Prima pagină > Politice > Oamenii politici…

Oamenii politici…

dunce-cap-hat

Politicienii români luați în ansamblul lor sunt eminamente tîmpiți. Desigur că printre ei, câte un individ sau altul, mai are, câteodată, străluciri de moment, dar marea lor masă sunt tîmpiți. Știința bunei guvernări sau a unei administrări locale eficiente nu este deloc (ca să parafrazez un idiom cunoscut) “rocket science”. Ba chiar este al dracului de simplu. Tot ceea ce trebuie să faci este să stai naibii deoparte și să lași economia să se dezvolte natural. Sigur e un pic de nevoie să reglementezi sistemul financiar-bancar, pentru că apropierea atît de constantă a banului are tendința a’i duce pe bancheri în ispită, să asiguri finanțarea poliției, a armatei, a spitalelor și a școlilor, precum și a parlamentului și a aparatului guvernamental, dar pe aici se cam opresc atribuțiile statului. Statul nu e dator să creeze slujbe (nu mă interesează propaganda socialistă), principala sa funcție este să nu le sugrume prin creșteri de taxe și impozite. Ei bine, și privind doar din acest punct de vedere, politicienii români care s’au perindat pe la conducerea țării din 2008 încoace au fost niște dobitoci. De la faimosul impozit forfetar, la tăierea cheltuielilor bugetare cu pensii și salarii (fix locul de care nu aveau voie să se atingă), la creșterea TVA, la condensarea unor taxe și impozite ce a avut ca rezultat o creștere a poverii fiscale, la introducerea accizei cu cântec… Toate aceste măsuri au avut ca rezultat sugrumarea economiei pentru realizarea miticului echilibru macro-economic ce s’a dovedit mai instabil ca o busolă în triunghiul bermudelor. Ceea ce pare să eludeze percepția finanțiștilor guvernului Ponta este că, cum necum, guvernele Boc au avut un boost neașteptat din partea agriculturii care a produs o mică, dar substanțială creștere economică, îndeajuns încât să acopere pierderile provocate de creșterile fiscalității. Vremea însă, n’a ținut cu Ponta nici în 2013 și nici în 2014 și rezultatul se va deconta la anul, fix după modelul Băsescu reales în 2009, iar în 2010 a trecut prăpădul.

Unul din principalele argumente pentru idioțenia politicienilor este felul în care se tot ”dezvoltă” infrastructura României. O rețea funcțională de autostrăzi, să nu mai vorbim de una feroviară, ar avea efectul unei injecții cu steroizi asupra economiei, ar genera o grămadă de venituri impozabile, o grămadă de joburi în construcții (ce guvern se plînge că îi scade șomajul?) plus o grămadă de venituri viitoare din exploatarea și administrarea drumurilor respective. Nu zice nimeni că odată construite aceste mirifice autostrăzi (parcă ministrul proaspăt demisionar ne promitea câteva mii de kilometri pînă în 2016) trebui să ne dăm gratis pe ele. Ok, sunt de acord că în europa civilizată, doar în Franța și’n Italia (cele două găuri negre ale comunismului scăpat dincolo de cortina de fier) se percep taxe pentru autostrăzi, dar chiar și așa, nu mă interesează cât mă costă atîta vreme cât pot să mă dau pe ele. Mie și celor 4.000.000 de români care încă mai produc venituri pentru stat ne este indiferent dacă mai punem vreo 50 de lei peste costul benzinei atîta vreme cât vom putea ajunge de la București la Cluj în 4 ore în loc de 8. E atît de simplu, în aparență, încât te blochezi pur și simplu, neînțelegând de ce nu este cea mai importantă prioritate pentru toți politicienii români (nu doar pentru miniștrii de resort) autostradizarea țării. Fonduri se găsesc la UE, și dacă nu se găsesc acolo, chinezii au de aruncat cu ciotura banii peste tot pe unde apucă, politica lor fiind de a cheltui pentru a’și păstra moneda slabă, fapt ce le asigură avantajul pe piața internațională. Ei bine, în loc să pună osul la dezvoltarea țării, toți politicienii, fără excepție, s’au preocupat cu hîrțogăraia, comandând pe niște sume enorme studii de fezabilitate peste studii de fezabilitate și au negociat și reziliat contracte și câte și mai câte asemenea măsuri care nu au avut ca rezultat decât risipă de bani și timp.

Eu unul nu sunt ipocrit cum o ard toți deontologic astăzi cu traficul de influență și alte alea alea despre corupție. Eu sunt de acord și cu traficul de influență, și cu așa zisa corupție atîta timp cât se face ceva, cât rămîne ceva dupa actul în sine care se constituie în plus de valoare pentru comunitate. Cât ‘l-am detestat eu pe Lăchiță de la Sectorul 3 pentru culoarea politică și pentru jocul de glezne din 2009, dar indiferent de cât de sus a fost supraprețul plătit pentru lucrări, omul a transformat fața sectorului 3 în bine, a făcut parcări, a aranjat trotuarele și străzile, a pus la punct vre’o câteva parcuri și a amenajat partea sălbatică a parcului IOR la nivel european. Chestiile astea rămîn, și cresc calitatea vieții din comunitate. Nici șusta lui Videanu cu bordurile importate din China pe 17 Euro bucata și revîndute către PMB cu 137 de Euro bucata nu m’ar fi deranjat dacă ar fi fost rezistente pentru măcar 10-15 ani, dar chinezăriile dracu’ se stricau pînă să apuce să termine de pavat un bulevard mai lung. Bă, frate politicianule, nimeni nu spune că tre să mori de foame, nimeni nu se supără că’ți iese un ban la treaba asta (oricare ar fi ea), da fă, frate, ceva să crească nivelul de trai, adaugă, mîncaț’aș ochii, niște valoare pentru tîrgu’ care te-a ales. Aproape nimeni din turma actuală, excepțiile le numeri pe degete, și nu e nici unul în arcul puterii, nu e capabil de un pic de planificare pe termen lung… Ultimul care a făcut-o, la putere fiind, a fost Adrian Năstase, doar că s’a dat prea bățos prea curînd și au avut timp să’l lucreze din partid în 2004.

Lăsînd un pic la o parte celelalte domenii care sunt viciate de aceeași (i)logică în care unei planificări pe termen lung îi este preferată o serie de “tunuri”, aș vrea să mă opresc puțin asupra personajelor de prim plan din politica românească a ultimilor 4 ani: Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Emil Boc, Dan Voiculescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Vasile Blaga, Klaus Iohannis… La scara istoriei, fiecare dintre ei sunt un nimic barat. Toate scandalurile lui Băsescu, chiar de acesta ar ajunge în pușcărie (ceea ce nu cred că se va întîmpla vreodată) nu îl vor face să aterizeze în manualul de istorie. Președinția ca funcție, nu are nici o însemnătate semnificativă pentru cartea de istorie. Dacă ar fi să întreb cine era președintele Franței, cu două mandate înainte de Mitterand, fără Google nu e în stare nimeni să răspundă și asta pe bună dreptate. Americanii, cei mai mîndri republicani și ei, deja la al 44-lea președinte, nu’și mai bat capul cu toți. Aceste fapte ne asigură că uitarea se va așterne peste numele de mai sus, și totuși, fiecare dintre ei, dar mai ales primii trei au avut ocazia să intre permanent în cartea de istorie.

Atît Băsescu, pentru care ar fi fost o spectaculoasă ieșire din scenă, cât și Ponta, dar și Antonescu, s’ar fi putut folosi de creșterea de popularitate din 2011 și 2012 a Casei Regale și pus bazele procesului de revenire la monarhie. Dacă acest lucru se va petrece cu reîntronarea Regelui Mihai fie și doar simbolică și de scurtă durată, cei care se vor fi făcut responsabilli cu acest proiect au nemurirea asigurată. Chiar și altfel, însă, oricând (dacă vre’odată) s’ar face restaurarea monarhiei în România reprezintă un bilet în alb pentru executivul și legislativul de atunci direct către cartea de istorie. Aș fi zis că o ființă atît de ahtiată de control, relevanță și de nevoia de a fi venerat ca Băsescu, ar fi marșat pe cartea aceasta, mai ales în contextul evident al căderii de popularitate dintre 2009 (nu degeaba a avut nevoie de vre’o 2.000.000 de voturi pe nașpa ca să se realeagă) și 2011. Mai mult, ar fi fost o carte pe care ar fi putut s’o joace liniștit de la minimul atins în Februarie 2012 și tot ar fi ieșit câștigător, ba chiar cu șanse de a fi prim-ministru în continuare. La fel îl văd și pe Ponta astăzi, luat la mișto de Merkel & co din 2012 și pînă astăzi, împins din spate de propriul său partid spre președinție pe sistemul “fă un pas în sus ca să ’mi-te dai din cale”, ar avea o ieșire nu numai elegantă, dar una care, ar fi în stare să’l țină prim ministru vreme de douăzeci de ani de acum încolo și evident să’l trimită direct lîngă Titulescu în cartea de istorie. Iar Antonescu, în proiectul lui de modifcare a constituției nu avea nevoie decât să arunce una-două ciosvîrte monarhiștilor că își consolida un 30% de neclintit care’l asigurau că Ponta&Voiculescu nu’l mai puteau lucra așa cum au făcut-o, în loc de asta a băgat la sertar proiectul fără măcar să forțeze eliminarea rușinosului articol 152 alineat 2 care încalcă toate normele de drept internațional și contrazice cel puțin 2 alte articole din constituția însăși.

Poate că mă înșel eu, poate că aici e, de fapt, la lucru, aceeași miopie ca în cazul de mai sus cu autostrăzile, și politicienii fiind orbiți de micul ciubuc ce le-a ieșit în cale ignoră cu desăvîrșire afacerea vieții ce zace câțiva metri mai încolo. Oricare ar fi, însă, motivația, eu nu pot să o înțeleg în altă cheie decât cea enunțată la început și anume că: politicienii de azi sunt tîmpiți.

Update: Nici nu apuc bine să postez că mediafax atinge tangențial același subiect. Sursa: mediafax.ro.
Screen Shot 2014-07-08 at 12.57.34

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: