarded total immunity, a system that now, with the coming into power of a new regime, is cashing in on every payback it has to the former one. The justice system is, sadly, subservient to those in power and, as a result, is politically run. This is the best example of the small concessions that bring about a downpour of immoralities. I have absolutely no illusions that, following the Năstase, Becali, Voiculescu and Fenechiu cases, anyone brought under investigation due to political interests will manage to avoid prison. The most that I can hope for is that this time around they will be put there following proper trials where their faults can actually be proven in court instead of assumed as was the case for some of the above, but I am certain that the conviction documents have already been passed down.

I have not been very fond of the mass media reactions regarding these investigations because they basically fell into one of the two categories. Those that once were struck by righteous indignation with regards to the senseless convictions of Năstase or Voiculescu and to the investigators’ treatment of doctor Brădișteanu, were in the throws of ecstasy now at the sight of Udrea being arrested. Others who were once singing praises to the “independent justice system” and ass-kissing the above mentioned investigators, were now outraged at the late reaction of the judicators. Both categories are profoundly wrong.

An essential quote from Conficius tells us that “the beginning of wisdom is to call things by their proper name” and it comes as no surprise to me that you can take a digging implement and turn over the whole of the Romanian language websites and not come across it. There is no surprise because we have a fetish of lying to ourselves that is much more preeminent than that of other peoples’. “The Justice System” not only is it not independent, but it’s not even justice. The Constitutional Court has nonchalantly broken the most basic principles of common law by issuing two separate and opposing rulings with reference to the same cause. The president, the chief protector of the constitution, has wiped his own ass with it every chance he got. Emil Boc, boycotted King’s Michael speech to the chambers of parliament back in 2011 and in 2015 awarded the status of honorary citizens of Cluj to Prince Radu and Princess Margarita, and don’t even get me started on the fact that after having the most disastrous mandate of prime minister in Romania’s post 1989 history, he got elected as mayor of Cluj. Hypocrisy has been sawn in to the Romanian DNA and is manifest in all levels of society.

It’s a good thing that these bastards are under investigation, and it’s still a good thing despite how late it’s being done because it tells the future generations of corrupt officials that, no matter how long the wait, investigators will do their job once there is a power shift and as long as there is reason to do it. Personally I don’t care that Udrea is behind bars right now, no matter my own hatred towards her, and I also don’t care that she probably hasn’t used a toilet this primitive since she slept with Cocoș to get herself out of Buzău. I don’t even perceive this as a stage win. I will, most likely celebrate should she be convicted and especially if her guilt will be proven in court, but until such time I refuse to let myself invest emotionally in the Udrea case and I certainly don’t regard it as an awakening of the justice system but just as a symptom of its passage under a new regime.

To conclude, there is one more thing: Udrea is under investgation, Videanu is under inverstigation, the noose is tightening around Băsescu with one of his sons in law and his oldest daughter being under investigation, Horia Georgescu (former head of the National Agency for Integrity, ANI) is under investigation. Absolutely all the people (they know who they are) that activated in the media between 2009 and 2014 should line up behind Badea, Gâdea and Ciutacu and register to kiss their ass. And if you don’t see why that is, then maybe you should queue up behind them as well.

Categorii:Bilingual, Politice Etichete:

Nu sunt Charlie, dar… / I am not Charlie, but… (bilingv RO/EN)

ianuarie 9, 2015 2 comentarii

(English version below)

Când o să înțelegem? O să înțelegem vre’odată? Eu unul nu știu, iar zile ca cele pe care le-am avut săptămîna asta mă fac să cred că nu…În primul rînd, conceptul de religie reprezintă astăzi, per total, un detriment raportat la civilizație, iar, în al doilea rînd, orice religie care se prezintă ca fiind “singura” “adevărată” nu va face decât să creeze ură și ignoranță indiferent de intențiile cu care a pornit la drum. Și, pentru toți cei care ard de nerăbdare să ajung la analogia cu naziștii: cele două mari religii care se încadrează în descrierea de mai sus (creștinismul și islamul) și care, conform wikipedia, au împreună, 55% din populația de pe glob, îi privesc pe cei care nu subscriu acestor religii ca pe niște sub-oameni (oameni de clasa a doua) exact precum naziștii îi priveau pe evrei. Și, bineînțeles, fiind un principiu fundamental al religiei, el s’a diseminat în toate sub-curentele lor. Catolicii, protestanții, ortodocșii, ortodocșii pe stil vechi (rusesc), mormonii, suniții, șiiții și restul muppeților se percep ca fiind singurii credincioși în dumnezeul adevărat cât despre restul sunt destinați iadului, așa că, lăsînd la o parte convențiile sociale, ceilalți nu contează. Din păcate, pînă nu vom putea, colectiv, să depășim aceste puncte de vedere, va exista discriminare.

Cu istoria nu are nici un rost să te cerți. Islamul a apărut în jurul anului 630 AD, și s’a solidificat ca religie dominantă în jurul anului 750 AD. Cum nu există decât o singură altă mare religie monoteistică de o importanță similară nu’l putem compara decât cu creștinismul care a apărut în jurul anului 100 AD și s’a consolidat ca religie în jurul anului 250 AD ajungând la un punct în care, în 313 AD, a început un proces treptat de a acapara toată civilizația, reprezentată în acel timp de Imperiul Roman. După două secole de consolidare și prevertire sau convertire a vechilor valori romane, putem spune că creștinismul a fost una din cauzele majore care au adus prăbușirea imperiului fapt oficializat odată cu prăduirea Romei din 476 AD. Acel moment a reprezentat începutul epocii întunericului pentru Europa și a fost în fapt o regresiune la status quo-ul de aproape cinci secole în urmă.

A luat încă cinci secole pentru ca regatele creștine să se solidifice pe suprafața fostului cel mai întins imperiu și, unite prin religie, să pună bazele unei noi cuceriri a lumii. Cea mai mare religie monoteistică a avut nevoie de nouă secole pentru a’și începe misiunea de a converti întreaga lume. Acest moment a reprezentat începutul epocii cruciadelor care nu trebuiesc privite doar ca pe niște expediții militare spre Ierusalim. Deși acestea au fost preferatele istoriei, a fost o cruciadă regională împotriva catharilor care, după căderea orașului Bezier, în 1209 (creștinismul avea o vîrstă de 11 secole) a dat poate cel mai faimos și des atribuit greșit citat cărților de istorie: “omorîți’i pe toți, Dumnezeu își va recunoaște supușii”. Acest citat reprezintă esența resetimentelor unui fundamentalist vizavi de “infideli” și propria’i credință oarbă că acțiunile sale îi vor asigura accesul în rai.

Epoca cruciadelor s’a răsuflat pînă la finalul secolului XIII și s’a încheiat de tot în secolul XV, ultimele cruciade fiind eforturi locale în zonele de frontieră ale influenței creștine. Totuși, e relevant că, după o perioadă de consolidare, de atingere a unei mase critice, la întîlnirea cu un adversar, religia a fost folosită ca fundament pentru război ajungându-se la situația în care dușmanii nu mai erau percepuți ca oameni, iar propria cauză era privită de credincioși ca pe un mandat divin asigurîndu-le, astfel, mîntuirea.

Dacă e ceva din toate astea ce pare relevant pentru mediul geopolitic de astăzi și pentru “terorismul islamic”, e din cauză că este relevant. Poate că islamului ‘i-a luat mai mult timp să’și atingă masa critică, poate și din cauza expansiunii coloniale din secolele XVI și XVII ce a pus pauză pentru toată lumea și, pentru un timp, a dat impresia chiar că există destul Pămînt pentru toate religiile lumii, poate și din cauza celor două războaie mondiale care au ocupat o porțiune imensă a secolului 20, dar eu cred că această masă critică a fost atinsă odată cu revoluția islamică din Iran iar entități ca Al Queda și ISIS sunt doar manifestări ale echivalentului islamic al fenomenului cruciadelor atît cum îi este permis de civilizație. Nu pot decât să sper că nu vor urma secole de astfel de “atacuri”, dar datele istorice sunt împotriva acestei teorii.
Ceea ce eu găsesc extrem de frustrant este că, în condițiile în care educația este ceva universal accesibil și face perimat orice beneficiu al religiei, fie creștinism, fie islamism, totuși sunt atîția care își expun religiozitatea cu atîta mîndrie aproape în ciudă. Când tragi linie, atît creștinismul cât și islamul nu sunt altceva decât încă o altă religie, fiecare din ele lipită la finalul seriei infinite de religii care au defilat pe suprafața pămîntului precedîndu-le, fiecare din ele născută din aceeași dorință fundamentală ce aseamănă toate religiile – aceea de a controla o masă de oameni. Mergînd înapoi în preistorie, forța brută determina cine are controlul, asta pînă când un tip mai deștept decât cei din jurul lui s’a decis să pretindă că e în comuniune cu (un) zeu și ‘și-a adunat în jur un număr de prozeliți capabili să exercite control colectiv asupra celor care aveau forța brută, în timp ce el însuși îi controla pe prozeliți prin misticism și dogmă… Și, la dracu’, fix asta a fost și evoluția creștinismului și a islamului. Nu există nici un adevăr absolut ascuns în cele două cărți principale ale celor două religii, și odată ce dăm asta la o parte, nu rămîn din ele decât un set de reguli și dogme care sunt folosite pentru a dicta și a exercita control asupra “credincioșilor”, și promisiunea unei “vieți de apoi” de folost ca unealtă de recrutare pentru împovărați și pentru asupriți. E un caz atît de simplu de “pasărea din mînă face cât două pe gard” încât nu pot să înțeleg cum de oricare dintre cele două religii mai are încă succes.

Cum naiba de nu realizăm că potențialul uman este relativ infinit atunci când îl raportăm la felul în care ne trăim viețile acum, utilizînd maxim 20% din creier? Numai imaginați-vă ce schimbare de perspectivă au putut produce educația și știința în 336 de ani de la momentul în care, în 1633 când Galileo Galilei a fost pus să’și retragă spusele despre helio-centrism sub amențarea cu moartea, când oficial universul începea la Cabo de Roca din Portugalia și se termina la Nossapu-misaki în Japonia, pînă la momentul în care o planetă întreagă s’a uitat în direct la aselenizare în 1969, iar acel eveniment, atunci când ne raportăm la tehnologia pe care o avem azi la dispoziție pare a fi realizat cu o praștie și săgeți. Totuși, în ciuda tuturor dovezilor istorice că umanitatea a progresat atunci când s’a axat pe știință și cercetare și că a regresat atunci când s’a axat pe dogme, încă umblă unii care ucid în numele dumnezeului lor și alți idioți care, deși nu’s la fel de letali, sunt la fel de nocivi în eforturile lor de a preda creaționismul în școli și în convingerile lor de a nu crede în dinozauri.

Pentru mine nu e nici o diferență între fundamentaliștii religioși. Nu’mi pasă dacă venerează icoane, cruci, se roagă cu rozarii sau se pleacă cu fața la Mecca, întotdeauna vor genera ură, dispreț și regres pentru civilizație. De la un dobitoc care are senzația că proclamă gloria lui dumnezeu dacă câștigă concursurile din Survivor, la bestiile care au prăbușit avioanele în World Trade Center (nu e sezon de sărbători fără o vizionare a filmului Singur Acasă 2…), la monștrii responsabili pentru atentatul de la redacția Charlie Hebdo, la bază nu sunt diferiți cu nimic între ei. Și, trecând peste realitatea curentă, săpînd în istorie, nu e nici o diferență între ei și personaje ca Himmler, Hitler, Arnaud Alamaric sau fiecare dintre cei implicați în inchiziție sau cei responsabili pentru procesele vrăjitoarelor din Salem.

Nu’mi pasă dacă cineva are nevoie să aibă o relație personală cu divinitatea atît timp cât credința și convingerile lor nu afectează pe NIMENI, fie prin prozelitism fie prin intruziune violentă. ‘Mi-ar plăcea să’mi imaginez cum ar arăta lumea dacă pentru o singură zi toată lumea ar trăi realizînd și acceptîndu’și finalitatea propriei mortalități fără nici un fel de glazurare cu “viața de apoi” și, deși nu cred că am capacitatea cerebrală pentru un asemenea efort de imaginație, cred că ar fi cea mai bună definiție a utopiei.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

When are we gonna get it? Are we ever gonna get it? I don’t know, and it’s days like we’ve had this week that forbid me to even hope that we will… First of all, as a concept, religion is nowadays overall detrimental to our society and second of all, any religion that professes itself as “the only one true religion” will breed hatred and ignorance no matter what its intentions are. And for everyone who’s been holding their breath for the unavoidable nazi analogy here it comes: the two main religious veins which fall under the description stated above (christianity and islam) which according to wikipedia account for over 55% of the world’s population will treat those not affiliated as second class humans just like the nazis regarded the jews. And of course, since it’s a fundamental principle of the two religions it then disseminates in between the various sub-currents of the respective religions. The catholics, the protestants, the orthodox, the old-style Russian orthodox, the mormons, the sunni, the shiites and all the other muppets all believe of themselves that they are the believers in the one true god and everybody else is going to hell so, ultimately, all societal conventions aside, none of the others matter. Unfortunately, until we can all move past this stage, there will always be discrimination.

There is no arguing with history. Islam sprung up around 630 AD, but really solidified as a religion as late as 750 AD. We only have one other monotheistic practice that is of equal importance, so we can only compare islam to christianity which sort of sprung up around 100 AD and finally broke through as an established religion around 250 AD to the point where in 313 AD it began a slow process of taking over civilisation which was represented at the time by the Roman empire. After two centuries of consolidation and perversion or conversion of the old roman philosophies and way of life, one could argue that it was among the main causes that brought about the fall of the empire which was made official by the sack of Rome in 476. That moment marked the beginning of the dark ages for Europe and a literal regression to the status quo of some more than 5 centuries before.

It took another five centuries for christian kingdoms to solidify on the remains of what once was the greatest empire on earth and then, united through faith, they would be ready to take over the world once more. The single largest monotheistic religion, at about 9 centuries old, began its mission to “convert” the known world. It was the dawn of the age of the crusades, which should not be regarded simply as a few military expeditions to Jerusalem. These ones were surely the most famous and the most revered by history, but it was a small, regional crusade agains the cathars where, on the sack of Beziers, in 1209 (christianity was 11 centuries old) probably one of the most often quoted and misattributed phrases was carved into the history books: “kill them all, God will know his own”. This quote embodies the essence of a fundamentalist’s disdain for “infidels” and their own blind belief that their actions would offer them access to the kingdom of heaven.

The crusading movement pretty much sputtered by the end of the 13th century and continued in certain frontier regions as late as the 15th century. However, what’s relevant here is that, after a period of consolidation, of reaching critical mass (if you will), when faced with an adversary, religion was used as a foundation for war to the point where one’s adversaries were perceived as lesser humans and one’s mission was divine mandate thus ensuring one’s salvation.

If at some point it seems that all this hoopla seems relevant to current world affairs and “islamic terroritss”, it’s because it is. It may have taken some more centuries for islam to reach its critical mass, maybe due to the colonial expansions of the 16th and 17th centuries which put everything on hold for everyone and even toyed with the notion that there’d be enough of this world to go around for every religion, maybe due also to the two world wars that tore up the 20th century, but I believe that islam has reached critical mass once the Iranian islamic revolution happened and, later, Al Quaida and, now, ISIS are just ways of it manifesting as it’s forced by the constraints that the current degree of civilisation imposes on them. Hopefully it won’t be centuries of these “attacks”, but the historical data is against us.

What’s most frustrating to people like me is that education is something so universally accessible nowadays, and it makes obsolete pretty much every beneficial effect of holding a religious belief, be it christian or islam, yet there are so many people around who exhibit their religiousness with such pride almost in spite of it all. And really when it’s all said and done, both christianity and islam are just one more religion, each tacked onto the plethora of religions that have been seen across the face of this Earth, and each of them born out of the same desire to control others. Going back to prehistoric times, it was brute force that determined who had control over whom, until one smarter guy decided he was in touch with (a) god and built around himself the numbers that would exercise control over brute force while he, himself, would control those numbers through mysticism and dogma… And goddammit, that’s exactly how both christianity and islam evolved as well. There is no deeper truth in the main books of the two faiths that is not self evident and once you take all that away (as little as it is) all you’re left is a dogmatic set of rules that are used to dictate and enforce control over the masses and a promise of an afterlife of glory which is nothing but a recruiting tool for the burdened and embittered masses. It’s such a fucking simple case of “a bird in hand is worth two in the bush” that I can’t help but wonder why the hell does any of the above religions still have so much success in this day and age?

How can we not realise that the human potential is almost infinite when regarded relatively to the way we live now by using about 20% of our brains over our entire life? Just imagine what a change in perspective through education and knowledge civilisation managed to bring about in 336 years from the whole universe beginning at Cabo da Roca in Portugal and ending at Nossapu-misaki in Japan as late as 1633 when Galileo Galilei was forced to recant his support of helio-centrism under the threat of death, to the whole world watching live at the same time as humans landed on the Moon in 1969 which, compared with the technology we have available today, might as well have been done with slings and arrows. Yet, in spite all of this historical evidence that humanity will always move forward and better itself when it focuses on education and research and will always move backwards whenever it focuses on dogma there are those that still go around and kill people in the name of their god, and other idiots, just as dangerous even though not as lethal will push for creationism to be taught in schools and doubt the existence of dinosaurs.

To me there’s no difference between religious fundamentalists. I don’t care if they worship with icons, crosses, rosary beads or kneeling towards Mecca, they will always breed hatred, chaos and regression of human civilisation. From a stupid dude who thinks he’s testifying to God’s glory on Survivor with his performance in an idiotic game, to the beasts that flew the planes into the World Trade Center (there’s no holiday season that doesn’t get at least one viewing of Home Alone 2…), to the beasts that perpetrated the killings at the Charlie Hebdo HQ , fundamentally there is no difference between them. And to move past the nowadays into the depths of history, there’s no difference between the people above and famous figures like Himmler, Hitler, Arnaud Almaric (mentioned above) and each and everyone involved in the inquisition or the Salem witch trials.

I don’t care if one person feels the need to have a relationship with a higher power or deity as long as their beliefs don’t affect others, either via proselytism, either via direct violent intrusions. I’d like to imagine what one day would be on the face of this Earth where everyone would live accepting the finality of their own mortality without any after life sugarcoating and while I surmise I don’t have the brainpower to do it, I still think it’d be the perfect definition of utopia.

Becali In Chains / Becali în zeghe – bilingv (EN/RO)

Varianta în română mai jos.

20130523-110452.jpg

Romanian business man George „Gigi” Becali, owner of the European renowned football club Steaua Bucharest, current champions of Romanian football, was found guilty by the highest court in Romania, on May 20th and subsequently sentenced to 3 years imprisonment. This, theoretically shouldn’t raise any eyebrows except maybe if we take a closer look. Let’s!

The case brought before trial was a case of fraud in which the state was ascertained to have been prejudiced by some 900,000 $. That’s not astronomical, but it isn’t exactly peanuts either. This alleged fraud happened when Becali twice exchanged plots of land roughly equal in size with the Ministry of Defense some years ago. The prejudice was calculated on the difference between the real estate values of those plots of land. Now here’s where the wheels come off: the charge against the minister was abuse of power and against Becali it was accessory to abuse of power. What does this mean legally? It means that they didn’t have any evidence to prove corruption so they didn’t even go for it. Then, the next question springs to mind. Why was this case trialled by the DNA (National Task Force Against Corruption)? Ok, let’s pretend for a second that the answer to that isn’t important, even though the DNA has been involved in all kinds of weird activities that sometimes seem to have nothing in common with its name, and let’s just look at the facts. We have a private citizen that entered into a real-estate transaction with the state, for all we know and since it wasn’t proven otherwise (no conspiracy charges were made or validated, no corruption charges either) he may have acted in good faith. Years later, almost 14 years later, he finds himself convicted of a crime that was, in fact, if at all, perpetrated by the representative of the state as a mastermind, even though there haven’t been proven any ill gotten gains of the minister. Basically we have a minister that cost the state a bunch of money and a business man that made a bunch of money and for that, they both go to jail.

Listen, I wasn’t born yesterday, I know that what I described above couldn’t have possibly happened like that, I know that it’s always the party that makes money off the deal that is the initiator, and for sure that the minister got a sweet payoff in return. Fuck it! That’s how corruption works. But the fact remains that the actual corruption was unprovable and as such we’re stuck with that official version from above that’s full of logical flaws. And it only gets better. The Highest Court overturned another court’s decision where everyone had been acquitted by unanimous decision (3 judges) and adding insult to injury this decision was not unanimous (5 judges, 2 in favor of acquittal). Furthermore, I admit I’m a novice, but I don’t think that a ruling made by a judge (juries are different) should be appealed without introducing some new evidence, it just undermines the authority of the judges, not to mention that, in this case, five judges of equal rank and stature found the lot innocent while only three found them guilty, yet they wound up in jail. The whole system is absurd and skewed towards getting convictions. Of course the state will appeal any decision that goes against it, hell that’s what prosecutors are paid to do and that’s how come we end up with a backlog of cases a year long and every case that doesn’t get a conviction on a lower level ends up before the Highest Court eventually…

But coming back to Becali and his imprisonment, I’d call this the third strike against the Supreme Court, first being last year where they convicted Adrian Nastase, former prime minister, to jail even though they specified in the sentencing notes that direct proof of his guilt hadn’t been offered, the second (ranked by importance) was a few years ago when they attributed a royal title and claim to inheritance to an illegitimate child of a former Romanian King despite the fact that there are documents signed by the king where he accepts to be disinherited and stripped of all royal titles for himself and his descendants of said marriage, the court deciding that family law takes precedence over royal decrees (!?!?!?!?!? immensely idiotic but at least nobody got sent to prison) and now this one. Why is Becali in jail though? Considering he’s worth a shitload more than 900,000$, considering the state already confiscated from him a bunch of money he surely could afford to reimburse the state for the prejudice created. Well, here’s the kicker! Becali had already been sentenced with 2 years, suspended in a very strange case a while ago where he was charged with kidnapping so the court compounded the time from this sentence with that one.

That case back then was strange, very strange. Turns out some thieves stole Becali’s car (he very famously drove a Bentley at the time). Not being exactly a prude, the man put some feelers out and retrieved his car with some help from private security within hours. He then had a meeting, bodyguards included, with the thieves in an empty restaurant near his house. The thieves weren’t beaten, there have been no assault charges at least, and were released after this informal chat. Later, in a very Kafkian trial, these thieves became witnesses for the prosecution in the kidnapping trial. As to this day, the thieves were never trialled for auto theft.

Now here’s where things get real weird. On May 19th, Becali tried to fly his private jet to Israel for a business trip or so he claimed. Pending deliberation of the Supreme Court there is no restriction on free travel so technically he had the right to go. However the Romanian Information Service – SRI (sort of like the NSA only derived from the former political police of the communists, mixed in with a dash of spy) stopped him from getting on the plane citing some other DNA ongoing investigation based on which his right to free travel could be restricted. Strange though that this new investigation appeared on the eve of his sentencing (deliberations were made only the next day so there was no discernible certainty that he would be convicted, even though I predicted it would happen privately) and also that the same SRI who managed to lose the accused terrorist Omar Hayssam, thought to be involved in the case of the kidnapped romanian journalists in Iraq back in 2006, this time were monitoring a Deputy in the Romanian Parliament, whom, up until last year, was a member of the European Parliament. It also doesn’t help the presumed legality of the SRI when, back while the car theft case was going on, images were leaked to the media from the meeting in that restaurant. It also doesn’t help the image of the SRI that there has been no parliamentary oversight of this institution since 2009 and that the inquest commission formed to deal specifically with the matter of some illegal wire taps on a European Human Rights Court judge has been buried in bureaucracy to the point where Becali’s former party colleagues (Becali has been of self-imposed suspension from the National Liberal Party since being accused in another matter at the end of 2012 or early in 2013) chose to resign from it and vent their feelings in public over the matter. It further discredits the SRI the common practice of leaking to the media recordings from meetings of political figures, usually opposed to President Basescu. For the past year the National Liberal Party’s meetings seem to have been a favorite target for these mysterious and never tracked down media leaks.

A possible third strike corroborating this incident was the statement made by European Parliament member Monica Macovei on May 22nd regarding the presumed intent of Ponta (current prime minister and president of the Social Democrat Party) and Antonescu (current President Of the Romanian Senate, second highest office in Romania, and president of the National Liberal Party) to get Becali out of jail somehow, and overpower the incumbent „independent” justice. Monica Macovei is a member of the Democrat Party and has time and time again been vocal from Brussels about the political scene in Romania, her support for President Basescu is fervent and has often borrowed from his political discourse as is the case in point about the independence of the judicial system.

The facts remain that a member of the Romanian Parliament was convicted by a „majority” of three judges with the help of procedure while five other judges of equal stature and members of the same court had pronounced him innocent. Also this imprisonment was largely aided by the involvement of the SRI who are no strangers to monitoring politicians in general and Becali in particular, though no legal warrants have yet been produced that would justify such surveillance. Also it seems rather conspicuous that the result of a Supreme Court deliberation was known the previous evening. In the end a very bizarre conviction remains and despite all the spin about the independence of justice that certain people are pushing, this court ruling has the taste of a political conviction and I fear that it may be perceived as a signal by some of what may happen to them should they fall out of line.

–––––––––––––––––––––––––-

Omul de afaceri român Gheorghe „Gigi” Becali, patron al clubului de fotbal de renume european Steaua București, actualii campioni la fotbal ai României, a fost găsit vinovat de Înalta Curte De Casație și Justiție pe 20 Mai și condamnat la trei ani de închisoare. Această știre nu ar trebui să ne facă să ridicăm din sprîncene a mirare, decât poate dacă intrăm în detalii. Hai să intrăm, atunci!

Cazul în judecată a fost unul de fraudă în care statul a fost prejudiciat, conform evaluărilor, cu aproape 900.000$. Nu e o sumă astronomică, dar nu e nici mărunțiș. Această presupusă fraudă s’a întîmplat când Becali a făcut în două rînduri schimb de terenuri aproape egale ca mărime cu Ministerul Apărării, în urmă cu mai mulți ani. Prejudiciul a fost stabilit ca urmare a diferențelor valorilor imobiliare ale loturilor de pămînt. Și cam aici se întrerupe firul rațiunii: acuzele aduse ministrului au fost abuz de putere, iar lui Becali complicitate la abuzul de putere. Ce înseamnă asta din punct de vedere legal? Înseamnă că n’au avut destule dovezi ca să’i condamne pentru corupție așa că nici măcar nu i’au mai acuzat de asta. Următoarea întrebare aproape că vine de la sine. De ce a fost acest caz elaborat de DNA? Ok, hai să pretindem că răspunsul la această întrebare nu e așa de important, deși DNA-ul a fost implicat în tot felul de activități ciudate care câteodată par să nu aibă nici o legătură cu numele său. Hai să ne uităm strict la fapte. Avem un cetățean privat care a intrat într’o tranzacție imobiliară cu statul, din câte știm și pentru că nu s’a demonstrat altceva (nu au fost făcute sau validate acuze de conspirație sau de corupție către Becali) e posibil ca el să fi acționat cu bună credință. Ani mai tîrziu, aproape 14 ani, acest cetățean este condamnat de o crimă care, dacă a existat, a fost comisă de reprezentantul statului, ca urmare a planului acestuia din urmă, deși nu s’a demonstrat obținerea de avantaje financiare pentru ministru (altfel l’ar fi prins cu corupția). Pe scurt avem un ministru care a costat statul niște bani și un om de afaceri care a făcut niște bani, și pentru asta, amîndoi se duc la mititica.

Ok, nu m’am născut ieri. Știu că ceea ce am descris mai sus e imposibil sa se fi întîmplat așa. Știu că întotdeauna partea care iese cea mai câștigată este cea cu planul și cu siguranță că ministrul a luat o mită barosană pentru ceea ce a făcut. La dracu, așa funcționează corupția! Dar, în fapt, rămîne o coprupție de nedovedit și, ca atare, rămînem cu versiunea de mai sus plină de lipsurile sale de logică. Iar de aici situația doar se îmbunătătește. ICCJ a întors practic decizia unanimă (3 judecători) a unui alt tribunal, în vreme ce propria’i decizie a luat’o prin majoritate (trei la doi). Mai mult, deși admit că nu am nici o experiență în domeniu, mie nu mi se pare că o decizie luată de un judecător (la curtea de juri stau altfel lucrurile) ar trebui să poată fi supusă recursului fără a fi adăugate ceva dovezi noi. Mi se pare că înjosește judecătorii să nu mai spun că se pot ajunge la situații de cazul ăsta unde cinci judecători au achitat și doar trei i’au condamnat și totuși îi bagă la pușcărie. Tot sistemul mi se pare absurd și înclinat către condamnări. Bineînțeles că statul va face recurs la orice decizie împotrivă’i, la naiba, de asta sunt plătiți procurorii, ca să obțină condamnări, și așa ajungem cu un tribunal cu termene de ani de zile, și așa ajungem cu orice caz în care nu se obține o condamnare pînă la ICCJ…

Dar întorcîndu’ne la cazul lui Becali, eu aș numi asta a treia mare greșeală comisă de ICCJ, prima fiind făcută anul trecut la condamnara lui Adrian Năstase cu executare deși în motivarea sentinței s’a trecut că vina nu a fost probată direct. A doua (după importanță) fiind în urmă cu câțiva ani când i’au atribuit titlul de prinț lui Paul Lambrino, nepotul lui Carol al doilea deși există documente semnate de Carol prin care renunță atît la drepturile regale dinastice cât și la posesiunile sale pentru el și moștenitorii lui din acel mariaj cu Zizi Lambrino, ICCJ găsind că dreptul familial stabilind succesiunea ia precedență față de decretele Casei Regale (?!?!?!?!?! o emormitate mai mare nici că se putea, dar măcar nu au băgat pe nimeni la pușcărie), iar acum cazul acesta. De ce e Becali la închisoare? Luînd în cosiderare faptul că are active mai mari decât suma datorată și că statul deja i’a confiscat niște bani lui Becali în alt caz, cu siguranță și’ar permite să plătească suma. Ei bine, aici abia devine interesant. Becali mai avea o condamnare cu suspendare de doi ani dintr’un caz foarte ciudat de ceva vreme în urmă în care a fst acuzat de privare de libertate, astfel că ICCJ a amestecat sentințele.

Acel caz a fost ciudat, extrem de ciudat. Niște hoți i’au furat mașina lui Becali (conducea destul de faimos un Bentley la vremea aceea). Nefiind o mironosiță, Becali și’a activat legăturile cu lumea interlopă și, împreună cu o firmă particulară de securitate, și’a recuperat mașina în câteva ore. Mai apoi a avut o întîlnire, bodyguarzi incluși, cu hoții într’un restaurant gol de lîngă casa lui. Hoții nu au fost bătuți, nu s’au depus plîngeri, cel puțin, și au fost eliberați după această discuție. Mai apoi, într’un proces extrem de kafkian, hoții au devenit martorii principali ai procuraturii pentru cazul împotriva lui Becali. Nici pînă astăzi hoții nu au fost acuzați de furt auto…

Ei și acum lucrurile se complică și mai tare. Pe 19 Mai, Becali a încercat să zboare cu avionul particular până în Israel în scop de afaceri, sau cel puțin așa a declarat. În timpul deliberării de la ICCJ, Becali nu avea restricții de deplasare, deci avea tot dreptul să se ducă. Totuși SRI-ul l’a oprit citînd o altă anchetă DNA încă în desfășurare care i’ar fi interzis ieșirea din țară. Ciudat cum aceasta nouă investigație a apărut în ajunul sentinței ICCJ (deliberările s’au petrecut a doua zi, deci nu se știa că Becali va fi condamnat, deși, în particular, am prezis’o) și de asemenea cum același SRI care a reușit să’l piardă pe Omar Hayssam acuzat de terorism și de implicare în cazul jurnaliștilor răpiți în Irak în 2006, de data aceasta monitoriza un deputat din Parlamentul României care, pînă anul trecut, era membru al Parlamentului European. De asemenea nu ajută imaginea de legalitate a SRI-ului când, în timpul cazului cu mașina, imagini din restaurantul în care s’a desfășurat discuția au ajuns în presă. De asemenea nu ajută SRI-ul la imagine faptul că nu a mai avut parte de supraveghere parlamentară încă din 2009 și că o comisie de anchetă formată special pentru a investiga interceptările ilegale în cazul unui judecător la CEDO a fost îngropată de birocrație pînă la un punct în care foștii colegi de partid ai lui Becali (el fiind autosuspendat din PNL, de când a fost acuzat într’o altă cauză la sfîrșitul lui 2012 sau la începutul lui 2013) au ales să se retragă din comisie și să’și facă poziția cunoscută public. De asemenea mi se pare că SRI-ul este discreditat și mai tare de faptul devenit deja obicei să ajungă în media înregistrări de la întîlniri ale persoanelor politice opuse președintelui. Pe parcursul anului trecut, ședințele PNL-ului par să fi fost ținta preferată ale acestor misterioase dar niciodată explicate dezvăluiri media.

O posibilă a treia întimplare care coroborează o imagine neortodoxă a situației a fost declarația făcută de Monica Macovei pe 22 Mai vizavi de intențiile „lui Ponta și Antonescu” de a’l scoate pe Becali din pușcărie cumva și de a subjuga justiția care doar ce dă semne de „independență”. Monica Macovei este un membru PD care a fost des foarte vocală de la Bruxelles vizavi de evenimentele scenei politice din România, suportul ei vizavi de președinte fiind foarte înfocat, de altfel ea împrumutînd teme din discursul politic al acestuia, așa cum e și cazul de față cu independența justiției.

Faptele rămîn că un membru al parlamentului a fost condamnat de o „majoritate” de trei judecători ajutați de procedură, pe când alți cinci judecători egali ca statut s’au pronunțat în favoarea achitarii. De asemenea încarcerarea sa fost ajutată în ma măsură de implicarea SRI-ului care nu s’a delimitat de filajul unor politicieni și al lui Becali în particular, deși nu au fost făcute publice nici un fel de mandate care să justifice asemenea proceduri de urmărire. De asemenea pare puțin suspect faptul că un verdict al ICCJ părea cunoscut cu o seară înainte de intîlnirea pentru deliberare. În final, rămînem cu o condamnare foarte bizară și lăsînd la o parte toată propaganda unora vizavi de independența justiției, acest verdict are un puternic iz de condamnare politică și mă tem că ar putea fi perceput ca un semnal despre ce ți se poate întîmpla dacă aungi în dezacord cu „puterea de sus”.