Arhiva

Archive for aprilie 2015

De ce nu’i am eu la inimă pe „bicicliști”

Mai întâi să definim bine termenii. E vorba de ipocriții ăia care fac scandal că n’au pe unde să se dea pe două roți de acasă pînă la serviciu, deși dac’ar avea pe unde, mai mult de 2-3 luni din an nu s’ar da. De ce? Pentru că în București mai și plouă, mai și ninge, mai și vin zile cu 30 de grade la umbră, iar la serviciu nu poți să vii și să puți ca un animal de la zoo, și vestiare și dușuri nu sunt decât pe la spitale, nicidecum în fermele corporatiste în care se tormentează ei. E vorba de ăia care au mereu senzația că au dreptul la orice în trafic, inclusiv să taie un bulevard aglomerat de 3 benzi, de pe prima pe ultima că au chef să facă la stînga și au dat din mînă așa că, coaie șoferii, tre’ să le permită, lasă că e zonă de 70 și ei de abia se tîrăsc cu 20 la oră. E vorba de ăia care, dublează abilitatea de a merge pe bicicletă cu spiritul cel mai românesc de a fi cât mai ego-centric posibil și dacă, doamne ferește, le sugerezi că mai există și un alt mod de a privi lucrurile, cum ar fi să faci stânga în zonele cu trafic aglomerat pe la trecerile de pietoni, te umplu de rahat și afurisenii din cap pînă în picioare înainte să apuci a’ți termina propoziția.

De ce m’am enervat pe ei acum? Din nou? Pentru că în vremea asta ASR Principele Nicolae, s’a implicat într’un proiect pe bicicletă pentru a strînge fonduri pentru Asociația Curtea Veche, fonduri dedicate cumpărării de cărți pentru copii și donarea lor în comunitățile sărace din țară. Este, dacă vreți, o formă evoluată de a combate analfabetismul la copii. Partenerul său de fundraising este nimeni altul decât Alex Ciocan, poate cea mai importantă personalitate a ciclismului românesc de după 1989, cu aproximatix 30 de titluri de campion național și 60 de podiumuri, participări în competiții internaționale și naționale printre care și 15 tururi ale României, de asemenea este expertul rezident pentru Eurosport România atunci când au de transmis orice eveniment ciclist.

Proiectul lor de a populariza cauza copiilor săraci ce nu au acces la cărți presupune realizarea unui mare raid ciclist pe o distanță de aproximativ 1000 de kilometri, între 23 Aprilie și 3 Mai, cu plecare din Sighetul Marmației și sosire la Constanța. Pe lângă o cauză nobilă, și o aventură demnă de visele umede ale oricărui ciclist, implicarea lui Alex Ciocan în eveniment ar fi trebuit să asigure un impact serios în conștiința comună a “bicicliștilor”.  Cu toate acestea, deși evenimentul este pe drum, cicliștii amatori care să însoțească, măcar parțial plutonul, nu prea dau pe dinafară. Hai să zicem că, pe prima etapă Sighet-Dej, nu suntem în bazinul geografic al “bicicliștilor”, dar să fiu al naibii dacă nu pun pariu că nici la etapa de joi 30 Aprilie, Sinaia-București, nu au să dea pe dinafară cu susținerea.

De ce spun asta? Pentru că lăsînd la o parte suportul în natură, cel mai ușor le era la îndemînă să facă o donație. Astăzi, 24 Aprilie, pagina de fundraiser a ASR Principele Nicolae anunța că s’au strîns 4120 de RON (de presupus că majoritatea au venit de la oameni ce se definesc mai întâi ca monarhiști), în vreme ce pagina de fundraiser a lui Alex Ciocan se lăuda cu numai 10 RON (de presupus că au venit de la o persoană care se definește mai întîi ca ciclist).

ASR Principele Nicolae

AC

În acest răstimp, “Prima Evadare” a încheiat fazele de Pre Sale, Early Registration și Registration și mai acceptă participanți doar contra costurilor de 90 de RON, 100 RON sau 140 de RON (pentru o familie întreagă). Sunt sigur că pe 10 Mai (ce ironic aleasă ziua!) o să avem cu toții facebookul invadat cu poze de la eveniment în care o să avem prilejul să vedem sutele de “bicicliști” cum se calcă pe pinioane pe un drumeag de țară.

Băh, “biciclistule”, data viitoare când îți tragi jegării pe cur și te admiri în oglindă cu casca pe cap și tricoul “de echipă” pentru care ai plătit un preț în euro, gândește-te că șoferul care te ignoră în trafic te tratează cu același dezinteres cu care tratezi și tu copii ăștia care ar fi atinși de efectele campaniei “Cărțile copilăriei”. Dar știu, e greu de tot să’i ceri empatie bizonului, e un mușchi pe care nu’l flexează des, ei la “biciclism” lucrează mult gluetus maximus așa că e normal să’i doară’n cur de restul.

Categorii:Diverse, Personale Etichete:, ,

Problemele și soluțiile Bucureștilor (partea I)

Cum a venit primăvara și s’au dezmorțit muștele, am văzut că au început să facă gălăgie și “părțile interesate” de bunăstarea bucureștenilor. Tovarășul Ștefan “din suflet pentru suflet” Florescu s’a gândit ce bine ar fi să pună de-o plimbare în jurul Parcului (în eternă reconstrucție) Drumul Taberei cu câteva sute de amețiți. Mai face și el o petiție că’i la modă, mai dă și el un interviu la TV, poate se potrivește cu Rareș care dă drumul parcului și poate să vîndă povestea cum că el ‘l-ar fi forțat pe primar să deschidă parcul. Că deh, asta este esența politcii din România: mitul lui Harap Alb, care în fruntea maselor indignate, forțează statul să… ceva. Faptul că pentru mulți politica încă se calculează în termeni atît de viscerali spune multe vizavi de îndobitocirea poporului ăsta proiectată de comuniști și menținută, dacă nu cumva chiar perfectată, de majoritatea covârșitoare a politicienilor de după 1989. De asemenea merită reținut, că statul însuși a ajuns să joace rolul chiaburilor asupritori pe care proletariatul revoltat trebuie să’i pună la muncă. E o viziune îngrozitoare, și, dacă cumva nu pricepeți de ce, înseamnă că sunteți mai degrabă parte a problemei decât a soluției.

Nedorind să fie dat uitării așa ușor, tovarășul Nicușor “n’am nici un interes să fiu consilier, doar primar general” Dan ‘și-a oferit serviciile cui altcuiva decât DNA-ului. Pe sistemul, unde e puterea azi? La DNA. Buun! Hai să turnăm și noi un pic, poate își mai aduce amintea lumea de noi, și poate ne lipim și noi de un pic de putere.

2015 este un an de poziționare pentru campaniile din 2016. În primăvară alegeri pentru locale, în toamnă pentru parlament. Dacă aveți cumva impresia că doar ce am terminat o tură de alegeri, nu greșiți, dar deh, românului îi place cu alegeri, are de recuperat după 40 în care pe politic ‘l-a durut în cur fără perdea de dorințele poporului, acuma măcar se duce să ștampileze. Oricum politicienii practică aceleași jocuri mizerabile ca cele de dinainte de ’89, clasa politică fiind incapabilă să se reformeze și căzînd pradă aceleiași avarități pe care o resimțeam din plin și în perioada comunistă. Dacă am fi fost regat în loc de republică, măcar o tură de alegeri am fi putut să evităm, dar majoritarilor le place prea mult să se bălăcească în gunoaiele lăsate de sovietici ca să ceară așa ceva. Ei au treburi mai importante, gen parcuri și mafii imobiliare. Din punctul ăsta de vedere, vajnicul popor român se comportă ca un doctor idiot care, în loc să trateze un cancer, se apucă și tratează fiecare simptom în parte. Rezultatul va fi același.

Problemele Bucureștiului sunt simple, dar sunt fundamentale, iar încăpățînarea cu care s’au abținut de la a-le rezolva toate recoltele de primari din 1990 încoace, mă face să cred că mai degrabă e vorba de rea intenție decât de incompetență. Și mai mult mă face să cred că orice alt primar va veni în locul lui Oprescu (dacă va veni, că nu’i nimic sigur) nu va face decât să perpetueze lungul șir de măsuri iresponsabile. În 2012, pregătind un articol despre campania electorală de la locale, am ajuns la concluzia că Bucureștiul are 4 probleme mari și late. Dintre acestea, două erau unice pentru București, încă una fiind comună tuturor orașelor din țara asta, iar calaltă fiind endemică României întregi. Dacă aș fi scris vre’un articol în 2008, aș fi picat pe aceleași patru probleme. La fel și în 2004. Foarte probabil, la fel ar fi fost cazul și în 2000.

Cele 4 probleme sunt: înghesuiala, parcările, câinii vagabonzi și lipsa de educație. Remarc astăzi cu plăcere că, deși sunt sigur că tangențial, cel puțin în perimetrul pe care îl frecventez eu din Sectorul 6, câinii vagabonzi au cam dispărut. Țin minte cum în 2013 am citit ceva prin presă despre niște contre cu Vier Pfoten ale primăriei, dar adevărul este că dacă s’a făcut într’adevăr ceva pentru eliminarea acestei probleme, este un lucru extrem de bun. Cu toate acestea, dintre cele 4 probleme fundamentale, este cea care se putea rezolva cel mai ușor, de fapt rezolvarea sa a tot fost amînată de fripturiștii de la ONG-uri care au tot căpușat banii statului vreme de două decenii în vreme ce câinii vagabonzi împînziseră tot orașul și pe care, probabil, ultima schimbare de regim ‘i-a prins în offside și au rămas fără nici un prieten pe interior.

Această problemă a câinilor vagabonzi o consider îmbunătățită, dar ne trebuiesc cel puțin 4-5 ani consecutivi de absență a patrupedelor de la vedere înainte de a putea declara un caz închis. De asemenea, merită remarcat că, dintre cele 4 probleme, aceasta era cea mai superficială, iar rezolvarea a fost una în spiritul obișnuit al acțiunilor administrative: “să se taie”. Din păcate nici una dintre celelalte probleme nu se pretează la o asemenea rezolvare.

Tur electoral după tur electoral ne sunt aruncate aceleași petarde de către toți candidații, piste pentru biciliști, zone pietonale, parcuri IT, rezervații naturale, străpungeri, centură, pasarele, reabilitări termice ale blocurilor. Dar astea nu sunt nimic altceva decât bagatele; motive de cheltuit bani din buget și de fraierit fraieri pentru voturile lor.

În părțile următoare voi analiza cele două probleme unice Bucureștiului, pe cea endemică țării (e vorba de lipsa de educație) am s’o las la o parte pentru că nu primăria (deși școlile generale sunt în jurisdicția sa) sau consiliul general o pot ataca. Este un subiect extrem de lung așa că: va urma…

Categorii:Bucuresti Etichete:, ,