Prima pagină > Politice > Udrea vs. Macovei (?!)

Udrea vs. Macovei (?!)

Titlul articolului poate părea complet din afara sferei preferințelor mele politice, dar totul a început când la mine pe facebook a apărut un videoclip cu Udrea acompaniat de următoarele comentarii:

FB-Idiots

Dialogul de mai sus ar putea fi amuzant, dacă n’ar fi atît de tragic. Este tragic, cel puțin pentru mine, pentru că’l cunosc pe unul dintre interlocutori și este exact așa cum e descris de primul comentariu: educat și inteligent… Din păcate în cei trei ani în care ‘l-am văzut aproape zi de zi nu ‘mi-am dat seama și că este (în lipsă de un eufemism mai delicat) „certat cu realitatea”. Să spui ceea ce spune el acolo și să nu fi pe lista răspîndacilor plătiți (și vă asigur că nu e) nu suportă nici un alt fel de diagnostic. Probabil că lecția pe care trebuie s’o extrag de aici este să nu mai pun atîta atașament, afecțiune și încredere în unii oameni…

În fond, privind detașat, ce este de fapt acest dialog? Doi băsiști se ceartă vizavi de care curvă ar vrea fiecare dintre ei să’i succeadă tovarășului în funcția de președinte al României…

Unul dintre ei o vrea pe asta:

IMG_3758

IMG_3759

Celălalt pe asta:

20120803-092758.jpg

monica-macovei-noua-republica

Știu, un alt băsist m’a acuzat că imaginile de mai sus nu au nici o legătură cu proiectele Udrea, respectiv Macovei. Sunt două lucruri de reținut aici: primul este că la fel cum unui orb nu ai cum să’i explici culoarea albastră tot așa nici un băsist n’o să priceapă vre’odată relevanța imaginilor de mai sus; al doilea este că ipostazele de mai sus nu pot fi digerabile în contextul în care vorbim de prima funcție în stat indiferent în ce circumstanțe s’au petrecut.

Desigur că nu doar pozele de mai sus mă fac să le descalific pe cele două curve (și am proprietatea termenilor) ci și comportamentul de care au dat dovadă în cursul evoluției lor pe scena politicii. Cum s’ar spune mai prin popor: „le face CV-ul”.

Să începem cu Udrea. ‘Și-a făcut intrarea pe scena politică din partea PNL pe postul de consilier local pentru București, unde se presupune că s’a întîlnit prima oară cu tovarășul Băsescu pe vremea când acesta era primar. Odată cu investirea marinarului la Cotroceni și Udrea e promovată pe postul de consilier prezidențial. Ajunge pe scena mondenă printr’o preferință de a’și etala accesoriile de lux, un lux mult peste salariul de bugetar dar explicabil prin faptul că era măritată cu Dorin Cocoș, un om de afaceri de succes care s’a îmbogățit din afacerile cu statul astăzi fiind subiectul unei anchete penale. Udrea se transferă la PD, din partea cărui partid câștigă un mandat de deputat în 2008. În cadrul PD ajunge să ocupe funcția de președinte a organizației locale București. Odată cu formarea guvernului PD-PSD din 2008 Udrea ajunge Ministru Al Turismului, un minister reînființat pentru prima data din 2004. Din această postură, ajunge responsabilă pentru scandalul cu logo-ul “frunza” în care o sumă considerabilă de bani a fost vărsată unei firme suedeze pentru un logo refolosit care a ajuns “brand de țară” și de asemenea a fost implicată în scandalul care a urmat organizării galei Bute la Romexpo, scandal ce s’a lăsat cu dosar penal pentru corupție. Mai apoi a urmat episodul penibil cu “fana ei”, în care a dat telefon la radio ca să se apere în fața valului de opinie publică negativă după care, odată depistată de “urechea muzicală” a lui Turcescu, a negat că ar fi ea și s’a identificat drept “o fană a ei” după care a închis abrupt conversația. După realegerea tovarășului Băsescu în 2009 și investirea noului guvern Boc cu suport UNPR, Udrea acaparează și Ministerul Dezvoltării Regionale care este comasat cu Ministerul Turismului. În acest fel, ajunge pe mîna ei cel mai “bănos” minister conectat direct la conducta fondurilor europene. În mandatul său, însă, România înregistrează cel mai slab nivel de absorbție al acestor fonduri dintre toate țările UE, datorită numeroaselor dosare frauduloase depuse. În ultima sa zi la acest minister, Udrea alocă 11,5 milioane de Euro bugetului primăriei sectorului 6 din București în speranța că poate asigura fonduri destule pentru campania de realegere a primarului Cristian Poteraș (un cunoscut apropiat al ei care a urmat-o în tranziția de la PNL la PD). Primarul Poteraș, după 8 ani de indolență în care s’a ocupat doar cu renovarea discreționară a unor piețe din sector și cu achiziția sezon după sezon de “mobilier stradal” a pornit renovarea parcului Drumul Taberei și o campanie de reabilitare a 300 de blocuri din acest sector încercând să scurt-circuiteze modelul aplicat de Chiliman în sectorul 1, care a contractat finanțarea europeană multi-anuală pentru reabilitarea blocurilor astfel încât, în anul ce vine se vor reabilita și ultimele blocuri din acest sector. Planul a funcționat doar parțial, Poteraș obținînd cel mai mare scor electoral pentru un primar PD în București, dar nu destul pentru a’și păstra mandatul. Drept rezultat Udrea demisionează din fruntea organizației București. La alegerile legislative Udrea candidează într’un colegiu din Roman, obținînd cel mai mare scor pentru ARD (PD) în condițiile unei campanii în care s’a folosit din plin de propriile fonduri pentru promovare și s’a evidențiat printr’o ceartă la drumul mare cu tatăl contracandidatului în care a reușit să afirme lucruri care sfidau nu numai realitatea dar și orice logică. Candidează împotriva lui Vasile Blaga la congresul PD, dar pierde. După acest moment se retrage din PD și se înscrie în PMP. Este desemnată cu subiect și predicat de Traian Băsescu (care în prealabil s’a implicat în campania PMP pentru europarlamentare) drept moștenitorul său, și din această postură candidează la președinție. Traseismul politic, oportunismul și politicianismul nu’i sunt străine. În nenumărate rânduri a fost surprinsă în ipostaze incompatibile cu funcția de “reprezentant al României în străinătate”, a demonstrat deseori că este în stare de orice pentru un avantaj electoral (de la episodul “mopul și baticul” la episodul “parașuta” la episodul “cârnații”) și a beneficiat, în mod evident, de pe urma relației cu Dorin Cocoș acesta din urmă avînd serioase vulnerabilități în fața DNA, astăzi. Cele trei realizări ca ministru au fost umbrite fie de serioase scandaluri (“frunza”, problema fondurilor europene) fie de dosare penale (“gala Bute”). Ca ministru a fost mediocru, recenziile făcute de foștii sau actualii colegi au fost glorioase atîta vreme cât au avut de tras vre’un avantaj de pe urma ei și extrem de negative odată ce au fost înlăturați de ea din cercul de apropiați. Îmi mențin părerea exprimată mai sus, prin comportamentul politic (a schimbat 3 partide în 10 ani), prin faptul că se folosește de tot arsenalul pentru a obține voturi (fie de propriul aspect fizic, fie prin participarea la felurite evenimente cu mult sub demnitatea pentru care s’a înscris în cursă) Elena Udrea nu este altceva decât o curvă pe care tovarășul Băsescu a ales-o (într’o perfectă ironie și deplin acord cu propria’i imagine) pentru a’i duce mai departe “proiectul politic”.

Madam Macovei, pe cealaltă parte, reprezintă o colecție de “idiosincrazii” (din nou încerc să mă exprim cât mai delicat) care cu greu pot fi ignorate. Pe plan profesional, biografia tovarășei Macovei o anunță în funcția de procuror de pe vremea vechiului regim comunist. Este cunoscut pentru toată lumea, sper, gradul de îndoctrinare la care ajungeau asemenea exponenți ai sistemului. Este, de asemenea de remarcat, că, în primul an de activitate, tînăra Macovei reușește să se transfere de unde fusese repartizată la parchetul Sectorului 1 din București, un transfer ce ridică unele semne de întrebare vizavi de dimensiunule pilelor cu care era înzestrată. În plan imobiliar, părinții tovarășei Macovei s’au mutat într’o casă naționalizată în 1972, după care, aceștia au cumpărat-o de la statul român în 1996, deși moștentoarea proprietarului de drept deschisese deja procesul pentru restituire dar primăria condusă la vremea aceea de Victor Ciorbea nu a ținut cont de acest lucru. În 2002 Tribunalul București dă câștig de cauză moștenitoarei iar Curtea de Apel respinge apelul, astfel cazul ajunge să se judece la ICCJ. Scadența cazului este în septembrie 2005, la 9 luni după ce Macovei ajunsese ministrul justiției. Șeful secției civile a schimbat completul de judecată cu câteva ore înainte de termenul stabilit, motiv pentru care va fi sancționat de CSM. Noul complet dă câștig de cauză chiriașilor favorizînd astfel părinții Monicăi Macovei și, indirect chiar pe ea. Rezoluția CSM prin care s’a spus cu subiect și predicat că Dănuț Cornoiu a “favorizat rezolvarea unei probleme personale ale unei colege” reprezintă mult mai mult decât s’a pronunțat în motivarea sentințelor împotriva lui Adrian Năstase sau Gigi Becali, totuși DNA-ul nu s’a sesizat în nici un fel. Ca urmare a cererii din 2006 a moștenitorilor de drept pentru revizuirea deciziei ICCJ, în 2007 (convenabil după demiterea tovarășei Macovei) ICCJ își anulează decizia și hotărăște retrocedarea imobilului probînd încă o dată că în primul caz s’a petrecut cel puțin un abuz în serviciu, dacă nu cumva un trafic de influență. Din punct de vedere politic, Monica Macovei apare pe scenă odată cu numirea sa din postura de independent cu susținerea PD și a lui Traian Băsescu ca ministru al justiției. Programul de reformă a justiției atît de revendicat de Macovei precum și de puriștii băsiști care o venerează astfel, dacă e să’l iei la bani mărunți, a presupus următoarele componente: înființarea DNA-ului ca entitate autonomă, prin reorganizarea PNA-ul existent pînă atunci, acest fapt avînd ca efect scoaterea procurorilor DNA din subordinea procurorului general devenind un fel de “stat în stat”. Pe lîngă acest lucru, reforma Macovei s’a concretizat prin limitarea mandatelor judecătorilor de la 10 ani la 3 ani fapt care a fost combinat cu extragerea atribuției de numire a judecătorilor și procurorilor de la CSM și punerea sa în mîinile ministerului justiției și ale președintelui. Acest lucru are ca efect practic, subordonarea magistraților față de un ciclu politic și mai ales față de președinte pe mandatul căruia au de trecut cel puțin printr’o reînnoire pe post dacă nu două. Este extrem de pervers faptul că toți trîmbițașii reformei în justiție clamează că tovarășa Macovei a scos justiția de sub influența politicului în condițiile în care a realizat fix contrariul. În 2004, parlamentul deja adoptase o reformă în justiție, un nou cod penal și civil dictat de necesitatea armonizării procedurilor cu cele ale UE, dar Macovei se încăpățînează să nu’l aplice rescriind acest cod pornind tot de la varianta veche și nu de la cea adoptată în 2004. Unul dintre consilierii Monicăi Macovei din acea perioadă este chiar Cristi Dănileț care în 2013 va ataca la CCR însăși legea la crearea căreia a participat pentru motive de neconstituționalitate și va avea câștig de cauză. În 2006 Monica Macovei se remarcă în plenul parlamentului prin respingerea de către acesta a unui proiect de modificare al Codului de Procedură Penală prin care voia să dea dreptul procurorilor de a crea mandate de interceptare fără avizul unui judecător și să permită folosirea acestor interceptări drept probe în cadrul proceselor. Atunci când propunerea este discutată în comisia juridică a senatului, temperamentul tovarășei Macovei își face prima oară apariția aceasta țipînd la membrii comisiei și parăsind intempestiv ședința. Proiectul este respins, dar cicatricile rămîn pe biografia tovarășei Macovei. Tot în 2006 tovarășa Macovei își trece prin parlament modificarile la codul penal printre care se găsește și aceea care urma să elimine dreptul avocaților de a fi prezenți la audierea de către procurori a clienților lor (toată procedura Nestor-Miranda aia de o vedem prin filme cu “you have the right to remain silent…” era de aruncat pe geam în viziunea reformatoarei justiției). În 2007 CCR declară aceste prevederi drept neconstituționale. Pe lîngă statul în stat reprezentat de DNA, Monica Macovei își mai arogă, de data aceasta pe drept, crearea instituției numită ANI. ANI reprezintă o instituție fără corespondent în lumea civilizată, cel mai apropiat “văr” ar fi Comisia McCarthy din anii 50 și ruda apropiată a acesteia Comisia Camerei Reprezentanților Pentru Activități Ne-Americane din aceeași perioadă. ANI, acest stîlp al reformei Macovei reprezintă o entitate care nu se subordonează nici unei entități juridice sau legislative din România, care acționează în investigarea și judecarea activității unor personalități publice, emițînd sentințe fără ca subiectele investigațiilor să aibă dreptul să se apere. Odată compromis de către ANI, un politician nu are altă soluție decât să dea în judecată “sentința” cerînd unui tribunal desființarea sa. Luate la bani mărunți operațiunile Monicăi Macovei în domeniul reformei în justiție au avut ca efect întîrzierea intrării în vigoare a noului cod penal adoptat în 2004 pînă la o dată mult ulterioară aderării noastre la UE, fapt care a dat prilej comisiei europene să creeze un instrument cât se poate de eficient pentru a ne ține în lesă: MCV. Din nou este de remarcat culmea ipocriziei unor personaje ca Băsescu și ca protejata sa Macovei de a aduce vorba de MCV ori de câte ori au nevoie să bată toba despre reforma în justiție când însăși acțiunile lor din perioada 2005-2007 au asigurat apariția MCV-ului!! Odată cu demiterea sa în 2007, Monica Macovei ajunge în parlamentul european aleasă din partea PD-ului. În această calitate m’am intersectat cu ea în avionul către bruxelles, și am putut să fiu martor la o discuție (presupun în contradictoriu) cu colegul de rînd care a degenrat în tipete și urlete și o scenă care m’a fâcut să’mi pun întrebări puternice vizavi de sănătatea mentală a femeii. Isterică este numai unul din atributele ce s’au lipit de atunci de imaginea ei. În calitatea sa de parlamentar european a votat pentru ACTA, iar în 2012, s’a folosit de prestigiul funcției pentru a dezinforma pe oricine o asculta vizavi de evenimentele petrecute în România. Câteva dintre aceste dezinformari au fost declarațiile că Băsescu ar fi fost suspendat împotriva consituției, că noi n’am avea o procedură de suspendare prevăzută în constituție, că ceea ce s’a petrecut în România a fost nici mai mult nici mai puțin decât o lovitură de stat (apropo, cum faci să dai o lovitură de stat fără o forță de represiune și prin proceduri parlamentare?), iar, mai apoi, cum că la referendumul pentru demiterea tovarășului Băsescu s’ar fi fraudat 2.000.000 de voturi. Pînă în prezent s’au demonstrat patru cazuri de vot multiplu și mai sunt investigate încă 4. Cu siguranță departe de numărul pretins de tovarășa Macovei. Noaptea referendumului a găsit’o bucurîndu-se public pe fereastra unei toalete împreună cu junele Neamțu. Tovarășa Macovei nu era, însă, la prima aventură cu Mihai Neamțu susținînd cu toate forțele încercarea acestuia de a pune un nou partid pe picioare sub titulatura Noua Republică. În acest fel Monica Macovei a acționat des împotriva intereselor partidului din care făcea parte – PD – și putem ușor specula că, dacă proiectul Noua Republică ar fi prins aripi, și Monica Macovei ar fi făcut același lucru. Însăși înscrierea în cursa pentru președinție s’a făcut împotriva voinței partidului care își desemnase drept candidat intern pe Cătălin Predoiu. Fiind lipsită de vizibilitate și de o mașinărie politică de partid care să o susțină, Monica Macovei s’a dat în petec în principal în online și pe unde a mai apucat să fie invitată. Astfel se desprind două imense gafe, una în care, nesocotind complet motivația din spatele fenomenului online “Ice Bucket Challenge” făcut pentru a crește nivelul de percepție vizavi de “boala Lou Gherig”, Monica Macovei s’a filmat bălăcind într’o găleată cu apă poze cu Voiculescu și Năstase și povestind camerei cum s’a luptat ea cu corupția în România. Cea de a doua apare într’un interviu cu Adevărul sau cu Gândul online în care, încurajată de pupincurismul reporterului, tovarășa Macovei ajunge să se compare singură cu nimeni altcineva decât cu Nelson Mandela. Oricare dintre cele două episoade luat de unul singur stau mărturie destulă pentru lipsurile din caracterul tovarășei Macovei și în orce țară civilizată ar descalifica-o din cursă. Pe lîngă acestea însă, apetența arătată în cursul carierei politice pentru un stat polițienesc cu nici un pic de respect pentru drepturile individului, capacitatea de a minți fără remușcări în detrimentul țării pe care se presupunea că o reprezintă, precum și eternele oscilări de la poziția partidului din care face parte și căutarea unui alt vehicol pentru a’și susține ideile, o fac pe Monica Macovei o curva debilă care merită cel mult milă și un loc la sanatoriu, nicidecum considerație sau respect. De fapt, cu greu putem găsi pe cineva în istoria României post 1989 care a acționat atît de consecvent împotriva intereselor țării.

Mă văd nevoit să reiterez, un dialog pe facebook în care doi băsiști se ceartă care curvă e mai calificată să’i calce pe urme “marelui cârmaci”. Aș rîde de ei, dacă nu ‘mi-ar veni să plîng.

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: