Revin cu o constatare

Am spus ieri ca Basescu n-a zis nimic. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa! Basescu, ieri seara, a fost genial. Tot discursul sau a fost eminamente inspirational. Cel putin pentru mine. E adevarat ca ieri, presat de probleme meteorologice mult mai imediate, cum ar fi sa scap din Pipera fara sa deger, nu mi-am dat seama de profunzimea mesajului presedintelui. Dar azi dimineata, in 168, m-a pocnit cu toata puterea:

STIU PERFECT UNDE SUNT,

STIU EXACT CE TREBUIE FACUT:

JOS BASESCU!!!!!!!!

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie… Si mai ales de ce. (II)

In 2009, in decembrie, odata cu asa-zisa realegere al lui Basescu, in Parlamentul Roman s-a petrecut cea mai ticaloasa miscare ce a avut ca rezultat pervertirea totala a oricarui concept de democratie. Ma refer aici la demisiile unor senatori si deputati PSD si alcatuirea grupului parlamentar independent care, mai apoi, a devenit UNPR. Totul s-a facut sub motivatia “interesului popular” si astfel ne-am trezit cu o formatiune care controleaza cam 10% din voturile parlamentului, si care s-a lipit in acest fel de o guvernare in parteneriat cu PD-ul. E adevarat ca si UDMR-ul a schimbat macazul si s-au lipit si ei de putere, alcatuind astfel o majoritate extrem de firava dar cit de cit functionala, dar asemenea manevre sunt permise partidelor, pe de-a-ntregul, insa devin problematice atunci cind e vorba de un numar de indivizi.

Problema in sine este ca de trei ani exista in parlament o chestie, un fel de “partid politic”, care, nu numai ca nu a fost investit prin votul cetatenilor, dar care, in plus de asta, nici nu intruneste astazi mai mult de 1-2% din intentiile de vot ceea ce ne spune ca “interesul national” la care au facut ei referire nu este legitimizat nici post-factum de catre populatie.

Exista o incercare de a legitimiza miscarea aceasta a UNPR-istilor prin aceea ca ei au intrat in parlament in urma unor alegeri uninominale. Este vechea tehnica de manipulare prin care se prezinta o jumatate de adevar in speranta ca nimeni nu observa partea lipsa a argumentatiei. Adevarul esential este ca nici unul (sau aproape nici unul) dintre actualii deputati si senatori UNPR nu si-au cistigat colegiul direct ci in urma redistribuirii locurilor in functie de procentajul obtinut de partid, deci ei au ajuns in parlament mai putin prin merit propriu si mai mult prin meritul PSD sub sigla caruia au candidat.

O alta problema, oarecum adiacenta la prima, este mult blamatul traseism politic. Personal nu am absolut nici o problema cu traseismul politic. Este dreptul fiecarui individ sa sustina o pozitie, un punct de vedere si, apoi, sa se razgindeasca. Politicianul, singur, va trebui sa se justifice in fata alegatorilor si sa isi explice schimbarea de opinie. Problema intervine atunci cind ai primit un mandat de patru ani sa sustii o pozitie si, dintr-odata, te sucesti, pentru ca, atunci, se pune in balanta dreptul omului de a se razgindi cu obligatia de sustine punctele de vedere pentru care a fost inzestrat cu puterea pe care o are.

Exista pentru toate astea o solutie de maxim bun simt care ar trebui adoptata cit mai rapid in legea de functionare a parlamentului. In cazul in care un parlamentar, in timpul exercitarii mandatului sau, isi da demisia din partidul din partea caruia a candidat (indiferent daca paraseste sau nu coalitia de guvernare) acesta trebuie reconfirmat prin organizarea unui scrutin partial in colegiul parlamentar, scrutin la care au dreptul sa participe doar parlamentarul ales si un contracandidat din partea partidului din care acesta si-a dat demisia. Scrutinul partial trebuie organizat in cel mai scurt timp si nu mai mult de trei saptamini de la momentul inregistrarii demisiei. In cazul in care parlamentarul este exclus din partid, pentru a putea fi protejat impotriva unui abuz al partidului, acesta are dreptul de a-si continua activitatea ca parlamentar independent pentru un numar de zile egal cu cel scurs de la alegerea sa in functie si pina la momentul excluderii din partid, urmind ca la expirarea acestui termen sa treaca prin procedura de reconfirmare descrisa mai sus. In cazul in care parlamentarul exclus se inscrie in alt partid parlamentar, procedura de re-validare descrisa mai sus trebuie declansata in termenii descrisi in cazul demisiei. In cazul in care, prin excluderea unui parlamentar, partidul a ajuns sa piarda un numar de mandate exclusiv din excluderi care inseamna 10 procente din totalul parlamentarilor, procedura de revalidare va fi declansata automat in termen cel mai scurt pentru toti parlamentarii exclusi dar nu mai tirziu de trei saptamini, in acest fel, daca partidul va dori sa forteze revalidarea unor “turbulenti” va trebui sa sacrifice un numar de mandate si sa explice cumva electoratului ca cei “exclusi pentru numar” sunt, de fapt, ok.

Aceasta simpla solutie ar asigura reprezentativitatea parlamentului in orice moment, iar oamenii ar zbura mai putin de la un partid la altul daca ar sti ca acest lucru i-ar pune din nou, in cel mai scurt timp, fata in fata cu electoratul. Ca o minima concesie, ar putea face exceptie de la prevederile legii acei parlamentari care si-au cistigat mandatul cu o majoritate mai mare de 50% in colegiul lor, dar, personal, nu sunt de acord cu aceasta exceptie, deoarece nu se poate extrage cit din voturi sunt meritul partidului si cit sunt meritul individului.

 

UPDATE: Basescu a vorbit azi si a spus nimic. Fix nimic. Nu cred ca mai merita comentat.

Jocul de culise

Gata! M-au convins. Eram sceptic pina aseara. Eram dispus sa cred ca exista, pe bune, doua curente unite impotriva lui Basescu. Unii care i-ar vrea pe cei din USL cit mai repede la putere pentru a repara dezastrul portocaliu, iar din tabara lor fac si eu parte, si altii care s-au saturat de toti politicienii si acum se ocupa cu “Jos Basescu” dar n-ar prea vedea un viitor cu opozitia de azi. Eram dispus sa cred, de altfel am afirmat-o si mai devreme pe blog, ca aia de s-au incontrat cu jandarmii prin Bucuresti duminica noapte erau pur si simplu o ramura mai violenta a protestului natural si nu aveau nici un interes politic, cu atit mai mult nu unul din partea puterii (UNPR e si el la guvernare parca). Degeaba tunau moderatorii de la Antena 3 ca seful de galerie al dinamovistilor e cu acte in regula la UNPR, degeaba zicea si Gigi ca au fost ultrasii lui Zisu un alt UNPR-ist. Ei bine, de astazi sunt sigur ca exista un “spin” puternic pe manifestatiile din strada combinat cu actiuni diversioniste executate in singurul scop de a alimenta un curent propagandistic.

De ce m-au convins? Pentru ca s-au pus de acord prea pe fata. Muuuuuuuuult prea pe fata. Pentru ca sunt maxim 5, de obicei doar 2-3 afise cu PDL = USL, dar au grija sa fie primii in fata camerelor de luat vederi atunci cind se ia vreun interviu. Doua-trei din 50-60 de pancarte, dar organizati nevoie mare sa isi scoata mesajul pe camera.

Pentru ca presa portocalie pedaleaza puternic pe ideea ca cei din piata nu sunt afiliati politic, ca protestul lor e importriva tuturor si ca oamenii ce manifesteaza dau reject, de fapt, tuturor politicienilor. E drept ca aparitiile consecutive ale lui Ludovic Orban, au reusit sa legitimeze un pic aceasta idee, dar faptul ca EVZ, RL si, timid, pina si Libertatea, au pe prima pagina afise cu PDL = USD, in locul EVIDENTELOR afise mult mai graitoare cu “Jos Basescu”, mie imi da de gindit.

Ca un facut, astazi, unde altundeva decit pe Kiss FM (da, mai merg si cu taxiul), postul acela atit de echidistant si preocupat sa ironizeze opozitia, a fost difuzata o declaratie a inepuizabilului Cotoi care ne explica pe un ton cit se poate de pretentios cum el, dimpreuna cu tot PD-ul, au inteles mesajul de protest al populatiei care se adreseaza impotriva clasei politice.

Poate nimic din astea nu era de ajuns singular, si poate nici impreuna, daca nu vedeam aseara scenele de la Universitate de dinaintea dezagregarii mitingului. Fix acei cretini (stiu ca e iubit termenul asta) cu pancarta PDL=USL erau in fruntea “huliganilor” topaind la centimetri distanta de jandarmi. Si cu toate cele 3 sarje ale jandarmeriei de aseara, nu au reusit sa fie ridicati. Din contra s-au postat de fiecare data in fata jandarmilor, topain cu bannerul la vedere pentru maximum de vizibilitate. Intr-un final i-au ridicat, dar fix cind reporterita Antenei 3 vroia sa ii urmeze la duba, jandarmii au jucat leapsa cu ea si, implicit, cu dreptul nostru la informare.

Felicitari, dragii mei, m-ati convins! Sunteti in plin proces de manipulare si de diversiune. Incercati sa dezbinati manifestantii si sa pedalati puternic o alta tema decit cea de baza din piata.

De Ce…

Fara a-i face cinste cretinului (mentionat si de articolul asta) care a listat motivele pentru care el nu iese din casa, voi avea in continuare o aceeasi abordare:

• Pentru ca democratia in Romania a incetat sa functioneze atunci cind actualul presedinte a refuzat sa nominalizeze pentru prim-ministru un om care avea sprijinul majoritatii parlamentare pentru formarea unui guvern, timp de 6 luni de zile
• Pentru ca parlamentul actual nu mai reflecta inca din 2009 vointa electoratului si oricine ii da inainte cu uninominalul nu face altceva decit gargara cu urina
• Pentru ca incepind din 2009 incoace guvernul nu a luat NICI O masura de dreapta, in ciuda, auto-proclamarii ca partid liberal, si “unici continuatori ai spiritului Bratienilor”, ci din contra au marit taxele in cel putin citeva rinduri
• Pentru ca din 2009 incoace Romania a fost guvernata pentru indicatorii macro-economici, uitind ca o tara se guverneaza pentru populatie.
• Pentru ca reforma nu exista daca nu este una constructiva (din nou din punct de vedere al populatiei si al societatii) iar ceea ce clameaza actuala putere ca reforme s-au concretizat mai mult in distrugere decit in consolidare si constructie
• Pentru ca din 2009 incoace Romania a fost guvernata de cea mai jegoasa clica de oameni care s-au strins vreodata la un loc cu mentalitatea si apucaturile unor bisnitari nenorociti
• Pentru ca presedintele tarii a pierdut alegerile pe teritoriul Romaniei chiar daca a cumparat toate voturile pe care le putea cumpara, si a fost declarat cistigator in urma votului din diaspora, dupa o sesiune de vot record la Paris, inca imposibil de explicat prin legile naturii
• Pentru ca postul national de televiziune nu face altceva decit sa improaste propaganda portocalie, putini fiind acei realizatori de emisiune care inca isi fac emisiunea corect si neinfluentati politic
• Pentru ca cel mai important portal de stiri online din tara este un instrument de propaganda pe fata al actualei puteri
• Pentru ca sistemul de invatamint a fost politizat la maxim asigurind astfel un alt canal de indoctrinare

Eu zic ca e de ajuns. Pentru ca nu sunt de acord cu directia in care e dusa tara incalecata de parazitii portocalii, am sa merg azi, de la 3.30 la Arcul de Triumf, alaturi de PNL, PSD si cine-o mai vrea sa vina, sa protestez impotriva regimului basist. Sunteti invitatii mei.

(Cit de fatidic, ca asta sa fie un post aniversar… Am facut 50 de articole.)

Alo!…A!…LO!

Asa isi marca sfirsitul dictatorul in urma cu mai bine de 22 de ani. Constient, intr-un final, ca mesajul sau nu mai ajunge la masa furioasa de oameni din fata lui, care nu dadeau nici o ceapa degerata pe suta de lei in plus, a incercat instinctiv apelativul telefonic, poate poate ar mai fi atras cumva atentia. Tiranul de astazi, nici macar atit nu a zis peste weekend, ci a disparut chitic si tacut din universul public, incercind, pe cit posibil, sa nu atraga si mai multa atentie asupra sa. Poate ca, in sufletul lui, si Basescu a inteles ca daca mai toarna un pic de gaz pe foc risca si el sa-l traga curentul pe la Tirgoviste, astfel incit prefera sa stea ciucit pe undeva, cu mainile peste cap sperind ca baietii “de la butoane” sa se foloseasca de jandarmi si sa dezamorseze bomba care sta sa imprastie rahatul portocaliu in toate directiile. De altfel asta este motivul disparitiei subite a tuturor vocilor reprezentative portocalii din spatiul public de peste weekend, si la intoarcerea lor timida si tematoare de astazi. Toti au intuit corect, ca a vorbi este echivalent cu a pune gaze pe foc, astfel ca am fost scutiti cu desavirsire de discursuri pline de aere superioare ale madamei Udrea, sau ale lui Ion Oltean, cei doi nelipsiti comunicatori (propagandisti) portocalii. Singurii care au mai scos un pis, au fost Sever Voinescu si Iulian Urban, despre care suspectam de ceva vreme ca sunt complet ticniti, iar cu acest prilej au demonstrat-o din plin. Ori asta, ori cei doi sunt vidanjorii de serviciu ai cloacei portocalii iar sarcina a picat pe ei.

Exista mai multe puncte de vedere dezbatute si ras-dezbatute, atit in universul online, cit si in cel TV, cit mai ales in cel imediat noua, al “oamenilor muncii”, la o cafea sau prin birouri. Prima conceptie gresita peste care am dat este ca ceea ce se intimpla prin pietele centrale ale oraselor tarii ar avea vreo legatura cu Arafat, cu SMURD sau cu Legea sanatatii. Aceasta idee a fost ambalata frumos si livrata pe toate canalele de diseminare a propagandei portocalii si evident a ajuns la destinatie. Ideea, insa, nu este absolut deloc valida! Poate ca initial asta s-a intimplat, au fost mitinguri organizate pentru exprimarea solidaritatii cu Arafat, doar ca, odata romanul gasindu-se in strada, nu i-a luat mult sa identifice vinovatii, iar numai cine nu vrea sa vada nu vede ca se striga in principal, anti guvern si anti Basescu. Intr-o tara normala, un protest impotriva guvernarii, nu se lasa si cu atac la presedinte, dar atit de mult si-a dorit Baselu’ sa fie el cel care taie si spinzura si face si drege, incit a convins, iar acum multimea vrea capul lui Motoc si nu cred ca o demisie in masa a guvernului Boc mai poate rezolva conflictul la care s-a ajuns.

O a doua idee gresita, de data asta venind din tabara “antenistilor” este conceptul jandarmilor “misei” si al diversionistilor de serviciu care, vezi doamne, sunt infiltrati printre manifestanti si fac sa degenereze lucrurile. In primul rind, jandarmii, desi s-au comportat extrem de ineficient in noaptea de duminica spre luni, cind (dupa parerea mea) au comis o greseala scapindu-i pe “suporteri” inspre Piata Unirii, un loc mult prea mare pentru a putea fi controlat de mai putin de citeva mii de jandarmi; ei, jandarmii in uniforma, s-au comportat extrem de “civilizat” fata de manifestanti, atit simbata cit si duminica. S-o spunem pe sleau: puteau sa bata la ei ca la piftie inca de simbata seara, sa dea in orb, pica cine-o pica sub bastoane si sa-i imprastie in maxim jumatate de ora si pina sa transpire. In loc de asta au incercat sa nu foloseasca forta in exces, si nu cred ca e cazul ca pe saracii oameni in uniforma sa-i condamnam acum public si sa-i acuzam de conspirationism cind tot ceea ce au facut a fost sa se achite de datoria lor. Repet ideea: PUTEAU SA BATA LA EI CA LA PIFTIE, daca era cazul de asa ceva. Oamenii astia isi fac treaba, atit cit pot sa si-o faca. Manevrele comandatilor teatrelor de operatiuni, e adevarat, sunt cel putin suspecte atunci cind au existat alternative evidente si pentru ochiul liber dar pe care ochii lor antrenati si experimentati le-au facut pierdute. De exemplu dupa reusita de simbata cind manifestanti au fost dispersati si adunati relativ lejer, fiind impinsi catre Kogalniceanu, diminica nu au reusit nici mai mult nici mai putin decit sa-i scape inspre Unirii desi, din pozitia in care au inceput “lupta” puteau usor sa ii impinga inspre Rosetti si Mosilor pe un culoar mult mai restrins si mai usor de controlat.

Un alt lucru bizar legat de Jandarmerie este gargara pe care o tot face asa zisul purtator de cuvint care zile in sir n-a fost in stare sa spuna citi jandarmi sunt pe strazi, n-a fost in stare sa ne spuna citi oameni au fost ridicati si, in principiu, n-a prea fost in stare sa ne spuna decit ca “trebuie sa mentinem caile de comunicatie deschise”. Toata fanfaronada asta suna cam puternic a dezinformare si manipulare, si nu e de bun augur atunci cind vine de la reprezentatul unei forte de represiune a statului.

In ceea ce priveste problema suporterilor, circula tot felul de teorii conspirationiste, care mai de care, ba ca sunt suporterii Stelei platiti de Gigi care mai nou iar s-ar lua de mina cu prezidentu’, ba ca sunt suporterii lui Dinamo platiti de Netoiu si de UNPR, ba ca sunt de la UM215. Eu unul nu prea cred in ele. Mai degraba mi se pare ca vandalii si huliganii de aseara au reprezentat direct o componenta a populatie mai obisnuita cu bataia cu jandarmii, care este pur si simplu, mai putin educata si mult, mult prea frustrata pentru a se putea descarca in alt fel. Povesti cunosc destule, cind dupa incheierea unui meci pe Ghencea, baietii ieseau din case/blocuri ca sa se bata cu Jandarmii, chit ca nu fusesera la meci. Faptul ca inca se scanda aseara, in Piata Unirii, ma face sa cred ca oamenii aia chiar erau nemultumiti de ceva, si nu “dansau” cu jandarmii pentru citeva sute de euro din buzunarul lui Gigi Netoiu sau doar ca sa poata mesteca rahat diversionist oficinele portocalii astazi.

Cel mai greu de prezis, insa, este ceea ce urmeaza sa se intimple de acum incolo. E posibil ca totul sa se fisiie in Bucuresti dupa violentele de azi noapte. E posibil de asemenea sa se amplifice actiunile de protest in toata tara, si Romania sa dea in clocot oparindu-l pe Basel’ si pe sleahta lui. Navigam astazi, intr-o mare de incertitudine si doar in zilele urmatoare, poate, vom putea deslusi vreun indiciu despre unde ne indreptam si cum vom ajunge acolo. Nici o mirare ca intre timp jeguri ca Lazaroiu, Baconschi, Mircea Mihaies si restul pupincuristilor basisti sa iasa in presa si la TV si sa imprastie cit mai multa dezinformare si propaganda portocalie. Sunt rupti de realitate, si oricine mai pleaca inca urechea la spusele lor merita sa inghita o farfurie cu cel putin tot atit rahat cit mesteca cei mentionati mai devreme.

Foto: Alexandru Solomon. Mediafax.

Adevarul din strada ramine, insa, si oricit ar incerca portocaliii, nu au cum sa-l mai acopoere de data aceasta. Daca Boc si-ar da demisia in cel mai scurt timp si Basescu ar cere anticipate, iar apoi ar incerca sa coabiteze cu noua guvernare, cel mai probabil USL, poate ar avea o sansa sa-si termine mandatul in functiune. Daca insa Baselu’ insista ca e pe baza de “muschiu’ meu” si va avea un raspuns disproportionat acestor revolte, atunci sunt destule sanse, sa nu moara in patul lui.

Politicienii Vechi Si Noi

Politica a fost, in vechime, prerogativa nobililor. Inca de la vechiul Imperiu Roman, senatorii erau alesi din rindurile patricienilor (o casta sociala cu statut nobil). Mai apoi, dupa “pervertirea” acestui imperiu la crestinism, Papa a devenit un actor important in politica el fiind, insa, un nobil, de facto, ajungindu-se pina la situatia in care, in eveul mediu, accedeau la papalitate doar cardinali de vita nobila. Aceste lucruri se petreceau in pararel cu feudalizarea Europei, in care, la nivelul de sub regalitate, politica (atit de redusa cum cereau sau permiteau vremurile) era ocupatia nobililor tinutului, a cavalerilor feudali care stapineau propriile domenii intr-o maniera autocrata si care se implicau in “sfatul tarii” atunci cind acesta era convocat.

In 1341 ia nastere “House Of Commons” a parlamentului englez. Aceasta era o camera a parlamentului avind in componenta cavaleri neinnobilati si reprezentati ai administratiilor locale din Anglia. Desi cu putere mica din punct de vedere legislativ, au avut un cuvint de spus in anii ce au urmat vizavi de probleme precum politicile de taxare, politicile de cheltuieli regale si politica militara a Imperiului Britanic. Chiar daca influenta acestei camere a oscilat in timp, ea s-a aflat pe un trend ascendent istoric, ajungind in secolul nostru sa devina camera cea mai importanta a parlamentului britanic. O caracteristica atrage atentia insa, la aceasta organizare parlamentara, caracteristica impartasita, de altfel, si de alte sisteme parlamentare care s-au nascut in cursul timpului bazate pe experienta britanica: faptul ca parlamentarii nu primeau nici o retributie financiara ca urmare a faptului ca erau alesi. Aceasta caracteristica de voluntariat sau privilegiu a functiei politice a fost, poate cel mai important factor in determinarea profilului vechiului politician.

Acesta era, deseori, un om “ajuns”, un om realizat, un om care accepta privilegiul de a putea influenta actiunile statului si care respecta sansa oferita. Astfel de oameni aveau in continuare acelasi tip de profil cu nobilii din vechime: erau educati la un nivel rezonabil, erau capabili sa vada mai departe de propriile interese, deoarece acesti oameni nu depindeau de slujbele ocupate pentru supravietuire. Asemenea oameni politici de moda veche au fost capabili sa subscrie unor teme de interes national, citeodata chiar global, si cu bune si cu rele ne-au adus incet incet in locul in care suntem astazi pe scara evolutiei planetare.

Din pacate, tot din Anglia se trag si originile politicianului de “tip nou”. In 1911, Partidul Laburist reuseste sa treaca prin Camera Comunelor si sa constringa si Camera Lorzilor sa ratifice un act conform caruia orice membru al parlamentului era indreptatit la un salariu, eliminind astfel ideea ca a servi in parlament este mai degraba o obligatie decit o slujba. Desi aceasta modificare a fost facuta in spiritul acordari unei sanse egale in ascensiunea in parlament a tuturor cetatenilor (actul fiind dublat si de acordarea dreptului de vot femeilor, precum si facindu-le pe acestea eligibile pentru a fi alese in parlament) a reprezentat piatra de temelie in procesul de pervertire al functiei de parlamentar si al conceptului de politician.

Perversiunea a fost dusa pina la capat de nimeni altii decit de bolsevici, care odata cu trecerea Rusiei sub jug au impus in urmatorii ani o politica simpla de exterminare a elitelor intelectuale si au conditionat accesul in sistemul de slujbe “comuniste” de adeziunea la partid. Practic, s-a dorit, de catre ei, o politizare in masa a populatiei, toate avantajele statutare venind pe linie statala prin partidul de guvernamint, de altfel si unicul partid. Din nefericire pentru noi, odata cu 30 Decembrie 1947, portile sunt larg deschise pentru propagarea acestui model si in Romania, iar, in urmatorii patruzecisidoi de ani, politicienii romani perfectioneaza la nivel national politica in interesul propriu. Combinatia si parandaratul devin “instrumente” politice, iar activitatea politica, in sine, devine, din privilegiul de a-ti servi tara, calea spre a-ti umple stomacul.

Cel mai tragic, pentru romani, este ca, odata petrecuta revolutia din 1989, in loc sa punem puterea in mainile unor politicieni de tip vechi, am ales in proportie de 66%(democratic) sa dam tara pe mana fostilor activisti de ieri care au hamait odata sau de doua ori impotriva fostului dictator. Merita mentionat aici ca actualul presedinte a stat cot la cot in parlament cu cei din tabara fostilor activisti, astfel ca, indiferent ce spune astazi, atunci era la el acasa in PCR.

Cum nici o teorie nu merge digerata fara ceva exemple, as vrea sa numesc in continuare citiva politicieni pe stil vechi care ne-au facut onoare noua romanilor punindu-se in serviciul nostru (nu am de ce sa numesc nici un membru al Casei Regale Romane, ei sunt evident inclusi aici prin actiunile si preocuparile lor, dar si prin nobilitatea de care au dat dovada de-a lungul timpului, dar simt ca eticheta de oameni politici i-ar injosi): Vasile Alecsandri, care pe linga preocuparile artistice a avut o implicare importanta in Revolutia de la 1848, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Ioan Heliade Radulescu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti (da, e mai mult decit o strada din Bucuresti), Ion C. Bratianu, Iuliu Maniu, Armand Calinescu, Octavian Goga, Ion Duca, Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Mircea Vulcanescu.

In antiteza avem “politicieni” de tip nou ca Gh. Dej, Ana Pauker, Lucretiu Patrascanu, Petru Groza, Nicolae Ceausescu si (de ce nu?) Ion Iliescu. Acestia au constitutit stereotipul comunistului sovietic post-Trotkist, creat si antrenat pentru a utiliza sistemul pentru beneficiul personal. Unii dintre ei au fost simpli functionari, altii au fost criminali, altii doar cretini ipocriti cu iluzii de grandoare, dar ceea ce ii leaga pe toti laolalta a fost adeziunea fara cricnire la sloganul “interesul poarta fesul” si la modelul de comportament prin care slugarnicia politica reprezinta cheia ascensiunii personale si profesionale.

Daca ar fi sa ne uitam la clasa politica actuala, exista multi politicieni vizibili care apartin inca aceste tipologii de “politician nou”. Putem numi aici cu lejeritate pe Traian Basescu, pe Ion Iliescu, pe Adrian Nastase, pe Emil Boc, pe Mircea Geoana, pe Marian Vanghelie, pe Elena Udrea, pe Roberta Anastase, pe Adrian Videanu, pe Bogdan Olteanu, pe Vasile Blaga, pe Cozmin Gusa, pe C.V. Tudor, pe Teodor Stolojan, pe Valeriu Stoica, pe Gheorghe Flutur, pe Gheorghe Stefan, pe Liviu Dragnea, pe Aura Vasile, pe Luminita Anghel, pe Cristian Popescu (Piedone), pe Radu Berceanu, pe Adrian Severin, pe Teodor Melescanu, pe Petre Roman, pe Sorina Placinta, pe Sulfina Barbu, pe Marian Oprisan, pe Neculai Ontanu, pe Gabriel Oprea, pe Cristian Boureanu, pe Victor Ponta, pe Anca Boagiu si pe multi multi altii de acest gen. Politicianul de “tip nou” domina clasa politica romaneasca de departe si, cel putin, din acest punct de vedere tind sa dau dreptate celor care cer o reforma a clasei politice.

Totusi, nu pot fi de acord cu ei atunci cind tipa sus si tare ca toti sunt la fel si ca nu exista optiuni. Au existat, si exista inca destui politicieni de “tip vechi” pre-comunist pe care i-am prins in perioada contemporana. Putem aminti nume precum Ion Ratiu sau Corneliu Coposu pe care i-am pierdut prea devreme ca sa ne mai poata salva, pe Emil Constantinescu, cel care si-a incheiat de mai bine de 10 ani cariera politica si fata de care nu putem ierta ca nu si-a indeplinit potentialul (acela de a repune Romania pe un fagas corect), pe Ion Diaconescu, cel care, din pacate, nu a fost destul de radical pe cit ne-am dorit-o cu totii, pe Radu Cimpeanu care s-a retras din viata politica activa, pe Calin Popescu-Tariceanu, unul din cei mai buni prim-ministri post revolutionari, sub administratia caruia piata muncii a trecut de la salarii de 300 de Euro la salarii de 1400-1500 de Euro, pe Varujan Vosganian, singurul fost ministru de finante al Romaniei care inca se preocupa de politica fiscala la aproape 4 ani de incetare a mandatului de ministru, pe Eugen Nicolaescu, singurul ministru al sanatatii care a pus in practica un proces fezabil de reforma a sistemului sanitar care, nu numai ca a fost sustenabil, dar a si avut ca rezultat o imbunatatire considerabila a calitatii serviciilor, pe Crin Antonescu, un candidat promitator la presedintie care desi pare sa fi fost doar parlamentar toata viata da semne ca are aceleasi valori cu tipologia vechilor politicieni, pe Mircea Diaconu, un actor ajuns la o virsta de la care a simtit ca nu are de ales si trebuie sa faca politica, pe Rares Manescu, un politician dupa acelasi model cu Crin Antonescu, pe Ramona Manescu, una din cei mai eficienti Euro-parlamentari romani, pe Alina Gorghiu (poate, desi inca la prima legislatura si ne-eliberata inca de prezumtia de “vinovatie” pe care o aplicam oricarui politician roman); si lista ar putea continua.

E adevarat ca nu sunt majoritari in peisajul politic romanesc, dar este de remarcat faptul ca toti, absoluti toti, din cei care fac politica in virtutea unor valori ce transcend interesul personal, sunt membri ai Partidului National Liberal. Exista, dragilor, asadar, o optiune: este acelasi partid care a instaurat monarhia in tara asta; si este partidul de la care sper, din tot sufletul, sa o restaureze inainte de a fi prea tirziu.

Trezim copiii

O idee extrem de simpla, ce are atit de mult sens incit te miri cum de nu e evidenta. E vorba de cersetori si de abuzul minorilor. In contextul in care metroul a fost invadat de postere cu catei maidanezi care se uita lung la tine, in contul carora s-au dat bani buni de la Vier Pfoten, in contextul in care noi facem campanii anticoruptie infiintind hotline-uri pentru turnatori, mi se pare singura idee buna pe care am auzit-o in ultima vreme. Este vorba de aceasta campanie initiata de Hungry Mole, iar eu, unul, am de gind sa particip la ea nu numai cu un post aici pe blog, dar si aplicind-o in viata de zi cu zi.

Si a inceput si decembrie…

Un val de frenezie patriotica a cuprins online-ul romanesc in preajma inceputului de Decembrie din anul asta. Pe bloguri subiectul preponderent era pregatirea sarbatoririi zilei nationale. La tembelizor, tot asa. Si cind a picat ziua, nu s-a putut respira altfel decit rosu galben si albastru (portocaliii sa ma scuze). Tot facebookul era inundat de videoclipuri youtube cu Nicolae Furdui-Iancu, cu Phoenix, cu mai stiu eu ce alte folclorisme de genul asta, cu Desteapta-te Romane, cu mesaje de la multi ani postate pe toate zidurile, cu tot felul de campanii despre cum ar fi lumea fara romani si despre cit de mult ne datoreaza civilizatia noua romanilor, de fapt.

Pe posturile de televiziune delirul a fost si mai aspru; dornice sa faca rating cit mai mare, televiziunile de stiri s-au prostituat ca pe centura la “parada” lui Oprea si au luat “pulsul” participantilor la evenimente facind recapitulari din sfert in sfert de ora.

Parca niciodata in ultimii douazeci si unu de ani, nu mi-a lasat 1 Decembrie un gust atit de amar ca astazi. Nici macar in 2009 cind, in prag de “realegere”, prezidentul a luat la scuturat mainile slehtei lui PD-iste dupa care a intors spatele celor doi fosti presedinti si a plecat in graba spre masina.

Ceea ce m-a dezamagit cel mai tare, tura asta, a fost fanfarismul ieftin practicat peste tot, au fost sutele de mii de oameni care si-au adus aminte brusc, dar foarte vocal, ca sunt romani si ca ar putea sa fie un pic si patrioti, dar numai daca stiu si cei din cercul lor de prieteni, au fost cei care au fugit intr-un suflet pe Kiseleff sa vada defilarea armatei aflata sub conducerea unui minister mai politizat ca niciodata si s-au vazut pe sine participanti la un eveniment cu pompa in loc de circul care a fost de fapt.

Dar, poate, ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost contrastul dintre linistea mormintala de pe 30 si de pe 2 si explozia patetic-patriotica de pe 1, pentru ca, odata trecut intai, a disparut si Furdui-Iancu, a disparut si Desteapta-te romane, a disparut si atmosfera festiva (cu toate ca am intrat teoretic in luna sarbatorilor de iarna) si ne-am intors la “business as usual”.

Demult, un prieten ma intreba daca eu sunt patriot. Am avut o problema in a-i raspunde si am inceput amindoi sa incercam sa definim termenul. Concluzia la care am ajuns a fost ca nu suntem, nici eu, nici el, patrioti in sensul in care sunt americanii, adica 365 de zile pe an. Sigur ca ne pasa de tara asta, sigur ca ne dorim ca ei, tarii, sa ii fie mai bine, sigur ca avem un fond comun de cultura si valori care intr-o Romanie ideala ar straluci zi de zi, sigur ca, pentru amindoi, exista “o Romanie” de care am putea sa fim mandri; dar nu este cea de astazi. Adevarul e ca unul dintre lucrurile pe care mi le doresc cel mai mult este sa pot fi mandru de tara asta.

Pentru acum, insa, a trebuit sa ma multumesc cu o zi petrecuta in casa, cu pizza, cu cit mai putin facebook si internet, cu o selectie de episoade dintr-un serial excelent care au suprascris transmisiunile TV si cu un Wii party. Asa cum comentam si pe facebook, am sa ma duc sa vad o defilare atunci cind va defila Armata Regala, si probabil ca tot atunci am sa incep sa fiu mandru ca sunt roman. 1 Decembrie nu apartine Romaniei de azi, el apartine Romaniei monarhice, apartine Romaniei pe care mi-o doresc si de care imi doresc sa fiu mindru. Nimic din travestiul ce s-a petrecut anul asta in Romania lui Guta, Salam si Bercea Mondialu’ nu pot eu legitimiza legind de ideea de 1 Decembrie.

Dar, pentru ceilalti, pentru cei in care a busnit patriotismul asa de tare ca nu l-au mai putut tine in ei, am sa va rog sa continuati sa fiti mandri, dragii mei. Sa fiti mandri ca traiti in singura tara din lume in care presedintele sau a fost gasit in justitie vinovat de violenta asupra unui copil. Sa fiti mandri ca traiti in tara in care aproape cinci milioane de oameni au vazut cum ii frige o zmetie tincului in mufa si s-au grabit repede sa-l voteze iar presedinte ca nu cumva sa ajunga tara pe mina lui Iliescu. Sa fiti mandri ca traiti in tara in care cinci-sapte milioane de oameni, desi au vazut scena, nu s-au sinchisit sa iasa din casa pentru a-i arunca un vot de blam (macar), pentru ca, nu-i asa, si ceilalti sunt la fel de hoti. Sa fiti mindri ca traiti in tara in care toate astea s-au intimplat desi candidatul Basescu, in dezbaterea finala, a intors din vorbe un juramint cu aceleasi metode folosite de un tigan borit cind ascunde piesele de alba-neagra. Sa fiti mandri ca traiti in singura tara din lumea civilizata in care legile se dau fara sa poata fi aplicate. Sa fiti mandri ca traiti in tara cu 273 de locuri de vizitat la care nu poti sa ajungi pentru ca, nu-i asa, autostrazile nu sunt importante si turismul se face oricum cu avionul. Ca tot veni vorba de autostrazi, sa fiti mandri ca traiti in tara cu doar 349 de kilometri de autostrada care, daca incep de undeva util duc nicaieri, si daca incep de nicaieri, din plin cimp, au grija sa te lase tot in plin cimp. Sa fiti mandri ca traiti in tara in care medicii, pensionarii, profesorii, politistii, functionarii publici, asistentii medicali sunt platiti la nivelul unei femei de serviciu din lumea civilizata. Sa fiti mindri ca traiti in tara in care reforma in educatie s-a manifestat prin ‘i-am picat pe toti la BAC’. Sa fiti mindri ca traiti in tara in care reforma in sanatate s-a manifestat prin ‘n-avem bani de medicamente’. Sa fiti mindri ca sunteti conationali cu Coanda si cu Babes si cu inventiile lor, dar sa fiti mandri si de tara cu cel mai mic (de departe!) buget dedicat educatiei si cercetarii din UE. Sa fiti mindri si atunci cind, plecati din tara fiind, incepeti sa vorbiti in alta limba cind prindeti de veste ca sunt romani prin preajma. Sa fiti mindri ca traiti in tara cu cel mai hotarit regim anticoruptie care n-a reusit sa faca absolut nimic in toate cazurile de coruptie pe care le-ar fi descoperit sau care i-au fost servite pe tava, gen madam Ridzi. Sa fiti mindri ca traiti in tara in care dupa o frauda de proportii prinsa pe camere video si mediatizata de televiziuni, nu s-a lasat nici cu revolutie, nici cu demiteri; nu s-a lasat cu nimic. Nici macar o amarita de manifestatie. Sa fiti mindri ca sunteti conationali cu cei care i-au trimis in parlamentul european sa-i reprezinte, si pe EBA, si pe Gigi Becali si pe Corneliu Vadim Tudor. Sa fiti mandri ca traiti in tara in care mii de oameni s-au calcat in picioare pentru o farfurie de fasole cu cirnati, ca e mai buna la cazan, dar e al dracului de mai buna daca e gratis. Valentin Stan a fost pur si simplu magistral in emisiunea sa de pe 2 Decembrie de la aceasta adresa: http://inregistrari.antena3.ro/view-02_Dec-2011-Conexiuni_cu_Valentin_Stan-22.html. Urmariti de la minutul 8:57 incolo, pina vi se face greata. Tot despre aceiasi mormoloci care se pretind oameni, “cirtita flaminda” de pe blogul simply bucharest, are o postare magistrala despre cum ar fi trebuit sa se comporte oamenii astia intr-o tara civilizata.

Sa nu uitati, daca nu v-a venit mincarea inapoi inca, fiti mandri ca sunteti romani.

O masura caineasca…

Inainte de a urla din toti bojogii si de a plinge de mila patrupedelor persecutate de aprigul regim Basescian, ar fi cazul sa recunoastem cu totii ca problema maidanezilor din Romania este una reala, palpabila si necesitind, deja de zeci de ani, o solutie. Nu pot sa ma inflamez acum ca PD-ul a trecut o lege prin care se da unda verde macelului cainilor vagabonzi doar pentru simplul fapt ca nu-i suport pe basescieni. Asta nu ne scuteste insa de analizarea motivelor portocaliilor pentru a trece aceasta lege.

Una din problemele cele mai vizibile ale Romaniei pentru cetatenii sai o reprezinta maidanezii. Disparitia acestora de pe strazile marilor orase ar puncta serios la capitolul imagine pentru actuala putere, cistigul pe termen lung fiind mult peste pierderile incasate odata cu punerea in aplicare a operatiunii de eutanasiere. Basescu nu e strain de asemenea masuri, la sfirsitul anilor 90, ca primar al capitalei, a ras toate chioscurile improvizate pe trotuare. A fost atunci impotriva lui o minoritate foarte vocala, disperata de falimentarea atitor afaceri, precum si de sugusarea ofertei de produse de larg consum. E adevarat ca acea actiune in masa de demolari a servit destul de suspect ineresele marilor lanturi de hiper-marketuri care s-au lansat cu succes in intreaga tara. Succesul lor ar fi fost cel putin considerabil mai dificil atunci cind as fi avut optiunea ca, in coltul blocului, la orice ora din zi sau noapte sa pot cumpara ceea ce imi lipsea din casa. Revenind insa la povestea maidanezilor, e o idee care are un nebanuit suport popular, pentru ca absolut toti ne dorim sa scapam de ei si impotriva careia se opune doar o minoritate extrem de isterica si de vocala alcatuita din gospodine pensionare de pe la bloc cu prea mult timp la dispozitie si citeva asociatii pentru protectia animalelor al caror punct de vedere este minat de o ipocrizie de nebanuit.

Totusi, nici pentru o secunda, nu cred ca actiunea ce se va desfasura, de eradicare a maidanezilor, are interesul meu la suflet. Este un simplu calcul electoral. PD-ul, aflat la un minim de incredere publica de la venirea lui Basescu incoace, a dus o campanie prin tara, incercind sa se prinda de locomotiva unei idei bune. A fost, insa, o campanie jalnica ce a avut ca rezultat corturi goale si un aprig dezinteres din partea cetatenilor. Odata ce au vazut ca “initiativa” lor nu face valuri in rindurile votantilor, si-au impachetat corturile si au dat pe repede inainte cu legea prin parlament. Adio si n-am cuvinte.

Din punctul meu de vedere, sa adune toti maidanezii, sa-i casapeasca, sa-i jupoaie, sa le puna carnea la afumat si s-o vinda-n China, iar blanurile sa le vinda in Mongolia. Una din caracteristicile de capatai ale societatii umane este responsabilitatea. Pentru absolut orice se petrece intr-un mediu social, exista cineva responsabil. Cainii vagabonzi se abat de la aceasta regula, ca atare nu pot fiinta in societatea noastra. Daca i-am considera animale salbatice, solutia ar fi stringerea lor de pe strazi si eliberarea in habitatul natural. Din pacate, pentru ei, acest habitat natural nu exista, astfel incit trebuiesc retrogradate la categoria de animale potential periculoase pentru care exista o singura solutie, eliminarea lor. De fapt, toata angoasa pe care o simtim vizavi de povestea asta cu eutanasierea nu vine de la actul in sine, ci de la numarul enorm de eutanasieri care urmeaza sa se desfasoare pina problema va fi rezolvata. Exista caini vagabonzi si in alte tari civilizate (mai putin in Asia unde ii maninca) dar acolo cum ii prind, ii ridica de pe strada, ii cazeaza un pic, dupa care ii urca frumos in trenul catre abator. De altfel, tarile civilizate nu au o problema cu maidanezii pentru simplul motiv ca le-au dat in cap inainte sa le creasca numarul; asta si faptul ca au legi capabile sa responsabilizeze cetateanul pentru soarta animalului sau.

De fapt, acesta din urma fiind aspectul care lipseste cu desavirsire din legea PD-ista: un cod de conduita impus cetateanului detinator de animale. Campania adopta un maidanez e o basina rasuflata atita vreme cit prin adoptie nu se creeaza o legatura legala intre animal si stapin. O chestie destul de simpla de reglementat ar fi introducerea unui cip in cadrul procedurii de adoptie sub pielea cainelui, asa cum se face si in agricultura, care sa contina datele de indentificare ale stapinului. Dupa aceasta, orice vatamare cauzata de acel caine se poate echivala direct cu o vatamare corporala sau o vatamare din culpa in numele falsului adoptor. Numarul de caini adoptati si lasati apoi de izbeliste s-ar reduce considerabil. Unde mai pui ca niste agenti economici care se ocupa cu fabricatia sau cu distributia de asemenea cipuri si-ar vedea afacerea prinzind un nou vad. Evident ca in pasul doi, aceasta masura de a-ti marca cainele cu un identificator ar putea deveni obligatorie, procedura putind fi efectuata la orice cabinet veterinar si ar reprezenta o cale usoara de a deschide drumul spre o lege mai aspra impotriva abuzului animalelor chiar de catre stapanii acestora.

Evident ca legea trecuta recent prin parlament este o lege tip PD-ista, adica se ocupa doar cu taiatul si cu distrugerea, ea permitind administratiilor locale sa aleaga si optiunea eutanasierii, fara insa a obliga pe nimeni la alegerea acestei solutii. Ceea ce lipseste acestei legi, este tocmai acea trasatura constructiva care, de altfel, ar trebui sa constea in scopul principal al oricarei legi, dar, e drept, ca pare mult de cerut de la asemenea animale.

Salut cu bucurie, intitativa lui Oprescu de a organiza un mic sondaj de opinie pentru a cere parerea bucurestenilor vizavi de inceperea macelului. Este o maniera de a pune in aplicare masuri administrative de mare impact care ar trebui, poate, transformata intr-o procedura obligatorie prin lege.

Exit, Stage Left

Am aflat zilele astea ca in urma cu maxim citeva saptamini Nautica, magazin retail de haine, parfumuri si alte accesorii a iesit de pe piata romaneasca odata cu inchiderea ultimului magazin aflat in Outlet Centerul de la iesirea pe A1. Retailerul este unul dintre marii producatori de haine din SUA si o duce destul de bine acolo, chiar daca si americanii sunt in criza. Publicul tinta il reprezinta cei din patura cu venituri medii si mari ai clasei de mijloc. Este un public care a fost subtiiat extrem de mult in ultimii trei ani de guvernare portocalie.

Tin minte magazine Nautica in locuri ca Mall Vitan, City Mall, Plaza Romania, Baneasa Shopping City si pe Magheru, datind unele de mai bine de 10 ani. In ultimii ani se cuplasera cu Timberland pentru a reduce costurile implicate de chiria spatiilor comerciale, astazi a ramas doar Timberland, pentru cita vreme vom vedea. Sunt sigur ca plecarea asta, la fel ca si plecarea Nokia de la Cluj sunt semnele revenirii economice promise si de Boc si de Basel pentru 2011.