Arhiva

Archive for mai 2014

Teoria fuziunii la rece

Ceea ce observ mai evident decât orice altceva în ultimele zile este cât de mult contează de unde îți iei informația. Pe Antena 3 și pe blogurile și facebookul anteniștilor, PNL-ul e de caca, sunt trădători, sunt curvari, s’au dat cu Băsescu (tema lor preferată încă din martie) s’au dat cu Macovei, cu Blaga, cu Boagiu și câte și mai câte asemenea porcării. Așa cum au scos de la naftalină o poză din 2007 cu “familiile Iohannis și Băsescu” pe care au dat’o pe post ca fiind de recentă actualitate și fără nici un alt context (fraza preferată a lu Gâdea fiind “Ia uitați-vă la poza asta:” și, “Ei, ce părere aveți?” fără să mai adauge vre’un pic de informație) tot așa au trîntit acuma o poză cu Renate Webber, Monica Macovei și Norica Nicolai de parcă ar fi fost făcută ieri nu pe vremea când erau în alianța de guvernare. Asta în contextul în care fix doamnele Nicolai și Webber au fost acele personalități publice PNL care ‘și-au exprimat rezerve vizavi de trecerea la PPE.

Am prins sinteza declaratiilor lui Crin Antonescu în emisiunea lui Rareș Bogdan și m’am liniștit, la fel cum mă linișteau transcrierile discursurilor sale de prin cine știe ce oraș din timpul campaniei. Omul nu ‘și-a schimbat discursul, a rămas consecvent, nu s’a dat cu Băsescu așa cum repetă pînă la înnebunire anteniștii, nu’l aleargă pe Blaga pe stradă, și nici nu știe dacă MRU există sau nu. Dar nu apuc bine să mă calmez bine și țop sare mediafaxul cu știrea despre acordul în vederea unei alianțe între PNL și PD și ruperea majorităților din consilii încă constituite cu PSD…

Pff… E greu al naibii să’i mai susții în condițiile astea…

Ok, după ce trece reacția primară de respingere venită din vintre vizavi de acest lucru, după ce îmi trec nervii că cele două mari greșeli pe care le-am prevăzut că le poate face Antonescu în Martie se petrec sub ochii mei, încerc să analizez la rece tot ce se întimplă aici. E perfect posibil ca dacă PNL ar fi scos între 20 și 25 % în alegeri, nici una din cele două să nu se fi produs. Am auzit, desigur de aproprierile de PPE la bursa zvonurilor încă din Martie, deci cu siguranță ceva chestii premergătoare s’au făcut de atunci, dar confirmarea unui PNL întărit probabil că ar fi pus punct acestor transferuri dintr’o familie politică în alta. Dar situația e cum o știm și, din păcate, dezamăgește și revoltă pe multă lume.

În primul rând, orice variantă de lucru a presupusei fuziuni (sunt și eu de acord cu Varujan Vosganian că dacă în loc de o fuziune și un partid o să ne jucăm iar de-a alianțele, nu e nici o șansă ca românii să mai pună botul la așa ceva, USL a omorît odată pentru todeauna încrederea într’o asemenea construcție politică în țara asta) care are în corpul ei renunțarea la numele de PNL (sau schimbarea acestuia) sau renunțarea la sigla actuală sau schimbarea ei, va fi întîmpinată cu mare rezistență în congres și va duce la (cel puțin) înjumătățirea votanților. Pe de cealaltă parte PD-ul, îmi e destul de clar, că nu va accepta să fie absorbit pur și simplu și să își piardă identitatea. Avem aici de-a face cu un punct de remiză din care nu se poate merge înainte.

În al doilea rând, dacă pe Blaga ‘l-aș mai putea înghiți cum necum, personaje ca Videanu, Ioan Oltean, Monica Macovei sau Cezar Preda, și lista rămîne deschisă, trebuie să ia un loc undeva într’un colț lipsit de proeminență, să se facă simpli membri de partid și atît. Altfel electoratul actual al PNL, va penaliza fără milă noua construcție.

În al treilea rând, FC și PMP nu au ce să caute în această construcție. FC este matematic irelevant iar MRU e mort din punct de vedere politic, iar asta o spune omul care, în 2006 îl percepea ca pe un posibil viitor președinte al României. PMP este Băsescu și Udrea, punct. Nu știu să fie membri acolo care măcar să merite transferuri individuale iar orice apropiere a numelor Băsescu sau Udrea de această nouă construcție va aliena electoratul PNL.

În al patrulea rînd, aici nu e vorba de unificarea dreptei ci de comasarea unor zestre de voturi fără a pierde prea mult din ele. Eu, personal, nu cred că PD-ul ar fi de dreapta, indiferent ce ar declara ei, nu au cu cine, nu au de unde, și mai ales ‘si-au probat tacticile de dreapta în guvernarea dintre 2009 și 2012 și pe lîngă creșterea taxelor fără precedent au reușit să sugrume IMM-urile, să bage economia în colaps, să galopeze inflația și să dubleze sau să tripleze (nu mai știu nici eu exact) niveul de îndatorare externă al țării. Și suspectez că acest lucru e clar și pentru delegația care negociază acum înțelegerea dintre PNL și PD. Ceea ce a demonstrat PD-ul că are, însă, și e vital pentru PNL, sunt cele aproape 680.000 de voturi scoase de organizațiile de partid și capacitatea de a câștiga un județ în fața tăvălugului USD (în fața USL, PD a pierdut toate colegiile, pînă și Udrea la Roman a intrat de pe locul doi). PNL și PD au luat împreună 1.5 milioane de voturi. PSD a luat 2 milioane. Dacă redistribuim voturile luate de Mircea Diaconu avem probabil un scor de 2.2 la 1.8 în favoarea PSD. Atîta vreme cât reușesc să unească cele două bazine electorale fără să le verse prea mult, se joacă. Sigur că logica aritmeticii ar spune că voturile lipsă ca să ducă PSD-ul pe locul doi sunt la PMP, dar orice vine de acolo va atrage o plecare mai mare din bazinele actuale.

În al cincilea rînd, m’am săturat să tot văd cum predicțiile mele rele se adeveresc. În 2010 când începuseră să fie puse bazele USL cea mai mare reținere am avut-o față de Victor Ponta care, nici în momentul de maximă popularitate a sa cu mine (vara lui 2012) nu a reușit să’mi câștige încrederea. Ei bine, Victor Ponta personal ‘l-a salvat pe Traian Băsescu în nenumărate momente atunci când cuțitul îi ajunsese la os și după ce Traian Băsescu a reprezentat cea mai mare amenințare la adresa PNL între 2005 și 2010, Victor Ponta s’a instalat confortabil în locul lui începînd cu 2012. Ei bine… Din păcate, la fel cum Victor Ponta nu m’a convins, nici Vasile Blaga nu mă convinge. Și n’aș vrea să ajungem în pragul alegerilor din iarnă și să constatăm că Blaga a trădat într’un fel sau altul și toată acțiunea PNL a fost sabotată.

În al șaselea rînd, cariera lui Traian Băsescu în politică TREBUIE să se încheie în 2014 și orice partid care va alege să’l facă din nou relevant, își semnează condamnarea la moarte (în fapt la cei 6% ai PMP-ului care se vor atrofia în timp, nicidecum nu vor crește).

În ultimul rînd, îmi doresc ca acest articol să fie ultimul legat de politica internă a României măcar pînă la congresul PNL și dacă totul iese bine acolo, măcar pînă la campania pentru alegerile prezidențiale. Vom vedea dacă realitatea dîmbovițeană îmi va permite…

Reclame
Categorii:Politice Etichete:,

Călduț despre europarlamentare

În primul rînd, evident că sunt dezamăgit de scorul obținut de PNL, de ieșirea lui Antonescu din scenă și mai ales de anunțul făcut vizavi de aderarea la PPE pe care atunci când se zvonea în Martie ‘l-am considerat o mare greșeală și continui să’l calific astfel și azi. Mă deranjează poate cel mai tare felul în care a fost făcut anunțul ca și cum circumstanțele ar cere-o, deși e clar că decizia fusese luată demult. De ce ‘mi-e clar? Pentru că PNL-ul avea ocazia să desfășoare una din cele mai elegante și curate și imposibil de refutat campanii pentru europene doar alăturînd o declarație de-a tovarășului Barosso din Iunie 2012 cu una a tovarășului Schultz din același Iunie 2012 și cu una a lui Graham Watson și punînd întrebarea: “Tu cine simți că te reprezintă?” și eventual sigla ALDE undeva în colțul afișelor. Și pe contra partidă niște afișe de genul “10 din 300 sau 10 din 70? Dă’i României o voce în cadrul partidelor europene” și iarăși cu sigla ALDE undeva pe afiș. Ei bine, în loc de asta am primit penibilitatea cu Eurocampionii pe grafică și font ce aduceau mai degrabă aminte de afișele de la Selgross și unde mai pui că au și ratat începutul campaniei cu vreo 4-5 zile. Iar aburelile cu care au venit pe parcurs cum ar fi trăznaia cu ora Europei (care nici măcar nu e temă pentru Parlamentul European) sau programul economic (care iarăși nu are nici în clin nici în mînecă cu PE) sunt pur și simplu superflue. Fapt rămîne că dacă anunțau înainte de campanie că vor adera la PPE, probabil că pierdeau mai multe voturi inclusiv pe cel al meu.

Desigur că nici contracandidații nu s’au lăsat mai prejos, de la tovarășul “dragă Stolo” care aduce cu sacul și bagă “Europa în fiecare casă” și tovarășa Macovei care se va lupta cu corupția din biroul ei de la Bruxelles sau de la Strasbourg, la figura de șoricel a lui Ponta care ne anunța cât de mîndră e Abramburica să fie româncă și cum va apăra Mircea Pașcu România cu servieta la picior, pînă la penibilii în blugi cu “mișcarea face schimbarea”. Apropo, am umblat un pic prin Spania săptămînile astea și pe ce ‘mi-au picat ochii? Un poster în culorile ARD al progresiștilor europeni spanioli cu sloganul “La Union Hace La Fuerza”un fel de “Uniunea face puterea”. Mi se pare de-a dreptul ridicol ca cei care au țipat cel mai tare și s’au dat cel mai zgomotos cu curul de pămînt vizavi de plagiatura lui Ponta să ia la indigo o schemă de culori la legislativele trecute și acum un slogan probabil de la aceeași firmă de consultanță care le-a vândut și spaniolilor gogoașa.

IMG_1029

Ceea ce suspectam vizavi de PMP din momentul în care s’a anunțat lista și anume că nu au potențial pentru mai mult de un mandat decât dacă Siegfried Mureșan aduce voturi în plus prin rețelele sale pe care le-a consolidat încă din vremea studenției și nici măcar așa nu trec de două mandate pare că a fost confirmat de rezultate. Faptul că ‘l-am cunoscut pe Siegfried pe vremea când eram amîndoi în facultate cuplat și cu campania dezamăgitoare dusă de PNL m’a făcut să mă țin departe de a scrie ceva în campanie. Dar acum că s’au închis urnele nu pot decât să mă întreb ce fel de tîrg cu diavolul a făcut Siegfried pentru a ajunge în acea poziție și ce a mai rămas din fortitudinea morală a tînărului pe care mă bucuram să’l cunosc. În vreme ce el se preocupa de organizarea a nu știu ce vizită a mai marilor PPE în România, matroana Udrea semna pact de alianță cu puradeii lui Cioabă, iar “colega” de bancă ce îi cedase locul eligibil doar ce dădea cu mucii în fasole crezîndu-se încă în PD. Toate astea nu ar fi fost neapărat rele, un fel de fiecare cu ale lui și fiecare cu ce poate, dar atunci când Siegfried s’a manifestat așa pe Facebook (locul unde, de altfel ne-a și inundat pe toți cu parcursul campaniei) la nici două zile după momentul “tinerii din PDL” s’a cam terminat creditul la cartela de credibilitate. Ce fel de profil trebuie să ai ca să sugi condurii unor personaje ca Udrea și Elena Băsescu și cam ce spune asta despre tine ca om?

IMG_3733

Nu mai știu pe la ce partid a candidat TRU (parcă tot PMP) dar îmi doresc cu ardoare ca acesta să nu mai prindă încă un mandat. Nu de alta, dar poza asta ne-a făcut destul penibili vreme de cinci ani (prima, nu știu cum naiba! atunci când dai la pagina României la PE).

IMG_3734

Update: La dracu’! S’a ales de pe poziția a treia de la PD. Încă cinci ani n’o să scăpăm de penibil. Măcar de ar face și el poza un pic dintr’o parte, să pară că măcar cu un ochi se uită în cameră…

În ceea ce-i privește pe sondorii de serviciu, institutele de sondaj au cam rupt pisica din nou, exit polurile avînd o diferență de pînă la cinci procente față de realitate. Pe de o parte aș vrea să dau vina pe ei, dar nu pot să le-o acord în totalitate. Frica introdusă pînă în oase la unii de persecuție dacă se află că nu au votat „cu cine trebuie” îi face pe aceștia să mintă chiar și la exit-poll. Așa se face că Oprescu a pierdut 4 procente între exit poll și rezultatul BEM, la fel și USL-ul în 2012 a pierdut tot vreo 4 procente, la fel și PSD-ul astăzi s’a culcat cu 42% și s’a trezit cu 37%. Să fim înțeleși, nu era deloc în interesul PSD-ului ca să turuie în toate sondajele la peste 40% și, de fapt să nu obțină aceste procente. Probabil au mizat pe un absenteism mai mare la vot decât s’a petrecut. În realitate PSD-ul a catalizat cam 2 milioane de oameni dintre care 1,5 ‘i-au votat și în 2009 la europarlamentare. Creșterea ca număr de votanți efectivi este enormă, dar și justificată privind prin prisma campaniei duse de PSD și a outleturilor media care au promovat agenda PSD. Dacă s’ar fi prezentat mai puțină lume la vot, probabil că am fi povestit de o nouă duminică a orbului, dar așa 37% e mult, dar e tot ce’și poate permite Ponta să deconteze.

PNL a adunat un pic peste 800.000 de voturi, scor peste cel din 2009, iar dacă luăm în calcul efectul Mircea Diaconu care a adunat aproape 400.000 de voturi cele 1.2 milioane de votanți PNL au ieșit la urne și la acest scrutin. E păcat că la PNL nu funcționează disciplina de partid pe sistemul folosit de PD în 2009 când au făcut-o pe EBA europarlamentară cu minimum de dispersie de vot.

Venind vorba de PD și de băsiști, nu pot să nu observ că bazinul lor s’a dezintegrat complet. De la cele 1,6 milioane de voturi de la europarlamentarele din 2009 PD + PMP + FC nu a mai fost în stare să strîngă decât 1 milion în condițiile în care participarea totală la vot a fost mai amplă. Totuși, dacă pe cei care s’au amăgit cu PMP-ul îi înțeleg, nu reușesc să pricep cele 680.000 de persoane care au votat cu PD la alegerile astea. Ba chiar au fost destul de concentrați astfel încât să câștige județul Alba. Cine mai este PD-ul fără Băsescu? Mai e partid de dreapta fără Boc, fără Udrea, fără Cristi Preda, fără Baconski? Repet, mai e PD-ul un partid de dreapta? Cu cine? Cu ce? Și mai ales, uitîndu-mă la preferințele românilor, de ce? În toată Europa a câștigat dreapta alegerile, fie ea mai extremistă fie mai moderată, excepție fac doar România și Italia unde electoratul își manifestează apetența pentru socialism, că n’a avut săracul parte de el îndeajuns. Și totuși cine să fie cei 680.000 de electori PD? Să fie toți memrbi de partid? Sunt forțat să accept această variantă pentru că îmi vine imposibil să raționalizez un votant PD în condițile în care acest partid nu are doctrină, nu are istorie și a abandonat și ejectat toți decidenții și membrii marcanți care ‘l-au propulsat la acel 30% din 2009. Pot spune că aștept cu interes resuscitarea lui Alexandru Sassu ca vector de imagine pentru PD, nu de alta dar Blaga și cu Predoiu nu’mi par pătrunși de nici o viziune de viitor.

Ca fapt divers, pot spune că nu pricep cum realitatea poate fi într’un fel în jumate de județe din țară și în alt fel în celelalte. Mă refer aici la deciziile a jumate din BEJ-uri (inclusiv Sector 5) de a califica drept ilegale folosirea de către PSD a numelui de USL pe banere și folosirea simbolurilor naționale de tipul acvilei de pe stemă sau a coloanei lui Brîncuși în a’și face campanie, și la faptul că în sectoarele 6 și 3 prin care m’am colindat ieri aceste banere ședeau nederanjate. Poate că îmi scapă mie ceva dar eu aveam impresia că dacă ceva e ilegal în Ghencea, el va fi la fel de ilegal și în Crîngași…

Vorbind tot de realități paralele, dacă mai e cum necum de înțeles faptul că PD-ul deși a luat 12% național a câștigat județul Alba cu vreo 27%, cum PNL-ul deși a luat 15% pe național a câștigat județul Călărași cu 34%, ei bine, performanța PMP-ului care a luat 6% național și a câștigat diaspora cu 28% trebuie să ridice adevărate semne de întrebare. Ori tot personalul ambasadelor române este total și complet aservit lui Traian Băsescu, ori au fost forțați să voteze cu PMP-ul cu amenințarea repatrierii, ori, și acest caz este cel mai îngrijorător, populația din afara țării s’a arătat din nou cât de pe lângă realitate este și poate că ar fi o idee, mai ales ținînd cont de precedenta experiență cu prezidențialele din 2009, ca românii ce rezidă legal în afara granițelor să trebuiască să completeze un chestionar evaluator pentru capacități mentale și pentru gradul de informare vizavi de actualitatea din România înainte să le fie pusă ștampila în mîna, nu de alta dar (cred că am mai scris asta odată) între ei și pacienții de la Bălăceanca nu vine nici o diferență vizavi de perceperea realității, iar nebunii, din câte știu eu, n’au drept de vot. Cel mai probabil, însă, pariez pe un melanj între cele trei variante (o parte din voturi au venit din aservire, o altă parte din constrîngere, iar o parte probabil o reprezintă chiar creditul lui Băsescu din diaspora în contextul în care e total neclară scena politică românească și felul în care s’a format și organizat PMP).

În încheiere aș vrea să mai atrag atenția despre miza acestor alegeri pentru unii oameni cum ar fi cei 6-7 independenți de pe ultima pagină de vot (îl exclud aici pe Mircea Diaconu care are altă poveste) și niște gunoaie umane cum ar fi Aurelian Pavelescu, Mihai Răzvan Ungureanu sau Mihail Neamțu (aceștia trei fiind puși pe prima poziție eligibiă, singura la care puteau spera de altfel, a partidelor lor) deși unul dintre ei este membru în Parlamentul României cu pretenții de prezidențiabil, iar ceilalți doi deși s’au scremut cât au putut, n’au reușit decât să se “ardă” cu alegerile legislative în 2012. Pe sistemul, poporul nu ‘i-a vrut nici în ruptul capului să’i crediteze cu un loc de parlamentar, dar poate reușesc și se strecoară pe fondul prezenței reduse peste prag. De ce vor tipi de genul ăsta să se facă europarlamentari? În nici un caz nu’i mișcă grija de coana Europa pentru că domniile lor ar fi avut în europarlament cam tot atîta putere câtă are un sătean dintr’un sat cu o mie de locuitori în ziua alegerilor locale. Cu alte cuvinte, e aproape insignifiant. Atunci? Ei bine, e vorba de fapt de o afacere. Dacă investești un pic de bani și fraierești cam 170.000 de oameni să te voteze ca independent (ceva mai mult la partide) atunci ai asigurați următorii cinci ani din viață: casă (la Bruxelles), masă (sau la Strasbourg), plus 4000 Euro pe lună de cheltuială. Să te tot faci europarlamentar…

Revenind la decizia PNL-ului de a lăsa ALDE pentru PPE, pot spune că îi înțeleg rațiunile, ALDE fiind mult mai de stânga decât orientarea PNL și apropierea acestora de PSE va veni natural pentru preluarea majorității în contextul în care 30% din PE a fost invadat de extremiști. Cu toate acestea nu sunt de acord cu mutarea făcută și mai ales nu sunt de acord cu motivele date și încercarea de prosteală pe față. Chiar și puși într’o situație politică aproape imposibil de navigat, îmi permit să fi avut pretenții mai mari de la echipa lui Crin Antonescu. Cât despre Crin Antonescu, dacă acesta se va retrage din viața politică, nu pot decât să regret acest lucru și să consider că România mai pierde o șansă (a câta oare) de a pune în fruntea țării un om nepătat cu securitatea, fără trecut comunist și, mai ales, nesubordonat încă rămășițelor regimului Ceaușescu-Iliescu-Năstase-Băsescu. PNL-ul este într’un punct și mai sensibil la retragerea lui Crin Antonescu, în absența sa nemaiexistînd nici un prezidențiabil în interiorul partidului, mai ales că și Klaus Johannis își ia tălpășița odată cu Crin, și nici o perspectivă de a inventa unul. Scriam prin martie și n’am mai ajuns să public o analiză a situației politice din România. Am să citez aici partea care trata perspectivele de viitor ale PNL.

Votantul clasic PNL vine în pricipal din mediul urban, este absolvent de facultate și detestă obiectiv perioada comunistă a României. El are prefernițe monarhiste, deși PNL-ul nu ‘și-a asumat această direcție formal și vede PNL-ul ca fiind singurul partid istoric ce a supraviețuit tăvălugului bolșevic, comunist și neocomunist. Face parte, probabil, din pătura din societate cel mai puțin predispusă la manipulare și, tocmai aici zace și cheia înfrîngerii PNL. Această pătură socială nu este niciodată majoritară. “Fiefurile” PNL au fost obținute prin alipirea votului neinstruit din zonele rurale, iar pentru acest vot, PNL nu are resursele necesare să combată cu succes PSD-ul în următoarele alegeri. Ca atare, în sistemul uninominal de vot PNL-ul nu va reuși, probabil, niciodată să “închidă” un colegiu electoral și va fi, mereu forțat să joace la redistribuire. În ceea ce privește perspectivele unui guvern majoritar PNL acestea nu cred că sunt realizabile.

Pătura de votanți PNL poate fi crescută natural doar prin creșterea numărului de oameni cu studii superioare care au “vaccinul antimanipulare” făcut. Ori acest lucru devine din ce în ce mai improbabil în condițiile degradării sistemului de învățămînt și în condițiile unui peisaj mass-media dominat de “formatori de opinie” dedicați unuia sau altui punct de vedere politic. PNL are totuși câteva bazine de recrutare de votanți, chiar dacă au un impact limitat. Unul dintre ele este comunitatea germană din România care ar putea reprezenta un bonus nesperat în zone cum ar fi Sibiul sau Brașovul. Altul îl reprezintă monarhiștii (estimați la un 27% din total populație) dar PNL, deși are cea mai mare concentrație de membri monarhiști, a refuzat să își definească un obiectiv în revenirea la monarhie. Un al treilea bazin este reprezentat de indeciși și cei ce au refuzat dintr’un motiv sau altul participarea la actul electoral începând cu anul 2000. Pentru a’i atrage înapoi pe aceștia PNL trebuie să facă o opoziție acerbă la guvernarea USD (cel mai probabil continuator al USL-ului) și să vină cu soluții fezabile și ușor realizabile pornind de la nivelul cel mai de jos, cel al administrațiilor locale. O întreagă armată de primari și consilieri locali și județeni PNL trebuie să devină din mâini de vot și de semnat personalități locale și repere pentru cetățeni, ceea ce trebuie să admit că este extrem de improbabil.

Un al patrulea mai degrabă castron decât bazin de votanți vor fi aceia care au fost amețiți de L-ul apărut în coada Partidului Democrat în 2007 și care vor rămîne fără reprezentare odată cu dispariția PDL-ului de pe scena politică în 2016. Probabil că cea mai mare greșeală pe care o poate face Antonescu acum este încercarea de a ține PDL-ul lui Blaga în viață după despărțirea de Băsescu. Cea de a doua ar fi reorientarea politică pe scena europeană de la ALDE la PPE. Din păcate, nu pot exclude nici una din ele ca fiind imposibilă.

Categorii:Politice Etichete:

10 Mai 2014

Ieri, poate mai mult ca oricând, a fost o zi a contrastelor, iar eu le-am simțit din plin, poate prea din plin pentru psihicul meu și așa destul de deranjat de manifestările cotidiene ale vieții din grădina zoologică numită România. Un colț din grădina raiului s’a coborât cumva în mocirla bucureșteană, iar eu, prin preocuparea unui foarte bun prieten (mulțumesc, din nou, Bayar!) și printr’o nemaiîntîlnită confluență a circumstanțelor, am ajuns să iau parte la Garden Party-ul oferit de Casa Regală la Palatul Elisabeta. Chiar și acolo însă, nu am putut să las în urmă senzația, din ce în ce mai apăsătoare anul acesta, că timpul reînnodării istoriei ne’a scăpat printre degete și că vom rămîne condamnați pentru totdeauna la mistuirea în micimea trivialului fiind cu toții vinovați de neputința colectivă de a cinsti cum se cuvine niște părinți care, poate, ne iubesc fără discriminare mult mai mult decât am merita.

Ieri a fost primul 10 Mai, de când se organizează Garden Party-ul, la care Maiestatea Sa Regele Mihai nu a luat parte. Regele este extrem de în vîrstă, iar starea de sănătate a Reginei Ana este destul de precară astfel încât să se fi retras din viața publică de mai bine de doi ani, dar parcă prezența an de an, chiar și într’o măsură mult mai restrînsă față de turul de forță efectuat în 2011, a regelui la acest eveniment avea darul propagării speranței că nu este încă prea târziu. Absența de ieri, însă, a avut efectul unei alarme de ceas ce, sunt sigur, a fost simțită și de majoritatea participanților la eveniment, motiv pentru care, probabil, manifestările ce au insoțit apariția Familiei Regale în balconul Palatului Elisabeta au fost mult mai puțin joviale față de ce am văzut la televizor în anii precedenți.

După scena balconului și intonarea imnului de către fanfara militară moment în care atît eu, cât și alți participanți din jurul meu, am alungat discret o lacrimă din colțul ochilor, Principele Radu, Principesa Margareta și Principele Nicolae au ieșit în grădină să salute invitații. A fost un nou prilej de a observa pe viu contrastul dintre ceea ce este normal și ceea ce este românesc. În loc ca invitații să își continuie activitățile pe care le aveau la acel moment permițînd apropierea gazdelor de ei în chip natural și lăsîndu-le acestora alegerea cui să se adreseze și pe cine să salute, cei trei membri ai Familiei Regale, au creat în grădina palatului trei vortexuri separate (căci au ieșit separat așa cum se procedează normal de către gazde) de oameni care încercau să le iasă în cale și să le rețină atenția. Desigur că și eu am urmat la o mică distanță pe fiecare din cele trei roiuri de oameni savurînd apropierea atît de neașteptată în urmă cu câteva zile de Altețele Lor. Poate cel mai înduioșător moment observat de mine s’a petrecut atunci când Principesa Margareta s’a topit atunci când ‘i-a fost prezentată nepoata unui domn pe care probabil că ar fi trebuit să’l recunosc dar care, pentru puterile mele limitate de memorie, ‘mi-a părut a fi George Marinescu, fostul prezentator al Telejurnalului, neștiind în acel moment că a murit în 2011. Ei bine, întîlnirea dintre principesă și această frumusețe de copil aflată încă la o vîrstă ce nu se măsoară în ani ci în înălțime, a adus la suprafață umanitatea unei femei care știe că nu va avea niciodată copii și iubește toți copii necondiționat ca și cum ar fi ai ei.

Seara a fost încununată cu un moment de acrobație aeriană oferit de Iacarii Acrobați, pe avioanele lor YAK-52 vopsite în culorile Armatei Regale, asemenea avioanelor românești de același tip ce au luat parte în al doilea război mondial. După acest moment succedat de intonarea de către fanfară a marșului Carol I, Familia Regală, s’a retras din nou din balcon, iar invitații au început să plece. Am făcut și eu asemenea, iar în “lungul meu drum către casă” (Șoseaua Kiseleff – Drumul Taberei) parcurs o parte pe jos, o parte cu transportul în comun, deși am căutat să’mi pun ordine în gânduri nu am reușit decât să mă scufund din nou în mlaștina mizeriei în care ne bălăcim cuprins de deznădejde, revoltă și nepăsare. ‘Mi-aș fi dorit ca ziua să se încheie triumfal, cu focuri de artificii (așa cum se mai serbează ziua independenței în tări mai civilizate ca a noastră), cu oameni ce zâmbesc în vreme ce merg pe stradă, ce știu și împart cu tine într-o microsecundă acel sentiment comun a sărbătorii… În loc de asta m’am ales cu praf pe pantofi și priviri sarcastice vizavi de ținuta mea.

Parcă în nici un alt an, ca în acesta, s’au întrecut toți în a minimiza semnificația zilei de 10 Mai. De la toți politicienii vomitoși care s’au întrecut care pe care în a “serba” ziua independenței după directivele comunistului Bodnăraș (și nu, nu mă convinge nimeni cu argumente de genul “discursul lui Kogălniceanu” pentru simplul motiv că, în aceeași cheie, ziua Europei ar trebui să fie pe 8, sau chiar pe 7 Mai, și totuși nu e), la canalia de la Cotroceni care nu a găsit alt prilej mai propice de a oferi decorații decât în această perioadă, la gunoaiele umane cu pretenție de monarhiști care ‘i-au făcut jocul sus-numitei canalii și s’au prezentat la ceremonie, la “bicicliștii bucureșteni” pe care ‘i-a transpirat grija de piste fix în ziua de 10 Mai și au organizat un “marș”, la tovarășul Oprescu ce a ținut neapărat să organizeze un spectacol de muzică de fanfară fix în aceeași zi în care fanfara militară ce probabil nu a participat la circul din Piața Constituției a încântat audiența de la Palatul Elisabeta, la PNL-iștii care nu au găsit o zi mai propice pentru a’și organiza crossul în parcul IOR decât în ziua în care s’a alergat “Maratonul Regal” (mai degrabă un fel de 10K) eveniment ce se află deja la a treia ediție organizată în ani consecutivi.

Toate aceste lucruri m’au făcut să înțeleg mai bine, însă, semnificația lacrimilor scăpate în grădina Palatului Elisabeta la intonarea imnului Regatului României. Nu au fost nicidecum o supraîncărcare emoțională, ci au fost pentru propria noastră condiție, pentru dorul de a aparține unei epoci și unui popor pe care, deși nu ‘l-am cunoscut niciodată, nefiind născuți în perioada României înfloritoare, îl recunoaștem ca fiind al nostru chiar cu toate valurile minciunii ce se țese în fiecare zi din atîtea surse și pe care, datorită propriei mele condiții umane cuplată cu implacabilitatea timpului, mă voi vedea constrîns să’l abandonez pe măsură ce voi aplica perceptele “soluției individuale” aleasă de atîți români expatriați în căutarea unui destin mai bun pentru copiii lor sub stindardul altor națiuni.

Ajungerea la această concluzie, fix în ziua în care ar trebui să fim pătrunși de maximul de mândrie națională și de patriotism reprezintă, pe lîngă o culme nebănuită a ironiei, un întuneric extrem de puternic ce apasă pe sufletul meu.

Trăiască Regele! Trăiască Regatul României! Zi de zi… Atât cât voi mai avea capacitatea să strig.

Categorii:Bucuresti, Evenimente Etichete:, ,