Prima pagină > Jurnal: Am supravietuit Romaniei > Am supravietuit Romaniei: Ziua 3, AMR ???

Am supravietuit Romaniei: Ziua 3, AMR ???

Ieri am avut o zi nasoala. Mai nou nu mai sunt in stare sa ating 7 ore de somn pe noapte. Daca adorm dupa 1.30 oricum trebuie sa fiu la 8 in picioare, daca adorm mai aproape de 12, pe la 7 nu mai am somn. Toate astea la o adica imi fac bine. Saptamina viitoare voi fi fortat sa-mi schimb programul si sa ma trezesc pe la 6 dimineata. Problema este ca in loc sa ma antrenez la trezitul devreme, rusesc doar sa ma antrenez la dormitul putin.

Am facut paranteza asta despre obiceiurile mele nocturne pentru ca poate explica pe alocuri si faptul ca ieri am avut o zi nasoala. Problema cea mare a constat in faptul ca de cind m-am trezit si pina m-am culcat seara nu am facut altceva decit sa ma deprim. Chestia asta s-a petrecut in mod constant ca un balon care odata ce a inceput sa piarda aer, nu se mai opreste pina nu devine decit ceva ce aduce aminte de un prezervativ folosit.

Ce s-a mai intimplat in lumea mare intre timp? Mai nimic. Subiectele principale de ieri au mers mai departe:

  • McTaxa de la sanatate a fost dezbatuta pe larg cu pareri pro (culmea!) si contra si inca nu s-a ajuns la vreo concluzie. Dar e clar un lucru, daca e sa fie, va fi din Martie.
  • Bugetul lui Boc a primit amendamente in toate comisiile astfel incit incepe un pic sa aduca a ceva mai uman. Pe de alta parte Ministrul de Finante zice ca-si da demisia daca ii fac astia buget pe care nu-l poate acoperi. Vom vedea… Azi se disputa la Parlament.
  • Ministresa terenului de golf de la Snagov a zis ca nu… ca ea nu cu bani publici… cu bani privati… si ca s-a inteles gresit… Si o sa intrebe pe viitor armata de consilieri pe care o patroneaza… Da acuma, a uitat… Probabil o fi zis-o fana ei de la radio pe aia cu golful, si nu ne-am dat noi seama ca nu era ministresa.
  • Ziarele alea care s-au inchis, sunt inca inchise. De mirare un pic cum erau ele participante la coalitia-anti si acum nu mai sunt deloc.
  • S-a trezit un portocaliu sa-l critice pe pustiu-candidat pe blogul sau. Rezumatul? L-a luat pustiu’ la misto pentru activitatea depusa in Parlamentul European pe portocaliu si i-au „deraiat” blogul ca sa aiba unde scrie si in continuare daca vrea. Numai ca nu se mai poate citi… In fond libertatea exprimarii inseamna sa poti spune si scrie ce vrei, dar nu zice nicaieri ca trebuie sa ai si audienta.

Ei bine, ieri, toate astea au trecut pe linga mine fara sa-mi trezeasca interesul. Le-am salutat politicos din ochi si am trecut mai departe. Eu, ieri, eram muncit de probleme mai imediate mie. Si anume Pipera. Fac parte din acea categorie de oameni norocosi. Am un loc de munca si e foarte bine platit.

Pentru ca am oarecare banuieli ca exista o relatie directa intre prezenta mea la sediul ala din Pipera, si banii care zornaie in cont, ma duc in fiecare zi pina acolo si ma intorc. Asta se traduce in 40 de kilometri de capitala pe care eu ii bat in fiecare zi. Stiu, 40 de kilometri sunt pina la Ploiesti. Stiu lume care bate DN1 in fiecare zi, si intr-un sens si in celalat. Dar mai stiu, si ca pe vremea cind lucram impreuna cu ei, desi eu aveam de facut doar 13-15 kilometri pina acasa, ei ajungeau in 40-50 de minute si eu nu puteam sa cobor sub o ora.

Prin anii ’90 circula un banc cum ca nu se va mai scumpi benzina, doar se va micsora litrul. Tot asa as zice si eu sa umblam un pic pe la unitatile de masura. Sa inventam pentru uzul propriu kilometrii de Romania, care sunt clar mult mai dificili si mai greu de parcurs decit kilometrii de Civilizatie (Franta, Anglia, Germania, Belgia, Elvetia, SUA, etc.) si kilometrii de Bucuresti care sunt cei mai dati dracu’ dintre toti pentru ca sunt de cel putin doua ori mai dificili decit kilometrii de Romania. Dar poate nici astia nu sunt cei mai dificili kilometri. O sa mai revin.

Cert e ca firma la care prestez isi are sediul in minunata Pipera. De ce? M-am intrebat de multe ori ce este asa de atragator la Pipera incit multe, prea multe firme au ales-o ca destinatie. Rog a nu se face confuzia intre Pipera-Comuna si Pipera-Metrou. Eu nu lucrez linga metrou, eu lucrez dupa bariera adica afara din Bucuresti adica in jurisdictia orasului Voluntari, impreuna cu multi alti colegi de suferinta. Revenind la intrebarea „ce este aici”, sa incerc intocmirea unei liste de raspunsuri:

  • chiria mai mica, deci costuri mai mici
  • e aproape de aeroport ( citez din dom’ manager)
  • casa lu’ dom’ manager (care e un nenorocit de expat) e tot in Pipera-Comuna asa ca e comod pentru el sa-si puna curu in jeep dimineata si sa se deplaseze in 10 minute pina in parcarea acoperita

Cam astea sunt lucrurile care „este aici”. Hai sa vedem si ce nu este aici. Nu e Bucuresti deci nu e RATB, nu e metrou, nu e canalizare, nu e trotuar, nu „e” doua benzi pe sens deci daca are nevoie cineva sa faca stinga in cei 4-5 kilometri de sosea, se opresc toti, nu „e” banci in cladire sau in imediata apropiere („Banca Romaneasca” de la subsol chiar nu se pune oricit ar incerca ea), nu e nici un chiosc sau magazin accesibil (vezi partea in care nu sunt trotuare), nu e cantina sau fast food sau vreun alt punct de acces rapid la civilizatie, nu e zona de livrare pentru jumate din firmele de catering din Bucuresti. In principiu o gramada de „nu e”.

E in schimb un microbuz de 16 locuri care face naveta pina la metrou. Are 8 plecari programate, distribuite dupa un algoritm greu de intuit intre ora 3 si ora 9.30. Bineinteles ca pe la 3, ca de altfel si dupa 7 circula gol. Ceea ce inseamna ca majoritatea se buluceste la cele 4 transporturi dintre 5 si 6.45. Si astfel se poate sa se ajunga la momentul care m-a impins ieri peste limita, intr-o depresie crunta. Eram vreo 25 de oameni, inghesuiti intr-un microbuz de 16 persoane, toti angajati intr-un fel sau altul in IT, toti efectuind o munca „intelectuala” intr-o forma sau alta, si treceam prin acest episod in care eram egali cu niste muncitori necalificati adusi la pachet din China sa construiasca vreun mall, sau vreun complex de birouri. Si nimeni in afara de mine nu era revoltat de ideea asta. Si poate ca acest lucru era cel mai tragic.

Sa fim bine intelesi, eu sunt extrem de bine platit pentru ceea ce fac. Stiu exact de ce imi uit demnitatea si de ce ma supun umilintei asteia in fiecare zi si atunci cind spun exact ma refer si la cifrele de dupa virgula. Insa cu exceptia a 2-3 persoane care depasesc acel prag de 5000 de lei de care vorbeam acum doua zile, restul oamenilor de aseara sunt foarte departe de aceasta suma. Asta e o situatie generala in IT in Romania, dar ei nu stiu sau nu isi dau seama ca, acceptindu-si situatia, aproba faptul ca ei nu valoreaza nici macar cit un betivan polonez care toarna ciment la nemti.

Poftim, de asta mi-e mie lehamite de tara asta. Pentru ca in fiecare zi cam 15.000.000 de oameni sunt umiliti in cel mai josnic mod (asta ma trimite cumva cu gindul la lagarele din WWII si paralela asta e de-a deptul bolnava), iar peste 70% din ei nici macar nu isi dau seama.

In 2007, am avut un proiect de 6 luni la nemti. Am zburat des intre Germania si Romania, astfel incit acolo nu am stat la acelasi hotel mereu. Dar oricit m-au mutat ei prin oras, aveam cu ce ajunge la serviciu. Oamenii astia din Vest, au inteles ca una din abilitatile importante in lumea asta e mobilitatea. La ei frigeai 19 EURO pe transportul in comun pe saptamina, dar ajungeai de oriunde oriunde, la ora la care scria la program. Linga sediu aveam statie de metrou, si statie de tren. De oriunde m-au cazat in oras, puteam merge rapid cu metroul, uneori direct cu trenul, sau daca aveam chef chiar pe jos prin parcuri, fara sa depasesc 35 de minute. Cel mai mult am facut de la hotel la firma o ora. Asta s-a intimplat cind am fost cazat intr-un orasel la vreo 50 de km distanta. Am avut de luat un tramvai din orasel, pina in orasul mai mare in zona caruia se afla, si de acolo un tren pina in orasul unde era si sediul. Mi-au spus colegii ca am mers cam 70 de km, dar fusese si vina mea… Pierdusem trenul direct, iar 20 de minute cit dura pina venea urmatorul cu cele 40 de minute de drum tot acolo m-ar fi scos. Oare cind asa ceva si la noi?

Ipoteza: stai in Mamaia, lucrezi in Bucuresti in P-ta Victoriei. Tre sa faci naveta in fiecare zi.

Concluzie: ?

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: