Prima pagină > Politice > Blogurile si politica

Blogurile si politica

Odata, demult, pe vremea cind eu inca nu luasem contact cu blogareala, blogurile erau ceva inedit. Se adresau unei nise de oameni predominant culti, apolitici, interesati de inedit, de lucruri extraordinare, de nuante fine ale comportamentelor sociale. A fost o perioada de underground a blogosferei, s-au evidentiat pionierii, s-au constituit primele elite, si chiar au inceput sa se cistige bani.

Apoi, blogareala s-a revarsat in mainstream. Platforma forumurilor s-a prabusit neputind  acomoda pluralitatea celor ce doreau sa-si exprime punctul de vedere si, astfel, au inceput sa rasara blogurile. Scriitori sau jurnalisti ratati, sau poate oameni care credeau ca au ceva de spus, si-au fondat templele online si au asteptat sa fie slaviti de prozelitii pe care si i-au creat. Desigur, publicul in valoare absoluta a crescut, dar s-a segmentat intr-atit incit putini din cei care si-au facut blog cu scopul de a-l valorifica financiar au mai reusit asta.

Blogurile, au fost initial o constructie apolitica, dar cum preocuparea pentru politica a ajuns sa faca parte din noi, aceasta s-a revarsat inevitabil in online. Poate este si rezultatul campaniei de la prezidentiale care s-a purtat destul de puternic in domeniul online, poate s-ar fi intimplat aceasta transformare si in mod natural. E usor sa critici sistemul; politicul reprezinta un subiect mereu la indemina, inepuizabil prin natura deficientelor politicienilor, iar ai nostri nu fac exceptie. Astfel, preferintele politice ale autorului ajung sa fie cunoscute celor care ii urmaresc blogul, atit celor care doar citesc cit si acelora care comenteaza. Eu, unul, daca sunt de acord cu stilul unui blog, daca mi se pare ca exprima idei pe care le sustin si eu, daca mi se pare ca autorul este un om cult si pe care l-as lasa sa-mi vorbeasca oricit si oricind, atunci am sa citesc si am sa revin. Daca, din contra nu sunt de acord cu opiniile autorului, am sa citesc odata, de doua ori, poate am sa incerc sa-l combat prin comentarii, dar, intr-un final, am sa abandonez blogul. Pina acum nimic surprinzator, zic eu.

Ce te faci insa, atunci cind vrei sa schimbi macazul? Atunci cind ti-ai construit un gen de audienta, si dintr-odata scoti un articol care nu vine din aceeasi retorica pe care ai practicat-o de obicei. In cazul de fata e vorba de blogul lui Turambar cu acest articol care mie mi se pare o analiza statistica excelenta asupra posibilitatii fraudarii votului prin corespondenta. Articolul a fost preluat si de blogul Alianta Dreptei. Turambar este un blog pe care il vizitez destul de rar, pentru ca a avut in trecut numeroase luari de pozitie pro-PD, dar totusi intra, pentru mine, la capitolul persoanelor culte si realizate din punct de vedere al tehnicii de scris. Personal, cind am vazut titlul, mi-am zis: „hai sa vedem cum ne convinge asta ca o sa profite opozitia de fapt de pe urma masurii atit de pedalate de PD”. Surpriza, totala. Articolul era cit se poate de obiectiv prevazind un cistig de la 2 la 6 procente pentru PD prin fraudarea acestei noi metode de vot si asta dupa ce Turambar si-a injumatatit valorile pentru pragurile prevazute de fraudare. Din pacate aceasta postare excelenta a cazut in complet dezacord cu publicul blogului care parea surprins de schimbarea la fata a tribunului lor preferat, ba chiar au aparut articole pe alte bloguri care l-au condamnat pe Turambar, ba chiar l-au asociat cu un steag comunist. Asa cum am spus-o si cu alte ocazii, viata se vede altfel cu ochelari portocalii pe ochi. Toate mizeriile si gunoaiele pe care le fac PD-istii, nu exista, sunt manipulari, inscenari, propaganda comunista.

Un alt caz interesant il reprezinta Vlad Petreanu. Sunt cititor fidel al Amar De Zi de mai bine de doi ani si ceva. Recent, Vlad Petreanu a trecut de la Intact la trustul de presa ce controleaza B1 TV. In termeni mai populari, a schimbat mogulul rau pe mogulul bun. Articolele sale nu s-au schimbat, stilul a ramas acelasi, iar eu il citesc in continuare cu placere. Insa, publicul sau s-a schimbat considerabil. De unde blogul sau tindea sa atraga comentarii de la oameni, in principal, apolitici sau cel putin non-vocali vizavi de orientarea lor, de acum bate un vint portocaliu puternic intre comentatorii blogului. Pe de alta parte acest articol, poate putin neinspirat si nedocumentat corect, ma face sa ma intreb daca nu cumva si stilul autorului urmeaza a fi pervertit. Maxima apreciere am capatat, cu aceasta ocazie, pentru Moise Guran, care comenteaza si el pe blog, aratindu-ne ca desi a schimbat si el barca televiziunilor, a ramas un om cu capul pe umeri.

Un al treilea exemplu de ingerinta a politicului in politica unui blog l-am descoperit pe simplybucharest, unde autorul isi propune sa nu introduca politica in discutiile de pe blog, ba chiar ameninta cu expulzarea celor care fac orice comentarii de natura politica. Problema este ca autorul are propriile viziuni politice si asta ii influenteaza deja stilul general al blogului. Nu e vina nimanui ca el sta in Rahova, dar prin asta a ajuns sa nu il suporte pe Vanghelie, si implicit PSD-ul. Oprescu e si el vinovat ca e agreat de PSD. Refendumul anti-Udrea promovat de ACD, era si el o chestie naspa, probabil din cauza USL-ului, perceput ca o extensie a PSD, perceput ca o extensie a lui Vanghelie.

Politica a ajuns, din pacate, sa ne conduca viata. Spun din pacate, pentru ca, intr-o tara normala, in care lucrurile merg pe fagasul natural, procentul de apolitici ar trebui sa fie destul de mare, problemele esentiale petrecindu-se la nivel administrativ, local, acolo unde nu conteaza culoarea politica a primariei ci doar eficienta in administrarea comunitatii.

Apolitici puri in Romania nu prea exista. Membrii proverbialului „don’t give a shit party” fie au fost loviti de sistem si acum sunt contra lui, fie au inteles ca prosperitatea in Romania merge mina in mina cu politicul si voteaza dupa buzunar, fie au ajuns sa condamne toata clasa politica si isi traiesc zilele cautind o refulare a frustrarilor acumulate.

O alta categorie, pe care nu vreau sa o includ intre apolitici sunt ignorantii. Exista oameni in Romania care inca isi iau informatiile de la TVR si de la ProTV, oameni care nu au auzit de referendum, care nu stiu despre spitatele inchise si bolnavii lasati in drum, despre mortile survenite in urma transferurilor facute fara cap, despre dorintele guvernului da a nu respecta hotaririle judecatoresti. E usor sa traiesti in ignoranta. Cineva portocaliu tipa mai demult ca PSD-istii isi doresc liniste ca sa poata fura fara sa observe nimeni. Ei bine, din ce in ce mai mult se aseaza linistea peste Romania, doar ca la butoane e PD-ul, dar sunt sigur ca e doar o coincidenta. Ei sunt toti niste altruisti, niste biete victime ale manipularii mogulilor, ei traiesc ca sa slujeasca interesul tarii, sunt niste incoruptibili adevarati care pun interesul national mai presus de orice. De altfel, chestia asta mi se pare ca depaseste orice alt comentariu pe care as mai fi capabil sa fac.

Doresc pe aceasta cale decit sa le urez numai sanatate, bravilor nostri conducatori, intru propasirea neamului.

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:
  1. Aprilie 19, 2011 la 10:19 pm

    Multumesc ca ma citesti. Stii, atunci, ca am o egala rezerva fata de politicienii din toate partidele; ca nu-mi acordez cu premeditare opiniile la gustul majoritatii, chiar daca uneori am aceeasi parere ca majoritatea; ca scriu si materiale care enerveaza cititorii, daca eu cred ca trebuie sa-mi spun parerea.

  2. hm
    Aprilie 20, 2011 la 8:48 am

    O clarificare din partea Simply Bucharest, cu mulţumiri pentru menţionarea într-o companie onorantă.
    Socot că e foarte uşor să-ţi creşti audienţa cu articole politice, dar poate însemna şi pierderea credibilităţii. Şi independenţei. Şi nu asta e nişa pe care merg – încerc mai degrabă să comentez starea de fapt administrativă. Iar influenţa blogului meu este foarte mică – la ce bun s-o distrug, atît cît este?

    Pe scurt – nu vreau să fiu socotit nici portocaliu, nici PSD-ist, nici simpatizant USL.
    Îl detest pe Vanghelie cu mult timp înainte de a mă muta în Rahova. Îl dispreţuiesc pe Oprescu din anii 90 şi cred sincer că e un Primar execrabil din punct de vedere adminstrativ şi managerial – nu politic. Şi să ştiţi că i-am lăudat ideile bune, fără să-mi cadă degetele.

    Ideea de la care a pornit referendumul – şi anume limitarea puterii primarilor de sector – am promovat-o cu mult înainte de a fi asumată de Udrea. Iar acum – ce să fac? N-am chef să zic nimic în plus, n-am chef de ‘probabil autorul simpatizează cu x din cauza y’. De asta am preferat să închid subiectul.

    Poţi avea ideile tale fără să le iei de la altcineva, asta-i treaba. Oricum,îmi face plăcere să-mi socotesc ca prieteni mulţi liberali activi în blogosferă!

    Nu-mi aduc aminte să fi criticat niciodată administraţia locală pe criterii politice. Mizeria din Sectorul 5 e adminstrativă, nu politică. Pe asta o cunosc cel mai bine; de cîte ori am avut de-a face cu mizeria din sectoarele 3 şi 6 – am sancţionat-o. E drept că locuiesc în 5, dar lucrez în 1, şi mai trec des prin 4 – şi cunosc binişor mersul lucrurilor pe-acolo.

  3. Aprilie 25, 2011 la 5:00 pm

    „Turambar este un blog pe care il vizitez destul de rar, pentru ca a avut in trecut numeroase luari de pozitie pro-PD, dar totusi intra, pentru mine, la capitolul persoanelor culte si realizate din punct de vedere al tehnicii de scris.”

    lol. Eu, pozitii pro-PDL? He he. Am trait sa vad si aceasta etichetare 🙂 :rofl: Dupa cum spunea Vlad, viata e complexa si necesita nuantze. 🙂

    Mersi pentru cuvintele de apreciere. Ma bucur sa constat ca cititorii mei sint mai faini decit mine 🙂 :bow:

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: