Arhiva

Archive for ianuarie 2010

E mai cool sa faci parte dintr-o gasca decit sa ai un grup de prieteni

Mi-am strins prietenii mei, din perioade diferite din viata. Pe unii ii am aproape din scoala generala, pe altii din liceu, pe altii i-am adunat din facultate, pe unii poate i-am pierdut pe drum, dar fata de toti ma leaga numai sentimente de prietenie sincera.

Fiind insa adunati din momente atit de diferite in timp, inseamna ca viata ne-a trimis prin alte parti. Toti o duc destul de bine, toti sunt angajati, toti au perspective in fata, dar, noi toti, nu suntem la un loc. Viata a tras de noi in directii diferite si asa, pe unul din ei nu-l pot vedea decit pe la 11 noaptea, pe altul nu-l prea pot vedea decit in weekenduri, si cu unul am ajuns sa ma vad doar de citeva ori pe an.

In momentul in care trebuie sa ne stringem pentru ceva, invariabil urmeaza urmatoarea secventa.

Ce faci ma? Uite, ma gindeam sa mergem la x… Ce zici?

– Da, super idee! Chiar mi-ar face placere…

– Deci te bagi?

– Da, ma bag…

– Bun. Cite locuri (in sala, in camera, la masa) sa iau pentru tine?

– Pai… Nu stiu. Stai sa mai sun si eu, sa vad citi mai vor, si iti zic…

Si nu da de unul sau de altul, si mai trece o zi doua pina suna inapoi. Deh, si ai sai trebuie sa mai sune si ei pe unul si pe altul si lantul invitatiilor se imprastie prin retelele lor de prieteni (fie ele pe Facebook, pe Hi5 sau doar in realitate) si pina se intoarce la mine informatia ori se face prea tirziu, ori cererea acumulata de locuri depaseste oferta si in general se cam dezumfla evenimentul.

Intr-o gasca lucrurile stau altfel. O gasca e o chestie ermetica. E un circuit inchis. Ei nu sunt prieteni asa de apropiati, nu poti sa-i suni la 12 noaptea sa vina sa te ajute, nu prea poti sa ii chemi sa iti care mobila sau sa le plingi pe umar. Sunt oamenii care iti sunt alaturi la „good times”  dar cind iti iei palme de la viata, s-ar putea sa dispara din jurul tau. Am vazut asta intimplindu-se cu gasca alor mei, pe care necazurile i-au lovit cind ei erau destul de tineri ca gasca le fie inca prezenta in viata, iar eu destul de mare sa tin minte ce s-a intimplat atunci.

Pe de alta parte, oamenii astia din gasca se vad cam o data pe saptamina, sunt toti la un loc, si problema rezervarilor se transeaza in 20 de minute. Oricum, daca nu participi la toate evenimentele cu gasca, te cam trezesti pe dinafara asa ca numarul de locuri e acontat de pe la inceput si complicatiile organizatorice sunt reduse la minim.

Cam jumatate din farmecul oricarei manifestari o reprezinta compania pe care o ai. Daca nu exista niste oameni cu care sa poti imparti evenimentul, fie el concert, film, piesa de teatru, expeditie montana, revelion sau mai stiu eu ce; el e mai sarac decit ar putea fi. Valoarea pe care o are el in sine, exista, dar este imbogatita de oamenii cu care poti sa il imparti. Ce rost are ca l-ai vazut, daca nu ti-l poti aminti impreuna cu altcineva?

As fi vrut sa pun in articolul asta o poza a biletelor mele la concertul AC DC din Romania…

Dar nu am, pentru ca pina sa se stringa grupul, s-au terminat biletele. Si ce ma doare pe mine, este ca din cauza mea care nu le-am luat pe masura ce primeam confirmari, au ramas fara bilete si oameni care vroiau sa mearga.

Categorii:Diverse Etichete:

Am supravietuit Romaniei: Ziua 4, AMR ???

Azi a fost o zi relativ linistita. Lupta din parlament nu s-a varsat in afara, imaginea pe care au generat-o a fost aceea a unui parlament febril, incontrindu-se pe buget, adaugind amendamente unde e nevoie, ciocnindu-se cu ministerul de finante, ciocnindu-se de interesele unora si ale altora care trebuie sa-si refaca pusculitele sparte la alegeri. Raspuns? Ce s-a ales de toate astea la sfirsitul zilei? Nimic. Imaginea luminii care dispare de pe ecranul inchizindu-se al televizorului.

Prin urmare, stirea de lead-off de azi dimineata a fost: comunicatul de la ministerul justitiei care spunea ca, in curind, Omar Hayssam ar putea fi adus in Romania. Circa 30% din timpul de emisie a fost ars azi cu acest subiect. De ce? Pentru ca scopul televiziunilor de stiri este acelasi cu cel al televiziunilor comerciale si anume sa faca rating. Daca nu fac rating, nu primesc la fel de multi bani. Ce s-a intimplat pe scurt? Ministerul de justitie a scos o tidula in care nu spun nici cind il aduc pe Hayssam in tara, nici ca omul ar fi in custodie pe undeva prin Siria; ceea ce ei spun vine cam asa: „daca Hayssam e prins prin Siria, avem o procedura sa-l aducem in tara”. Da? Pe bune? Apa e uda? E drept ca in trecut au fost oameni care s-au udat de la apa, ca s-a demonstrat ca inmoaie hirtiile dar apa e chiar uda??? Eu zic ca trebuie neaparat sa discutam despre asta. Sa-l scoatem de la naftalina pe Ohanesian, poate ii mai luam un interviu si Marie-Janei… mai facem un rezumat la povestea rapirii, mai amintim de alea 4 milioane care au disparut fara urma…

Reteta media a fost intotdeauna ca daca nu exista o „stire tare” noua, atunci mai bine o „stire tare” veche, reciclata. Ducem rationamentul mai departe: presa e previzibila. Ce motivatie avea ministerul sa dea un comunicat care nu spune nimic? Poate ca au avut intentia tocmai sa produca un pic de vinzoleala in media. Sa ridice un paravan de fum si in spate sa se intimple cine stie ce…

In mod sigur nu a fost vorba de buget, asta a facut destule capete sparte. Are vreo 6500 de amendamente si azidin discutii n-au reusit sa sa treaca decit 4. Mai au 3 zile si trebuie votat. Sa vedem cum se descurca. Spre creditul lor, discuta baietii fara pauza. Update: la ora 8 PM au plecat acasa, scorul era de 5 amendamente aprobate.

La fel de sigur nu a fost vorba despre mini revolta din PDL Ilfov. Aici sigur au evoluat lucrurile, iar subiectul are destule implicatii incit merita un mic rezumat.

Cu vreo 5 ani in urma, presedintele tarii a spus despre un G. Oprea ca ar fi: „seful mafiei personale al lui Adrian Nastase”.

Cu un an in urma, odata cu alianta PDL-PSD (sper sa nu uite nimeni vreodata ca PDL au bagat PSD-ul la guvernare in 2009), acelasi G. Oprea a ajuns ministru la interne.  S-au scandalizat unii, cum de a putut baselu’ sa-l accepte, dar nu am primit nici un raspuns oficial. Un raspuns neoficial a venit atunci cind acelasi Oprea a numit niste oameni pe niste functii cam au contraire de vointa partidului din care facea parte, adica PSD, si cam pe placul prezidentului. Ei bine, oamenii aia nu au fost confirmati politic. Oprea s-a certat cu partidul ca el nu pune pe altii… Asa ca Oprea demisioneaza din guvern.

Aici am crezut ca s-a incheiat momentul. Dar, nu. Marinarul sef, s-a sensibilizat puternic la corazon de gestul baiatului asa ca i-a mai dat o stea de general la activ si a uitat zicerile din 2004. Vorba aia, in 5 ani se mai schimba caracterul omului nu? In fond intelepciunea populara ne invata ca lupul isi schimba parul, dar naravul… dureaza cam 5 ani.

Inainte de alegeri, G. Oprea, care inca nu primise steaua, fuge repede din PSD si infiinteaza grupul parlamentarilor independenti. Il mai insotesc 13 colegi. Ca un facut, acum isi primeste si steaua.

Dupa alegeri, G. Oprea ajunge Ministrul Apararii. Ca prin minune, amicul numarul unul al lui G. Oprea e desemnat sa fie prefect in Ilfov. La chestia asta nu am de zis decit de bine. Mi se pare perfect normal sa aduci in jurul tau oamenii cu care ai mai lucrat inainte. In privat cu totii facem asta. Poate dureaza mai mult pina iti tragi in jurul tau pe fostii colegi de valoare cu care ai lucrat, dar intentiile astea sunt.

Insa aducerea amicului la prefectura de Ilfov a deranjat puternic organizatia PDL-Ilfov. Baietii au sarit in sus rau de tot si i-au zis piticului prim ministru si presedinte de partid ca ei pleaca: isi dau demisia si se cara in alt partid. Poate ar trebui sa ne aducem toti aminte de felul in care functionau lucrurile inainte de 1989. Daca tu simteai ca „meriti” o functie, pupai fundul si lustruiai pantofii superiorului de partid, superiorului sau ori, chiar,  oricarei pile care ar fi putut sa-l influenteze, pina te punea acolo unde „meritai”. Daca, totusi, nu primeai „favorul” si vedeai cum altul „nemeritoriu” obtinea postul, trebuia sa-l discreditezi pe linie de partid. Sa-i pictezi un portret de „chiabur”, sa convingi partidul ca numitul e un degenerat… Sa asmuti cainii Securitatii pe el pina cind sistemul il mesteca si il scuipa afara. Dupa asta reluai „lustrul” si iti aratai „meritele”.

Ei bine, bravii pedelici ilfoveni se pare ca au uitat lectia istoriei. Noroc ca cei de la putere nu au uitat cealalta lectie preluata de la Ceausescu. Pe oamenii mici din partidul tau ii controlezi cu salam si paine. Si daca asta nu merge, ii iei in buzunar cu un santaj sau doua. Nu era un tovaras care sa nu fie trecut de transpiratii reci la gindul ca Securitatea s-ar interesa de el. Ca dovada, azi, o minune, le trece pedelicilor repede asta cu demisia, si nu mai auzi pe vreunul croncanind dupa ea. Cica asteapta o sedinta de partid. Bine baieti, poate ati invatat si voi ceva de aici.

Despre un singur lucru nu am auzit azi nimic, despre campania pustiului. Se zvoneste ca intentia de vot e cam egala intre Radu Stroe si pustiu’ catindat. Cum ne-au aratat si ultimele alegeri, asta e o situatie foarte favorabila candidatului portocaliu. Probabil scorul va fi 50,33 la 49, 67. Oare asta sa fie motivul pentru care azi am vorbit de Hayssam? O sa ma interesez un pic mai mult in viitor aici.

In alta ordine de idei, am primit un link azi pe care il recomand: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/881923/Reportaj-in-trenul-foamei-/. Stilul in care e tratat subiectul e jenibil, dar in spatele povestii masacrate de talentul jurnalistic al scriitorului, faptele ramin si eu cred ca nu sunt de ignorat.

Pe linga asta in oras a fost ceata. Starea de spirit a fost una extrem de adormita pentru toata ziua. Uitasem cit de frumos arata Bucurestiul in ceata. Nu prea mai dai peste caini vagabonzi, peste oameni vagabonzi, peste multe masini… Si, atunci cind e ceata destul de groasa, dispare si jungla de beton, si iti poti imagina ca ceea ce nu vezi, nu sunt blocuri ci citeva hectare de padure.

Iluzia nu tine daca esti in miscare. Pacat ca e prea frig ca sa putem sta pe loc. Parca azi, nu mi-a mai fost asa lehamite de tara asta. Probabil ca am doar o alergie vizuala.

Am supravietuit Romaniei: Ziua 3, AMR ???

Ieri am avut o zi nasoala. Mai nou nu mai sunt in stare sa ating 7 ore de somn pe noapte. Daca adorm dupa 1.30 oricum trebuie sa fiu la 8 in picioare, daca adorm mai aproape de 12, pe la 7 nu mai am somn. Toate astea la o adica imi fac bine. Saptamina viitoare voi fi fortat sa-mi schimb programul si sa ma trezesc pe la 6 dimineata. Problema este ca in loc sa ma antrenez la trezitul devreme, rusesc doar sa ma antrenez la dormitul putin.

Am facut paranteza asta despre obiceiurile mele nocturne pentru ca poate explica pe alocuri si faptul ca ieri am avut o zi nasoala. Problema cea mare a constat in faptul ca de cind m-am trezit si pina m-am culcat seara nu am facut altceva decit sa ma deprim. Chestia asta s-a petrecut in mod constant ca un balon care odata ce a inceput sa piarda aer, nu se mai opreste pina nu devine decit ceva ce aduce aminte de un prezervativ folosit.

Ce s-a mai intimplat in lumea mare intre timp? Mai nimic. Subiectele principale de ieri au mers mai departe:

  • McTaxa de la sanatate a fost dezbatuta pe larg cu pareri pro (culmea!) si contra si inca nu s-a ajuns la vreo concluzie. Dar e clar un lucru, daca e sa fie, va fi din Martie.
  • Bugetul lui Boc a primit amendamente in toate comisiile astfel incit incepe un pic sa aduca a ceva mai uman. Pe de alta parte Ministrul de Finante zice ca-si da demisia daca ii fac astia buget pe care nu-l poate acoperi. Vom vedea… Azi se disputa la Parlament.
  • Ministresa terenului de golf de la Snagov a zis ca nu… ca ea nu cu bani publici… cu bani privati… si ca s-a inteles gresit… Si o sa intrebe pe viitor armata de consilieri pe care o patroneaza… Da acuma, a uitat… Probabil o fi zis-o fana ei de la radio pe aia cu golful, si nu ne-am dat noi seama ca nu era ministresa.
  • Ziarele alea care s-au inchis, sunt inca inchise. De mirare un pic cum erau ele participante la coalitia-anti si acum nu mai sunt deloc.
  • S-a trezit un portocaliu sa-l critice pe pustiu-candidat pe blogul sau. Rezumatul? L-a luat pustiu’ la misto pentru activitatea depusa in Parlamentul European pe portocaliu si i-au „deraiat” blogul ca sa aiba unde scrie si in continuare daca vrea. Numai ca nu se mai poate citi… In fond libertatea exprimarii inseamna sa poti spune si scrie ce vrei, dar nu zice nicaieri ca trebuie sa ai si audienta.

Ei bine, ieri, toate astea au trecut pe linga mine fara sa-mi trezeasca interesul. Le-am salutat politicos din ochi si am trecut mai departe. Eu, ieri, eram muncit de probleme mai imediate mie. Si anume Pipera. Fac parte din acea categorie de oameni norocosi. Am un loc de munca si e foarte bine platit.

Pentru ca am oarecare banuieli ca exista o relatie directa intre prezenta mea la sediul ala din Pipera, si banii care zornaie in cont, ma duc in fiecare zi pina acolo si ma intorc. Asta se traduce in 40 de kilometri de capitala pe care eu ii bat in fiecare zi. Stiu, 40 de kilometri sunt pina la Ploiesti. Stiu lume care bate DN1 in fiecare zi, si intr-un sens si in celalat. Dar mai stiu, si ca pe vremea cind lucram impreuna cu ei, desi eu aveam de facut doar 13-15 kilometri pina acasa, ei ajungeau in 40-50 de minute si eu nu puteam sa cobor sub o ora.

Prin anii ’90 circula un banc cum ca nu se va mai scumpi benzina, doar se va micsora litrul. Tot asa as zice si eu sa umblam un pic pe la unitatile de masura. Sa inventam pentru uzul propriu kilometrii de Romania, care sunt clar mult mai dificili si mai greu de parcurs decit kilometrii de Civilizatie (Franta, Anglia, Germania, Belgia, Elvetia, SUA, etc.) si kilometrii de Bucuresti care sunt cei mai dati dracu’ dintre toti pentru ca sunt de cel putin doua ori mai dificili decit kilometrii de Romania. Dar poate nici astia nu sunt cei mai dificili kilometri. O sa mai revin.

Cert e ca firma la care prestez isi are sediul in minunata Pipera. De ce? M-am intrebat de multe ori ce este asa de atragator la Pipera incit multe, prea multe firme au ales-o ca destinatie. Rog a nu se face confuzia intre Pipera-Comuna si Pipera-Metrou. Eu nu lucrez linga metrou, eu lucrez dupa bariera adica afara din Bucuresti adica in jurisdictia orasului Voluntari, impreuna cu multi alti colegi de suferinta. Revenind la intrebarea „ce este aici”, sa incerc intocmirea unei liste de raspunsuri:

  • chiria mai mica, deci costuri mai mici
  • e aproape de aeroport ( citez din dom’ manager)
  • casa lu’ dom’ manager (care e un nenorocit de expat) e tot in Pipera-Comuna asa ca e comod pentru el sa-si puna curu in jeep dimineata si sa se deplaseze in 10 minute pina in parcarea acoperita

Cam astea sunt lucrurile care „este aici”. Hai sa vedem si ce nu este aici. Nu e Bucuresti deci nu e RATB, nu e metrou, nu e canalizare, nu e trotuar, nu „e” doua benzi pe sens deci daca are nevoie cineva sa faca stinga in cei 4-5 kilometri de sosea, se opresc toti, nu „e” banci in cladire sau in imediata apropiere („Banca Romaneasca” de la subsol chiar nu se pune oricit ar incerca ea), nu e nici un chiosc sau magazin accesibil (vezi partea in care nu sunt trotuare), nu e cantina sau fast food sau vreun alt punct de acces rapid la civilizatie, nu e zona de livrare pentru jumate din firmele de catering din Bucuresti. In principiu o gramada de „nu e”.

E in schimb un microbuz de 16 locuri care face naveta pina la metrou. Are 8 plecari programate, distribuite dupa un algoritm greu de intuit intre ora 3 si ora 9.30. Bineinteles ca pe la 3, ca de altfel si dupa 7 circula gol. Ceea ce inseamna ca majoritatea se buluceste la cele 4 transporturi dintre 5 si 6.45. Si astfel se poate sa se ajunga la momentul care m-a impins ieri peste limita, intr-o depresie crunta. Eram vreo 25 de oameni, inghesuiti intr-un microbuz de 16 persoane, toti angajati intr-un fel sau altul in IT, toti efectuind o munca „intelectuala” intr-o forma sau alta, si treceam prin acest episod in care eram egali cu niste muncitori necalificati adusi la pachet din China sa construiasca vreun mall, sau vreun complex de birouri. Si nimeni in afara de mine nu era revoltat de ideea asta. Si poate ca acest lucru era cel mai tragic.

Sa fim bine intelesi, eu sunt extrem de bine platit pentru ceea ce fac. Stiu exact de ce imi uit demnitatea si de ce ma supun umilintei asteia in fiecare zi si atunci cind spun exact ma refer si la cifrele de dupa virgula. Insa cu exceptia a 2-3 persoane care depasesc acel prag de 5000 de lei de care vorbeam acum doua zile, restul oamenilor de aseara sunt foarte departe de aceasta suma. Asta e o situatie generala in IT in Romania, dar ei nu stiu sau nu isi dau seama ca, acceptindu-si situatia, aproba faptul ca ei nu valoreaza nici macar cit un betivan polonez care toarna ciment la nemti.

Poftim, de asta mi-e mie lehamite de tara asta. Pentru ca in fiecare zi cam 15.000.000 de oameni sunt umiliti in cel mai josnic mod (asta ma trimite cumva cu gindul la lagarele din WWII si paralela asta e de-a deptul bolnava), iar peste 70% din ei nici macar nu isi dau seama.

In 2007, am avut un proiect de 6 luni la nemti. Am zburat des intre Germania si Romania, astfel incit acolo nu am stat la acelasi hotel mereu. Dar oricit m-au mutat ei prin oras, aveam cu ce ajunge la serviciu. Oamenii astia din Vest, au inteles ca una din abilitatile importante in lumea asta e mobilitatea. La ei frigeai 19 EURO pe transportul in comun pe saptamina, dar ajungeai de oriunde oriunde, la ora la care scria la program. Linga sediu aveam statie de metrou, si statie de tren. De oriunde m-au cazat in oras, puteam merge rapid cu metroul, uneori direct cu trenul, sau daca aveam chef chiar pe jos prin parcuri, fara sa depasesc 35 de minute. Cel mai mult am facut de la hotel la firma o ora. Asta s-a intimplat cind am fost cazat intr-un orasel la vreo 50 de km distanta. Am avut de luat un tramvai din orasel, pina in orasul mai mare in zona caruia se afla, si de acolo un tren pina in orasul unde era si sediul. Mi-au spus colegii ca am mers cam 70 de km, dar fusese si vina mea… Pierdusem trenul direct, iar 20 de minute cit dura pina venea urmatorul cu cele 40 de minute de drum tot acolo m-ar fi scos. Oare cind asa ceva si la noi?

Ipoteza: stai in Mamaia, lucrezi in Bucuresti in P-ta Victoriei. Tre sa faci naveta in fiecare zi.

Concluzie: ?

Am supravietuit Romaniei: Ziua 2, AMR ???

Imi dau seama, muscindu-mi buzele ca ieri am fost mult prea optimist. Mi-am permis sa imi imaginez ca vor exista zile in care nu voi avea de ce sa scriu despre tara in care imi irosesc zilele. Mi-am permis sa cred ca va exista vreo zi, cindva, in care  nimeni sa nu faca o prostie atit de insultatoare incit sa nu suport sa o las nespusa. Ei bine, spre dezamagirea mea se intimpla exact opusul. Se intimpla sa existe zile in care se aduna atit de multe ineptii, incit unele din ele se pierd.

Daca ar fi sa le tratez pe toate cu aceeasi importanta am sa ma trezesc cu articole kilometrice pe care lumea se va plictisi sa le citeasca. Cel mai probabil si eu ma voi plictisi numai scriindu-le. Pe de alta parte sa nu le mentionez, sa le trec cu vederea, nu pot. Ar insemna sa las de la mine si tocmai din acest „lasat” pe care l-au tot practicat oameni ca mine in ultimii ani, ne-am ales cu guvernul pe care il avem si cu presedintele pe care il avem.

Am sa aleg deocamdata solutia intermediara, aceea sa mentionez in scurt toate mizeriile din zi, sa tratez pe larg cite consider ca nu plictisesc, si sa imi rezerv dreptul de a reveni la ele in zilele in care (ce bine ar fi) nu am altceva de zis.

Asadar rezumatul suna cam asa (fara a face un clasament):

  • Tony Tecuceanu a murit ieri la spitalul Matei Bals, de gripa AH1N1.
  • Elena Udrea vrea sa faca din banii statului teren de golf la Snagov, pentru turistii care se duc la unguri si la bulgari sa se dea cu mingiuta pe fairway.
  • Ziarele „Gardianul”, „Ziua” si „Business Standard” nu vor mai aparea. Se pastreaza doar editiile online. „Cotidianul” a murit in acelasi fel in Decembrie anul trecut.
  • Serviciul de Telecomunicatii Speciale primeste un buget de peste 450 de milioane de lei noi. Pentru cine are nevoie de o cifra mai semnificativa, sa se gindeasca la 100.000.000 de EURO. Vezi Doamne, e criza mare in Romania si reducem cheltuielile cu bugetarii. Aha…
  • Institutia prezidentiala are un buget cu peste 90 de milioane de lei mai mare decit anul trecut. In aceeasi traducere 20.000.000 Euro. Purtatorul de cuvint al presedintiei anunta poporul roman, ca in spirit de solidaritate cu el, presedintia va primi bani mai putini decit in anul trecut. Nimeni nu se mai revolta, nimeni nu trage de mineca mincinosii…
  • Ministrul Sanatatii da de masa cu taxa pe fast-food si bauturi racoritoare. Urmeaza probabil aerul pe care-l respiram care sigur ne face rau fiind incarcat de o gramada de noxe, si apa de la robinet pe care daca o bem sigur ne facem rau, fiind incarcata de bacterii si alte microorganisme.
  • Un pusti de 23 de ani candideaza pentru postul de deputat in colegiul 1 din Bucuresti. Pustiul cadideaza din partea partidului de la putere si este baiatul cel mare al unuia din cei mai bazati finantatori ai partidului de la putere, finantator care s-a invirtit si el de un post de deputat la alegerile din 2008.

Incheiem rezumatul si trecem la comentariu.

Tony Tecuceanu a reprezentat pentru mine o necunoscuta pina cind ieri am aflat ca nu mai e printre noi. Stirea a ajuns la mine destul de neclara: „a murit ala de la Cronica Circotasilor de gripa porcina”. Evident ca initial m-am gindit la unul din urmatorii trei: Huidu, Gainusa si „Dezbracatu”. Nu. Nu a fost cazul, era vorba de Tony Tecuceanu. Cum „Cronica” nu a mai reprezentat o prioritate pentru mine in ultimii 3-4 ani, habar nu aveam cine e. Mai tirziu am aflat ca era un actor destul de talentat care il juca pe Adrian Nastase in skit-uri. Omul asta avea 37 de ani. Era un invitat semi-permanent intr-un show de televiziune care desi nu era lider de piata avea publicul sau.

(sursa imaginii ProTV Magazin)

Daca ii spun unui roman de peste hotare ca a murit Tony Tecuceanu de gripa porcina, cele mai mari sanse sunt sa ma intrebe la ce echipa juca. Daca ii spun unui roman de aici ca a murit Jamie Dembo de gripa porcina, tot la fel are sa ma intrebe cine era persoana. Diferenta intre Tony Tecuceanu si Jamie Dembo este ca el s-a nascut aici, a trait aici, si a murit aici. Jamie – o invitata semi-permanenta la „The Late Late Show with Craig Ferguson” – in cei 36 de ani ce au trecut de cind s-a nascut a trait in SUA. Calitatea vietii lui Jamie Dembo i-a permis sa nu se expuna virusului AH1N1, si prin urmare ea traieste si astazi. Virusul asta nenorocit bintuie si pe la ei, dar acolo statutul de vedeta de televiziune cu background in actorie, iti permite un nivel care sa nu te expuna. Sau daca ai ghinionul sa te expui, macar sa nu fie fatal. Am putea spune, privind putin absurd la imaginea de ansamblu, ca nu AH1N1 a fost cauza tragediei. Mai degraba, a fost combinatia intre virus si spatiul geografico-politico-medical in care respiram cu totii. Lucrul cel mai tragic dupa parerea mea, este ca fraza precedenta, nu este destul de absurda pe cit ar trebui sa fie.

Ok, sa analizam un pic la rece. E un virus care bintuie lumea zilele astea. Avem un vaccin contra lui. Avem o campanie de vaccinare pornita importriva lui. Imi place sa cred ca sunt destul de la curent cu ceea ce se intimpla in jurul meu. Cu toate astea, habar nu am care sunt pasii pe care trebuie sa ii fac ca sa fiu si eu dintre cei inoculati. Nu m-am intimplat peste nici o stire, peste nici un anunt public care sa imi spuna: du-te acolo, plateste atit, ia-ti injectia-n brat si joaca-te mai departe cu motu’ in tarina. E drept ca vaccinarea a inceput in mijlocul campaniei electorale si, in vuietul care era atunci, foarte greu sa mai auzi si altceva. Dovada recenta, insa, este ca oamenii inca mor de chestia asta. Omul asta care lucra in televiziune nu s-a vaccinat. Ce motive a avut, nu am de unde sti si prefer sa nu speculez. Dar sunt sigur ca cel putin ca mine mai sunt macar un milion de oameni, care daca ii iei la bani marunti nu ar putea sa iti spuna cum si de unde sa te vaccinezi.

Sa intreb cumva pe doctorul meu de familie? Sa imi pun speranta in sistemul nostru medical? De fapt la noi merge mai degraba contrariul. Unul din oamenii pe care imi place sa ii citesc a avut recent aceasta experienta (e drept nu la prima mina) cu sistemul medical de la noi: http://www.petreanu.ro/2009/12/noua-mea-gripa/.

Am supravietuit Romaniei – Ziua 1, AMR ???

Titlul ales e un pic optimist, dar eu sunt un optimist din fire asa ca prefer sa cred ca peste citiva ani am sa ma destind in ceva ce se va numi sufrageria mea, cu o bautura in mina si cu un televizor de la care se vor auzi stiri in alta limba decit cea romana, iar afara, aerul va mirosi a civilizatie si a respect pentru oameni. Am mai anuntat-o si cu alta ocazie: intentionez in cel mai scurt timp sa plec din tara si, desi am o mare amaraciune in suflet vizavi de asta, am sa ma invat sa traiesc cu ea.

Dedic acest „jurnal” pe care il incep azi, bravilor romani din diaspora care ne-au condamnat la cel putin inca 5 ani de Basel si pedelici. Cind a inceput 2009 si s-a instalat la putere „solutia pentru Romania” care atunci se compunea din PDL si PSD, glumeam cu prietenii ca daca in anul asta in care au sa ne ghiortaie matele de foame, astia au sa aiba de unde sa fure in continuare ca in codru, inseamna ca Romania este sau a fost mult mai bogata decit mi-am putut vreodata imagina. Dovezile sunt limpezi. A trecut 2009, mai exista Romania, ei oricum au furat ca in codru, asta inseamna ca eram foarte bogati odata. As vrea sa pot face aceleasi glume pentru urmatorii trei ani, dar nu reusesc. Daca 2009 reprezenta un orizont finit, pe care il puteam anticipa, 2012 se gaseste mai departe decit poate bate umorul meu. Oarecum ca in clipul electoral cu baietii de la „Unirea”, zic si eu ca Dorel: „acum nu mai e de gluma”.

Revenind la ideea principala, dragi confrati „diasporeni”, faceti loc ca mai vine unu’, dar pina sa aterizeze la voi pe ogor, unu’ asta, urmeaza sa scuipe cam odata pe zi stiri de aici, din… Romania. Sincer, imi doresc din tot sufletul sa fie si zile in care sa nu am ce zice, zile in care sa nu ma simt furat, in care sa nu ma simt umilit ca platesc taxe si sustin un guvern incompetent.

Din distractiile de azi cu guvernul desprindem urmatoarele fapte:

  • pensiile ramin pe loc anul asta, nici nu cresc cu ce se promitea in campanie, dar nici macar nu se mai actualizeaza cu inflatia
  • odata cu 31 august 2010 se dezlantuie macelul in invatamint
  • se discuta impozitarea tuturor pensiilor (in mod curent cele sub un anumit prag sunt scutite de impozit)
  • se desfiinteaza pensiile agricole

Care sa fie motivatiile? E simplu. In ceea ce priveste pensiile, ele se duc la o categorie de oameni care voteaza traditional cu PSD-ul. Chestia asta s-a aratat a fi evidenta in 2008, cind dupa un populism jenant al PNL in care au marit pensiile chiar inainte de alegeri, pensionarii tot cu PSD-ul au votat. Matematica electorala dicteaza: avem ocazia sa facem economii la buget prin neinregistrarea anul acesta a unei cheltuieli mai mari decit in anul trecut iar din asta nu urmeaza sa pierdem votanti. Ce mai e de zis? Din punct de vedere machiavelic, putem duce lucrurile un pic mai departe: pensionarii urmeaza sa isi vada puterea de cumparare muscata puternic de inflatie care nicidecum nu va fi 3 virgula cit la suta au pus ei din burta in proiectul de buget; aceasta scadere a puterii lor de cumparare le va afecta direct calitatea vietii, si cum cei mai multi din ei sunt la o virsta la care sunt extrem de sensibili la schimbari in rau e foarte posibil ca destui pensionari (mai multi decit in conditii naturale) sa nu mai prinda revelionul urmator. Matematica electorala:  nu numai ca nu ne pierdem votanti, dar ii cistigam pe aceia ale caror voturi nu mai sunt anulate de pensionarii proaspat decedati. Matematica financiara: cu cit scapam de mai multi pensionari cu atit avem mai putine guri de hranit de la buget. La o adica de ce sa nu fie si rindul pensionarilor sa fie generatie de sacrificiu, nu?

Poate sunt mai acid decit ar fi normal vizavi de subiectul acesta, dar o fac pentru ca eu sunt singurul din familia mea care nu este la pensie si am putut sa vad, ani de-a rindul, cum este sa traiesti la limita si ce inseamna sa traiesti doar din pensie. Spuneam intr-o discutie mai demult cu un prieten al meu, ca pentru un trai decent (ca-n vest) in Romania ai nevoie de un venit net de 5000 de lei pe luna pe cap de angajat. Cum la o casa sunt de obicei 2 angajati, asta duce la un venit net de 10000 de lei pe luna. Din banii astia poti tine lejer o familie cu doi copii, chiar si un credit, poti minca sanatos, poti sa iti iei haine bune si poti in general sa nu iti refuzi nimic, decit poate telefoane Vertu si alte obiecte din categoria de lux. Ok, daca asa stau lucrurile din punct de vedere al consumului in Romania, cum se descurca o casa in care venitul total e de 1500 de lei? Dar 900? Ok nu mai exista cheltuieli cu copii intr-o casa de pensionari, dar sunt inevitabil mult mai multe cheltuieli medicale asa ca suma nevoilor tot pe acolo se duce.

Cit priveste profesorii, putem comenta pe aceleasi trasee. Matematica electorala: votul profesorilor se imparte intre PNL si PSD si foarte putini se varsa in barca PDL-ului. FNI-ul cere sa fie dati afara niste bugetari, o gramada chiar. Pe baietii de la FNI nu-i intereseaza de unde zboara atita vreme cit zboara, asa ca de ce sa nu zboare astia? Oricum nu ne voteaza. Vine dobitocul care calculeaza viteza mainii la OTV si ne spune ca nu se vor opera modificari in invatamint in anul in curs si ca pina la 31 August toti profesorii pot sta linistiti. Sunt si eu curios daca dobitocul ar sta linistit stiind ca peste 8 luni e posibil ca intr-un mod cu totul arbitrar sa fie dat afara si sa se gaseasca intr-un punct carieristic in care toate usile vor fi pentru el inchise. Stiu ca e imposibil pentru doctorul Funeriu sa isi imagineze asa ceva, pentru ca asta ar cere un gram de empatie si vreo doua grame de bun simt… Or, la selectia pentru serviciul PDL sunt filtrati cei care dau dovada de asa ceva.

Sunt curios vitorii mei prieteni din diaspora, daca la voi in tara de resedinta dati peste asemenea situatii. Daca scoala la care va dati copiii e intesata de profesori in virsta, daca copii vostri invata cite 35 intr-o clasa, daca profesorii copiilor vostri sunt dispusi sa va suporte odraslele pentru un salariu mizer, si mai ales daca unul din zece vor disparea de la anul?

Oare in Romania stam atit de bine cu invatamintul incat ne permitem sa eliminam personal din educatie? Sa fim noi oare cea mai invatata tara din lume? Nu e putin ridicol ca in fata celei mai grele recesiuni cu care se confruntase America pina la acel moment in epoca de dupa razboi, administratia Clinton a ales sa sporeasca cheltuielile cu educatia? Cum au rationat ei oare in fata unui deficit de 5 miliarde de dolari ca tocmai in educatie, infrastructura si dezvoltare zonala sa pompeze bani? E drept ca indicatorii macroeconomici ai Americii sunt la un cu totul alt nivel de marime fata de ai nostri… Chiar si asa, deficitul ala a fost absorbit in vreo 4 ani si au mai durat inca vreo 4 pina ce America a ajuns cu excedent bugetar dar daca vrea cineva sa ia un exemplu de relansare economica sa compare America anului 1990 cu America anului 1998. Cabinetul lui Clinton a inteles importanta sistemului de invatamint intr-o tara care cauta sa incheie o recesiune, a avut numeroase programe de sustinere in acest sens… Funeriu, cercetator in SUA, dupa propriile spuse, la acea vreme a inteles ca trebuie sa dea afara profesorii. Pardon, suplinitorii, si cei care sunt gata de pensie. Si? Ce rezolva? Lasa posturile neocupate? Facem clase de 60 de copii in loc de 35? Ii inlocuieste cu profesori mai noi cu mai putine grade care costa mai putin? Sa ne amintim ce grad de promovare l-au avut profesorii la examenele de grad din ultimii ani? Sa proiectam cumva din asta nivelul de pregatire al „tinerilor” ce vin din urma si isi gasesc posturile ocupate de „suplinitorii malefici”? Mai bine nu.

Mai bine sa bine sa ne uitam iar din punct de vedere machiavelic. Votantii PDL majoritari ca pondere in masa lor de votanti au fost cei cu maxim 12 clase. Campania Baselului s-a produs la posturile TV la care se chiombeste patura fara studii superioare. Facem o criza in invatamint, inchidem citeva scoli, creste numarul analfabetilor. Dam vina pe jegosii de intelectuali si pe zgircitii de profesori, care nu accepta salariile de rahat ce li se propun, si avem o noua masa de curcani numai buni de folosit pentru a astupa foamea de voturi a portocaliilor. Numa, numa o iesi PDL-ul cu 70% la urmatoarele alegeri sa scapam dracului odata de opozitia asta care nu ne lasa sa facem treaba.

Azi dimineata o ascultam pe Anca Florea cum glumea ca Marti sunt 3 ceasuri rele si noroc ca nu se pot repeta de mai mult de 8 ori pe zi. Daca asa stau lucrurile, noroc ca nu sunt decit 52 sau 53 de zile Marti intr-un an. Dar ce te faci daca in fiecare zi te trezesti si tot Marti ti se pare ca e?