Prima pagină > Bucuresti, Politice > Solidarizarea cu Pleșu

Solidarizarea cu Pleșu

Am fost foarte vocal și foarte categoric în ceea ce privește opinia mea vizavi de manifestarea de “solidaritate” cu Andrei Pleșu. Rațiunea și consecvența în gândire sub auspiciile cărora încerc să’mi conduc comportamentul mă forțează să explic vehemența cu care am contestat manifestația de duminică. Faptul că a fost doar un mic balon de săpun, mă bucură, dar cred că asta stă mai degrabă în raza restrînsă de “atingere” pe care o pot genera personaje ca Andreea Pora sau Mihail Neamțu decât în vaccinarea românilor contra manipulărilor ieftine.

Să mergem la baza conflictului. În revista 22, tovarășul Pleșu a publicat un editorial în care s’a referit la Mihai Gâdea în termeni înjositori vizavi de patosul acestuia, pe care am observat și eu, la prima mână, că nu’l stăpînește întotdeauna, și vizavi de tinerețea acestuia. Gâdea o fi tînăr, iar Antena 3 o fi o televiziune orientată politic (deși sunt sigur că cel puțin trei jurnaliști de marcă de acolo nu sunt vânduți la interesele patronului, iar al patrulea a plecat de vre’un an), dar Gâdea este directorul celui mai urmărit post de știri din România, iar Antena 3 este, încă, corespondentul oficial al CNN în România, deci oricât ai fi sau nu de acord cu politicile trustului Intact, nu poți defeca pe realizările profesionale ale oamenilor care lucrează acolo.

Ca la comandă însă, pentru că editorialul lui Pleșu a fost livrat la țintă sigură, trustul Intact ‘i-a dedicat lui Pleșu o emisiune în care a fost făcut cu ou și cu oțet. Și totuși, cele mai aprigi citate conform mediafax au fost cum că Pleșu ar fi fost o “slugă” și că ar fi “mințit ca un porc”.  În ceea ce privește cel de-al doilea citat, o acuză de minciună aruncată în spațiul media nu constituie motiv de mare inflamare. În ceea ce privește primul citat, e foarte greu să’l consider o insultă atîta vreme cât Pleșu a scris acele faimoase adrese către Nicolae Ceaușescu, a fost ministru al culturii în primul mandat al lui Iliescu, ministru de externe în ultimii doi ani din mandatul lui Emil Constantinescu, apoi membru CNSAS în ultimul mandat al lui Iliescu pentru a începe primul mandat al lui Băsescu drept consilier prezidențial. Nu mai departe de 2011, Andrei Pleșu primea bani de la statul român via emisiunea realizată la TVR cu colegul său de studii descoperit încă de pe vremea lui Ceaușescu, Gabriel Liiceanu.

Ei bine, ca să tranșăm problema scurt, nu mă preocupă colaborarea lui Pleșu cu regimul comunist, sau cu regimurile lui Iliescu, sau cu cel al lui Constantinescu. Sigur că le putem privi ca dovezi simptomatice vizavi de caracterul omului, dar, în cazul de față, vreau să mă concentrez asupra unui singur lucru. Andrei Pleșu a reprezentat în acești ultimi 10 ani o slugă a regimului Băsescu și a individului Traian Băsescu în particular. Dacă cineva poate să scoată un editorial, un citat, o singură poziție publică din 2004 încoace în care Andrei Pleșu să afirme cu subiect și predicat “Băsescu a greșit când […]” orice, atunci sunt dispus să’i revizuiesc caracterul, dar sunt în stare să pun pariu că nu se va găsi așa ceva. Ocazii au fost numeroase: “țiganca împuțită”, desemnarea Elenei Udrea în aproape orice post pe care ‘l-a ocupat, promovarea acerbă a odraslei sale pînă în parlamentul european, milogeala pe Etno și Taraf TV pentru aducerea la vot a păturilor de neinstruiți și de maneliști, episodul cu copilul și cu pixelul albastru, jurămîntul de specialist la alba-neagra dat în dezbaterea prezidențială vizavi de același subiect, inconsecvența în declarații (clar motivată electoral, dar date din calitatea de președinte în exercițiu) vizavi de intrarea României în criză, și mai apoi vizavi de creșterea TVA și de împrumutul de la FMI, declarațiile injurioase vizavi de Regele Mihai, condusul băut, serile de la Golden Blitz în compania lui Gigi Becali, numeroasele încălcări ale prevederilor constituționale de neutralitate politică, îndemnarea la boicot a unui referendum național, refuzul de a demisiona din funcția păstrată doar prin chichițe legale contrare spiritului legii și câte alte ocazii.

În ceea ce privește mișcarea de duminică, însă, mă tem că e vorba de o nouă iterație a unui scenariu al servicilor de testare a capacității maselor de a se coagula în jurul unui subiect. Întotdeauna aceste scenarii s’au desfășurat după un tipar similar și au avut ca țintă principală aceeași pătură de populație care, în prezent, este inertă din punct de vedere electoral. Băsescu ‘și-a cam epuizat capitalul electoral (era și absurd, după zece ani de mandat și zero realizări să nu se întâmple așa) iar felul în care ‘și-a structurat partidul a prevenit apariția unui succesor capabil să concentreze o susținere electorală similară cu cea din 2009 (momentul de vîrf al regimului Băsescu). Succesorul posibil, adus din afara politicului, s’a irosit fiind aruncat în luptă prematur în 2012 pentru funcția de prim ministru. Să nu uităm atuurile scenariului MRU, precum și fundamentele gradului de încredere pe care ‘l-a primit la instalarea în funcție: faptul că era cult, că știa să vorbească, că avusese o activitate academică respectabilă, că era tînăr. Piloni pe care s’au construit și următoarele tentative de atragere a electoratului numite Mihail Neamțu și Nicușor Dan, ambele eșuînd penibil. Totuși eperimentul Nicușor Dan a scos la lumină o apetență a păturii țintă pentru “salvarea” a ceva și pentru a fi asociat intelectualității. Toate simulările fie că s’au chemat Salvați Bucureștiul, #unițisalvăm, Mișcarea papionarilor de solidaritate cu HR Patapievici, NEAM săturat și, acum, solidaritatea cu Pleșu s’au axat pe aceste coordonate.

Așa cum Băsescu e dracu’ pentru anti-băsiști, tot așa Gâdea & co. sunt dracu’ pentru băsiști, deci e logic ca punerea lor în antiteză cu personajul subiect al “salvării” să genereze un puternic suport în publicul țintă. Menirea simulărilor este testarea unui posibil candidat din partea PMP-ului capabil să intre în turul doi și deocamdată, cu tot suportul acordat de PSD și de Antena 3 în discreditarea lui Crin Antonescu, faptul că un asemenea candidat nu a apărut încă, pare să fie mărturie a faptului că un asemenea candidat nu a fost găsit.

Duminica asta s’a testat scenariul neconvențional cu “intelectualul” Pleșu. E ușor de spus că a fost un eșec dar faptul că suntem în 2014 și sunt încă “câteva sute” de bucureșteni care nu au vaccinul anti-manipulare făcut, și care sunt încă în stare să muște cu atît nesaț o momeală aruncată de servicii și probabil vor fi și mai mulți dispuși să muște din următoarea momeală, mă mîhnește adînc.

În altă ordine de idei, captura de ecran următoare cred că spune totul.

Screen Shot 2014-03-17 at 12.55.55 AM

Căutarea a fost “andrei plesu”. Cele trei știri vin de la puternice portale băsiste, dar ‘mi se pare de-a dreptul penibil să te dai suporterul intelectului și să nu fii în stare să scrii “n’a”.

Anunțuri
Categorii:Bucuresti, Politice Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: