Prima pagină > Personale > O declarație ortografică

O declarație ortografică

Într’un puseu de anticomunism tîmpesc, în 1993 Academia Română s’a apucat să reglementeze chestiunea atît de arzătoare a scrisului cu î și â, iar în zelul caracteristic al tuturor activităților hei-rupistice realizate imediat după revoluție, problema s’a tranșat prin vot. Un vot necauționat de cei doi membri lingviști ai academiei, dar care a fost ținut oricum. Astfel ne’am procopsit cu scrierea de azi; o scriere care contrazice destul de puternic principiul că limba română ar fi una cu scriere fonetică.
Eram mic în 1993, dar chiar și la acel nivel mi’am dat seama că ceva nu e tocmai ok cu această nouă regulă de scriere. Prin urmare, am respectat’o doar în acele situații în care nerespectarea ei mi’ar fi adus penalizări. Am dezvoltat astfel un sistem dualist de scriere, în particular cu î așa cum fusesem învățat, iar în situații oficiale, după noile reglementări. Chiar și așa am avut parte de destule dispute în scrierea gerunziilor care după unii profesori de română se formează cu sufixul „înd” deci î-ul nu ar trebui convertit, pe când după alții e doar o particulă deci trebuie convertit.
Mulți m’au socotit ciudat pentru această particularitate, dar eu, mereu, am perceput limba română ca pe o entitate organică, naturală și care, mai presus de orice trebuie să aibă sens. Spre deliciul meu, în 2001, George Pruteanu, pe care nu cred că îl poate contesta nimeni din punct de vedere al lingvisticii, a publicat un articol în care demonta principiul latinității pe care l’au folosit academicienii pentru a scuza decizia luată în 1993.
Recent însă am avut o zbatere de conștiință, m’am gândit că poate e cazul să’mi reviziuiesc decizia luată atunci când eram prea mic să o argumentez în fața unui adult, poate că totuși membrii academiei române aveau dreptate atunci când au considerat î-ul o literă comunistă revărsîndu’și asupră’i răzbunarea.
Sonul î se scrie cu î, însă acolo unde este imediat precedat de consoanele c sau g se scrie cu â. Motivul acestei din urmă modificări este analogia cu uzul general, introdus la noi ca și la italieni, de a citi literele c și g înainte de i drept ce și ge, iar înainte de a drept k și gh. – Titu Maiorescu în propunerea sa către Academia Română în 1904.
Evident că pentru academia română, această regulă logică a apărut prea complicată, adoptînd în loc o variantă a regulii de azi după care neînceput urma a fi scris neânceput. Mai tîrziu, în 1953, s’a trecut la î peste tot, inclusiv în romîn, pentru ca în 1964 să se revină la excepții pentru cuvîntul român și derivatele sale. Personal, am ales de azi înainte să traiesc și să scriu după dictonul: destul de bun pentru Maiorescu, destul de bun și pentru mine.
Dar poate punctul cel mai important al acelei reforme din 1953 nu a fost adresat pînă astăzi decât foarte, foarte rar. Pe net, am reușit să găsesc, după îndelungi căutări un singur articol în care măcar să fie amintită măsura atît de parșivă trecută de comuniști atunci. Eliminarea apostrofului din limba română.
Întîmplarea face că vorbesc engleză, franceză, italiană, spaniolă și’mi rup dinții cu un pic de germană, incidental mai trebuie să citesc câteodată în aceste limbi, fie că e vorba de vreo carte, fie că încerc să descifrez meniul, fie că mă lămuresc asupra modului de folosire al unui medicament. Un lucru îmi este clar însă, noi nu folosim cratima ca niște latini, iar apostroful îl folosim groaznic din punct de vedere latin. În restul limbilor de bază latină cratima e folosită numai pentru a despărți în silabe la capăt de rînd sau pentru a forma cuvinte compuse. Atît. Pentru rapiditatea vorbirii, pentru cuvinte care se alipesc, pierzîndu’și din litere sau nu, se folosește apostroful. Poate cine știe, marele sinod al lingviștilor de la 1953, s’a vrut primul pas în slavizarea limbii române, poate în 1993 le’a fost mai ușor să accepte status quo-ul vizavi de apostrof pentru că ar fi generat prea multe complicații, dar mi se pare ar dracului de hilar că răzbunarea anticomunistă a ajuns să se facă împotriva voințelor unor mari lingviști ca Maiorescu, Ovid Densusianu sau Sextil Pușcariu, și să rateze cu desăvîrșire fix acea regulă care ne’a slavizat mai mult.
În încheiere, de acum încolo, dacă mai scriu pe blog (pentru că scena politică din țară m’a cam întors pe dos) va fi după reguli ortografice neslavizate care au sens logic. Sper să nu devin prea greu de urmărit.

P.S.: Știu că nu am toate informațiile vizavi de acest subiect, sunt deschis dialogului pe această temă, iar orice plus de informație este binevenit.

Anunțuri
Categorii:Personale Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. August 8, 2013 la 8:54 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: