Prima pagină > Diverse > Un snapshot de la marginea universului

Un snapshot de la marginea universului

Ea, femeie tinara, la un 27-35 de ani, imbracata bine, cel mai probabil scolita si bine crescuta, mergea de la serviciu la restaurant. Era in pauza de prinz. La curea, prin geaca deschisa, se vedea prinsa la loc de cinste legitimatia de acces in cladire. Lucreaza la Renault, face parte din lumea corporatista. Are un job, un venit stabil, poate un credit la banca, sau poate planuieste sa isi ia unul si sa aplice la programul « Prima Casa ». Are colege cu care sa birfeasca, barbati care sa o curteze ; s-a realizat social sau este macar pe drumul cel bun. Intre femeia aceasta si barbatul de 30-35 de ani din majoriatea satelor din Romania care se duce cu coasa pe umar la cimp, ar trebui sa stea o distanta de secole lumina. Si totusi, alaltaieri, regulile nu s-au respctat, iar femeia ce mergea la restaurant si barbatul ce mergea la cimp au fost extrem de aproape unul de celalalt in spirit. Cu o lopata de civilizatie in spate, femeia a iesit frumos de pe usa cladirii in care nici la baie nu poti merge fara sa « dai cu badge-ul », si a plonjat cu abandon in ruralul carosabilului. De ce ?

Pentru ca aici, in Pipera, nu exista trotuar, iar atunci cind masinile primariei lui Pandele au deszapezit drumul flancindu-l si pe o parte si pe cealalta cu movile de zapada mai inalte de un metru, a disparut si optiunea de a merge prin santul de la marginea drumului. Poate ca zimbim amuzati si ne facem ca nu intelegem problema, contrastul…

Daca am da peste o caprioara in Grand Central Station din New York, sau peste un evreu hasidic in savana africana, poate ne-am arata mai mirati. Dar noi nu. Noi ne prefacem in continuare ca suntem corporatisti, ca avem decenta. Implementam standarde de calitate ISO 9500-curu’ babii, care reglementeaza accesul pe fiecare etaj si in fiecare cladire, si ne impartim carduri magnetice carora le spunem, sanchi!, badge-uri, cu poza si cu numere seriale si ne asiguram ca inauntrul sediului construit pe mocirla, pulseaza spiritul corporatist, intorcindu-ne ochii de la jegul si lipsa de civilizatie din jurul cladirii. Ce conteaza ca farfuriile din care mincam laturile de azi sunt murdare si ciobite? Lasa ! Tacimurile sa fie de argint…

Ne inghesuim ca muncitorii chinezi in microbuze/autocare ticsite de oameni ca sa ajungem mai repede la birou, sau mai repede la metrou, fara sa ne pese de demnitatea noastra umana. Eu inteleg ca e un job de care avem nevoie, si pe care nu ne permitem sa-l pierdem, din evidente motive financiare pe care, de asemenea le inteleg perfect, dar macar asa putin, pe dinautru, suntem oare un pic revoltati ca nu suntem tratati ca oamenii? Macar asa putin, suntem constienti ca suntem oameni? Sau suntem doar animale corporatiste, si atunci au si stapinii nostri dreptate sa ne calce asa in picioare?

Anunțuri
Categorii:Diverse Etichete:, ,
  1. Freesys
    Aprilie 19, 2012 la 12:27 pm

    Apropo de marginea universului : „Intre femeia aceasta si barbatul de 30-35 de ani din majoriatea satelor din Romania care se duce cu coasa pe umar la cimp, ar trebui sa stea o distanta de secole lumina”.
    Eu zic ca astora de la tara, in rarele ocazii cand vin in Bucuresti, cel mai probabil cu o problema medicala, ar trebui sa le punem o banderola pe mana stanga si eventual sa le futem si o mama de bataie daca indraznesc sa circule pe acelasi trotuar cu noi. Sa pastreze distanta …mama lor.

    • Aprilie 27, 2012 la 2:49 pm

      Salut,
      N-ai prea inteles ce-am vrut sa spun.

  2. Freesys
    Mai 18, 2012 la 10:40 am

    Am inteles perfect ce ai vrut sa zici , iti citesc blogul de multa vreme dar cu impartirea oamenilor pe clase , paturi, caste, etc… nu sunt de acord si crede-ma ca mai de bizuiala e nea Gheorghe din deal decat Simi corporatista care nu da buna ziua decat sefului.

    • Mai 22, 2012 la 10:35 am

      Salut, din nou. Sunt de acord cu tine ca e mult mai de bizuiala nea Gheorghe din deal. Eu nu sunt din aceia care judeca calitatea omului dupa grosimea portofelului.
      Totusi, pe ceea ce mizam eu era propria imagine a lui Simi despre ea insasi ca fiind mult superioara lui nea Gheorghe si care, in fapt, se clatina puternic in fata realitatii romanesti. Un fel de „ne dam cu parfum Armani, dar avem glod intre degetele de la picioare”.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: