Prima pagină > Politice > Cum mermelim și noi legea electorală și una-două idei despre democrație

Cum mermelim și noi legea electorală și una-două idei despre democrație

Am mai spus-o în repetate rînduri că nu sunt un fan al dreptului de vot universal așa cum este el înțeles astăzi. Am argumentat chiar, în trecut, că aproape orice sistem “democratic” republican în care nu există o contrapondere pentru vot mai mult ca sigur va ajunge la dictatură sau la tiranie. Ultima noastră constituție legitimă prevedea, odată cu introducerea votului universal, pe lîngă existența arbitrului implicit oferit de regalitate, funcția senatorilor “de drept” care era ocupată de mari personalități, membrii ai cultelor, precum și funcția senatorilor ce erau aleși de consilii locale, de camere profesionale și de cele patru universități din țară, era tocmai de a impune o contrapondere votului “neinformat”, ușor predispus la manipulare.

Astăzi, ne facem că am renunțat la orice fel de contrapondere, ba chiar, unii visează și înlăturarea pragului electoral, dar, de fapt, ne complacem într’o situație plină de ipocrizie. Cred că nu e prima dată când am afirmat că am o problemă personală cu ipocrizia, iar în cazul de față am să mă și justific. Dacă statuăm că votul trebuie să fie universal, individual și egal în putere între oameni, atunci nu avem voie să impunem nici un fel de constrîngere vizavi de acțiunea de vot și mai ales față de motivațiile pe care o persoană le are pentru a vota. Îmi dau seama că ceea ce am spus sună complet contrar cursului obișnuit al articolelor mele, doar că aici nu vreau să pictez imaginea pe care o consider eu cea mai bună pentru sistemul electoral, ci vreau să elimin din sistemul actual orice urmă de ipocrizie și de jumătate de măsură. Deci, cu excepțiile situațiilor în care un om votează sub influența șantajului sau a amenințărilor criminale, fapte ce sunt incriminatorii în sine pentru cel ce le comite și nu pentru votant, nu ar trebui ca nimeni și nimic să fie exclus de pe lista motivelor pe care le au votanții.

Cu ce e mai nobil, mai integru sau mai moral cel care votează cu un anumit partid pentru că va obține avantaje financiare din partea aparatului administrativ sau executiv dominat de acel partid, față de cel care votează cu un partid pentru un kil de ulei, o găleată și două pungi de zahăr. Principiul, în sine, e același. Și cu ce e de condamnat un angajat la societatea LIRTRAC care avea toate lucrările de infrastructură cu PMB pînă în 2004 că a votat cu PSD-ul la locale în 2004 ca să’și păstreze jobul? În acest mic studiu de caz, în 2004, PD+PNL a câștigat consiliul PMB, moment în care, surpriză mare, PMB a început să lucreze din greu cu STRACO și s’a făcut că uită de plățile pe care le mai avea de făcut către LIRTRAC. Efectul a fost că în 2009 LIRTRAC a intrat în faliment și evident că toți angajații ‘și-au pierdut serviciul.

De ce nu eliminăm de la capitolul “fraudă electorală” cumpărarea de voturi? În fond, pentru aproape toată lumea, la asta se reduce alegerea. Oamenii care muncesc, care fac bani, vor o guvernare “de dreapta” care să scadă cheltuielile și povara fiscală astfel încât să le rămînă mai mult în cont. Bugetarii și pensionarii, vor o guvernare de stînga care să crească cheltuielile bugetare ca să le pună lor mai mulți bani în cont. Șmecherașii care au afaceri cu statul votează astfel încât să stea cunoscuții lor pe post, iar lor să le vină bani în cont, în continuare. Printre ăștia mai ființează și amețiții care votează ideologic, sau după antipatii sau simpatii personale. Eu nu sunt printre ei. La prezidențiale am votat împotriva lui Ponta pentru că sunt sigur că, odată cu instaurarea unui PSD pe toată linia, în maxim 2 ani, mie, personal, îmi va crește impozitul și nu vreau să văd asta întîmplîndu-se.

Care este marele șmen ce se poate produce prin liberalizarea “cumpărării” voturilor? Să zicem că un partid/grup de interese vrea să schimbe sensul unui vot la nivel național. Pentru asta, în funcție de etapa în care se desfășoară votul are nevoie de 1 sau 2 milioane de voturi cumpărate pentru a arunca în aer echilibrul de pe scena politică. Să zicem că se oferă 50 de lei, bine țintiți către persoanele foarte sărace, pentru fiecare vot și să presupunem prin absurd că fiecare din persoanele abordate își execută misiunea. Costul total al operațiunii ar fi de 50 sau 100 de milioane de lei adică între 11 și 23 de milioane de euro (aproximativ). E un cost destul de prohibitiv, zic eu, ca să descalifice pe micii găinari de la o asemenea afacere, dar desigur că n’ar fi imposibil de realizat. Ba chiar, deși ar prezenta mai puține garanții de îndeplinire, el poate fi realizat și acum! E evident că, la un nivel local, costurile ar fi ceva mai mici, fapt ce ar face mai probabilă o asemenea coalizare la locale, dar în afară de București unde PMB învîrte milioane de euro la buget, unde altundeva s’ar mai face banii necesari rentabilizării unei asemenea “investiții”? Faptul rămîne însă că între tranzacționarea directă a votului și acordarea votului pe motive “economice”, principiul este același și este evident permis de felul în care definim frauda electorală astăzi.

Să’l cauționăm pe cel care votează pentru un interes financiar indirect cum am definit mai sus, dar să’l condamnăm pe cel care ar face-o pentru o bancnotă de 50 de lei este echivalent cu situația în care, avînd doi violatori, unul cu penisul de 4 centimetri și altul cu organul de 17 centimetri, să’l achităm pe ăla cu puța mică și să ne facem că n’a făcut nici un deranj.

Care e legătura cu realitatea a poveștilor de mai sus? Păi dacă ne-am relaxa cu toții în privința fraudei electorale, ar dispare și poveștile cu declarațiile pe proprie răspundere, ar putea fi introdus și votul prin corespondență fără nici un fel de restricție. Și cum am împiedica votul multiplu în acest caz? Simplu. Prin scanarea la intrarea în secția de vot a cărții de identitate a fiecărui alegător, prelevarea CNP-ului și a numelui printr’un soft automatic și trimiterea într’o bază de date centralizată. Întîmplarea face că lucrez într’un domeniu care are de’a face cu date centralizate și baze de date partajate între multe țări (România, Turcia, Germania, Ucraina, Rusia, Ungaria și în curînd Spania și Italia) iar un softuleț cum am descris mai sus se poate pune pe picioare în maxim 3 luni de zile cu costuri mult mai mici decât banii pe care îi pișă DNA-ul după fiecare rundă de alegeri alergând după voturile multiple.

Personal aș vrea să văd votul restrîns printr-un test de aptitudini cognitive care să te califice sau nu pentru vot sau măcar reintroducerea funcției de senator de drept în parlamentul României pentru unii membri ai academiei române, pentru foștii președinți ai țării, pentru foștii președinți ai senatului, pentru senatorii care au strîns la curea mai mult de 5 mandate în același colegiu (sau dacă am transforma camera senatului din una electivă în una doar compusă din senatori de drept, pentru deputații cu 7 mandate consecutive în același colegiu) pentru câștigătorii români ai premiului Nobel, indiferent de categorie, și pentru cetățenii români decorați fie cu ordinul Steaua României în grad de colan (la ora actuală Mugur Isărescu), fie cu ordinul Carol I în grad de comandor, fie cu oricare din ele. Și pe lîngă asta, tare aș vrea să văd implementat sistemul de prevenire al votului multiplu descris mai sus, împreună cu votul prin corespondență.

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: