Prima pagină > Politice > Iohannis (nu) convinge

Iohannis (nu) convinge

De când sunt alegeri prezidențiale în România, este prima ocazie în care n’am o opțiune clară. Am avut o opțiune pe care n’aveam nici o problemă s’o susțin și s’o argumentez, dar a dispărut înainte de începerea campaniei. Partidul al cărui susținător ardent am fost în ultimii 14 ani are astăzi un candidat față de care am mari rezerve. Probabil că am să’l votez totuși pe Klaus Iohannis în ambele tururi de scrutin, dar n’am s’o fac nici cu inima ușoară și nici cu destulă convingere încât să’i îndemn și pe alții să’l voteze.

Lucrurile bune care se pot spune despre Iohannis sunt: faptul că atît Ponta, cât și Băsescu, cât și Udrea, cât și Macovei îl critică și’i sunt împotrivă (un fel de “dușmanul dușmanilor mei ‘mi-e prieten”), un parcurs excelent în funcția de primar al Sibiului, destul de ferit de scandaluri (facem excepție aberația ANI în care agenția lu’ Macovei a ajuns să interpreteze legea împotriva însuși scopului său doar pentru a’l scoate pe Iohannis din cursă) și în care a reușit să ridice imaginea orașului Sibiu dintr’o coșmelie dărăpănată, la niște standarde de capitală culturală europeană (personal, am vizitat Sibiul în acea perioadă de două ori și am rămas plăcut impresionat de oraș, lucru ce nu ‘l-am putut spune despre Timișoara sau despre Craiova). Un alt lucru pe care’l apreciez la Iohannis este atenția acestuia pentru propriul discurs. Deși nu este pe prima scenă politică de multă vreme, incluzînd aici și apariția meteorică din 2009, Iohannis își alege cuvintele cu multă grijă și pozițiile pe care le-a exprimat public au reușit, pînă acum, să nu se contrazică, lucru greu de afirmat despre orice alt politician român (inclusiv despre Crin Antonescu). De asemenea, felul în care abordează Iohannis problemele în campanie, în conferințe de presă sau în discursuri este unul din care transpar practicalitate și compasiune. Din păcate aici se încheie lista de plusuri a lui Klaus Iohannis, în ceea ce mă privește.

O lungă listă de minusuri este deschisă de personajele cu care își face campanie Iohannis. Ok, dacă pe Vasile Blaga, deși nu’mi place deloc, îl înțeleg că este braț la braț cu Iohannis, prezența lui fiind necesară pentru mobilizarea vechilor PD-iști din teritoriu, consider că ar fi fost mai înțelept din partea lui Iohannis dacă nu s’ar fi afișat cu restul scursurilor din PD cum ar fi Cezar Preda, Roberta Anastase, Anca Boagiu sau Mihai Răzvan Ungureanu, ca să enumăr doar câteva. Știu, și înțeleg, că fuziunea s’a făcut rapid și fără nici un fel de condiții vizavi despre aparițiile publice ale unor membri sau ale altora, și că principalul scop al fuziunii a reprezentat-o comasarea celor două bazine electorale, dar Iohannis ar trebui să umble cu mai multă grijă prin teritoriu sau se va trezi votat doar de PD-iști în timp ce majoritatea votanților PNL vor avea prea multă greață să pună ștampila pe prietenul și giratul celor de mai sus.

O a doua coordonată a poveștii cu Mihai Răzvan-Ungureanu presupune posibilitatea schimbării guvernului, cumva, după alegerile câștigate de Iohannis. Felul în care se ține cu coada sus, MRU, mă face să cred că are șanse să aterizeze în postura de prim-ministru desemnat, lucru care nu’mi pică deloc bine la stomac și asta n’are nici o legătură cu masa de prînz de ieri. Păi ce facem, frate? Il luăm iar pe Unguent la Palatul Victoria? După ce a fost unul din cele două guverne din istoria României care au refuzat să pună în aplicare deciziile CCR? Celălălalt guvern, e guvernul Boc; asta ca să ne’nțelegem în ce companie selectă se scaldă MRU. Problema evidentă a subțierii cadrelor din PNL (noul și vechiul, micul și marele) este că, la ora actuală, nu mai e nici un nume cu veleități de prim ministru în tot partidul. Pe cine naiba să punem acolo, dacă nu e rost de MRU? Antonescu n’are structură de premier. Predoiu, Blaga? Câââââââh! Orban? Doar dacă ne era dor de stilul și priceperea lui Vodcăroiu. Vosganian? Nu știu de ce, dar nu ‘mi-l imaginez premier, deși îl vreau neapărat în următorul guvern. Poate facem vre’o glumă cu Stolojan, ca să ne distrăm cu toții… În atari condiții, scenariul cu MRU pare din ce în ce mai posibil, dar cu nimic mai agreabil decât înainte.

Pe lîngă toate acestea, un alt minus puternic, îl reprezintă lipsa de expunere pe care a avut-o Klaus Iohannis în arena publică. Nu știm aproape nimic despre el, în afară de slujba pe care o deține la Sibiu, și trecutul de președinte al FDGR. Iohannis a intrat pe scenă ca o mutare surpriză a lui Crin Antonescu în 2009 și a revenit cu concursul aceluiași Antonescu în 2012 când a abandonat, în final, neutralitatea politică pentru a se înscrie în PNL. Ei bine, acest background al lui Iohannis, nu a reușit să’i confere o imagine “fresh”, ci, mai degrabă una “dubioasă” de om care ar avea ceva de ascuns, iar strategia sa de comunicare nu’l ajută atunci când, în loc să îmbrățișeze o ocazie ca asta în care ar fi putut să comunice o multitudine de lucruri despre el simplu și rapid pe teme care ar fi avut impact direct cu electoratul, s’a prosternat la formă în loc să treacă direct la fond (între noi fie vorba, Antonescu ar fi trecut orice test de acest tip cu brio, deși cred că ‘i-ar fi fost al naibii de greu să se limiteze la DA/NU). În absența unor comentarii ale lui Iohannis, ajungem să ne întrebăm: o fi făcut brokeraj de copii? O fi făcut o avere ilicită, convertită apoi în imobiliare? Probabil că nu e dracul atît de negru, și adevărul e pe undeva la mijloc. În 1996, proful meu de meditații scotea 100.000 lei pe ședință (matematică, 5 copii) ceea ce’l putea duce lejer la un venit suplimentar de 3600 USD pe an. Dacă la Iohannis, și el, și nevastă-sa dădeau meditații în același ritm, puteau strînge o sumă frumușică în prima parte a anilor ’90. Desigur că nu știu dacă’și puteau cumpăra atîtea apartamente câte au declarat ei, chiar dacă în Sibiu prețurile erau mult mai jos decât în București (apropo, nu mai tîrziu de 1999, am fost martor la cum s’au vîndut aproape o jumătate de hectar intravilan cu 100.000.000 de Lei ) și că tot evaziune fiscală s’ar fi chemat. Dar, chiar și așa, rămîn un milion de semne de întrebare. În momentul în care, în 2004, lumea ‘l-a preferat pe Băsescu lui Năstase, tovarășul reprezenta, în destulă măsură, o cantitate cunoscută, astfel încât nu a fost greu să’l alegem și să’l girăm. Iohannis este, însă, în mare măsură, un mister și asta face din munca celor care încearcă să’i convingă pe alții sa’l voteze o sarcină mult mai dificilă decât ar trebui să fie.

Nici campania vizuală a lui Iohannis nu salvează situația. Sigur că “România lucrului bine făcut” e un concept destul de atractiv și nici pe departe exclusiv cu “România bunului simț”, dar ipostazele din care Iohannis ne privește de pe afișele de campanie sunt pur și simplu deplorabile. Ok, am să fiu de acord că aceste afișe sunt un punct în plus față de afișele curvei Udrea care pe lîngă faptul că își arogă complet mincinos o grămadă de merite, are grijă să pozeze în așa fel încât să se vadă fusta mini și să inducă în subconștientul votanților prin alăturarea textelor “Bună Bună” o imagine mult mai apropiată de epitetul meu preferat pentru a o descrie decât de funcția pentru care candidează. Totuși, cumva execuția afișelor lui Iohannis reușește să’și înfrîngă conceptul pentru care au fost create, iar cea mai mare problemă o reprezintă mîinile candidatului. Sunt două motive pentru care, într’o poză ce are scop să vîndă ceva, personajului principal ‘i-se văd mîinile. Prima din ele este pentru a evoca sinceritatea. În studiul limbajului corporal, atunci când interlocutorul nu își ține mîinile la vedere, el emite un semnal că are ceva de ascuns sau că este chiar defensiv astfel încât, cel mai simplu mod de a transmite contrariul (sinceritatea) este de a face contrariul (a ține mîinile la vedere). Cel de al doilea motiv pentru care arăți mîinile unui candidat (de data asta este ceva strict legat de politică) este pentru a induce ideea că “face” ceea ce promite, că este un om de acțiune. Ei bine, cumva, atît de puternic au pus accentul pe mîinile lui Iohannis în realizarea banerelor și a posterelor electorale încât au pierdut din vedere chiar fața candidatului. Nu de puține ori fața lui Iohannis pare mai mică și mai puțin semnificativă decât mîinile lui, și, totuși, noi ne pregătim să alegem un președinte, nu pe întîiul pălmaș al țării.

banner-iohannis-1

De asemenea ridică semne de întrebare felul în care s’a desfășurat ascensiunea lui Iohannis la postul de președinte PNL, precum și la postul de candidat la președinție. Ceva neprevăzut e clar că s’a petrecut între Iohannis și Antonescu după alegerile euro-parlamentare deoarece, unde mai înainte cei doi erau de nedespărțit, ba chiar extrapolînd putem spune că lipsa de considerație acordată lui Iohannis de către Ponta&co ‘l-au făcut pe Antonescu să rupă USL-ul, iar după momentul europarlamentarelor s’a așezat cercul polar peste relația celor doi, culminînd cu declarațiile repetate ale lui Crin Antonescu în care acesta își declara rezervele față de proiectul Iohannis și nu era timid în a’și face publică dezaprobarea candidaturii acestuia la președinție. Sunt mai multe teorii la mijloc, dar înclin să dau credit cum că cea mai posibilă dintre ele este că Iohannis a scurt-circuitat planul lui Antonescu de a fi reconfirmat ca președinte al partidului și candidat la președinție pentru a grăbi fuziunea cu echipa lui Blaga o fuziune care, deși era dorită și de Antonescu, nu s’ar fi putut realiza la fel de repede în condițiile unui PNL încă sub controlul său. Ce se desprinde din asta? Că Iohannis ‘l-a împușcat în spate chiar pe cel ce ‘l-a adus pe prima scenă a politicii și că a făcut-o atît în interesul echipei dar și aducându’și un avantaj imens. Nu e cea mai recomandabilă fișă de caracter pe care am întîlnit-o vre’odata.

În ultimul rând, într’o notă pur personală, am reținut o declarație făcută de Iohannis la începutul campaniei vizavi de subiectul monarhiei în care acesta deși își exprima respectul pentru Casa Regală a României atît pentru prezentul acesteia cât și pentru realizările istorice la care a contribuit, conchidea că subiectul monarhiei pentru România, în ceea ce’l privește este unul închis. De atunci și pînă în prezent, probabil conștient că va avea nevoie și de votul monarhiștilor dacă dorește să ajungă președinte, Iohannis ‘și-a revizuit discursul culminând cu prezentarea într’o întîlnire cu “bloggerii liberali” a celui mai pragmatic calendar pentru revenirea la monarhie pe care ‘l-am văzut. Chiar și așa, Iohannis, nici măcar cu acea ocazie nu s’a pronunțat că ar susține un asemenea demers, ci doar că ‘l-ar iniția.

Cu toate acestea, cel mai probabil, pe 2 Noiembrie am să merg la vot și am să ștampilez candidatul PNL, pentru că vreau să sper că are mai multe bune decât rele, și poate pentru simplul motiv că este singurul candidat cu un discurs aparte, cum nu prea s’a mai văzut în țara asta și dacă toți ceilalți pică în oala “more of the same”, el nu’mi inspiră asta. Dar, dacă vreți să stați acasă, de data asta, n’am să v’o iau în nume de rău.

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: