Arhiva

Arhivă autor

Politice 2016

alegeri-2014-sectie-vot-stampila-copy-700x420

Am fost destul de detașat de politica din România, dar cum vin totuși niște alegeri duminică și cum blogul ăsta e încă în viață, nu pot să scap ocazia să le comentez, mai ales că de ceva vreme mă tot lupt cu eterna dilemă a cetățeanului turmentat: “eu cu cine votez?”.

În primul rînd, deși știe toată lumea (cred) merită menționată schimbarea făcută în legea electorală și revenirea la votul pe liste. O părere generală despre ce cred eu vizavi de organizrea parlamentului actual găsiți în acest articol (…ăla cu 300..), dar cum pe mine oricum nu m’ascultă nimeni ne-am întors la un sistem pur centralizat de votare în mijlocul unei campanii de descentralizare a statului. Aparența descentralizării este totuși dată de faptul că există încă deputați și senatori de județ și de faptul că fiecare partid pune câte o listă diferită de candidați în fiecare județ ceea ce înseamnă că fix partea cea mai stupidă a sistemului “uninominal” precedent (aia cu “redistribuirea”) va continua și în acest sistem, singura diferență va fi că numărul de parlamentari rezultat va fi determinat înainte de alegeri.

Pînă la ora actuală doar două sondaje au văzut lumina zilei și amîndouă îmi par cu destule probleme de credibilitate.

Primul a fost un sondaj KANTAR cerut de USR care dă următoarele procente:
PSD – 40%
USR – 19%
PNL – 18%
ALDE – 7%
PMP – 7%
UDMR – 3%
PRU – 3%
ANR – 2%

Sondajul ăsta are câteva găuri admise: e exclus pe cei care nu au o opțiune sigură și ‘i-a exclus pe cei care au spus că “probabil” vor merge la vot (în loc de “sigur”); și cel puțin o gaură neadmisă: scorul USR. Invenția lui Nicușor Dan a strîns 20% în bucurești, dar să crezi că acest partid inventat “peste noapte” poate strînge 20% național trebuie să ai o capacitate foarte mare pentru a te îmbăta cu apă rece.

Al doilea sondaj a fost cel de la AVANGARDE și acesta a dat următoarele rezultate:
PSD – 43%
PNL – 27%
USR – 8%
ALDE – 6%
PMP – 5%
UDMR – 5%
PRU – 3%
ANR – 1%
PRM 1%

Acest sondaj are marja de eroare de 3,1 și cred că e mult mai corect în prevederea rezultatelor, dar nu cred în „optimismul” său al unui PSD la peste 40% (înainte de eliminarea partidelor ce nu fac pragul). Spun asta pentru că eu cred că vom avea cam același electorat de la localele din primăvară și dacă e să ne uităm la procentele de la aceste alegeri (primărie – consiliu local – consiliu județean) rezultatele (centralizate) au fost după cum urmează:

PSD% 34,83 – 33,64 – 37,85
PNL% 31,49 – 29,60 – 31,93
ALDE% 5,73 – 6,52 – 9,31
Candidați independenți (include Nicușor Dan)% 5,71 – 0 – 0
UDMR% ?? – 4,66 – 5,33
PMP% ?? – 4,30 – 4,27

Eu cred că rezultatele vor fi în jurul acelorași valori și întrebările vor fi: ajung PMP-ul, USR-ul și UDMR-ul în parlament sau nu? Probabil că vor ajunge toate trei.

Acum c’am stabilit cam ce o să iasă din urne, întrebarea care mai rămîne este ce să bag eu în urne. Anul acesta am ales o strategie diferită de alți ani și anume să selectez prin eliminare.

PSD – la ei pe site aflăm că unul dintre lucrurile care “îi reprezintă” este impozitul progresiv. Cartonaș roșu și eliminare. Ca unul dintre cei ce plătesc taxe statului român ca un mic antreprenor ce sunt, deja am senzația că îi plătesc mult mai mult decât trag folos și mult mai mult decât merită, și nu am de gând să susțin un partid care propune să’mi crească mie taxele direct și discriminant.

PNL – trecând prin lista candidaților propuși de PNL prin diferite județe (pentru că votul contează la nivel național) ‘mi-am dat seama că nu pot să votez pentru un partid care’i are pe listă pe Cezar Preda, pe Roberta Anastase, pe Sulfina Barbu sau pe Anca Boagiu. Sunt sigur că mai sunt și alte cozi de topor PD-iste pe liste pe care nu le-am observat dar fie și numai unul dintre numele de mai sus și ar fi fost de ajuns. Cartonaș roșu și eliminare.

ALDE – erau cât pe ce să’mi fure votul dar am reușit să le găsesc lista candidaților la nivel național și dacă la Tudor Pendiuc le-am dat galben, atunci când am dat de Liliana Mincă pe listele lor le-am dat și lor cartonaș roșu și eliminare.

USR – pe ei ‘i-am eliminat direct de la lista pentru București unde Nicușor Dan e cap de listă. Motivul pentru care sunt necruțător cu Nicușor Dan este că el însuși ‘mi-a cerut să’l țin la alte standarde față de cum îi țin pe politicienii obișnuiți și faptul că acum se comportă ca un politician dornic să’și transforme capitalul de imagine într’un upgrade de poziție, de salariu și de privilegii în loc să demonstreze cât de mult îl preocupă situația Bucureștiului încăput acum pe mîinile “demonicei și incompetentei” (după părerea lor) Firea. Orașul care ‘l-a mișcat să iasă din apatia politică în primul rând, a încăput acum pe mîna unui primar pe care Nicușor și ai lui ‘l-au pictat ca pe dracu’n pielea goală, și împotriva căruia are ocazia să facă opoziție democratică în consiliul local, dintr’odată nu mai valorează decât un pîrț în vînt pentru vajnicul cavaler alb și pentru cohorta lui de zeloți. Dacă încă nu v’ați prins că ipocrizia și duplicitarismul sunt lucrurile care mă enervează cel mai mult pe lume, cumpărați o vocală sau recitiți conținutul blogului. Și pentru că nu vreau să scap ocazia (fiind probabil singura în care voi comenta USR-ul) să mă adresez “colegilor” mei de generație aflați în limbă după USR, fiind acum deja la al treilea candidat/partid anti-sistem după aventurile Cernea și M10 fără să’și dea seama că sunt înțărcuiți ca oile exact ca pătura electorală de care rîdeau acum 4 ani c’au votat PPDD-ul: deschideți, bă, ochii!!!!! Încă doi candidați de pe listele USR care merită un pic de atenție sunt Cristian Ghinea – un fost președinte de fundație/ONG care are în total 6 angajați, peste 50 de contributori media (printre care și ilustrul tovarăș Mixich – ăla care transpira de deontologie atunci când trăgea brașoave cum că Băsescu intra peste el în studio din senin și fără invitație) și având Fundația Soroș listată pe primul loc la finanțatori, iar proiectele ONG-ului atît în desfășurare cât și cele din trecut adună câteva milioane de euro lejer – și Oana Bîzgan, pancartistă la manifestațiile de după Colectiv și membră în consiliile de administrație a Societății Naționale a Sării și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – are fata bani de luat de la stat cu lopata – asta fără să comentăm cu suspiciune cum e ea și’n consiliul de administrație al DaeWoo Heavy Industries Mangalia, lăsăm pe alții să jurnalisticizeze, poate are Tolontan vre’o cinci minute libere… Oameni noi pentru timpuri noi, punem de’o schimbare și, de fapt, scoatem în față eșalonul doi.

UDMR – următorii pe listă, cei care au obținut votul meu în trecut atunci când dintr’un motiv sau altul n’am putut să pun ștampila pe PNL, iau un mare cartonaș roșu pentru vor să’ aleagă pe Cseke Atilla. Cine e el? Ia căutați’l voi pe wikipedia să vedeți cum se laudă pentru cele 67 de spitale închise sub mandatul lui ca ministru al sănătății. Chiar cred că se poate face un caz cum mai puțină lume a murit de mîna Robertei Anastase decât de mîna porcului ăstuia. Un cartonaș roșu cât un spital județean pentru UDMR.

PMP – ???? Să zicem că pun la o parte toate sentimentele negre și diferendele pe care le-am avut cu Băsescu și cu acoliții lui de-a lungul vremii. Avem un fost președinte al României care candidează pentru o poziție de senator. După ce a avut cea mai înaltă funcție din stat pe mînă zece ani de zile și parlament și guvern de coloratură proprie cel puțin 5 ani din cei 10, consideră că mai are ceva de terminat sau de făcut în politică. Dacă vreți să înțelegeți de unde vine critica și în ce companie selectă s’a pus cu mînuța lui chioru’ vă invit să citiți acest articol.

PRM – nu votez cu PRM-ul.

PRU – nu votez cu PRM-ul.

Da, nu e o greșeală ortografică mai sus.

Și atunci? Mai rămîn candidații independenți. Dintre ei, trei ies în evidență pentru mine: Elena Udrea, Teodor Paleologu și Remus Cernea.

Elena Udrea – nu votez oamenii lui Băsescu. Și nici ștoarfele lui. Chiar dacă nu le mai folosește în mod curent. Indiferent de câtă religiozitate bagă pe țeavă (sau mai bine zis cu atît mai mult).

Teodor Paleologu – datorează cel puțin trei mea culpa și o grămadă de cenușă turnată în cap înainte de a putea discuta cu el, cu atît mai puțin de a’l împuternici să mă reprezinte. Ca mențiune surpinzătoare la această categorie, Adrian Papahagi (pe persoană fizică) a admis să’și facă un mea culpa atunci când ‘l-am provocat la așa ceva pe Facebook, ceea ce îmi arată mult mai multă responsabilitate decât am văzut de la Paleologu.

Remus Cernea – este candidatul care s’ar putea să’mi fure votul la aceste alegeri. Candidat pe ultima poziție din buletinul de vot, prin eliminare am ajuns la el. Unul dintre motivele pentru care am să’l votez este că, deși nu sunt de acord cu aproape nici una dintre luările lui de poziție vizavi de protecția animalelor, de căsătoriile între parteneri de același sex și alte năzdrăvănii din astea, cred că e totuși util să avem o voce în parlament care măcar să vorbească despre așa ceva. Și da, sunt perfect conștient că dacă se aleg Sorosiștii lui Nicușor Dan, e posibil să avem un partid întreg care o să mestece subiecte din astea, prefer să’mi asum riscul și să dau un vot pentru pluritatea opiniilor decât unul pe considerente ideologice. La senat probabil că am să votez ANR-ul, tocmai pentru a balansa punctele de vedere ale lui Cernea. Raționalizare ieftină? Peut-être. Dar cealaltă alternativă este să’mi anulez votul și parcă totuși, în felul ăsta descris mai sus, ‘i-aș găsi o utilitate mai mare.

Categorii:Politice Etichete:

O scurtă analiză asupra impactului ecologic al unei mașini Tesla

(English version at: http://wp.me/pCYnV-6E)

Toate sursele vor fi listate la sfîrșitul articolului.
Notă explicativă: numerele din poze sunt exprimate în engleză și folosesc , drept separator ordinal și . drept separator zecimal. Numerele folosite în text sunt exprimate în română și nu folosesc separator ordinal, iar drept separator zecimal este folosit ,

N’am intenția să disput nici un fel de teorii legate de aspectul antropologic al încălzirii globale. Am de gând să joc jocul după regulile lor și am de gând să mă folosesc de aceleași numere de care se folosesc și ei, dar vreau să pun în pagină o analiză corectă a impactului pe care îl are o mașină Tesla asupra mediului prin comparație cu o mașină normală pe benzină. Motivul pentru care vreau să fac toate astea este pentru că am observat o grămadă de “subtilități” statistice atunci când vine vorba de cele mai multe dintre studiile ce ajung să promoveze mașina ca fiind “verde” și să promoveze energia verde ca fiind singura treaptă către viitor. Să fim înțeleși, societatea noastră, de când s’a cățărat și a ieșit din peșteri a devenit o societate dependentă de generarea de energie. De la pompele și morile lucrate de sclavi și pînă la turbinele electrice, societatea a avut mereu nevoie de energie pentru a funcționa. Astăzi pare să se fi instituit o echivalență între energie și electricitate (probabil are legătură cu conservarea energiei și ăsta este modul cel mai eficient de a o transfera) și dacă ne vom găsi drumul către orizonturile viitorului, vom avea nevoie de o metodă eficientă și ecologică de a genera electricitate. Dar chiar și supuși acestei nevoi, trebuie să rămînem sceptici și să ne concetrăm mai mult pe date și mai puțin pe propagandă. De ce? Pentru că toată greutatea mașinăriei de propagandă a Uniunii Sovietice n’a putut hrăni nici măcar un singur cetățean înfometat și asta a făcut ca toată șandramaua să se prăbușească. Tesla se prezintă fie drept mai eficace fie drept mai ecologică decât o mașină obișnuită așa că e cazul să ne uităm mai îndeaproape la numere și să vedem ce spun.

Mai întîi să ne uităm la reclamă (din [1] ):

Poza 1

Poza 1

Cel mai eficient model din 2016 care nu este hibrid și rulează doar pe benzină (dintr’o clasă de mărime comparabilă – sedan) pus lîngă cel mai bun Tesla Model S în termeni de eficiență de combustibill. Numai priviți numerele 101 vs 32… S’ar zice că lupta s’a terminat înainte de a începe, dar exact la asta mă refeream atunci când vorbeam despre subtilități statistice. Da, impactul în folosință e mai mic, dar ne interesează să măsurăm tot impactul ecologic, iar adevărul este că o mașină Tesla are un impact ecologic mai mare decât o mașină normală în timpul procesului de producție. Acest lucru se datorează naturii diferite a componentelor care intră într’o mașină electrică, producția baterieie și a sistemelor de conversie a energiei. Din fericire există un studiu efectuat în 2015 de către “Uniunea Oamenilor de Știință Preocupați” (traducere ad literam) ce caută să adreseze și acest puct [2]. Studiul a descoperit că este realizată o reducere a emisiilor cu 53% pe parcursul întregii vieți a autoturismului Tesla (BEV) atunci când este comparată cu un sedan obișnuit chiar și după ce au fost luate în calcul emissile de carbon din procesul de manufactură.

Poza 2

Poza 2

Caz clasat, nu? Nu. Pentru că și acest studiu face niște subtilități statistice pentru că ei definesc durata de viață și modul de operare ale vehiculelor, iar acest lucru afectează direct lungimea coloanei gri. Dar acest studiu este un excelent punct de pornire în analiză pentru că ne pune la dispoziție niște date în stare pură pe care să le putem procesa. Esențialul îl reprezintă cantitatea de emisii în plus generate de construcția unei mașini electrice și asta se găsește la pagina 21:

screen-shot-2016-11-12-at-16-01-31

De asemenea, studiul ne confirmă care dintre statele SUA este cel mai favorabil pentru Tesla datorită make-up-ului surselor de energie: California (pagina 23).

screen-shot-2016-11-12-at-16-01-52

Acest lucru ne pune pe drumul de a afla emissile generate din producția de energie necesară să încarce o baterie Tesla. Pentru asta trebuie să descompunem după sursele de generare de energie din California și să luăm în calcul procentual emisiile generate de fiecare dintre surse. În acest fel vom afla cantitatea de emissi de carbon generată în medie pentru un 1 kWh de energie. Mai jos se regăsește o poză a acestui calcul și dedesubt vor urma sursele pentru numerele luate în calcul la emisiile fiecărei surse:

Poza 3

Poza 3

Sursa pentru procentaje o reprezintă Wikipedia [3]:

Tabel 1

Tabel 1

Emisiile pentru cărbuni sunt luate din tabelul de mai jos [4] și convertite în grame alegînd cel mai “curat” cărbune. Același lucru este efectuat și pentru gaze naturale.

Tabel 2

Tabel 2

Emisiile pentru biomasă sunt determinate după procesarea numerelor prezentate în acest slideshow prezentat la UC Berkley [5] în 2010 despre generarea electricității din biomasă în California.

4

Tabel 3

Tabel 3

Transformări din tone în kilograme și din MWh în kWh au fost aplicate pentru a extrage numărul relevant din datele de mai sus.

Pentru categoria “altele” unde avem de-a face cu energie importată din sursă nespecificată, cel mai probabil aceasta a fost importată din Mexic. Deoarece e imposibilă determinarea emisiilor pentru acest tip de energie, am decis asignarea arbitrară a unei cantități de emisii de 700 de grame per kWh generat, undeva între cea mai curată sursă fosilă (gazul natural) și cea de-a doua cea mai curată (cărbunele). Dacă această energie chiar vine din Mexic, cel mai probabil este generată mai “murdar” de atît, dar putem trăi cu această aproximare. Dacă ne uităm din nou la Poza 1 vom descoperi că o mașină Tesla consumă 33kWh/100 mile astfel încât putem calcula emissile echivalente pentru această sarcină la 14226,92898 de grame de carbon din emisii de CO2 pentru 100 de mile.

Să aflăm și emisiile Mazdei din Poza 1. Pentru asta extragem emisiile de carbon pentru arderea unui galon de benzină conform EPA [6]:

6

Asta înseamnă că emisiile generate de Mazda 6 pentru 100 de mile parcurse cu o eficiență de 3,1 galoane per 100 de mile (Poza 1) sunt 27549,7 grame de carbon din CO2. Hai să ducem lucrurile un pic mai departe și să includem în analiză un sedan generic cu randamentul mediu pentru clasă ce are o eficență de 4 galoane la 100 de mile (Poza 1, 25MPG). Acest tip de autoturism ar emite 35548 de grame de cărbune din CO2. În continuarea analizei ne vom referi doar la acest autoturism generic pentru a acoperi mai bine distribuția de cumpărare (în fond nimeni nu e obligat să’și ia o Mazda 6, nu?). Diferența între emisii este un simplu calcul pe care îl vom normaliza în Kg/100 mile pentru a lucra cu numerele mai ușor. Această diferență constă în 21,321 Kg de carbon pentru 100 de mile. Acest lucru înseamnă că Tesla va ajunge la paritate ecologică cu o mașină obișnuită (luînd în calcul diferența de 6 tone de carbon în plus generate la producție) după 281,412 cicluri de 100 de mile. Ca să ne referim mai ușor transformăm în kilometri liniari și avem 45279,151 km. Priviți din nou la acest număr. Nu e imens, dar e semnificativ. De asemenea nu este adus niciodată în discuție atunci când se vorbește despre impactul ecologic al mașinilor Tesla. Dar o întrebare poate și mai semnificativă este, după atingerea acestui punct de paritate, de câtă poluare scutim pămîintul conducând o Tesla, față de o mașină generică model 2016? Avem deja acel răspuns în Kg/100 de mile, dar hai să’l normalizăm pentru o referință mai facilă, la 1000 de km. Răspunsul e că o mașină Tesla va fi responsabilă pentru 132,511 kg de carbon mai puțin la mia de kilometri decât un model generic de sedan pe benzină din 2016.

Chestia asta pare ceva semnificativ, pînă îl convertim într’o valoare financiară. Pentru asta luăm prețul din Schema de carbon trading a Noii Zeelande [7] cu cât mai multă generozitate de 20 de dolari NZ pentru o tonă de carbon.

7

Aș fi luat un preț unitar din SUA, dar sunt de negăsit astfel încât va trebui să convertim cei 20 NZD în 16,62 USD. Acest lucru rezultă într’o economie realizată de Tesla la mia de kilometri de 2 dolari și 20 de cenți. Și chestia asta se întîmplă abia după ce a fost rulată preț de mai bine de 45000 de kilometri ca să obțină paritate cu autoturismele pe benzină. Whooopdy doooo….

Din păcate povestea nu se termină aici. Pentru că, după ce am aruncat o privire pe site-ul Tesla, ‘mi-am dat seama că mai avem o dimensiune de luat în calcul. Mai sus am folosit puterea consumată de un autoturism Tesla pentru a călători 100 de mile, dar în realitate, există o diferență de eficiență între puterea dată de o baterie reîncărcabilă și puterea consumată pentru a încărca acea baterie cu sarcină. În termeni simpli, puterea consumată de încărcătorul Tesla din rețea pentru a încărca 33 de kWh în baterie este mai mare de 33kWh. Cu cât e mai mare, depinde de sursa de curent așa cum este și evidențiat pe site-ul Tesla [8] – aceste numere sunt date în mile generate pe ora de încărcare:

8

Acum, pentru a calcula necesarul de kWh care să genereze o sarcină capabilă să propulseze autoturismul 100 de mile aplicăm regula de 3 simplă și obținem următoarele rezultate (în chenare):

9

Introducând aceste noi consumuri de kWh determinate în calculele de mai sus rezultatele se schimbă după cum urmează:

10

Și continuînd refacerea calculelor de mai sus pentru fiecare ipoteză de încărcare:

11

Asta înseamnă că pentru o Tesla încărcată de la un încărcător special pentru campere va lua peste 46000 de kilometri să fie atins punctul de paritate, iar economiile de după acest punct vor fi de 2,14 USD la mia de kilometri. Pentru o Tesla încărcată dintr’o priză standard de tip nou va lua peste 59000 de kilometri să fie atins punctul de paritate, iar economiile vor fi de 1,67 USD la mia de kilometri. Iar pentru o Tesla încărcată dintr’o priză standard de tip vechi numerele vor fi 62000 de kilometri și 1,59 USD la mia de kilometri. Iar acest lucru se întîmplă în California, statul cu cea mai curată energie din SUA. Aceste numere reprezintă date în stare pură, nu sunt dependente de parcurgerea unui anumit număr de mile în durata de viață a unei mașini, ci calculate de la kilometrul zero încolo. Presupunerile și aproximările făcute au fost făcute în favoarea Tesla (nu am luat în calcul îmbătrînirea bateriei și pierderea din eficiență la încărcare, am folosit pentru calcule cel mai curat cărbune și cel mai curat biofuel, am stabilit o rată a emisiilor pentru componenta nespecificată între cea mai curată sursă și a doua cea mai curată sursă, am luat unul dintre cele mai mari prețuri unitare pentru emisii de carbon din ultimii 6 ani și am comparat cel mai eficient model Tesla cu un model mediu generic de mașină pe benzină), dar rezultatul ne arată că e foarte mult hype și foate puțină substanță atunci când vine vorba de reducerea amprentei de carbon generate și de valoarea aceste reduceri sub schema de trading de emisii de carbon definite în urma acordului de la Kyoto.

Dar am analizat SUA. Sistemul lor energetic e un dinozaur. Tehnologia e antică, cu siguranță în Europa situația emisiilor e mai bună. Să luăm de exemplu o țară precum Danemarca, o țară cu multă publicitate făcută recent în mass media pentru sistemul energetic verde pe care îl are. Cu siguranță numerele pentru Tesla ar arăta diferit pentru o țară precum Danemarca!

Ok, plecăm la vînat procentajele pentru Danemarca și acestea sunt de găsit pe Mecometer și sunt bazate pe datele colectate de World Bank: World Development Indicators [9]:

12

Lipsește din procentaje biomasa care este inclusă la regenerabile, dar o căutare pe Wikipedia ne dă un răspuns [10]:

13

ceea ce tradus prin algoritmul determinat mai sus pentru convertirea biomasei în energie și calculată proporția vizavi de energia totală generată ( 30403000000 kWh [9] ) găsim proporția generată de biomasă ca fiind 6.9%. Folosim cel mai bun tip de petrol din punct de vedere al emisiilor din Tabelul 2 și energia generată în Danemarca arată așa:

15

Dacă v’ați dat seama că e o problemă că acest indicator e mai mare decât cel de 423 de grame determinat pentru California, aveți dreptate. Se pare că energia generată în “curata” Danemarcă e de fapt mai “murdară” decât cea din California. Dar să mergem cu calculele pînă la capăt și să vedem ce “damage” rezultă din ele.

screen-shot-2016-11-06-at-01-51-54

Partea bună este că prizele standard Europene sunt la același nivel cu încărcătoarele pentru campere din SUA, dar, din cauză că energia generată e mai murdară, îi ia unei mașini Tesla 53760 kilometri să atingă punctul de paritate iar economia făcută după acest punct la mia de kilometri este de 1,86 USD.

Deci care e concluzia? Este Tesla mai puțin dăunător mediului decât o mașină obișnuită pe benzină model 2016? Numai după un număr semnificativ de kilometri conduși, și chiar și atunci, doar marginal. Tesla este călare pe un val de popularitate al energiei verzi și al tehnologiilor verzi și deși nu fac nici un fel de afirmații nesubstanțiate ei înșiși despre impactul emisiilor propriilor mașini, se găsesc destui “oameni de știință” și statisticieni care să amestece numerele pentru a prezenta Tesla într’o lumină mult mai favorabilă decât ar merita. Toate aceste lucruri sunt făcute în numele luptei împotriva încălzirii globale. Este oare un lucru bun să ne mințim pe noi înșine despre cât de eficace sunt de fapt metodele cu care luptăm cu încălzirea globală? Mă tot întreb…

Resurse:
[1] – http://www.fueleconomy.gov/feg/Find.do?action=sbs&id=35982&id=36126
[2] – http://www.ucsusa.org/sites/default/files/attach/2015/11/Cleaner-Cars-from-Cradle-to-Grave-full-report.pdf
[3] – https://en.wikipedia.org/wiki/Energy_in_California
[4] – http://www.eia.gov/tools/faqs/faq.cfm?id=74&t=11
[5] – http://ucanr.edu/sites/WoodyBiomass/files/79012.pdf
[6] – https://www.epa.gov/sites/production/files/2016-02/documents/420f14040a.pdf
[7] – https://en.wikipedia.org/wiki/Emissions_trading
[8] – https://www.tesla.com/models-charging?redirect=no#/outlet
[9] – http://mecometer.com/whats/denmark/electricity-production-by-source/
[10] – https://en.wikipedia.org/wiki/Energy_in_Denmark#Biomass

România are nevoie de feminism

English version at http://wp.me/pCYnV-6h

screen-shot-2016-11-04-at-11-19-25

România are nevoie de feminism…

Pentru că m’am regăsit ciondănindu-mă online recent cu diferite persoane pe teme legate de feminismul privit dintr’o perspectivă neaoșă, nu mică ‘mi-a fost surpriza când am găsit în feedul de facebook următorul link “sponsorizat”.
http://ec.europa.eu/romania/news/03112016_zi_europeana_egalitate_salariala_ro.htm

Și ‘l-am citit. Și, wow, cât m’am mai rîs. Ca să fie clar, articolul atunci când se referă la „diferența de salarizare orară brută” e vorba de acel “gender wage gap” despre care tot vorbesc feminiștii din America, știți voi, ăla cu 77 de cenți la dolar (adică cel de 23%). Deci s’au tocat numerele la eurostat și au descoperit că “gender wage gap” în România este de 4,5% – cel mai mic din Uniunea Europeană (a cărei medie este pe undeva la 16,7%). Concluzia nu mă surprinde atît de mult pentru că nu e țară în UE care să fi implementat comunismul cu atîta ardoare și cantitate de spălare pe creier ca noi. Țin minte, și am adus vorba de asta într’una din discuțiile mele despre feminism la care am făcut referire, cum în 1992 (la numai 3 ani după revoluție) s’a aflat cu stupefacție cum mama unei colege de bancă era casnică. CASNICĂ! Nici nu vă puteți imagina ce șoc a cauzat această descoperire și cum s’au schimbat discuțiile vizavi de colega mea de bancă și de familia ei. Să fii casnică în comunism (și evident și în post-comunism) era unul dintre cele mai mari păcate pe care le-ai fi putut comite. De ce e oare relevantă chestia asta într’o discuție despre wage gap? Pentru că în destul de multe țări în jurul lumii casnicitatea și lucrul de acasă nu sunt privite ca niște chestii atît de tabu precum am fost noi educați că sunt. Ok, și de ce e totuși relevant? Pentru că “gender wage gap” este o minciună. Ok, nu e chiar vorba de gender wage gap aici, cum am adus vorba mai sus ci de “hourly wage gap” care e calculat cu aceeași metodologie și în America și este la 84 de cenți adică 16% (destul de aproape de cel din UE, nu?), dar pentru americani se bate mai mult apa în piuă pe primul indicator pentru că sună mai rău, asta în pofida faptului că primul (77 de cenți) “minte” mai mult.

Să fim bine înțeleși, nu e vorba de o minciună per se: indicatorul statistic există și presupun că felul în care a fost calculat este corect și datele ce au fost raportate sunt exact valorile acestui indicator. Indicatorul însă nu este relevant în sensul în care este folosit și pentru a’i acoperi lipsa de relevanță este, de obicei, suplimentat cu minciuni vizavi de sensul pe care ‘l-ar avea. Iată două exemple de asemenea minciuni din articolul de mai sus:
„Angajatorii europeni trebuie să nu mai transmită mesajul că femeile merită două fișe de salariu mai puțin decât bărbații în fiecare an.”
„Aceeași remunerație pentru aceeași activitate la același loc de muncă nu constituie numai o valoare europeană fundamentală…”
bla bla bla.

Chestiile astea sunt spuse de doi comisari europeni cu ocazia “Zilei europene ale egalității salariale” de 3 Noiembrie. O să revenim asupra invenției ăsteia, dar deocamdată am făcut o aserțiune și e cazul s’o demonstrez.

Problema cu acest indicator ține de statistică și de felul în care este calculat vizavi de felul în care este folosit. Să presupunem că avem 3 femei, una e femeie de serviciu, una e dirigintă de farmacie și una e consultantă la Bearing Point. Salariul brut orar al fiecăreia a intrat în calculul indicatorului salarizării brute orare pentru femei în România (și oriunde în lume unde este calculat acest indicator). Care e problema cu treaba asta? Indicatorul obținut este comparat cu indicatorul identic obținut pentru bărbați și diferența este ÎN MOD CONSTANT folosită ca reprezentant pentru inegalitatea retribuțiilor dintre femei și bărbați pentru „aceeași activitate la același loc de muncă” ceea ce e evident din metodologia de calculare că nu poate reprezenta.

Iată un videoclip în care avem ocazia să’l vedem pe Obama, da Obama, președintele Americii, cel mai bine informat om de pe pămînt, cum minte (e imposibil să cred că e o neglijență) repetat că “wage gap”-ul s’ar referi la același job (este pe la 7:00): https://youtu.be/T09Bx6xoHSQ În continuarea videoclipului sunt date aceleași explicații ca mai sus, ajungem și la “hourly wage gap” (84% – pe la 13:25) care este și acesta desființat cu argumentele folosite de mine mai sus. Următoarea poziție adusă de feminiști în discuție este discriminarea instituțională ce se manifestă în a le ține departe pe femei de joburile bănoase. E adresat la 18:26 și e o poveste pentru o altă zi. Dar video-ul este esențial pentru că la 21:54 ajungem în fine și la ceea ce se presupune și îi este făcută reclamă că ar fi reprezentat de acest indicator: diferența între bărbați și femei pentru aceeași poziție și aceleași sarcini de serviciu și aflăm că această diferență în America este de doar 4%. Videoclipul merge mai departe și explică și factorii care ar putea influența această diferență de 4% și îl recomand în întregime. Diferența extrem de mică este confirmată și de acest articol http://fortune.com/2016/04/12/myth-gender-wage-gap/ unde wage-gapul ajustat este de 94.6 centi la dolar deci 5,4%.

Și acum vreau să ne întoarcem un pic la indicatorul calculat de Eurostat pentru România. Dacă indicatorul echivalent pentru America este de 16% și atunci când este ajustat pentru relevanță prin prisma joburilor ocupate acesta scade la 5,4%, oare ce efect ar avea aplicarea aceleiași transformări asupra unui indicator cu valoare de 4,5%? Nu cumva, dacă am aplica aceste transformări pentru România, Luxemburg, Italia, Elveția și Polonia (toate valorile sub 7.7%) am afla cu stupoare că atunci când comparăm mere cu mere am descoperi că de fapt, în aceste țări, femeile sunt plătite mai bine decât bărbații? Tulai, doamne! Poate că în aceste cazuri n’am mai avea nevoie de feminism, eh? Și atunci cum naiba se explică valul ăsta de feminism care ne scaldă pe toți din ce în ce mai tare în România în mediul online? O fi o chestie ideologică de import cumva? O mișcare interesată doar să acapareze putere și influență socială și eventual un pic de putere politică (da mă uit la Canada când spun asta)? Păi dacă nu s’a născut natural, și cel puțin conform cu datele și cu raționamentul de mai sus femeile nu’s oprimate în societatea românească (ba chiar din contră), atunci singura explicație pentru existența feminismului la noi rămîne cea de import pe linie ideologică cu țintă politică sau de control social.

Și pentru cei care se vor da cu curu’ de pămînt că indicatoarele astea (77 și 84 de cenți) sunt totuși relevante și exprimă totuși o expresie a inegalității dintre felul în care sunt plătite femeile și bărbații, vreau să’mi explicați cum e posibil ca aceste indicatoare să fie relevante în felul în care susțineți că sunt dacă simplul act de a angaja un număr X (ușor de determinat din setul de date) de bărbați plătiți cu salariu minim pe economie ar aduce acest indicator la paritate fără ca situația vre’unei femei să se fi schimbat cu vre’un cent?!

În încheiere, am spus că voi reveni la ziua aia a egalității de la 3 Noiembrie. E ziua la care se calculează că, în conformitate cu gapul ăla de 16.7% la nivel UE, bărbații pot să’și ia concediu fără plată și ar face pe an tot atît cât femeile care vor munci pînă la 31 Decembrie. Numai că prin defalcare observăm că nu’i așa în toate țările UE, de fapt în nici una dintre ele pentru că Olanda (16,1%) ar trebui s’o “sărbătorească” mai tîrziu și Letonia (17.3%) ar trebui s’o sărbătorească mai devreme. România ar trebui să aibă ziua asta cândva prin Decembrie, la fel și țările amintite cu două paragrafe mai sus, iar țări ca Cehia, Estonia, Austria și Germania ar trebui s’o țină cândva prin Septembrie sau la începutul lui Octombrie. Dar eu as spune că poate o altă zi ar trebui să “sărbătorim” noi în România, definită pe aceleași considerente de mai sus: Ziua egalității cu Islanda. Dacă ne uităm la salariile medii pe economie ( https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_European_countries_by_average_wage ) o să observăm că noi avem un net mediu de 462 EUR pe lună ceea ce duce la un net de 5556 EUR pe an, în vreme ce islandezii au un net mediu de 2830 EUR pe lună. Ar pica (cu indulgență) de 1 Martie, dacă nu cumva vrem să fim mai exacți și s’o “sărbătorim” pe la sfîrșitul lui Februarie.

Am spus în titlu ceva și acum, după ce am argumentat, îmi permit să continui: România are nevoie de feminism la fel cum are un organism sănătos nevoie de cancer. și va avea exact aceleași rezultate dacă’l importăm din vest pe considerente ideologice. Există situații mult mai stringente în țara asta decât nevoia de feminism. Și dacă aveți senzația că postul ăsta a venit așa pe nepusă masă și n’ați simțit nici un fel de influență feministă în viața voastră, vă consider norocoși. După estimările mele suntem la vre’o 2-3 ani în urma vestului și dacă vreți să vedeți cum arată feminismul cu față românească vă invit să vă faceți vaccinurile și să dați un ochi pe sereniti.ro (da, scris cu i). Atenție la supradoze! Nu e deloc surprinzător că cel puțin două-trei colaboratoare sunt românce stabilite peste hotare, că proporția de “single moms” e destul de mare. Pentru maximum de experiență feministă o recomand pe Corina Băcanu ( http://www.sereniti.ro/author/corina-bacanu/ ). De asemenea am remarcat apariția unui grup/organizații ce poate fi găsită la codette.ro și deși nu ‘mi-e foarte clar cu ce se ocupă și ce ținte are, văd acolo toate ingredientele aceluiași feminism toxic și de import descris mai sus.

Ultimul an / The Final Year – Bilingv (RO/EN)

Ianuarie 6, 2016 6 comentarii

Scroll down for English version -vvvvvvv

Când eram mic, una dintre cărțile mele preferate era „O poveste de crăciun” de Charles Dickens. Aveam pe vremea aceea (pe la 7-10 ani) ca un fel de ritual să citesc cartea cel puțin odată între moș Nicolae și ajunul crăciunului. Unul dintre lucrile care m’au marcat din acea carte, însă, nu are nici o legătură cu sărbătoarea ivernală, ci cu anul morții. Există o tradiție prin popor, una care nu prea are legătură cu identitatea națională, care spune despre un om ce’și schimbă brusc comportamentul, că ar fi intrat în anul morții. Se spune că pe de o parte se mai îndulcește la comportament încercând parcă să facă pace cu cei din viața lui, și pe de altă parte că își permite mai multe răsfățuri cu sine. În cartea în sine sunt două astfel de cazuri. Primul este tatăl lui Scrooge care apare menționat în episodul crăciunului trecut în care Scrooge este luat de la școală de către sora lui, aceasta făcând referire la o schimbare de comportament a tatălui lor. Cel de al doilea episod este Scrooge însuși căruia îi este prezentată propria moarte de către spiritul crăciunului viitor. Acest lucru ne dă de înțeles că Scrooge mai are un singur an de trăit, iar schimbarea de comportament ce survine în urma nopții vizitelor lui Marley și a celor trei spirite, cade sub egida aceleiași paradigme a „intrării în anul morții”.

Bineînțeles că, în realitate, acest fenomen nu poate fi demonstrat sau măcar studiat științific, iar din punct de vedere logic nu poate fi decât o aberație statistică. Chiar și așa, este destul de împămîntenit în cultură încât să aibă parte de un bias pozitiv de percepție ori de câte ori se petrece.

Ei bine, de data aceasta, schimbăm un pic retroactivitatea observării fenomenului, și am să anunț cu această ocazie că anul acesta este ultimul an în care mai scriu la acest blog. Realitatea înconjurătoare s’a schimbat într’atît, sau măcar percepția mea despre ea, de la momentul primei postări, astfel încât motivele pentru care am deschis acest blog au devenit depășite. S’a vrut la vremea respectivă o sursă de informație pentru cei neinformați. Am descoperit pe parcurs că lumea tinde să respingă orice informație care contravine propriei percepții despre lume și despre sine. Am încercat să’l convertesc mai apoi într’o unealtă a raționalului menită să taie mrejele propagandistice care ne-au fost servite pe post de știri și să aducă un pic de lumină pe terenul de joc. Am constatat că rațiunea a fost respinsă din aceleași motive pentru care au fost respinse și informațiile de mai sus. Din punct de vedere politic angajamentul meu s’a încheiat în 2014 atunci când am recunoscut, în fine, că România, în sine, a eșuat din punct de vedere politic, în 2012, iar acest lucru nu s’a petrecut din cauza clasei politice, ci din cauza propriilor cetățeni care ne-au ucis speranțele tuturor, în mod democratic, c’așa le-a fost lor mai comod psihologic.

Nu în ultimul rând, contribuțiile mele la blog se vor opri după acest an pentru că mă simt din ce în ce mai departe de orice urmă de public consumator de online. Se spune că publicul îl crești/formezi/loializezi și abia apoi te apuci să discuți subiectele interesante. Asta e o strategie de comunicare specifică unei caste în care nu mă regăsesc. Am crezut că simplul adevăr va fi de ajuns să mențină interesul unora (iar pentru cei care chiar au rezonat cu această idee nu am decât respect și apreciere) însă ‘mi-e din ce în ce mai evident că aceștia sunt din ce în ce mai puțini într’o mare de oameni care întîi verifică dimensiunea unui articol și abia apoi se hotărăsc dacă să’l citească sau nu, sau de oameni care au chef mai degrabă de rețete de mîncare sau de poze cu animale decât să’și stimuleze neuronii cu ceva.

În final, ca să răspund și la ultima întrebare nepusă, anunț finalul cu un an înainte și nu închid pur și simplu, pentru că vreau să mă păcălesc pe mine însumi să scriu și despre acele câteva subiecte vizavi de care simt că mai am ceva de spus și care nu ‘și-au găsit pînă acum drumul spre lumină, fie din cauza unor circumstanțe nepotrivite, fie din cauza proprie’mi lipse de motivație. Urmează un an extrem de aleator, dar, sper eu, măcar pe atât de profund.

–––––––––––––––––––––––-

When I was a little boy, one of my favourite books used to be “A Christmas Carol” by Charles Dickens. I used to have in those days (around 7 or 10 years old) like a ritual to read that book at least once every year between Saint Nick’s Day (December 6th) and Christmas Eve. One of the things that truly left their mark on me from this book is something that doesn’t have anything to do with the winter holidays, but rather with the year of one’s death. There’s some common wisdom spread among the everyday folk that a man who undergoes a sudden change of behaviour has entered their final year of life. It’s said that on one hand they become more patient and conciliatory as though they’re trying to make their peace with as many people as possible and, on the other hand, that they become more self-indulgent. In the book, there are two instances of this happening. The first is Scrooge’s father whose change of behaviour is mentioned in the Christmas Past episode when Scrooge is picked up from boarding school by his younger sister. The second is Scrooge himself, whose own death is revealed by the spirit of Christmas Future. This implies that Scrooge only has one year left to live, and his change of behaviour that occurs following the night of his visitations by Marley and the three spirits, also falls under the same paradigm of “one entering the year of their death”.

Of course, in real life, this phenomenon can’t be proven or even investigated scientifically, and from a logical standpoint it can’t be anything more than a statistical anomaly. Even so, its dissemination in the common culture is to such a degree that the event carries an enormous positive perception bias every time it occurs.

On this occasion however, we are going to mess a little with its retroactive nature and announce it in advance that this will be the last year of my writing on this blog. The surrounding reality has changed to such an extend, or at least my perception of it has changed, since the time of the opening post that the reasons for which this blog was born have become obsolete. I wanted it to be, at the time, a source of information for those that are less informed. I have discovered along the way that people tend to reject any kind of information that goes against their own perceptions of the world and of themselves. I have tried then to convert it into a tool of reason meant to cut away the curtains of propaganda that had been laid upon all of our eyes under the guise of mainstream news and to bring some light to the playing field. I discovered that reason was rejected for the same cause as the undesired information before it. My political engagement ended in 2014 when I finally admitted to myself that Romania had failed politically since 2012 and that this didn’t happen due to some fault of the politicians, but rather thanks to its own citizens who had put out the hope for everybody, in a democratic fashion, for their own psychological comfort.

Last but not least, my contributions to this blog will cease after this year has passed because I feel more and more distanced from any sort of online public. It is said that you grow/form/make loyal your own public from scrap and only when you have reached critical mass do you really begin to tackle the important subjects. That’s a communication strategy specific to a certain caste that I do not find myself among. I believed that the naked truth would be enough to keep one’s interest (and for those that it has, I only have respect and appreciation) but it has become increasingly evident that such people are a rarity in a sea of their fellows who first check the length of an article before they decide to read it or not, or who would rather read about culinary recipes or would rather look at animal photos, than to actually engage their neurones with some real thought.

Finally, in order to address the last unasked question, I am announcing the end an year in advance and not just closing up shop because I want to trick myself into writing about those stories that I have kept putting away for another time, and that I feel still need to get out there, but could never find the right set of circumstances or the proper motivating mindset to write about. An extremely random year is about to follow, I can only hope, it will be equally as profound.

Categorii:Personale Etichete:

De ziua regelui…

A trecut, ieri, ziua de naștere a regelui meu. Maiestatea Sa a ajuns la venerabila vîrstă de 94 de ani. Noi, românii, în loc să avem un prilej de sărbătoare, eram ocupați să ne poziționăm de una din cele două părți ale situației Oprea-Gigină, unii încercând să profite de eveniment pentru a redeveni relevanți, gen Tolontan, Guran, Petreanu, în vreme ce alții erau ocupați să disperseze cât mai mult posibil vina pentru moartea polițistului, gen Badea, Gâdea, Radu Tudor și restul angajaților de la Antena 3.

Mesajul Regelui cu ocazia zilei sale a fost citit de Principesa Margareta și a conținut o veste extrem de proastă pe care am intuit-o de ceva vreme. Regina este extrem de slăbită și probabil nu mai are multe zile pe acest pămînt, motiv pentru care Regele nu s’a putut smulge de acolo ca în alți ani să vină să ne salute pe noi, cei loiali Majestății Sale. Este primul gong al unei piese inevitabile ce urmează treacă prin fața ochilor noștri și să schimbe soarta monarhiei în România pe vecie.

Îmi este, din păcate, din ce în ce mai clar că momentul restaurării a fost ratat. Mai pot doar să sper (doar speranța moare ultima, nu?), dar nu mai cred că se va întîmpla în cursul vieții mele. Lumea întreagă e un tren tras de o locomotivă pe cărbuni cu viteză accelerată către un tunel prea lung și lipsit de aerisire (cine a citit Ayn Rand – Atlas Shrugged știe de ce am ales fix această metaforă) și pur și simplu nu mai sunt destui oameni capabili să’l oprească din drum.

Octombrie 2011 – Februarie 2012, apoi perioada 27 Aprilie 2012 – 29 Iulie 2012 a reprezentat maximul de libertate cunoscut de poporul român, probabil din vara anului 1940. Nu ar trebui să mire pe nimeni că, fix în această perioadă, momentul mișcării monarhiste a fost la maxim. Putem să dăm vina pe ambițiile politice ale lui Victor Ponta și pe felul în care acesta a sacrificat interesul național pentru cariera sa politică în raport cu oficialii UE (între noi fie vorba, după 2016, Victor Ponta nu va mai avea nici o carieră politică), dar adevărul este că în ziua de 29 Iulie 2012, mai bine de 800.000 de români (cam tot atîția câți au pierit în timpul celui de-al doilea răboi mondial), s’au dat absenți motivați, neputînd să’și păteze conștiința cu votul într’un referendum. Cei care vă dați azi monarhiști, dar atunci ați stat acasă, sunteți mai puțin decât un zero barat. Prezența voastră întinează cauza. Ar trebui să aveți minima decență și să rămîneți în continuare acasă.

Restaurarea oricărei monarhii, nu doar cazul românesc, după atâtea decenii de spălare pe creier cu propagandă socialisto-comunistă se poate face în două metode: ori prin evidențierea falimentului republicii întrupate de un președinte profund corupt, eventual “jucător” în pofida rolului său constituțional, care să fie rejectat de o majoritate absolută, sau printr’un consens politic pentru restaurare eventual patronat de un președinte care nu numai că are simpatii monarhiste dar și își dorește să rămînă în istorie. Noi, românii am avut parte de primul scenariu, mai puțin rejectarea și stăteam într’o poziție excelentă pentru al doilea. În loc de asta, azi avem treabă să dezbatem despre Gabriel Oprea.

Președintele Iohannis nu pare să aibă nici o intenție să promoveze o restaurare a monarhiei, oricât s’ar trage în poze la Palatul Elisabeta, și nici măcar nu este în interesul său pentru următorii 10 ani. Iar dacă nu pricepeți ce înseamnă această matematică atunci când este ponderată de inevitabilitățile condiției umane, înseamnă că puteți închide acest blog chiar acum.

FullSizeRender

A apus soarele peste Regatul României, dragii mei, și pe măsură ce ne îndreptăm mai adînc în noaptea de iarnă ce se lasă, mă tem că nu vom putea parcurge drumul pînă la lumina următorilor zori.

Categorii:Personale Etichete:,

Problema migranților / The Migrant’s Issue – Bilingv (RO/EN)

Scroll down for English version:

4 Big'uns

Am încercat pe cât posibil să nu reacționez în nici un fel vizavi de numeroasele asalturi pe care le-am primit din toate părțile vizavi de problema imigranților/refugiaților care au dominat peisajul mass media în ultimele săptămîni. Motivul pentru care am ales neutralitatea față de acest subiect a fost lipsa unor surse cu adevărat neutre care să prezinte faptele și să nu editorializeze în nici un fel problema. Tot ce ‘mi-a trecut prin față venea fie dintr’o parte fie din cealaltă a baricadei. Ori aveam de-a face cu o invazie musulmană organizată, ori aveam de-a face cu o criză umanitară fără precedent. Ori se cânta prohodul europei albe și creștine, ori se băgau povești de corazon cu disperarea oamenilor, cu frații noștri oropsiți de soartă. Am văzut videoclipuri înfricoșătoare cu execuții în care unor oameni li se dădea foc de vii (nu bag mîna în foc că sunt reale 100%, deși păreau destul de veridice), am văzut din partea cealaltă imagini cu copii morți aranjați pentru o poză de efect maxim, înnecați în apele aceleiași Mediterane în care m’am relaxat nu mai departe de acum două luni. Am văzut știri din ianuarie promovate acum, în august, ca și cum ar avea vre’o legătură cu valul curent de refugiați, am descoperit dintr’odată că nenumărați comentatori pe diferite bloguri și postări de facebook stau în proximitatea centrelor de prelucrare ale imigranților care, teoretic, nici n’au ajuns încă în țările din care ne dau oamenii ăștia “raportul” și că toată lumea știe pe câte cineva care a avut probleme cu imigranții musulmani. Am văzut povești pe partea cealaltă, cu ISIS care ar fi creat și susținut de Israel, cu americanii și europenii care n’au nici un interes să se termine războiul pentru că le vînd arme tuturor părților din conflict și acum îi refuză pe refugiați ca niște nenorociți de fasciști. Totul a ajuns la un ridicol imens atunci când, vinerea trecută, am văzut același clip video prezentat de ambele tabere cu mesaje fix opuse. Pe de o parte aveam nedreptățiții sirieni care făceau greva foamei în gara din Budapesta pentru că nu erau lăsați să plece cu trenul în Austria. Pe partea cealaltă aveam animalele alea care își bat joc de noi toți și mai ales de copii lor pentru că scuipă și aruncă pe jos apa și pîinea pe care le-o dau polițiștii maghiari… Cine are dreptate și cine nu?

Răspunsul este că amîndoi și nici unul. Amîndouă punctele de vedere conțin particule valide, dar amîndouă ratează complet pentru că nimeni nu e în stare să pună și mai ales să răspundă la întrebările incomode pentru propriul punct de vedere. Și, din păcate, nimeni nu e în stare să ajungă la miezul problemei și să’l aducă la lumină. Ăsta este blestemul epocii noastre în care știrile nu mai sunt un simplu raport al faptelor ci trebuie neapărat să promoveze o agendă politică (poate ar merita odată făcut un studiu care să privească decăderea marilor agenții de știri din SUA din perpectiva creșterii taxei pe moștenire, dar ăsta e un subiect care azi nu ne mai afectează decât tangențial).

În fond cu ce ne confruntăm? Există sau nu un val de refugiați? Imaginile nu pot să mintă, iar peronul plin al gării din Budapesta, pare să indice cel puțin o intensificare momentană a fluxului de refugiați. Întrebări care ar trebui să fie puse sunt: de ce au apărut mai mulți dintr’odată? De ce a fost un singur puseu (după acest val, nu mai primim rapoarte de alte valuri care ar debarca în fiecare zi în Grecia)? De ce sunt țintite expres de “refugiați” tări ca Germania, Austria, Suedia sau Marea Britanie? În fond, din secunda în care au pășit pe sol european au scăpat și de amenințarea ISIS-ului și de terorismul lui Assad. Politicienii de la putere n’au voie să pună asemenea întrebări pentru că imediat îi sfîșîie stîngiștii pentru lipsa de compasiune față de “frații noștrii în suferință” și doamne ferește să se lipească de fruntea lu’ tanti Merkel vre’o etichetă de fascism sau de nazism, că în Germania chestiile astea sunt extrem de sensibile (nu vorbești de funie în casa spînzuratului, nu?) și n’o mai spală toată apa Rinului. Așa ajungem să avem parte de politicieni care vorbesc în soudbyte-uri cretine (prim ministrul Finlandei, vine în minte) și nu își permit să analizeze o situație la rece.

E posibil să fie infiltrați agenți/luptători ISIS printre refugiați? Tre’ să fii prost să crezi că nu. Avem de-a face cu un grup care are, cel puțin declarativ, scopul înlocuirii civilizației vestice cu cea islamică și care a amenințat cu atentate în inima Europei. Nu mai demult de o lună de zile am fost la mai puțin de un minut și trei oameni extrem de curajoși de a redenumi Thalysul în “trenul groazei”. Pe de altă parte este extrem de improbabil ca varianta susținută de extremiști unde 90% dintre refugiați ar fi bărbați (video-urile din gara din Budapesta au arătat un procent mult mai mare de femei și de copii) iar puhoiul actual ar fi, de fapt, orchestrat chiar de ISIS ca să își ducă agenți operativi în Europa (mult mai simplu ar fi să’și insereze agenții în mijlocul lui, pentru a putea fi camuflați de restul refugiaților). Cu toate astea, una dintre părți îi dă înainte orbește cu ISIS-ul și cu catralioanele de bărbați, iar cealaltă trece complet sub tăcere posibilitatea de a avea măcar 2% agenți infiltrați. De ce? Nu ajută agenda politică, d’aia.

Sunt acești oameni refugiați sau migranți economici? Felul în care funcționează “refugierea” ne spune că odată ce au reușit să părăsească zona de conflict și s’au pus sub autoritatea unuia dintre statele învecinate Siriei, în clipa aceea sunt refugiați. Singurele motive valide pentru care nu pot fi refugiați în Turcia, Liban, Iordan sau Egipt ar fi dacă aceste tări ar susține unul dintre cele două forțe de care fug oamenii. Dar cum nici una dintre aceste țări nu’l susține pe Assad și nici nu sunt aliate cu ISIS în vre’un fel, refugiații, dacă mai apoi părăsesc aceste țări în afara bazelor unui acord umanitar pentru preluarea lor, se cheamă că devin imigranți ilegali.

Noi, românii, și în general est-europenii care au trebuit să stea cel puțin o vreme pe la gardurile Europei de Vest, ar trebui să știm cel mai bine diferența dintre refugiați și migranți economici, iar drama asta umană, cu siguranță provocată de interese politice (nu se ridică 5 oameni în același timp ca să plece în aceeași direcție, darămite câteva zeci de mii) nu mai are nici o legătură cu “refugierea”.

De fapt, cel mai tragic lucru este că expune câteva dintre problemele structurale ale Europei (și în extensie ale lumii întregi) de astăzi:

  1. Multiculturalismul este un eșec răsunător, și va rămîne un eșec atîta timp cât în cel puțin una dintre culturile care participă la el nu funcționează conceptele de toleranță și de egalitate (iar aceste lipsuri nu sunt evidente doar în cultura musulmană, sunt aprig de evidente și în cultura ortodoxă).
  2. E o lipsă profundă de viziune în politica UE și în politica lumii în general. Politicienii de astăzi nu mai sunt altceva decât niște birocrați dependenți de putere, legați cu lanțuri de propriile scaune ca de niște perfuzii, incapabili de a ieși din tiparele în care au fost încorsetați. Nu mai există conducători, doar sclavii unor directive de mult date, prost înțelese și răstălmăcite după fiecare oportunitate. E un lucru extrem de periculos și de tragic că singurii care par capabili să implementeze o viziune în politica lumii sunt extremiștii și fanaticii religioși. Ultima oară când populismul a ieșit la suprafața lumii ne-am pricopsit cu un Hitler și cu un Stalin… E oare logic să sperăm că acum ne va da altă calitate de oameni?
  3. Vestul Europei rămîne incapabil să condamne comunismul și implicit socialismul, ba chiar mai mult, trăiește cu credința că se poate implementa socialismul pașnic fără ca acesta să degenereze în comunism, acest lucru extinzînd încet, dar sigur, riftul dintre ei și Europa de Est, unde s’a putut simți întreaga pestilență a comunismului, iar printr’un asemenea rift cine știe ce demoni pot ieși la suprafață.
  4. Începînd cu 7 ianuarie anul acesta am tot așteptat din partea musulmanilor moderați să aud o condamnare clară a extremismului violent comis în numele lui Allah, am tot așteptat să aud despre o reformare a cultului musulman, să aud o poziție oficială luată împotriva acelor percepte moștenite din fundamentalismul a ceea ce noi creștinii numim Vechiul Testament și care ne îndeamnă pe toți să’i masacrăm pe toți necredincioșii. Aștept, încă…
  5. Nu mai există adevăr, nu mai există voci care să raporteze adevărul, există doar puncte de vedere, și mai rău este că în lipsa adevărului nu mai există respect pentru adevăr. Nu mai contează că suntem mințiți și din stînga și din dreapta, cu siguranță partea pe care o susținem noi a mințit mai puțin, sau chiar, a mințit justificat.

E un sentiment de care nu pot scăpa… Acela că timpul ce ne-a rămas înainte de un eveniment cataclismic, e pe terminate.

Revenind la o analiză mai rece a evenimentelor, este un fapt indisputabil că un număr considerabil de refugiați Sirieni a părăsit taberele din Turcia și a întrat în Uniunea Europeană. Cine are de câștigat de pe urma acestui lucru și cine a avut oportunitatea de a’i influența pe acești oameni?

Rusia pare să puncteze pe toate planurile. O mare putere militară, cu un lider autocrat (unul din puținii capabili să implementeze o viziune), pusă la colț de sancțiunile UE vizavi de “problema ucraineană”, are tot interesul să obțină o “justificare” în fața comunității internaționale să intervină în războiul civil din Siria de partea lui Assad. Turcia, la rîndul său, mulțumită nevoii lui Erdogan de a decapita armata și implicit serviciile de contraspionaj, este un tărîm deschis pentru agenții operativi ai țărilor ce au un interes ca problema siriană să ajungă integrată în micul dejun al “europenilor”. Cât de greu ar fi, si improbabil, ca un număr de agenți ruși, recrutați din Azerbaijan, Afghanistan sau chiar Siria, să infiltreze taberele de refugiați de pe teritoriul Turciei și să pună la cale acest exod în masă? Mai mult cu Rusia intrată oficial în conflict armat cu ISIS în condițiile în care următorul ciclu electoral aduce la suprafață în Europa o serie de elemente extremiste anti-musulmane, oare cât va dura pînă când poziția oficialâ a UE față de Rusia începe să se schimbe?

Israelul este de asemnea un stat în gravă scădere de popularitate în mainstream-ul european. De asemenea, e un stat ce posedă resursele de spionaj necesare pentru dizlocarea unei asemenea mase de populație. O revitalizare a sentimentului anti-musulman în Europa, nu poate decât să fie benefică pentru Israel, și cu SUA devenită, recent, un aliat cel puțin imprevizibil sub administrația Obama, e normal să caute să’și apropie ceva din “bătrînul continent”.

Absolut toate statele din UE au parte de beneficii indirecte ca urmare a escaladărilor tensiunilor dintre populația rezidentă și influxul de musulmani. Declanșarea unui val de violențe este benefic în primul rând pentru administrațiile țărilor afectate, pentru că le dă ocazia să întărească regimul polițienesc. Să nu uităm că Europa este mult în urma SUA în privința scorului libertăților pe care le poate lua cetățenilor săi. Aici nu a existat un “Patriot Act” și nu s’au făcut nenumărate addendumuri la acesta în interesul religiei securității naționale. Privind din acest punct de vedere avem și o explicație pentru care serviciile secrete ale statelor din UE permit acest flux de refugiați să continue

Atîta vreme cât nu ne interesează adevărul, atâta vreme cât ne lăsăm conduși de răspunsuri viscerale cauzate de știri create special să producă aceste răspunsuri, atîta vreme cât suntem dispuși să ne compromitem voit integritatea pentru orice scop, nisipul se va scurge prin clepsidră spre un deznodămînt inevitabil…

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

I’ve tried as hard as possible to not react in any way to the numerous assaults I’ve been subjected to over the past weeks regarding the migrants/refugees issue that has dominated the mass media landscape. The reason why I chose to keep neutrality over this matter was the obvious lack of truly neutral sources that would only deliver the facts without editorialising the contents. All that’s passed before my eyes either came from one of the sides of the barricade or the other. We were either dealing with an organised muslim invasion or with an unprecedented humanitarian issue. It was either the funeral rites of white christian Europe, or heart melting stories about human desperation, about our brethren whose fate had befallen them. I’ve seen frightening videos with executions where men were burned alive (not 100% certain of their truth, but they did seem pretty real), I have seen, from the other side, images of dead children posed for maximum effect, drowned in the same Mediterranean water that I was relaxing in not even two months ago. I have seen news dating back to January, being promoted now as having any sort of relevance to current wave of refugees, I have discovered all of a sudden that numerous blog commentators (other blogs, not this one) and Facebook posters are living in close proximity to centres that process migrants whom, in theory, hadn’t even reached the countries from which these “reports” came and I also found it very interesting how everyone knew someone who faces some kind of trouble with the muslim migrants. I have seen stories from the other side that claimed ISIS had been created and funded by Israel, with the Americans and the Europeans in tow, having no interest to end the civil war because they’re selling weapons to all sides and now they’re turning these refugees away like some goddamned nazis. It all came to a ridiculous climax when I have seen the same video clip used by both sides to promote opposite messages. On one hand we had the unjustly treated Syrian refugees who were on a hunger strike on the platforms of Budapest’s train station because the trains to Austria had been cancelled, while on the other hand, we had those animals, making a mockery of all of us and especially of their own children, who spat on the Hungarian police and threw the water and bread they had been given to the ground… Who’s right and who’s wrong?

The answer is both sides and neither. They both contain valid particles but they both miss the mark completely because neither is capable of asking and especially answering the tough questions that plague their own interpretation of the facts. And, unfortunately, no one is able to reach down to the core of the problem and to bring it to light. That’s the curse of our age where news no longer report the facts but must promote a political agenda (it’d be worth once to conduct a study of the correlation between the increase of inheritance tax in the US and the downfall of the great news agencies, but that’s sadly only a tangential subject nowadays).

After all, what are we facing? Is there a refugee wave or not? The images can’t lie and the overflowing platform of the Keleti station seems to indicate at least a momentary surge of refugees. The question that should be asked is: why have they come all at once, all of a sudden and after so long? Why was there only one big push (there are no more news of people coming ashore in Greece anymore)? Why are there only a few countries targeted by these “refugees” (Germany, Austria, Sweden, The UK)? After all, the second they stepped on European soil they got away from the threat of ISIS and from Assad’s terrorist regime. The politicians in power aren’t allowed to ask these questions because they’d be immediately torn to pieces by the angry leftists for showing lack of compassion to “our brothers in need” and god forbid some fascism or nazism tag ever stick to Merkel’s face because Germany’s extremely itchy about that (taking about rope in the hangman’s lobby) and all the water of the Rhine won’t manage to wash it away. As a result we get, instead, idiot politicians talking in cretin soundbites (the prime minister of Finland comes to mind) and who can’t afford to coldly analyse a situation.

Is it possible that we have ISIS agents/fighters among the refugees? You’d have to be an idiot to think there aren’t any. This is a group that, at least declaratively, is standing for replacement of the western civilisation by islam and that has threatened terrorist attacks in the heart of Europe. No farther than a month ago we were just under a minute and three brave men away from renaming the Thalys into the Blood Train. On the other hand, it’s extremely unlikely that the extremist backed point of view where over 90% of the people are men (the Budapest videos have shown a much larger number of women and children than the 10% implied) and the actual surge would be, in fact, organised and orchestrated by ISIS itself in order to infiltrate Europe (it’s be much simpler and less costly for them to just insert their agents in the middle of a natural wave where they’d be harder to be discovered) is true. Nevertheless one side is beating the ISIS drum and pushing the stories about the gazillion men that are flowing over the border, while the other is completely dismissing the possibility that at least around 2% of the “refugees” might be ISIS operatives. Why is that? Because it doesn’t help push the agenda, that why.

Are these people refugees or economic migrants? The way “refugeeing” works, it tells us that once they left the conflict zone and have submitted themselves to the authority of one of Syria’s neighbours, that’s the moment that they become refugees. The only possible valid reasons why they can’t be refugees in Turkey, Lebanon, Jordan or Egypt would be if these countries were actually supporting one of the two causes that these people are fleeing from. But since neither of the above states are supporting Assad nor are they allied with ISIS in any way, the refugees, should they leave these countries without the protection of a humanitarian aid accord they become illegal immigrants.

Us Romanians, and Eastern Europeans in general, who had been forced to spend some time around the fences of Western Europe looking in, should know best about the difference between refugees and economic migrants, and this human drama that is certainly incited to promote a political agenda (you normally can’t find five people to get up at once and go in the same direction, let alone tens of thousands) has absolutely nothing to do with “refugeeing”.

Actually, the most tragic thing about this drama is that it exposes some of Europe’s (and the entire world’s) structural deficiencies:

  1. Multiculturalism is a resounding failure and will remain such a failure as long as at least one of the cultures involved doesn’t digest the concepts of tolerance and equality (and these drawbacks aren’t symptoms of only the islamic culture, but of Christian Orthodoxy as well).
  2. There is a profound lack of vision on the EU political scene and the world’s in general. Today’s politicians are nothing more than power addicted bureaucrats, chained to their own seats like perfusions, incapable of breaking the moulds that have been set for them. There are no leaders anymore, just slaves to directives issued long ago, poorly understood and misinterpreted with every opportunistic venture that presented itself. It’s an extremely dangerous and tragic thing that the only ones who seem capable of implementing a political vision are extremists and religious fanatics. The last time populism became mainstream we were left with Hitler and Stalin… Is there any logic to hoping that this time we’ll get a different breed of people?
  3. Western Europe remains incapable of condemning communism and, implicitly, socialism, furthermore, they live with the belief that they can implement a peaceful socialism without having it degenerate into communism, and this slowly but surely extends the rift between them and Eastern Europe, where the entire pestilence of communism was experienced. And who knows what demons might come to light through such a rift?
  4. Starting on January 7th this year I’ve been waiting from moderate muslims to hear a loud condemnation of violent extremism done in the name of Allah, I’ve been waiting to hear of a reform within islam, to hear of an official stance taken agains those precepts inherited from what us christians call The Old Testament and that command that we massacre all non-believers. I’ll keep waiting…
  5. There is no truth. There are no voices left to speak the truth. There are just points of view. What’s worse is that, in the absence of truth, there is no more respect for the truth. It doesn’t matter that we get lied to from left and right, one thing’s sure, the side that we support has certainly lied the least, or even, was justified in lying.

There’s a feeling I just can’t shake… That the time we have left before a cataclysmic event is running out.

Coming back to a cooler perspective, it’s indisputable that a considerable number of Syrian refugees has left en masse the Turkish camps and entered the EU. Who gains from this and who had the opportunity of helping it happen?

Russia seems to score high in all categories. A great military power, starring an autocratic leader (one of the few left capable to implement a vision), cornered by the EU economic sanctions regarding the “Ukraine problem”, has all the interest in the world to get valid justification in front of the international community for entering the civil war on Assad’s side. Turkey, on the other hand, thanks to Erdogan’s need to behead the army and implicitly the intelligence services, is now an open field for the operative agents of the countries that have a vested interest that the Syrian problem get’s integrated in the Europeans’ breakfast routines. How hard would there be, or how unlikely even, for a number of Russian agents, recruited from Azerbaijan, Afghanistan or even Syria to infiltrate the Turkish refugee compounds and organise this mass exodus? Furthermore, with Russia fighting against ISIS and the next electoral cycle bringing up all kinds of anti-muslim parties all over Europe, how long before the EU-s official attitude towards Russia begins to shift?

Israel is also a state that’s in a public approval free-fall within the European mainstream. It’s also a state that has the intelligence resources to put together the dislodging of such a mass population. A resurrection of anti-islam all over Europe can only benefit Israel and, with the US having recently become an unpredictable ally under the Obama administration, nothing would be more timely that looking for some support from the “old world”.

Absolutely all of the EU states have an indirect benefit from tensions escalating between the native population and the muslim immigrants. Triggering a wave of violence across the board is is beneficial first of all to the national administrations because it gives them an excuse for more strict laws. Let’s not forget that Europe is way behind “Big Brother US” with regards to the civil liberties of its citizens. There was no Patriot Act here to which there could be made countless addendums in the interest of the religion of “national security”. Looking at it this way, we get the explanation why the intelligence services of the EU states allowed this to take place and stand for it continuing.

As long as we don’t care about the truth, as long as we allow ourselves to be ruled by visceral responses caused by “news” specifically designed to produce these responses, as long as we can willingly compromise our integrity if the purpose (price) is right, the grains of sand will keep flowing through the hourglass bringing us ever closer to an unavoidable conclusion…

Despre bani și câteva numere

N’aveam ce face deunăzi și m’am apucat să măsor, în joacă, ce procent din banii unui angajat obișnuit din România se duce înapoi la stat. Am ajuns la un procent înfiorător și exact la fel de înfiorător este și procentul din bani pe care îi folosește efectiv pentru el.

bani-lei-publimedia-shutterstock

Pentru început, dacă ne raportăm la salariul net, costul pentru companie reprezintă aproximativ dublul acestuia. Pentru un angajat, 50% din bani compania îi plătește la stat, iar 50% îi pune în contul angajatului. Din cei 50%, cam o cincime din banii cheltuiți se întorc înapoi la stat prin intermediul TVA. Deci încă 10% se duc la stat, mai rămîn doar 40% de cheltuit efectiv.

Să presupunem o cheltuială simplă. Mergem la supermarket să luăm o sticlă de cola. Sticla a fost produsă de o companie. În prețul pe care producătorul ‘l-a cerut supermarketului, sunt acoperite două componente, costul de producție și marja de profit. În costul de producție sunt costuri fixe legate de amortizarea mijloacelor fixe, și a chiriilor, dar pentru a simplifica calculul, le vom ignora ca fiind prea mici. Restul costurilor de producție le reprezintă costul cu materiile prime, din care 20% se duc la stat (TVA) (sunt conștient că acum la produsele pentru consum uman și animal această taxă e mult mai mică, vre’o 8,25%) și costurile de personal, din care știm deja că 50% se duc la stat. Din marja de profit, de obicei partea semnificativ mai mică dintre cele două componente ale prețului, 16% se duc la stat.

Sticla de cola ajunge în supermarket printr’un transportator. Acest transportator are și el costuri, și trebuie să facă și el un profit. 16% din profit se duce la stat. Costurile de personal, 50% se duc și ele la stat. Ignorăm taxele de drum gen rovignetă sau taxe ale autorităților locale pentru vehicule de tonaj, și ne concentrăm pe benzină. Mai bine de 50% din prețul benzinei de la pompă îl reprezintă taxe către stat (TVA + accize + impozit pe profitul companiei petrolifere + 50% din costurile cu personalul).

Prețul producătorului plus prețul transportatorului reprezintă pentru supermarket costul de achiziție și acesta se reflectă într’o componentă fixă a prețului de raft. Mai departe sunt costurile cu personalul (50% dintre ele se duc la stat) plus marja de profit (16% se duc la stat). Luînd conservativ prețul produsului astfel defalcat și extrăgând contribuțiile către stat de la toate nivelurile, putem estima că aproximativ 40-50% din prețul de raft (fără TVA) al unei sticle de cola se întoarce la stat. Deci din cei 40% bani de care dispune un angajat obișnuit pentru cheltuială, cam jumătate se întorc la stat. Asta înseamnă că din banii pe care îi mișcă un angajat obișnuit în economie, 20% se duc în consumul propriu și 80% se duc la stat.

Un sclav de pe plantație pierdea 100% din venituri în favoarea stăpînului. Un sclav modern, dintr’o multinațională, pierde cam 80%. Cu toate acestea situația este net favorabilă acum față de atunci, în condițiile în care sclavul își poate folosi doar 20% din venituri pentru sine. Oare ce impact ar avea asupra progresului economic și al bunăstării mondiale, dacă acest procent ar fi ceva mai mare, dublu poate? Chestia asta se întîmplă în România, unde avem totuși un nivel de taxare foarte mic (16% venit, 16% profit), în vest unde taxele sunt mult mai mari, procentul pe care’l mai folosește sclavul din propriul venit este mult mai mic.

Cu toate acestea statul, oricare ar fi el, se plînge mereu că n’are bani și că ar trebui să crească taxele. E de-a dreptul ridicol.

Alte câteva constatări ce derivă din cele de mai sus:

  1. Dacă statul s’ar retrage din economie, mîine, dacă ‘și-ar înceta împovărarea acesteia adică, absolut toate prețurile ar scădea la jumate, dar toți agenții economici ar face aceiași bani.
  2. O scădere a prețurilor per total cu 50% înseamnă o dublare a puterii de cumpărare a salariilor nete actuale. Absolut toți salariații ar avea de două ori mai mulți bani în termeni reali.
  3. S’ar putea justifica, în acest context o reducere a salariilor nete cu pînă la 50% fapt ce ar antrena o nouă ieftinire prin scăderea costurilor de producție. Practic acest ciclu s’ar putea repeta, angjații și patronii împărțind beneficiile în mod egal pînă la atingerea unui nou punct de echilibru. Acest punct este mai jos de 30% din prețurile actuale.
  4. Eliberate de inflația de cost introdusă de stat, prețurile ar putea deveni mai sensibile la legea cererii și a ofertei dictate de piața liberă și ar putea aduce profit mult mai mare pentru producători.
  5. În condițiile de mai sus, antreprenoriatul devine o opțiune mult mai atrăgătoare decât astăzi, avînd ca rezultat implicarea mai multor oameni în economie și, implicit crearea de noi slujbe. Șomajul ar putea fi eliminat în câteva luni de ajustare economică.
  6. Macroeconomia a fost unul dintre cele mai proaste cursuri pe care le-am făcut în facultate.
Categorii:Economice Etichete: