Prima pagină > Politice > Politice 2016

Politice 2016

alegeri-2014-sectie-vot-stampila-copy-700x420

Am fost destul de detașat de politica din România, dar cum vin totuși niște alegeri duminică și cum blogul ăsta e încă în viață, nu pot să scap ocazia să le comentez, mai ales că de ceva vreme mă tot lupt cu eterna dilemă a cetățeanului turmentat: “eu cu cine votez?”.

În primul rînd, deși știe toată lumea (cred) merită menționată schimbarea făcută în legea electorală și revenirea la votul pe liste. O părere generală despre ce cred eu vizavi de organizrea parlamentului actual găsiți în acest articol (…ăla cu 300..), dar cum pe mine oricum nu m’ascultă nimeni ne-am întors la un sistem pur centralizat de votare în mijlocul unei campanii de descentralizare a statului. Aparența descentralizării este totuși dată de faptul că există încă deputați și senatori de județ și de faptul că fiecare partid pune câte o listă diferită de candidați în fiecare județ ceea ce înseamnă că fix partea cea mai stupidă a sistemului “uninominal” precedent (aia cu “redistribuirea”) va continua și în acest sistem, singura diferență va fi că numărul de parlamentari rezultat va fi determinat înainte de alegeri.

Pînă la ora actuală doar două sondaje au văzut lumina zilei și amîndouă îmi par cu destule probleme de credibilitate.

Primul a fost un sondaj KANTAR cerut de USR care dă următoarele procente:
PSD – 40%
USR – 19%
PNL – 18%
ALDE – 7%
PMP – 7%
UDMR – 3%
PRU – 3%
ANR – 2%

Sondajul ăsta are câteva găuri admise: e exclus pe cei care nu au o opțiune sigură și ‘i-a exclus pe cei care au spus că “probabil” vor merge la vot (în loc de “sigur”); și cel puțin o gaură neadmisă: scorul USR. Invenția lui Nicușor Dan a strîns 20% în bucurești, dar să crezi că acest partid inventat “peste noapte” poate strînge 20% național trebuie să ai o capacitate foarte mare pentru a te îmbăta cu apă rece.

Al doilea sondaj a fost cel de la AVANGARDE și acesta a dat următoarele rezultate:
PSD – 43%
PNL – 27%
USR – 8%
ALDE – 6%
PMP – 5%
UDMR – 5%
PRU – 3%
ANR – 1%
PRM 1%

Acest sondaj are marja de eroare de 3,1 și cred că e mult mai corect în prevederea rezultatelor, dar nu cred în „optimismul” său al unui PSD la peste 40% (înainte de eliminarea partidelor ce nu fac pragul). Spun asta pentru că eu cred că vom avea cam același electorat de la localele din primăvară și dacă e să ne uităm la procentele de la aceste alegeri (primărie – consiliu local – consiliu județean) rezultatele (centralizate) au fost după cum urmează:

PSD% 34,83 – 33,64 – 37,85
PNL% 31,49 – 29,60 – 31,93
ALDE% 5,73 – 6,52 – 9,31
Candidați independenți (include Nicușor Dan)% 5,71 – 0 – 0
UDMR% ?? – 4,66 – 5,33
PMP% ?? – 4,30 – 4,27

Eu cred că rezultatele vor fi în jurul acelorași valori și întrebările vor fi: ajung PMP-ul, USR-ul și UDMR-ul în parlament sau nu? Probabil că vor ajunge toate trei.

Acum c’am stabilit cam ce o să iasă din urne, întrebarea care mai rămîne este ce să bag eu în urne. Anul acesta am ales o strategie diferită de alți ani și anume să selectez prin eliminare.

PSD – la ei pe site aflăm că unul dintre lucrurile care “îi reprezintă” este impozitul progresiv. Cartonaș roșu și eliminare. Ca unul dintre cei ce plătesc taxe statului român ca un mic antreprenor ce sunt, deja am senzația că îi plătesc mult mai mult decât trag folos și mult mai mult decât merită, și nu am de gând să susțin un partid care propune să’mi crească mie taxele direct și discriminant.

PNL – trecând prin lista candidaților propuși de PNL prin diferite județe (pentru că votul contează la nivel național) ‘mi-am dat seama că nu pot să votez pentru un partid care’i are pe listă pe Cezar Preda, pe Roberta Anastase, pe Sulfina Barbu sau pe Anca Boagiu. Sunt sigur că mai sunt și alte cozi de topor PD-iste pe liste pe care nu le-am observat dar fie și numai unul dintre numele de mai sus și ar fi fost de ajuns. Cartonaș roșu și eliminare.

ALDE – erau cât pe ce să’mi fure votul dar am reușit să le găsesc lista candidaților la nivel național și dacă la Tudor Pendiuc le-am dat galben, atunci când am dat de Liliana Mincă pe listele lor le-am dat și lor cartonaș roșu și eliminare.

USR – pe ei ‘i-am eliminat direct de la lista pentru București unde Nicușor Dan e cap de listă. Motivul pentru care sunt necruțător cu Nicușor Dan este că el însuși ‘mi-a cerut să’l țin la alte standarde față de cum îi țin pe politicienii obișnuiți și faptul că acum se comportă ca un politician dornic să’și transforme capitalul de imagine într’un upgrade de poziție, de salariu și de privilegii în loc să demonstreze cât de mult îl preocupă situația Bucureștiului încăput acum pe mîinile “demonicei și incompetentei” (după părerea lor) Firea. Orașul care ‘l-a mișcat să iasă din apatia politică în primul rând, a încăput acum pe mîna unui primar pe care Nicușor și ai lui ‘l-au pictat ca pe dracu’n pielea goală, și împotriva căruia are ocazia să facă opoziție democratică în consiliul local, dintr’odată nu mai valorează decât un pîrț în vînt pentru vajnicul cavaler alb și pentru cohorta lui de zeloți. Dacă încă nu v’ați prins că ipocrizia și duplicitarismul sunt lucrurile care mă enervează cel mai mult pe lume, cumpărați o vocală sau recitiți conținutul blogului. Și pentru că nu vreau să scap ocazia (fiind probabil singura în care voi comenta USR-ul) să mă adresez “colegilor” mei de generație aflați în limbă după USR, fiind acum deja la al treilea candidat/partid anti-sistem după aventurile Cernea și M10 fără să’și dea seama că sunt înțărcuiți ca oile exact ca pătura electorală de care rîdeau acum 4 ani c’au votat PPDD-ul: deschideți, bă, ochii!!!!! Încă doi candidați de pe listele USR care merită un pic de atenție sunt Cristian Ghinea – un fost președinte de fundație/ONG care are în total 6 angajați, peste 50 de contributori media (printre care și ilustrul tovarăș Mixich – ăla care transpira de deontologie atunci când trăgea brașoave cum că Băsescu intra peste el în studio din senin și fără invitație) și având Fundația Soroș listată pe primul loc la finanțatori, iar proiectele ONG-ului atît în desfășurare cât și cele din trecut adună câteva milioane de euro lejer – și Oana Bîzgan, pancartistă la manifestațiile de după Colectiv și membră în consiliile de administrație a Societății Naționale a Sării și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate – are fata bani de luat de la stat cu lopata – asta fără să comentăm cu suspiciune cum e ea și’n consiliul de administrație al DaeWoo Heavy Industries Mangalia, lăsăm pe alții să jurnalisticizeze, poate are Tolontan vre’o cinci minute libere… Oameni noi pentru timpuri noi, punem de’o schimbare și, de fapt, scoatem în față eșalonul doi.

UDMR – următorii pe listă, cei care au obținut votul meu în trecut atunci când dintr’un motiv sau altul n’am putut să pun ștampila pe PNL, iau un mare cartonaș roșu pentru vor să’ aleagă pe Cseke Atilla. Cine e el? Ia căutați’l voi pe wikipedia să vedeți cum se laudă pentru cele 67 de spitale închise sub mandatul lui ca ministru al sănătății. Chiar cred că se poate face un caz cum mai puțină lume a murit de mîna Robertei Anastase decât de mîna porcului ăstuia. Un cartonaș roșu cât un spital județean pentru UDMR.

PMP – ???? Să zicem că pun la o parte toate sentimentele negre și diferendele pe care le-am avut cu Băsescu și cu acoliții lui de-a lungul vremii. Avem un fost președinte al României care candidează pentru o poziție de senator. După ce a avut cea mai înaltă funcție din stat pe mînă zece ani de zile și parlament și guvern de coloratură proprie cel puțin 5 ani din cei 10, consideră că mai are ceva de terminat sau de făcut în politică. Dacă vreți să înțelegeți de unde vine critica și în ce companie selectă s’a pus cu mînuța lui chioru’ vă invit să citiți acest articol.

PRM – nu votez cu PRM-ul.

PRU – nu votez cu PRM-ul.

Da, nu e o greșeală ortografică mai sus.

Și atunci? Mai rămîn candidații independenți. Dintre ei, trei ies în evidență pentru mine: Elena Udrea, Teodor Paleologu și Remus Cernea.

Elena Udrea – nu votez oamenii lui Băsescu. Și nici ștoarfele lui. Chiar dacă nu le mai folosește în mod curent. Indiferent de câtă religiozitate bagă pe țeavă (sau mai bine zis cu atît mai mult).

Teodor Paleologu – datorează cel puțin trei mea culpa și o grămadă de cenușă turnată în cap înainte de a putea discuta cu el, cu atît mai puțin de a’l împuternici să mă reprezinte. Ca mențiune surpinzătoare la această categorie, Adrian Papahagi (pe persoană fizică) a admis să’și facă un mea culpa atunci când ‘l-am provocat la așa ceva pe Facebook, ceea ce îmi arată mult mai multă responsabilitate decât am văzut de la Paleologu.

Remus Cernea – este candidatul care s’ar putea să’mi fure votul la aceste alegeri. Candidat pe ultima poziție din buletinul de vot, prin eliminare am ajuns la el. Unul dintre motivele pentru care am să’l votez este că, deși nu sunt de acord cu aproape nici una dintre luările lui de poziție vizavi de protecția animalelor, de căsătoriile între parteneri de același sex și alte năzdrăvănii din astea, cred că e totuși util să avem o voce în parlament care măcar să vorbească despre așa ceva. Și da, sunt perfect conștient că dacă se aleg Sorosiștii lui Nicușor Dan, e posibil să avem un partid întreg care o să mestece subiecte din astea, prefer să’mi asum riscul și să dau un vot pentru pluritatea opiniilor decât unul pe considerente ideologice. La senat probabil că am să votez ANR-ul, tocmai pentru a balansa punctele de vedere ale lui Cernea. Raționalizare ieftină? Peut-être. Dar cealaltă alternativă este să’mi anulez votul și parcă totuși, în felul ăsta descris mai sus, ‘i-aș găsi o utilitate mai mare.

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: