Prima pagină > Politice > Turul Doi, Editia 2000

Turul Doi, Editia 2000

Mama m-a nascut in luna August in 1982. Asta a insemnat ca prima oara in viata cind am votat ceva, a fost in 2000. Ai mei, la vremea cind m-a adus barza, nu stiau ce inseamna sa votezi si nici nu isi imaginau ca eu am sa ma intilnesc vreodata cu acest eveniment. Totusi a dat revolutia peste noi toti in 89 si iata ca romanii au trebuit sa se dumireasca repede cum sta treaba cu votarea si cred ca e clar pentru toata lumea ca unii nici pina astazi nu s-au lamurit. Tin minte si acum alegerile din 92; primele alegeri din Romania pe care am avut ocazia sa le traiesc. Ele insa nu au insemnat mai nimic pentru un copil de 10 ani; nu aveam cum sa pricep nimic din viata politica de la noi, iar amintirea cea mai puternica pe care o am despre acele alegeri a fost prezenta in casa a trei afise electorale cu principalii candidati. Patru ani au stat acele afise deasupra sifonierului, si nici pina azi nu le-am uitat. Iliescu avea un afis rozaliu cu litere albastre, Cimpeanu avea un afis galben cu litere albastre, iar Ratiu un afis alb cu o dunga galbena jos si litere de un albastru mai inchis decit al celorlalti doi. Afisele i-au fascinat si pe ai mei, si mi-au permis sa le tin atita, deoarece acelea au fost primele afise cu pozele unor politicieni care au existat in Romania si care nu il aveau ca obiect pe Ceausescu pe care le vazusera si ei.

Un al doilea lucru care m-a marcat atunci a fost dezbinarea de la mine din familie pe plan politic. Trei bunici au votat cu Iliescu, bunica mea din partea tatalui si strabunica mea l-au votat pe Ratiu, mama si ea tot pe Ratiu, tatal meu, am aflat mult mai tirziu, l-a votat pe Iliescu. De atunci si pina cind, ani buni mai tirziu, am mai ramas doar patru, politica a monopolizat discutia la orice reuniune de familie.

Poate asta a fost cauza pentru care, deja in 96, aveam o parere destul de bine formata. M-am bucurat cind a iesit Ciorbea primar la Bucuresti. Am fost euforic cind a iesit Constantinescu presedinte. Si m-am intretinut de minune cu profesorul de romana din generala cind am discutat despre numirea lui Ciorbea ca prim ministru. Din pacate, dupa aia totul a mers in jos.

In 2000 m-am uitat de pe bara cum au luat cei de la PSD Bucurestiul pentru ca nu aveam virsta legala sa votez. Stiu ca atunci a iesit Basescu primar, dar sectoarele si consiliul au trecut sub PSD. Se prevesteau vreuri grele.

Am fost dezamagit de artificiul PNT-ului care a ales sa stea dupa un Isarescu independent in loc sa se cupleze cu PNL-ul in spatele lui Stolojan. Mai mult decit atit am fost furios ca unul din cele doua partide politice cu traditie din Romania, in loc sa ramina de aceeasi parte a baricadei, s-a hotarit sa inceteze colaborarea cu celalalt partid si m-a pus sa aleg pentru prima oara cu adevarat intre ele. As putea spune ca PNT-ul, partid cu care simpatizam pina atunci, m-a fortat sa devin liberal. Mi-a aparut atunci ca o intuitie ce urma sa fie confirmata dureros, ca doar PNL-ul mai poate duce lupta mai departe pentru valorile care simteam ca ma reprezinta.

Astfel a stat situatia in 2000 cind la primul tur am votat PNL si Stolojan. Simteam ca in jur se petrece ceva necurat, ca aveam prea multi colegi si prieteni care erau convinsi de Isarescu dar nu si de PNT, ca se imparte prea egal votul intre Isarescu si Stolojan… Totusi, fiind foarte verde in analiza politica, nu am prevazut rezultatul. Am fost surprins total.

La al doilea vot din viata mea, aveam de ales intre cei doi din poza de mai sus. Eram prea tinar, nu puteam concepe ca trebuie ca eu sa girez prin votul meu pe unul din acei doi oameni care, nu numai ca nu ma reprezentau, dar la momentul acela ii dispretuiam fara termen de masura sau de comparatie intre ei. Am inteles ca trebuie sa il votez pe Iliescu. Am inteles de ce trebuie sa-l votez pe Iliescu. Am inteles de ce toti din jurul meu il votau pe Iliescu. Am inteles.

Am inteles ca puteam sa stau si acasa daca vreau. Dar eu nu puteam face asta. Am crezut in revolutie, chiar asa cum am experimentat-o eu la 7 ani. Am inteles ca niste oameni au murit atunci. Multi ani dupa, multi analisti au declarat ca sarmanele victime ale revolutiei au fost de fapt niste fraieri prinsi intr-un joc desfasurat la un nivel mult mai inalt decit strada, ca revolutia a fost de fapt un teatru care a acoperit o lovitura de stat. Poate ca au dreptate analistii. Totusi oamenii aia au murit. Si facind-o in felul in care au facut-o, eu consider ca m-au obligat pe mine sa imi exercit dreptul de a vota, iar convingerea asta are sa ma tina pina cind si eu la rindul meu o sa fiu oale si ulcele si o sa am ocazia sa ii intreb pe ei daca am facut bine sau nu.

Cu aceste lucruri in minte, am pornit spre vechea mea scoala unde aveam sectia de votare. Am dat buletinul, am luat stampila si buletinul de vot si am intrat in cabina. Acolo cred ca am stat un minut privind la buletin.

Iliescu. Vadim.

Intr-un final am scos un pix din buzunar, am desenat inca o casuta, am scris Mickey Mouse si am pus stampila.

Eram prea tinar…

Anunțuri
Categorii:Politice Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: