Prima pagină > Diverse, Personale > De ce nu’i am eu la inimă pe „bicicliști”

De ce nu’i am eu la inimă pe „bicicliști”

Mai întâi să definim bine termenii. E vorba de ipocriții ăia care fac scandal că n’au pe unde să se dea pe două roți de acasă pînă la serviciu, deși dac’ar avea pe unde, mai mult de 2-3 luni din an nu s’ar da. De ce? Pentru că în București mai și plouă, mai și ninge, mai și vin zile cu 30 de grade la umbră, iar la serviciu nu poți să vii și să puți ca un animal de la zoo, și vestiare și dușuri nu sunt decât pe la spitale, nicidecum în fermele corporatiste în care se tormentează ei. E vorba de ăia care au mereu senzația că au dreptul la orice în trafic, inclusiv să taie un bulevard aglomerat de 3 benzi, de pe prima pe ultima că au chef să facă la stînga și au dat din mînă așa că, coaie șoferii, tre’ să le permită, lasă că e zonă de 70 și ei de abia se tîrăsc cu 20 la oră. E vorba de ăia care, dublează abilitatea de a merge pe bicicletă cu spiritul cel mai românesc de a fi cât mai ego-centric posibil și dacă, doamne ferește, le sugerezi că mai există și un alt mod de a privi lucrurile, cum ar fi să faci stânga în zonele cu trafic aglomerat pe la trecerile de pietoni, te umplu de rahat și afurisenii din cap pînă în picioare înainte să apuci a’ți termina propoziția.

De ce m’am enervat pe ei acum? Din nou? Pentru că în vremea asta ASR Principele Nicolae, s’a implicat într’un proiect pe bicicletă pentru a strînge fonduri pentru Asociația Curtea Veche, fonduri dedicate cumpărării de cărți pentru copii și donarea lor în comunitățile sărace din țară. Este, dacă vreți, o formă evoluată de a combate analfabetismul la copii. Partenerul său de fundraising este nimeni altul decât Alex Ciocan, poate cea mai importantă personalitate a ciclismului românesc de după 1989, cu aproximatix 30 de titluri de campion național și 60 de podiumuri, participări în competiții internaționale și naționale printre care și 15 tururi ale României, de asemenea este expertul rezident pentru Eurosport România atunci când au de transmis orice eveniment ciclist.

Proiectul lor de a populariza cauza copiilor săraci ce nu au acces la cărți presupune realizarea unui mare raid ciclist pe o distanță de aproximativ 1000 de kilometri, între 23 Aprilie și 3 Mai, cu plecare din Sighetul Marmației și sosire la Constanța. Pe lângă o cauză nobilă, și o aventură demnă de visele umede ale oricărui ciclist, implicarea lui Alex Ciocan în eveniment ar fi trebuit să asigure un impact serios în conștiința comună a “bicicliștilor”.  Cu toate acestea, deși evenimentul este pe drum, cicliștii amatori care să însoțească, măcar parțial plutonul, nu prea dau pe dinafară. Hai să zicem că, pe prima etapă Sighet-Dej, nu suntem în bazinul geografic al “bicicliștilor”, dar să fiu al naibii dacă nu pun pariu că nici la etapa de joi 30 Aprilie, Sinaia-București, nu au să dea pe dinafară cu susținerea.

De ce spun asta? Pentru că lăsînd la o parte suportul în natură, cel mai ușor le era la îndemînă să facă o donație. Astăzi, 24 Aprilie, pagina de fundraiser a ASR Principele Nicolae anunța că s’au strîns 4120 de RON (de presupus că majoritatea au venit de la oameni ce se definesc mai întâi ca monarhiști), în vreme ce pagina de fundraiser a lui Alex Ciocan se lăuda cu numai 10 RON (de presupus că au venit de la o persoană care se definește mai întîi ca ciclist).

ASR Principele Nicolae

AC

În acest răstimp, “Prima Evadare” a încheiat fazele de Pre Sale, Early Registration și Registration și mai acceptă participanți doar contra costurilor de 90 de RON, 100 RON sau 140 de RON (pentru o familie întreagă). Sunt sigur că pe 10 Mai (ce ironic aleasă ziua!) o să avem cu toții facebookul invadat cu poze de la eveniment în care o să avem prilejul să vedem sutele de “bicicliști” cum se calcă pe pinioane pe un drumeag de țară.

Băh, “biciclistule”, data viitoare când îți tragi jegării pe cur și te admiri în oglindă cu casca pe cap și tricoul “de echipă” pentru care ai plătit un preț în euro, gândește-te că șoferul care te ignoră în trafic te tratează cu același dezinteres cu care tratezi și tu copii ăștia care ar fi atinși de efectele campaniei “Cărțile copilăriei”. Dar știu, e greu de tot să’i ceri empatie bizonului, e un mușchi pe care nu’l flexează des, ei la “biciclism” lucrează mult gluetus maximus așa că e normal să’i doară’n cur de restul.

Anunțuri
Categorii:Diverse, Personale Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: