Prima pagină > Politice > O declarație în trei pași

O declarație în trei pași

Pe vremuri, blogul ăsta se chema „Prin Lentila Rațiunii”, iar scopul lui era explicarea rațională ale unor dedesubturi din mișcările politice ale vremii. Observ că de ieri seară și pînă azi s-au strecurat destule teme în discursul public al unora care mă forțează să pun iarăși cipilca cu rațiunea pe scăfîrlie și să abordez cîteva din aceste teme.

Alianța cu UDMR-ul anunțată de Ponta aseară (în intenție de discuție) a ciufulit o grămadă de pene și i-a făcut pe mulți, mulți analiști și politicieni să se infoaie și probabil ca subiectul ăsta o să ne sune în urechi cîteva zile de acum încolo. Nu începem cu el, dar, mai degrabă, aș aborda trei idei subsumate acestei chestiuni.

1. USL-ul s-a format ca răspuns la Traian Băsescu, ca o construcție anti-Băsescu a cărei singură menire de a fi a fost „Jos Băsescu!”.

Nimic mai greșit. USL s-a format la insistențele PNL-ului ca măsură de răspuns la dorința PD-iștilor de a introduce votul uninominal majoritar. Fix același sistem de vot care a fost respins de PD în 2012, dar nu trebuie să uităm că după ce le-a mers morișca de voturi de la Paris, din 2009, PD-ul se visa pe cai mari și a încercat la vremea respectivă introducerea unui sistem uninominal majoritar. În atari condiții PNL-ul și PC-ul urmau a fi excluse din următorul parlament care ar fi urmat a fi împărțit între PSD și PD. Această perspectivă a dus la cîteva reacții. Pe de o parte blogerii liberali au început să se inflameze pe marginea votului proporțional, pe de altă parte, conducerea PNL, care a înțeles că, sub nici o formă nu vor accepta PD-iștii revenirea la un sistem mai puțin avantajos pentru ei, astfel încît au înțeles că trebuie să se repoziționeze pe scena politică din România. PSD-ul a fost extrem de reticent la crearea USL, poate singurul din PSD care să fi înțeles de la început adevăratele posibilități ale USL-ului să fi fost Liviu Dragnea, dar să nu uităm pozițiile anti-USL ale mai marilor PSD în frunte cu Ion Iliescu și cu Ponta. Au fost nevoie de multe exemple (începînd cu alegerile prezidențiale din 2009 și continuînd cu scrutinurile electorale parțiale în care PNL și PSD s-au pus de acord să nu se înfrunte direct) pentru ca o mare majoritate din PSD să înțeleagă că împreună pot spera la un procent mai mare pentru PSD decît dacă ar trebui să lupte atît cu PNL cît și cu PD-ul. Ultimul pas care a forțat oarecum mîna lui Ponta să accepte înțelegerea a fost formarea ACD-ului, un act pentru care Antonescu a fost pur și simplu flagelat de unii susținători PNL. Odată cu realizarea USL, însă, efectele mutării PD-ului de a amenința cu votul uninominal au dispărut, ba chiar au apărut în sens invers, PD-ul fiind acum amenințat cu măturarea de pe scena politică. Mai departe au urmat alte strategii, dar e bine ca atunci cînd invocăm motivele pentru care s-a format USL să nu uităm următorii pași: Votul Electronic al lui Baconschi, Votul Uninominal intr-un tur propus de PD, Constituirea ACD.

Oricît ar vrea să reclame unii anti-băsismul ca origine a USL, doar pentru că ăsta a fost argumentul care i-a convins pe ei să-și acorde astfel votul, nu înseamnă și că au dreptate. Da, USL a fost trimis în parlament pe curentul anti-Băsescu dar să nu începem să aberăm despre originile acestei uniuni.

2. Cînd ai intrat în parlament cu un asemenea mandat majoritar cum a făcut-o USL-ul la aceste alegeri, de ce mai ai nevoie de o alianță cu UDMR?

Aici cred că, pe de o parte Contele de Saint Germain explică foarte bine, și pe cealaltă parte cred că trebuie să ținem cont de cîțiva factori. Pragul pentru modificarea constituției este de 66,67%, ori dacă stai pe 67% din mandate, nu este de ajuns. Ești mult prea aproape de acest prag astfel încît la un vot, e de ajuns să dezerteze un parlamentar sau să nu poată participa (eventual îl aresteaza DNA-ul în ziua votului) și s-a ales praful de pușcă de modificările constituției. Ai nevoie de un consens de cel puțin 72-75% ca să poți trece liniștit prin parlament un asemenea proiect.

Da, sigur, n-am uitat nici eu că ungurii l-au ținut pe Băsescu președinte în vară prin boicotul referendumului, știu că au fost primii tradători ai „coaliției Johannis” în 2009, știu că au profitat pe cît posibil de guvernarea Boc și au cauționat-o în tot acest timp. Mai știu, de asemenea că dorințele ungurilor în privința constituției sunt de neacceptat, dar asta nu înseamnă ca nu pot fi purtate niște negocieri cu ei. Poate vor fi convinși să renunțe. Cine știe? E politică, totuși.

Cel mai probabil, însă, consensul de care vorbeam mai sus va fi obținut prin recrutări din rîndul PPDD, dar nu cred că i-ar fi stat bine lui Ponta un asemenea anunț.

3. Placintă-Frunzăverde-UNPR… Acum UDMR… Unde tragem linie?

Păi, talibanii mei, linie tragem cînd îl demitem pe Băsescu, nu? Doar ce s-a demonstrat usturător, în vară, că fără UDMR, n-am fost în stare să tragem linie. Să nu se înțeleagă că prin ceea ce spun cauționez rahatul petrecut astă vară la CCR, dar cert este că, dacă aveam suportul ungurilor, Basescu nu mai era azi președinte. Așa că, e bine și cu pasiunea, dar și mai bine este să fim în stare să facem un pas înapoi și să privim cu detașare chiar și mutările politice care nu ne plac. Nu de alta, dar pasiune au și votanții lui Domnu’ Dan.

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: