Arhiva

Archive for ianuarie 2016

Ultimul an / The Final Year – Bilingv (RO/EN)

ianuarie 6, 2016 6 comentarii

Scroll down for English version -vvvvvvv

Când eram mic, una dintre cărțile mele preferate era „O poveste de crăciun” de Charles Dickens. Aveam pe vremea aceea (pe la 7-10 ani) ca un fel de ritual să citesc cartea cel puțin odată între moș Nicolae și ajunul crăciunului. Unul dintre lucrile care m’au marcat din acea carte, însă, nu are nici o legătură cu sărbătoarea ivernală, ci cu anul morții. Există o tradiție prin popor, una care nu prea are legătură cu identitatea națională, care spune despre un om ce’și schimbă brusc comportamentul, că ar fi intrat în anul morții. Se spune că pe de o parte se mai îndulcește la comportament încercând parcă să facă pace cu cei din viața lui, și pe de altă parte că își permite mai multe răsfățuri cu sine. În cartea în sine sunt două astfel de cazuri. Primul este tatăl lui Scrooge care apare menționat în episodul crăciunului trecut în care Scrooge este luat de la școală de către sora lui, aceasta făcând referire la o schimbare de comportament a tatălui lor. Cel de al doilea episod este Scrooge însuși căruia îi este prezentată propria moarte de către spiritul crăciunului viitor. Acest lucru ne dă de înțeles că Scrooge mai are un singur an de trăit, iar schimbarea de comportament ce survine în urma nopții vizitelor lui Marley și a celor trei spirite, cade sub egida aceleiași paradigme a „intrării în anul morții”.

Bineînțeles că, în realitate, acest fenomen nu poate fi demonstrat sau măcar studiat științific, iar din punct de vedere logic nu poate fi decât o aberație statistică. Chiar și așa, este destul de împămîntenit în cultură încât să aibă parte de un bias pozitiv de percepție ori de câte ori se petrece.

Ei bine, de data aceasta, schimbăm un pic retroactivitatea observării fenomenului, și am să anunț cu această ocazie că anul acesta este ultimul an în care mai scriu la acest blog. Realitatea înconjurătoare s’a schimbat într’atît, sau măcar percepția mea despre ea, de la momentul primei postări, astfel încât motivele pentru care am deschis acest blog au devenit depășite. S’a vrut la vremea respectivă o sursă de informație pentru cei neinformați. Am descoperit pe parcurs că lumea tinde să respingă orice informație care contravine propriei percepții despre lume și despre sine. Am încercat să’l convertesc mai apoi într’o unealtă a raționalului menită să taie mrejele propagandistice care ne-au fost servite pe post de știri și să aducă un pic de lumină pe terenul de joc. Am constatat că rațiunea a fost respinsă din aceleași motive pentru care au fost respinse și informațiile de mai sus. Din punct de vedere politic angajamentul meu s’a încheiat în 2014 atunci când am recunoscut, în fine, că România, în sine, a eșuat din punct de vedere politic, în 2012, iar acest lucru nu s’a petrecut din cauza clasei politice, ci din cauza propriilor cetățeni care ne-au ucis speranțele tuturor, în mod democratic, c’așa le-a fost lor mai comod psihologic.

Nu în ultimul rând, contribuțiile mele la blog se vor opri după acest an pentru că mă simt din ce în ce mai departe de orice urmă de public consumator de online. Se spune că publicul îl crești/formezi/loializezi și abia apoi te apuci să discuți subiectele interesante. Asta e o strategie de comunicare specifică unei caste în care nu mă regăsesc. Am crezut că simplul adevăr va fi de ajuns să mențină interesul unora (iar pentru cei care chiar au rezonat cu această idee nu am decât respect și apreciere) însă ‘mi-e din ce în ce mai evident că aceștia sunt din ce în ce mai puțini într’o mare de oameni care întîi verifică dimensiunea unui articol și abia apoi se hotărăsc dacă să’l citească sau nu, sau de oameni care au chef mai degrabă de rețete de mîncare sau de poze cu animale decât să’și stimuleze neuronii cu ceva.

În final, ca să răspund și la ultima întrebare nepusă, anunț finalul cu un an înainte și nu închid pur și simplu, pentru că vreau să mă păcălesc pe mine însumi să scriu și despre acele câteva subiecte vizavi de care simt că mai am ceva de spus și care nu ‘și-au găsit pînă acum drumul spre lumină, fie din cauza unor circumstanțe nepotrivite, fie din cauza proprie’mi lipse de motivație. Urmează un an extrem de aleator, dar, sper eu, măcar pe atât de profund.

–––––––––––––––––––––––-

When I was a little boy, one of my favourite books used to be “A Christmas Carol” by Charles Dickens. I used to have in those days (around 7 or 10 years old) like a ritual to read that book at least once every year between Saint Nick’s Day (December 6th) and Christmas Eve. One of the things that truly left their mark on me from this book is something that doesn’t have anything to do with the winter holidays, but rather with the year of one’s death. There’s some common wisdom spread among the everyday folk that a man who undergoes a sudden change of behaviour has entered their final year of life. It’s said that on one hand they become more patient and conciliatory as though they’re trying to make their peace with as many people as possible and, on the other hand, that they become more self-indulgent. In the book, there are two instances of this happening. The first is Scrooge’s father whose change of behaviour is mentioned in the Christmas Past episode when Scrooge is picked up from boarding school by his younger sister. The second is Scrooge himself, whose own death is revealed by the spirit of Christmas Future. This implies that Scrooge only has one year left to live, and his change of behaviour that occurs following the night of his visitations by Marley and the three spirits, also falls under the same paradigm of “one entering the year of their death”.

Of course, in real life, this phenomenon can’t be proven or even investigated scientifically, and from a logical standpoint it can’t be anything more than a statistical anomaly. Even so, its dissemination in the common culture is to such a degree that the event carries an enormous positive perception bias every time it occurs.

On this occasion however, we are going to mess a little with its retroactive nature and announce it in advance that this will be the last year of my writing on this blog. The surrounding reality has changed to such an extend, or at least my perception of it has changed, since the time of the opening post that the reasons for which this blog was born have become obsolete. I wanted it to be, at the time, a source of information for those that are less informed. I have discovered along the way that people tend to reject any kind of information that goes against their own perceptions of the world and of themselves. I have tried then to convert it into a tool of reason meant to cut away the curtains of propaganda that had been laid upon all of our eyes under the guise of mainstream news and to bring some light to the playing field. I discovered that reason was rejected for the same cause as the undesired information before it. My political engagement ended in 2014 when I finally admitted to myself that Romania had failed politically since 2012 and that this didn’t happen due to some fault of the politicians, but rather thanks to its own citizens who had put out the hope for everybody, in a democratic fashion, for their own psychological comfort.

Last but not least, my contributions to this blog will cease after this year has passed because I feel more and more distanced from any sort of online public. It is said that you grow/form/make loyal your own public from scrap and only when you have reached critical mass do you really begin to tackle the important subjects. That’s a communication strategy specific to a certain caste that I do not find myself among. I believed that the naked truth would be enough to keep one’s interest (and for those that it has, I only have respect and appreciation) but it has become increasingly evident that such people are a rarity in a sea of their fellows who first check the length of an article before they decide to read it or not, or who would rather read about culinary recipes or would rather look at animal photos, than to actually engage their neurones with some real thought.

Finally, in order to address the last unasked question, I am announcing the end an year in advance and not just closing up shop because I want to trick myself into writing about those stories that I have kept putting away for another time, and that I feel still need to get out there, but could never find the right set of circumstances or the proper motivating mindset to write about. An extremely random year is about to follow, I can only hope, it will be equally as profound.

Categorii:Personale Etichete: